Sari la continut
Republica
Comunicare

Bunica mea a fost orfană de război. Către finalul vieții, a scris pe o foaie valorile în care credea

Bunica mea, Gege, draga de ea. Un om bun, cu o viață fascinantă. Născută într-un neam de învățători și preoți lângă Drăgășani, a rămas orfană în 1941, la 11 ani, când tatăl ei a murit pe front la Tighina, recucerind Basarabia de sub armata roșie. Ce a urmat apoi a fost o copilărie și tinerețe cu multe privațiuni și una pe care războiul și-a lăsat ferm amprenta.

Mama ei fusese refugiat de război împreună cu toată familia când Valahia a fost cucerită de trupele germane în 1916. Nici 25 de ani mai târziu, ea și cei 3 frați deveneau orfanii altui război. Mi-a fost greu multă vreme să înțeleg relativa acceptare pe care a avut-o față de comunism. Mi-am dat seama (e drept destul de târziu) că probabil pentru ea comunismul în România a însemnat înainte de toate, pace. După o copilărie cu bombardamente, invazii, pierderi de vieți… în sfârșit era pace. Ea a devenit învățătoare, s-a căsătorit cu un preot, au crescut 2 copii, au construit o casă, o viață. Era pace. Am înțeles într-un final.

Soțul ei, care a cunoscut și el războiul pe front la Lipova, lângă Arad, când avea doar 17 ani, a murit în 1982. Să trăiască apoi singură, încă 35 de ani după moartea lui, a fost cu siguranță o povară grea. Către finalul vieții, contactul ei cu realitatea cotidiană începuse să sufere. Ca să nu uite lucruri esențiale, dar și să nu se uite pe sine, scria și rescria pe foi și caiete zile de naștere, numere de telefon, fel și fel.

Cel mai interesant mi s-a părut însă când am găsit o foaie pe care ea și-a scris valorile. Lucrurile în care ea credea.

Lucruri care mă întristează și mă revoltă:

- nedreptatea socială

- violența împotriva copiilor (în special)

- războaiele între țări și cele interne

Valori:

- sănătatea

- familia

- profesia

- Nimic nu este mai greu decât să îți pierzi tovarășul de viață și să rămâi și mamă și tată pentru copii. Este o foarte foarte mare răspundere și nu știu cat am reușit s-o îndeplinesc.

- Nu este ceva mai rău decât să nu te mai intereseze nimic. Eu am mulțumirea sufletească de a avea copii și nepoți și de a citi orice carte care mă interesează. 

Zilele acestea, în care citesc flămând fiecare știre de război din Ucraina, despre asta sunt pentru mine. Despre oameni pe care îi știm cu toții, pe care îi avem sau i-am avut lângă noi cu toții. Copii cu părinți morți pe front… probabil chiar pe același pământ pe care se luptă acum. Oameni care trecând prin ororile războiului, până în ziua morții zeci de ani mai târziu știau și vor ști că trebuie să avertizeze fiecare om că viața simplă în liniște și pace este tot ce ne trebuie ca să fim bine. Că războiul este iad.

Sutele de mii de refugiați care deja au părăsit Ucraina, sutele de mii care vor urma, zecile de mii de copii și mame din Vama Siret, Giurgiulești, Isaccea… toți trăiesc acum fix acest sentiment. O parte dintre ei vor rămâne în România o vreme. Sper să știm să îi tratăm cum am fi vrut să fie tratați bunicii noștri când au trecut și ei prin război.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Generația bunicilor noștri știa să aprecieze esențialul, în pofida ororilor istorice și sociale, a războiului trăit, a vicisitudinilor de tot felul...
    Ce bine că a ajuns la noi o listă atât de frumoasă! Semn că lucrurile bune pot să supraviețuiască timpului și să devină o "voce" și pentru cei ce vin din urmă...
    • Like 0
  • foarte frumos si trist! o admir pentru puterea ei de a-si expune slãbiciunile si de a scrie pentru a nu uita.
    • Like 0
  • Ce trist
    • Like 0
  • Gandalf check icon
    Iti multumesc, frate, pentru ca impartasesti cu noi.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult