Călin Georgescu nu există!

Foto: Digi 24

Personal, nu cred în existența lui Călin Georgescu, pentru că nu l-am văzut cu ochii mei. Și nici nu cred că minte, de vreme ce un om care nu există, pentru că nu l-am văzut niciodată cu ochii mei, nu poate minți. Poate mă mint singură, cine poate ști? Dar în mod cert, Călin Georgescu nu poate exista. Iar toți cei care vin și-mi spun că l-au văzut nu spun decât baliverne, pentru că eu nu cred decât ceea ce văd cu ochii mei. Pe cale de consecință, nu cred nimic din ce n-am văzut. Nu cred în aer, în viruși, în dictatură. Și nu cred nici în Călin Georgescu. Pentru că nimic din ce nu văd cu ochii mei nu poate exista. 

Da, apar tot felul de fotografii. În ele îl văd pe mercenarul Potra. Pe care, de asemenea, nu l-am văzut cu ochii mei niciodată. Presa platită ne arată imagini din care rezultă că acest mercenar ar fi mers către București în ziua votului care nu a existat, avea cu el oameni, echipamente, arme, bani și liste cu jurnaliști și politicieni, pe care ar fi intenționat să-i intimideze puțin. Dar dacă n-am fost acolo, cu polițiștii care i-au oprit în trafic, cum pot să cred niște imagini?

Imaginile date de televiziunile vândute nu țin locul ochilor mei. Și niciodată nu pot fi prea în gardă cu privire la asta. La fel și cu neo-legionarul Sechila. Nu l-am cunoscut niciodată personal și nu știu nici despre el dacă realmente există, chiar dacă l-am auzit la o emisiune TV spunând că s-a întâlnit cu Potra și Georgescu în urmă cu patru ani. Ce dacă ceasul care apare în reclama din spatele lui în una dintre fotografii e un Hublot lansat în noiembrie 2024? 

Toate aceste inadvertențe nu mă mișcă pe mine, care nu cred nimic din ce nu văd cu ochii mei. Zic unii că la Ciolpani, la ferma de cai, ar fi avut o întâlnire chiar înaintea apelului lansat de Georgescu pe Facebook de a-și chema alegătorii la secții într-o zi în care nu exista nicio posibilitate de a-ți exprima votul. Că acolo, la întâlnirea cu mercenarul și neo-legionarul, s-ar fi pus la cale un plan de destabilizare a țării și de răsturnare a ordinii sociale, așa cum o știm. Nu cred așa ceva, pentru că n-am fost acolo cu ei, să-i aud și să pot confirma la modul absolut că lucrurile chiar așa s-au petrecut. De fapt, nimic din ce se spune nu e real, pentru că realitatea e numai aceea pe care eu o trec prin filtrul ochilor mei.

Sigur, acum e momentul oportun să-mi fac mea culpa. Nu l-am văzut cu ochii mei nici pe Dragnea furând, așa cum nici pe Micula nu l-am văzut făcând trafic de influență pe bază de bani negri pe litoral. Nu am fost în sala de operație în care Ștefan Mindea măcelărea pe bandă rulantă oameni nevinovați și nici nu l-am asistat pe Dan Tesloianu când punea în piepturile unor oameni vii stimulatoare cardiace de la morți. N-am fost acolo, când Ministerul mediului căuta motive să reintroducă în lege utilizarea capcanelor cu otravă, folosindu-se de pretextul înmulțirii șacalilor ca să hrănească firmele de casă apropiate unor șmecheri din minister. N-am văzut cu ochii mei cum a ucis-o medicul Gheorghe Beg pe acea fetiță de 10 ani și n-am stat în birourile procurorilor și judecătorilor care au forțat litera legii până în punctul în care omul ăla e liber și face afaceri cu statul din postura lui de director medical al unui spital din România. Și nici în sala de operație în care o tânără de 23 de ani era arsă de medicul ei ginecolog. N-am fost nicăieri. Și n-am văzut nimic cu ochii mei. Toate poveștile astea de aici sunt investigații la care am lucrat de-a lungul anilor. În niciuna n-am fost acolo în timpul comiterii infracțiunii. Și atunci cum am crezut? Și cum m-au crezut oamenii?

Păi uneori, lucrurile pe care oamenii le fac lasă urme. Ele pot fi mărturiile unor alți oameni care au fost acolo, alteori pot fi documente, alteori pot fi înregistrări și, de foarte multe ori, există urma banului, care e cea mai adâncă dintre toate urmele. Așa că e adevărat, multe lucruri despre care vorbim nu sunt trăite de noi. Și nici nu sunt privite prin filtrul ochii noștri. Dar tot ce face un om lasă urme. Și pe acelea le putem vedea limpede. Că pot fi măsluite? Cu siguranță. Dar întotdeauna inadvertențele se simt. Pentru că mintea noastră are acest obicei magnific de a căuta coerența. Și când piese din puzzle lipsesc, iar lucrurile nu mai au sens, întrebările încep să apară.

Și da, n-am crezut niciodată că există Călin Georgescu. Nu acest Călin Georgescu despre care atâția oameni vorbesc ca despre un personaj providențial, cel puțin. Există, însă, un bărbat care și-a mințit întreaga viață. Care, pus în fața evidențelor, strigă în ajutor poporul, nu rațiunea și adevărul. Și da, pe acel bărbat îl cheamă Călin Georgescu. Numai că acela există, pentru că urmele lui le-am văzut cu ochii mei. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp