Booster-ul, a treia doză de vaccin, pare să funcționeze mult mai bine decât se anticipa. Ce am mai aflat despre pandemie

Foto: Getty Images

La aproape doi ani de la începutul oficial al acestei pandemii, câteva observații despre lucrurile care m-au surprins în modul în care această criză a fost gestionată și în felul în care s-a produs reacția societății.

• Oamenii sunt mai conformiști și mai docili decât m-aș fi așteptat și decât probabil autoritățile statului s-ar fi așteptat. Asta e un rezultat destul de surprinzător, mai ales în țările considerate democratice din Europa de Vest și în statele liberale americane. A existat până la urmă o rezisență minoră față de restricțiile din ce în ce mai puternice impuse de guverne în timpul pandemiei, ajungând până la cazul Austriei care va impune vaccinarea obligatorie și a decis deja carantinarea persoanelor nevaccinate. Au existat în istorie câteva experimente științifice care au examinat acest conformism și mai ales o formă a conformismului legată de obiediența față de autoritate. Experimentul Milgram privind supunerea față de autoritate a fost condus de psihologul Stanley Milgram de la Universitatea Yale. El a măsurat disponibilitatea participanților la studiu, bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani, dintr-o gamă variată de ocupații cu diferite niveluri de educație, de a se supune unei figuri de autoritate care le-a instruit să efectueze acte în conflict cu conștiința lor personală.

Participanții au fost făcuți să creadă că asistau la un experiment exterior, în care trebuiau să administreze șocuri electrice unui „subiect”. Aceste șocuri electrice false au crescut treptat la niveluri care ar fi fost fatale, dacă ar fi fost reale. Experimentul a constatat, în mod neașteptat, că o proporție foarte mare de subiecți ar urma pe deplin instrucțiunile, deși fără tragere de inimă. Milgram și-a descris pentru prima dată cercetările într-un articol din 1963 din Journal of Abnormal and Social Psychology și mai târziu a discutat mai în profunzime descoperirile sale în cartea sa din 1974, Obedience to Authority: An Experimental View. Un alt experiment este cel al lui Asch (1951), realizat pentru a studia conformismul individual față de o normă (incorectă) împărtășită majoritar de grupul din care aceștia fac parte. Asch a măsurat de câte ori fiecare participant s-a conformat cu viziunea majoritară. În medie, aproximativ 1/3 dintre participanții care au fost plasați în această situație au fost de acord și s-au conformat cu majoritatea clar incorectă. De-a lungul a 12 încercări, aproximativ 3/4 dintre participanți s-au conformat cel puțin o dată și 1/4 dintre participanți nu s-au conformat niciodată. În grupul de control în care nu a existat nicio presiune din partea altor studenți care au făcut parte din experiment, mai puțin de 1% dintre participanți au dat răspunsul greșit. Experimentul a concluzionat că oamenii se conformează din două motive principale: vor să se potrivească cu grupul (influența normativă) și pentru că cred că grupul este mai informat decât ei (influența informațională). Protestele din ultima perioadă (vezi Olanda sau Austria) arată totuși că există o limită până la care populația pare dispusă să accepte restricții din ce în ce mai mari, mai ales când acestea ridică probleme etice legate de drepturile fundamentale ale omului; oamenii de știință din Anglia au tras un semnal de alarmă în acest sens.

Foto: Getty Images/Proteste în Bruxelles împotriva vaccinării obligatorii

• Există în societate un nivel de polarizare politică extremă. Asta e o realitate pe care o cunoaștem de ceva vreme, însă pandemia a reprezentat o ocazie pentru elucidarea gradului de polarizare și de gândire intra-grup. Oamenii, chiar și în prezența unor evidențe indubitabile, sunt incapabili să-și modifice preferințele politice și opinia despre un anumit fenomen. Iar această disonanță cognitivă e mai vastă decât m-aș fi așteptat. Avem evident exemplul persoanelor anti-vacciniste, care ignoră orice dovadă științifică despre eficiența și siguranța vaccinului, riscandu-și inutil viața prin refuzul acestui tratament preventiv. Avem de asemenea la polul opus persoanele influențate de ideologia de stânga, dispuse să ignore realitățile statistice ale acestei pandemii (într-un studiu american, votanții democrați au fost întrebați care cred ei că este șansa cuiva să fie spitalizat cu Covid, răspunzând în medie că acest indicator este de 20%, când în realitate este de sub 5%). Dar de ce această polarizare și cum se face că grupuri de indivizi pot menține opinii diametral opuse despre orice, fără posibilitate de a ajunge la un consens ? În anii 1930, Ludwik Fleck (1896–1961), un microbiologist polonez, a încercat să răspundă la această întrebare. Fleck a susținut despre cunoaștere că este o activitate colectivă, deoarece este posibilă doar pe baza unui anumit corp de cunoștințe dobândite de la alți oameni. Un colectiv de gândire este definit de Fleck ca o comunitate de persoane care schimbă reciproc idei sau mențin interacțiunea intelectuală. Membrii unui colectiv de gândire posedă în mod firesc o anumită legătură, un anumit sentiment de solidaritate de grup, de a fi „tovarăș”, „coreligionist”, sau „coleg”. Este însoțită de sentimentul de ostilitate sau dispreț față de un „străin”, care se închină la alți zei, este ghidat de alte valori sau folosește cuvinte necunoscute etc. Astfel de colective dezvoltă stiluri dogmatice de gândire în care un test de corectitudine este de obicei situat într-un trecut îndepărtat, într-un maestru sau salvator mai mult sau mai puțin mitic. Astfel de colective de gândire afectează nu doar indivizii din societate, cât și oamenii politici și experții științifici. Pandemia a arătat din păcate o vastă arie de politici contradictorii cât și multe controverse între specialiști privind numeroase politici publici adoptate (carantinare, închiderea școlilor, vaccinarea obligatorie, modul de transmitere a virusului, eficiența vaccinului etc…). Multe din aceste politici sau credințe care au fost adoptate inițial de specialiști s-au dovedit a fi false (virusul nu se transmite în mediile exterioare decât într-o proporție extrem de mică, nu se transmite de pe suprafețe etc…), dar totuși mentalul colectiv a rămas impregnat de ritualuri conforme cu opiniile de grup: mulți oameni continuă să poarte măști în spații largi deschise, dezinfectarea suprafețelor continuă etc…

