Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Impresionați de dragostea nețărmurită de care se bucură Liviu Dragnea în rândul supușilor săi, mulți s-au grăbit să-l compare cu Ceaușescu. Măcar dintr-un punct de vedere, este o asociere nedreaptă. Pentru Ceaușescu. Îndrăzniți să vă imaginați cum ar arăta România peste 25 de ani, dacă ar fi preluată pe persoană fizică de cel mai iubit fiu al Teleormanului? Telejurnalul comunist ar părea Netflix, în comparație cu seri(i)le de ode care îi vor fi închinate, seară de seară.
Dacă Ceaușescu n-a făcut altceva decât să preia și să upgradeze, până aproape de perfecțiune, un sistem al terorii instaurat de predecesorii săi, Liviu Dragnea are de cucerit fiecare bucățică de Românie care nu i-a strigat încă: „Da, vrem să fii în continuare președintele nostru!”.
Până atunci, domnul Dragnea are de rezolvat o problemă care nu-i dă pace: trebuie să construiască Omul Nou. E adevărat, asta nu apare în programul de guvernare. Ei, și? Luați-o ca pe un bonus!
Omul acesta Nou - neoromânul - știe că, fără el, lumea s-ar opri în loc. Chiar dacă nu a ajuns încă la Biblioteca Vaticanului - de fapt, nu a prea ajuns la nici o bibliotecă -, știe că dacii sunt strămoșii romanilor și că pe Valea Oltului existau cartiere rezidențiale încă de acum un milion de ani. Visează la un city break în Tunelul secret din Munții Bucegi și, dacă tot e acolo, ar da o fugă și până în Camera Ocultă de sub Marea Piramidă din Egipt. Nu doarme noaptea de frica binomului, icoanele lui sunt sfinții Martiri de la TV, știe că mulți politicieni fură, dar îi dau și lui o găleată, ceva, și încă nu-i convins că Cioloș nu e fiul lui Soros. Prea seamănă.
Veți fi de acord că păstrarea independenței și suveranității patriei, bunăstarea și fericirea întregului popor, gloria și măreția vin cu un preț. Un preț mic, pe care fiecare om care-și iubește țara ar trebui să-l plătească fără să clipească: să încetăm cu toții să ne mai defăimăm țara. De ce să le dăm satisfacție străinilor haini, care abia așteaptă să râdă de noi, când putem să ne înțelegem omenește, aici, la noi acasă?
Cum unii încă refuză să priceapă asta, am o veste excelentă pentru domnul Dragnea. Nici măcar nu trebuie să reinventeze apa caldă. Sau Codul Penal. Sau societățile comerciale cu acțiuni la purtător. Nu, de data asta e simplu. Alții au făcut o treabă fără cusur înaintea lui și e păcat să nu profite de priceperea lor.
Dacă vrea liniște în țară, tot ce trebuie să facă Liviu Dragnea este să scoată de la naftalină Decretul nr. 6, din 14 ianuarie 1950. Adică să reînființeze Unitățile de Muncă. Toată lumea ar fi mulțumită: doamna Olguța n-ar mai trebui să dea explicații despre țopăiala din Codul Muncii, managerii fără suflet ai multinaționalelor n-ar mai trebui să-și bată capul cu transferul contribuțiilor spre angajat, iar cei care-și pierd vremea la proteste ar primi șansa să facă, în sfârșit, ceva util pentru țară.
Elementele dușmănoase care ajungeau în Unitățile de Muncă stăteau acolo între șase luni și doi ani. Dacă nu-și băgau mințile-n cap, rămâneau până la cinci ani. Scopul Decretului nr. 6 era „reeducarea elementelor dușmănoase Republicii Populare Române, în vederea pregătirii încadrării lor în viața socială, în condițiile democrației populare și construirii socialismului”.
Cine ajungea în Unitățile de Muncă? „Cei care, prin faptele și manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în Republica Populară Română, precum și cei care, în același mod, defăimează puterea în stat sau, organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui, prin analogie, infracțiuni”.
Totuși, chiar și cei mai buni greșesc. Mentorii domnului Dragnea nu au fost satisfăcuți de primele rezultate, așa că legea a primit unele completări, în același an, prin Ordinul nr. 100, semnat de ministrul de Interne, Teohari Georgescu - el însuși arestat pentru „deviere de dreapta”, doi ani mai târziu, și (fără să fie condamnat) “retrogradat” ca director la Întreprinderea poligrafică 13 Decembrie 1918, pe care a condus-o între 1953 și 1972.
Forma „îmbunătățită” a Decretului 6 îi trimitea la muncă forțată pe “toți care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste, tendențioase, dușmănoase, ascultă și difuzează propagandă deșănțată a posturilor de radio imperialiste”, pe cei care “aduc injurii Partidului Muncitoresc Român, conducătorilor săi și țărilor de democrație populară”, pe “cetățenii români care întrețin legături de prietenie cu legațiile imperialiste, care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele și, în general, manifestările propagandistice ale legațiilor imperialiste, precum și pe cei care sunt în relație cu familiile funcționarilor ambasadelor imperialiste”. Nu în ultimul rând, erau invitați la reeducare “instigatorii la nesupunere sau neexecutare - cei care duc la acțiuni dușmănoase atât la sat, cât și la oraș - în contra măsurilor guvernului”.
În 1952, unităţile de muncă erau transformate în colonii de muncă, desființate oficial în 1954. Conform datelor C.N.S.A.S., între 1950 și 1954, au fost trimiși în unităţi şi colonii de muncă 22.077 de români: 5.154 în 1950, 2.519 în 1951, 11.913 în 1952 şi 2.491 în 1953-1954. Cei mai mulți erau ţărani (4.865), muncitori (4.624), funcţionari (3.423) şi avocaţi (1.968).
Haideți să vedem jumătatea (încă) plină a paharului. În The Human Freedom Index, România ocupa, anul trecut, un onorabil loc 28, între cele 153 de țări luate în calcul. Dacă nu cumva și aceasta este o urmare a măsurilor luate de cele trei guverne Dragnea, în 2017, se poate spune că 28 de ani nu au trecut peste noi chiar degeaba. Poate tot ce ni se întâmplă în perioada asta este doar un test: poate e timpul să aflăm cât de mult ne prețuim libertatea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sa analizam un pic contextul in care a aparut Decretul 6 .
Romania era o tara ocupata de trupele sovietice, Constitutia din 1938 fusese aruncata la gunoi si inlocuita in 1948 cu o constitutie totalitara si se schimbase ilegal si cu forta regimul politic, la putere fiind adus un partid politic alogen, minoritar, si prorus, cu "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji". Sub supravegherea nemijlocita a URSS ( prin comisarii rusi prezenti intara si conducatorii partidului comunist ) incepe un razboi romano-roman cu scopul de a 'curata' clasa politica a poporului muncitor de elementele indezirabile, burghezo-mosieresti, totul instrumentat de catre securitatea si procuratura poporului ( cu oameni recrutati numai pe baza loialitatii oarbe fay de noul regim ), delatiunea fiind principalul instrument de probatoriu. In acelasi timp Romania platea daune de razboi impovaratoare catre aliatul URSS, iar cadre noi, de nadejde isi desavarseau pregatirea la Moscova.
Chiar daca mai sunt unele asemanari, contextul actual este cu totul diferit fata de cel din anii '50, statul roman dispune de instrumente democratice care fac imposibila revenirea la totalitarism (o constitutie democratica perfectibila, mai multe partide politice fata de partidul unic, separatia si controlul reciproc al puterilor statului, o Curte Constitutionala, etc. ).
Daca vrem sa fim un stat de drept trebuie sa plecam de la respectarea prevederilor legii fundamentale de functionare a statului roman, in integritatea ei si de catre toti cetatenii, indiferent de statutul social, resurse finaciare sau nivel de educatie. Daca unele prevederi constitutionale trebuie corectate ( si slava domnului ca sunt destule ) atunci trebuie intreprinse demersurile legale de modificare a acelor prevederi antidemocratice si impotriva respectarii drepturilor fundamentale ale omului. Respectarea prevederilor constitutionale numai pe alocuri si ignorarea celor care nu ne convin nu pot duce decat la anarhie si incalcarea statului de drept.