Cel mai tulburător sentiment pe care-l trăiesc privind la șuvoiul nesfârșit de oameni din Ucraina care caută refugiu în România e că sunt oameni ca noi.
Chiar dacă i-am privit cu empatie, niciodată n-am reușit să mă identific cu adevărat cu „refugiații” sau cu „migranții” din Orientul Mijlociu sau din Nordul Africii care încercau să găsească un „safe heaven”, fugind din țările lor măcinate de războaie, catastrofe naturale, molime, sărăcie. Erau prea departe, erau din culturi prea îndepărtate, nu „semănau” cu noi.
Ucrainenii seamănă, în schimb, ca două picături de apă cu noi: au copii ca ai noștri, se comportă ca noi, au haine ca noi, țin plasele în mâini ca noi, își poartă agoniseala în trolere ca ale noastre, mănâncă ciorbă cu pâine, plâng și râd ca noi, doar că vorbesc diferit. Pe „ucrainenii” aceștia i-a văzut de atâtea ori urcați în microbuze și plecați în bejanie în țări străine, doar că erau români. Poate de aceea oamenii simpli din România - oamenii, nu autoritățile! - au sărit cu mic, cu mare să-i întâmpine la vamă.
Faptul că mulți s-au recunoscut în suferința lor („sunt necăjiți ca noi”) a dus pesemne la răspunsul acesta absolut impresionant al românilor, care au venit să-i întâmpine cu mâncare, cu transport, cu găzduire. Mulți s-au gândit probabil cu teamă că ni se putea întâmpla nouă într-o bună dimineață să ne trezim în sunet de sirene și să vedem un tanc rusesc în fața blocului. Spre deosebire de ei, după căderea Uniunii Sovietice, noi am avut noroc. Norocul nostru se numește azi NATO și UE, altfel eram astăzi victimele sigure ale unui revizionist periculos.
Mulți, dureros de mulți refugiați sunt copii. Fiecare trăgând de câte un troler sau purtând un ghiozdan în care au încăput câteva lucrușoare și poate o jucărie. Puteau să fie copiii noștri. Puteam să fim noi.
Exodul copiilor din Vama Siret poate să ne fie o lecție: el ne arată că, oricât ne-am boscorodi noi țara, sunt oameni pentru care România e Raiul pe pământ. Pentru că uneori uităm că Raiul înseamnă să ai pace.
De fiecare dacă când vi se pare că ne e greu, priviți aceste imagini (clic pentru a mări fotografia):
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Probabil, bunicii si strabunicii celor de azi din vama i-au asteptat tot cu o paine, un ceai cald si o imbarbatare pe bietii polonezi. Unde mai pui ca am reusit sa-i ajutam sa-si salveze tezaurul.
Este frumos ca populatia noastra reuseste sa se ridice la nivelul acestui moment, a unui cutremur de aceasta magnitudine, in ciuda faptului ca sunt unii, care dupa ce pleaca din tara, o hulesc.
Intr-adevar, domnule Negrutiu, Romania este raiul pe pamant, e gradina Maicii Domnului.
Ma inclin!
LE
Laud companiile de telecomunicatii care ofera cartele preplatite!
Ce se intampla, însă, în Ucraina e cu totul altceva. E demența unui individ si din pacate mai sunt si altii ca el. E susținut de China, de Iran. Pe o planeta super aglomerată, cu resurse din ce in ce mai putine astfel de nebunii vor începe să se producă din ce in ce mai multe. Exista o Europa sufocată de migrație, din Africa, din Asia, din Orient. Nu cred ca se mai poate absorbi mult timp aceste valuri. Toate duc spre același deznodământ: un al treilea război mondial.
P.S. Nu am stiut ca Suedia si Finlanda nu sunt in NATO. Mare greseala. Trebuiau să fie de mult. Cel puțin de la începutul anilor 90. Dacă Rusia ataca Finlanda, aveau o dispută pe tema nu stiu cărui teritoriu, fireste Rusia gaseste peste tot teritorii si pretexte, ce vom face? Daca la Ucrainieni ne mai uitam cu mâinile în sân la finlandez ce o sa facem? O sa ne uitam in alta parte? Nu cred ca s-ar putea si uite asa începe conflictul mondial.
PS 2. Să nu uităm că doar un sfert din planeta e liber si democratic, restul de trei sferturi apasă pe acest sfert până il va sufoca. Occidentul ,America, nu vor putea rezista la nesfârșit. Din pacate. Ce ne mai salvează, încă? Armamentul, forța militară deținute de NATO. Altfel eram de mult una cu pământul.