Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ca la 20 și ceva de ani. „Nu credeam că un abonament la o clinică privată va contribui mult în alegerea jobului, pentru că nici în ruptul capului nu vreau să ajung într-un spital de stat”

Protest 17 august

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Viața la 20 de ani încă ți se pare idilică. Vine vremea să îți câștigi singur pâinea, dar mai ești naiv și crezi ca traiul poate fi destul de ușor dacă ai un plan bine stabilit. Plus că în școală nu ți s-a spus ce urmează. Ai stat timp de 12 ani într-un mediu aseptic, în care totul a fost destul de plat. Poate părinții ți-au mai spus câte ceva despre viață, dar și ei au joburi și griji, iar de analfabetismul emoțional al unora nu trebuie să mai discutăm, că au lămurit-o deja statisticile.

Anul ăsta se fac 4 ani de când aveam 20, iar de atunci bat trotuarele de la Unirii-Universitate-Romană sperând că nemulțumirea mea s-o auzi pe undeva. Spre rușinea mea, nu am început cu protestele pentru Roșia Montană. Habar nu aveam dacă era ceva bun sau rău, nu auzisem de Roșia Montană. Aveam noi un zăcămant în Apuseni?

Dar în 2014, la alegerile prezidențiale, mi-am dat seama că acele cozi interminabile din diaspora nu-s ok. Vor oamenii să voteze, de ce nu-i lăsați și îi umiliți în halul ăsta?

A câștigat Iohannis, a fost o atmosferă superbă când a facut baia de mulțime la Universitate, în seara anuntării rezultatelor, iar eu eram fericită pentru că simțeam că presiunea noastră a avut și ea un rol. Nu îmi imaginam ce avea să vină.

Nu îmi imaginam că o să stau la 12 noaptea, alături de prieteni debusolați, într-o zi friguroasă de februarie, în Piața Victoriei.

Nu credeam că voi ajunge să mă cert cu mama pentru că vrea să participe la un referendum al urii.

Nu mă gândeam că voi fi atât de supărată pe prietenii care nu sunt interesați de ce se întâmplă în țara noastră.

Nici nu îmi imaginam că un om care nu are chef să se ducă în orașul natal să voteze pentru că e prea departe va avea o contribuție atât de mare la situația zilelor noastre.

Nu credeam că voi simți așa o dezămagire precum cea din decembrie 2016.

Nici prin cap nu îmi trecea că vom fi atât de dezbinați.

Nu-mi închipuiam că mă voi simți rău din cauza gazelor împrăștiate de oamenii legii în stradă.

Nici nu voiam să mă gândesc că un condamnat penal îmi poate face prietenii să plece din țară.

Nu credeam că va fi atât de greu să strâng semnături pentru Fără Penali. Pentru „Oameni noi în politică” merge chiar mai greu.

Habar nu aveam că sistemul groaznic de educație în care am trăit 12 ani îmi va cauza doar lacune și judecăți față de cei care ar fi trebuit să ne pregătească pentru viață.

Cine s-ar fi gândit că imi voi petrece zile întregi pe site-uri juridice ca să încerc să înțeleg ce mai vor ăștia să facă?

Nu îmi închipuiam că o simplă ieșire la bere ajunge să fie o discuție infinită despre politică și corupți.

Nu credeam că un abonament la o clinică privată va contribui mult în alegerea jobului, pentru că nici în ruptul capului nu vreau să ajung într-un spital de stat.

Nu îmi imaginam că voi ști atât de bine 65 de nume și de fețe, și că îmi va fi atât de dor de ei, chiar dacă nu am vorbit niciodată.

Poate ăsta e prețul pe care trebuie să îl plătim ca să ne deșteptăm. Un preț pentru educația civică precară pe care o avem și care nu ne interesează. Pentru anii călduți în care am crezut că merge și așa. O fi mult, o fi puțin? Merită, chiar dacă vrei din tot sufletul să rămâi acasă și să nu pleci? Nu știu, dar sper. Pentru că e și vina mea că s-a ajuns aici.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ai descoperit cele două fețe ale României: românia politicienilor și România cetățenilor (majusculă intenționat ,,ratată"). Aveam 19 ani când am terminat armata , trecusem printr-o ,,revoluție " și luam viața în piept...la 20 de ani deja știam că meritam mai mult decât primisem , că ,,trandafirii" înfloriți după 89 nu miros frumos ci doar a duhoare comunistă, că viața ,,în roz " nu există decât in filme.... generațiile se schimbă, mentalitățile oamenilor se schimbă dar ceea ce nu se schimbă este perceperea viitorului . Nu poti primi nimic gratis fără efort și muncă, fără să ,,transpiri " pentru un ideal. Am 2 locuri de muncă și cu toate astea , timpul alocat discuțiilor cu copilul meu rămâne constant MARE. Educarea viitorului începe cu educarea copilului în a înțelege că EL primează, nu un amărât de leu din pușculiță sau un politician mincinos, nu imboldul de moment ci rațiunea în dauna simțirilor de moment. ,,Tânăr vreau mereu să fiu , să trăiesc așa cum știu, ca la 20 de ani , fără griji și fără bani" .... sau cam dus vremurile acelea...
    • Like 1
  • N-ar fi rau sa citesti un picut de istorie.

    Se apropie timpuri urate. Americanii vor sa cucereasca Rusia, astia se inarmeaza, chinezii la fel. Pana si noi o daduram pe rachete, elicoptere si alte cele. Chestia cu dezbinatul si coruptia este necesara pentru ca altii sa-si aduca armament in aceasta tara fara sa fie deranjati. Prin 2010 Romania si Polonia erau laudate de americani pentru masurile adoptate impotriva crizei economice. In 2017 Romania si Polonia erau criticate de americani din cauza corutiei.
    Mai sa fie, oare ce avem noi in comun, Romania si Polonia?
    Trupe americane.

    Citeste istorie si vei intelege prezentul. Intelege prezentul si vei vedea viitorul.
    • Like 0
  • Dezbinatorii combinatori...
    Sunteți tânără, de-aia nu credeați.
    Cum săriți pârleazul traiului pe cont propriu, cum se vede altfel.
    Practic...singurele locuri suportabile sunt cele în care oameni cu adevărat buni, dau din ei, timpul și resursele lor de oricare fel, voluntar, vor să ajute.
    Orinde banii vorbesc apar imagini de spitale cu arși...plăgi supurânde...indiferență hăhăită.
    Cum s-o numim noi pe societatea asta?...unde nu e cu bani, se partajează voluntar resursele, ca toți să o ducă mai bine?
    • Like 0
  • Aveți perfectă dreptate doamnă fără implicare civică nu putem să facem nimic.
    • Like 1
  • Tocmai ce au murit două persoane la mult lăudatele ,,spitale " private şi nu sunt singurele cazuri dar ce e ciudat mai ales in cazul copilului este că a fost o operație ,,uşoară" iar faptul că părinții au chemat SMURD-ul dovedeşte că la noi instituțiile private fie că vorbim de universități sau ,,spitale" sunt o glumă proastă şi nu au nimic in comun cu instituțiile similare din vest . Scuze mă inşel ,in cazul ,,spitalelor" au ceva in comun ,prețul . Bănuiesc că postarea mea o să fie ,,moderată"..
    • Like 0
  • Sa stii ca nu esti singura. Ma regasesc in fiecare cuvant din articolul tau! Nu putem decat sa speram ca lucrurile vor evolua in bine pana la urma.
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult
sound-bars icon