El e Stat. Noi suntem oamenii. Ne numim “contribuabili” când Statul ne cheamă să ne plătim impozitele. Ne numește “cetățeni cu drept de vot” când ne cheamă la alegeri. În textele de legi ni se spune “persoanele” și tot așa. Nu prea ne spune nimeni “oameni”. În fine...
Când oamenii văd că statul îi cheamă mereu, dar nu prea le răspunde și nu prea le rezolvă problemele, se apucă să și le rezolve singuri. Uneori singuri-singuri, alteori singuri-împreună, adică adunați în asociații de tot felul.
De ani buni, oamenii adunați împreună au făcut lucruri grozave pentru ei, lucruri care le trebuiau, dar pe care Statul cel mare și puternic, nu le-a putut face el: au construit spitale, au plantat păduri, au deschis teatre, au dus școala la țară sau în ghetouri și câte altele. Oamenii s-au strâns împreună exasperați de imobilitatea statului pe care-l tot chemau, dar nu-i auzea, hotărâți că, dacă nu “se face”, vor face ei. Și au făcut.
Guvernul drege de luni bune prevederile bulversantei “revoluții fiscale”. Joi a reparat o greșeală, făcând o nedreptate.
Reclasificarea ca microîntreprinderi a multor companii și transferul contribuțiilor de la angajat la angajator au alarmat organizațiile non-guvernamentale amenințate să-și piardă surse de finanțare pe care contau ca să își poată face proiectele: sponsorizări tăiate și înjumătățirea sumelor ce provin din 2% din impozitul pe veniturile persoanelor. Pentru ca veniturile organizațiilor să nu scadă, guvernul rectifică acum situația: microîntreprinderile vor putea sponsoriza organizațiile acreditate ca furnizori de servicii sociale și crește de la 2 la 3,5% procentul în impozite ce poate fi redirecționat de oameni către organizațiile acreditate ca furnizori de servicii sociale.
Și celelalte? Cele care nu furnizează servicii sociale cu acreditare? Ele ce au? Sau ce nu au? De ce ele merită să le scadă veniturile?
Cum măsurăm necazul? Autismul nu e un “necaz” mai mare decât o malformație congenitală de inimă. Nici diabetul nu e un necaz mai mic decât epilepsia.
Cum împărțim ajutorul, cum cântărim necazul? - Dați-mi, va rog, un kilogram de necazuri, să fie de 2 lei. Și doamnei dați-i 3 kilograme. - V-am pus 3.5 kilograme, rămâne așa?
Acum câteva zile, am vizitat-o în spital pe Eli, o fetiță care a trăit la Marie Curie primii ei 3 ani din viață. Eli primește prin tuburi medicamente, hrană, tot ce înseamnă viață. Păpușii ei îi face injecții cu pixul și se învârte prin salonul ei îmbrăcată într-un halat alb, mic, pe măsură ei, pe care scrie “Doctor” - un cadou adorabil. Ne-am jucat împreună de-a magazinul și mi-a vândut, de 7 lei, cartofi – 5 mililitri de cartofi, așa a spus ea. Asta e unitatea de măsură pe care o știe ea.
Foto: Facebook Toți pentru Eli
Poate așa cântărim necazurile… în mililitri.
Eli merită să trăiască, Eli merită ajutorul nostru în aceeași măsură în care îl merită un copil cu epilepsie. Copiii cu autism ajutați de organizații acreditate merită la fel de mult ajutor ca și copiii bolnavi de inima ajutați de unele neacreditate. Nici mai mult, nici mai puțin.
Doar câteva exemple de organizații neacreditate care fac treaba multă și bună:
- Pentru o urgență majoră, sunăm la SMURD. Și SMURD-ul vine. Au salvat mii de vieți. O fundație susține serviciul și cumpără ambulanțe și materiale necesare intervențiilor de urgență, face cursuri pentru oameni simpli, instruiește medici.
- Inima Copiilor a construit la Marie Curie o secție în care copiii bolnavi de inimă sunt operați și salvați. Secția de Terapie intensivă nou-născuți e o clădire nouă de 4 etaje în curtea spitalului vechi. Renovează acum la Constanța o secție similară. Și acum, tot la Marie Curie, Dăruiește Viață a început construcția altei clădiri: va fi un spital de oncologie pentru copii. Asociațiile donează Statului aceste secții, nu pleacă cu ele în spinare, nu și le fac lor, ci tuturor oamenilor.
- 2 milioane de copaci (probabil cam 500 hectare de pădure) au plantat doar câteva asociațîi de mediu de care știm cu toții: Pădurea Copiilor, Plantează în România, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România. Aer curat pe care-l respirăm toți.
- Teatrul Act există de 23 de ani și e susținut de o fundație. La fel, multe alte teatre “particulare” din București și din țară.
- Dexonline.ro – platforma pe care probabil a folosit-o fiecare “cetățean” român e susținută de Asociația Dexonline de 16 ani. Câtă muncă!
Sunt organizații care construiesc case pentru săraci, care ii învață carte pe copii, care se ocupă de animale sau duc curent electric în vârful muntelui.
Sunt proiecte care ne ajută pe toți!
Sunt aproximativ 100.000 de ONG-uri în România. Cam 3000 dintre ele sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale. (dintr-un total de 6300 de furnizori de servicii sociale acreditați, mai mult de jumătate sunt Direcțiile de Asistență socială și Primăriile)
Cele care fac altceva de ce ar fi mai puțin îndreptățite să continue să facă bine? E logică și echitabilă egalizarea înlesnirilor fiscale pentru toate organizațiile, indiferent de profil și de acreditări. E necesar un tratament egal.
Pentru Stat sumele atrase de organizații nu-s mari, nu destabilizează economia. Totalul din redirecționarea de 2% face cât 5-6 km de autostradă… Sumele din sponsorizări sunt mai mari, cam cât bugetul anual al unui municipiu. Puțin mai mult decât o catedrală... la roșu. Greu de crezut că sumele astea direcționate către organizații ajung să fie o mare problema pentru Stat. Cu siguranță, însă, rezolva din problemele Statului – cele pe care el nu le rezolva! Și pe care le rezolvăm noi, oamenii - împreună.
Pentru comunități, pentru oameni, banii ăștia pot îndrepta rele, pot schimba destine, pot salva vieți!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.