Getty Images
Cuvântul anului a fost „deficitul” asociat invariabil cu creșterea de taxe și reducerea cheltuielilor pentru evitarea colapsului financiar al României. Tot asociat deficitului avem și diverse cifre – ba 7, ba 10, ba mai mult la sută din PIB. Sună a ceva rău, însă nu ne spune mare lucru. Doar că e din PIB și e mare și e rău. Vă propun să ne uităm altfel în spatele acestor cifre.
Deficitul este diferența dintre venituri și cheltuieli într-o anumită perioadă. Un calcul pe care îl facem și noi adesea în familie sau în firmele noastre. Numai că noi raportăm deficitul la venituri, pe când statele îl raportează la PIB. Vă propun să ne uităm la cifrele prezentate oficial pe site-ul Ministerului de Finanțe pentru anul 2024, însă făcând un calcul mai simplu: venituri vs. cheltuieli.
Veniturile totale ale statului român au fost de cca 574,6 miliarde lei. 70% provin din TVA și accize – 167,2 miliarde lei și din taxele pe muncă și venituri – 238,5 miliarde lei.
Cheltuielile totale ale statului au fost de 727,3 miliarde lei, adică un deficit de 152,7 miliarde lei. Aproape 68% din veniturile statului, adică 388,5 miliarde lei, s-au cheltuit pe salarii și asistență socială.
Cu doar o treime din venituri n-am putut face față tuturor celorlalte cheltuieli – investiții, bunuri și servicii, cofinanțarea de proiecte etc. Diferența a fost acoperită din împrumuturi pentru care am plătit dobânzi – peste 6% din veniturile încasate. Recapitulăm: statul cheltuiește 74% din veniturile sale pe salarii, asistență socială și dobânzi. Apoi trebuie să acopere toate celelalte necesare.
Dacă în familia sau firma noastră am ajunge în această situație ne-am confrunta cu incapacitatea de plată. Având un asemenea profil, finanțatorii nu ne-ar vinde noi împrumuturi, pentru că riscul de neplată ar fi prea mare. Cei de la care deja avem credite ar crește dobânzile pe măsura riscului. Și orice credit nou ne-ar fi vândut prea scump ca să ni-l permitem din același motiv.
Riscul decide dacă și la cât ne împrumutăm. Riscul nu vine doar din deficit, ci mai ales din structura acestuia, dar și din perspectivele de creștere a veniturilor.
Nu e avantajos să luăm credite pentru telefoane sau televizoare, își pierd valoarea instant. Însă o casă își poate crește valoarea de-a lungul anilor. Sau un echipament crește productivitatea firmei – aduce plus valoare.
Ceva similar este valabil și pentru datoriile statelor. Doar că funcționarea țărilor pe deficit este o normalitate. Finanțatorii nu sunt atât de drastici pentru că și garanțiile oferite de țări sunt puternice. Sunt atât de puternice cât este și economia lor. Așa că motoarele economiei trebuie să meargă foarte bine ca să poată achita dobânzile, să merite costul acestora și ca să îi convingă pe finanțatori că riscul neplății este mic, deci și dobânzile să fie cât mai mici.
Revenind, când cheltuielile sunt mai mari cu aproape 27% decât veniturile, cum rezolvăm problema? Putem reduce cheltuielile. Sau putem crește veniturile. Sau ambele. Dată fiind structura cheltuielilor și oricâte ajustări am face ici-colo, tot trebuie să creștem veniturile. Cum? Creștem taxele cu impact mare la buget – TVA, accize, venituri. Numai că pe termen lung, astfel blocăm creșterea economiei. Adică puterea unei țări, inclusiv în fața finanțatorilor săi.
Și aceasta este și problema. Intervențiile necesită finețe, nuanțe și tratamente croite special pe măsura situațiilor, nu rețete facile aplicate la grămadă și pe genunchi. Ceea ce este dificil de făcut de către o coaliție în care profitul politic al fiecărui partid pare că încă este mai presus decât deficitul financiar al nostru, al tuturor.
articol publicat anterior pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.