• Există o diferență destul de mare între țări și efectul politicilor statelor privitoare la pandemie. Asta arată că încă nu înțelegem exact dinamica acestui fenomen și răspunsurile « la cheie » nu sunt întotdeauna potrivite. State precum Suedia, care nu au instituit restricții majore în acești 2 ani, au reușit, global, să țină sub control această pandemie fără efectele colaterale ale carantinărilor și restricțiilor (pierderi educaționale, creșterea sinuciderilor, creșterea incidenței bolilor mentale) și să aibă statistici mai bune decât majoritatea statelor europene care au instituit restricții masive; în același timp, Suedia stă mai rău decât vecinii săi (Danemarca sau Norvegia), deși în ultima perioadă pare să stabilizeze mai bine evoluția cazurilor. Aceleași discrepanțe între politici se pot observa și în multe state americane, unde statisticile pandemiei nu urmează fractura liberală-conservatoare, ci au o evoluție mai degrabă sezonieră.

• Am fost surprins de multiplele studii credibile care arată o perturbare masivă pentru sistemul de educație cauzată de pandemie și de măsurile introduse pentru stoparea acesteia. Pe măsură ce pandemia s-a intensificat, au început să apară dovezi clare că închiderea școlilor are dezavantaje care depășesc beneficiile sanitare: un studiu (Evans D, Hares S, Mendez Acosta, Santis C – cgdev.org) arată că copiii din țările în curs de dezvolatare au ratat aproape 1/6 din totalul educației la care se pot aștepta în întreaga lor viață ; în Olanda, copiii din școlile primare au pierdut 20% din informația din anii anteriori și au performat mult mai prost la niște teste de bază; efectul a fost mult mai mare pentru populația săracă din țările dezvoltate, ceea ce va accentua inegalitățile în viitor. Un alt articol (Matt Hawrilenko ; Emily Kroshus ; Pooja Tandon – JAMA network septembrie 2021) a găsit o asociere între închiderea școlilor și degradarea sănătății mentale, efectul mai mare fiind în comunitățile de culoare și hispanice și în familiile cu venituri mici.
• Am observat o surprinzătoare ignorare a imunității naturale de către autoritățile publice, în ciuda multiplelor studii care arată robustețea acestei imunități: Fan-Yun Lan, Amalia Sidossis, Eirini Iliaki et all (medrvix) arată într-un studiu pe 4600 de lucrători din sistemul de sănătate că vaccinul a avut o eficiență de 82%, respectiv 76% pentru delta, în timp ce nu a existat nicio singură reinfecție în grupul care a avut deja covid în trecut. Un studiu masiv din Israel (700000 de subiecți) arată că cei care au avut covid în trecut au o șansă de 27 de ori mai mică să dezvolte o reinfecție, decât persoanele vaccinate cu două doze. Peste 15 studii științifice arată că imunitatea naturală este robustă și durabilă. Și cu toate acestea, autoritățile publice refuză să o recunoască (parțial sau total); în Europa imunitatea naturală sau nu este recunoscută pentru pașaportul verde sau e limitată (arbitrar) la 6 luni; în America nu este recunoscută deloc. Destul de ciudat pentru niște politicieni care se laudă că „urmează recomandările științei”.

• Booster-ul (a treia doză de vaccin) pare să funcționeze mult mai bine decât se anticipa, având în vedere faptul că eficiența primelor doze de vaccin se reduce în timp. Un studiu al UK Health Security Agency arată că boosterul Pfizer este extrem de eficient împotriva infecției simptomatice, atât în comparație cu persoanele nevaccinate cât și (mai ales) cu cele care au primit doar două doze; chiar dacă primele două doze au fost cu AZ sau Pfizer, booster-ul mărește eficiența la 93-94%. Rămâne de văzut dacă acest efect se va menține în timp.
• Oamenii continuă să facă confuzia între creșterea cazurilor și creșterea spitalizărilor /morților. Chiar dacă cazurile cresc, și se întâmplă acest lucru în acest moment chiar și în țările cu o rată de vaccinare foarte mare, spitalizările și decesele sunt mult sub vârfurile de dinainte de vaccin, ceea ce arată că vaccinul (chiar și fără booster) reduce ceea ce contează: spitalizările și decesele. În acest context, având în vedere problemele etice pe care le ridică lipsa accesului la vaccin pentru țările sărace, trebuie pusă întrebarea dacă nu cumva vaccinarea globală cu o doză sau două ar trebui să fie prioritizată față de vaccinarea întregii populații cu a treia doza în țările dezvoltate; unii specialiști consideră că mult mai etic ar fi o vaccinare cu a treia doză doar pentru persoanele cu risc ridicat și în vârstă din țările dezvoltate și orientarea producției de vaccin spre țările în curs de dezvoltare, unde acoperirea vaccinală este foarte limitată.

Articol preluat de pe notamarginala.substack.com

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp