Foto: Inquam Photos / George Călin
Mă uitam vineri la o fericită întâlnire dintre Călin Popescu-Tăriceanu și activistul civic Marian Ceaușescu. Tăriceanu tocmai dăduse o declarație în fața autorităților, lucru cu care e deja obișnuit, căci dosarele lui sunt de notorietate, chiar dacă prescrise, și știe deja mersul lucrurilor în sistemul de justiție.
Marian Ceaușescu îl aștepta la ieșire și, după bunul lui obicei, l-a întâmpinat pe politician cu epitete nu tocmai flatante, de tipul: „borfaș", „escroc" și „gunoiul politicii românești".
În ciuda faptului că toate aceste apelative erau strigate, deci e imposibil să nu le fi auzit, pe chipul lui Tăriceanu nu se vedea umbră cât de mică de furie, de enervare. Și a mers tacticos către mașină, ocupând locul din spate, ca un veritabil lord care și-a rezolvat treburile și se pregătește să plece înapoi la el, la castel.
M-am uitat la înregistrarea lui Marian Ceaușescu de cel puțin zece ori. Și, la fiecare vizionare, m-am întrebat cum o fi să ți se strige public că ești un hoț, un borfaș și un gunoi, iar tu să nu ai o vagă reacție emoțională.
Pentru că obișnuiesc să judec toate lucrurile prin empatie, mă întrebam cum aș fi reacționat eu în fața unei astfel de avalanșe de imprecații… Și nu mă văd în niciun scenariu trecând liniștită pe lângă un om care mă întâmpină cu vorbe de felul acesta. Apoi mi-am dat seama că pe unii oameni nu-i poți judeca prin empatie, pentru că felul în care funcționează ei în lume nu are nicio legătură cu felul în care funcționezi tu.
Călin Popescu-Tăriceanu are una dintre cele mai mari pensii speciale din România, fiind surclasat numai de Adrian Năstase, un alt personaj care funcționează altfel decât ne putem noi imagina, fie și doar pentru că Năstase crede, în capul lui, că a fost deținut politic. Și când îți intră în cont în fiecare lună peste 10.000 de lei doar cu titlu de pensie specială, lucrurile încep să se vadă altfel.
Ce mai contează părerea lumii, atunci când tu îți permiți, la orice oră din zi sau din noapte, să mănânci la restaurant sau să bei o șampanie scumpă? Ce mai contează umilința publică, dacă tu ai acasă o piscină și un jacuzzi unde te poți relaxa și trece peste aceste mici incidente? De ce te-ar enerva că te înjură unul pe stradă, când tu știi că și din banii lui tu încasezi lunar o pensie specială? Pentru că ai fost parlamentar și pentru că ești special. Și da, ești borfaș! Ești escroc! Ești gunoi! Dar unul special. Plătit chiar din banii celor care te înjură. Și e posibil să te simți privilegiat la modul absolut. Căci meritele tale nu există, dar beneficiezi de recompense la care cei merituoși cu adevărat nici nu visează.
Spuneam, de multe ori, că umilirea asta publică are un rol uriaș încă în societatea românească. Pentru că instanțele nu prea mai pedepsesc infractorii și pentru că legea e numai pentru căței. Așa că adesea umilirea publică a hoțului e o formă a societății de a pedepsi eficient. Dar, văzându-l vineri pe Tăriceanu mergând tacticos prin ploaia de insulte aruncată de Marian Ceaușescu, mi-am dat seama că nici măcar arma asta nu mai e eficientă. Ei știu că au bani și putere, știu că au costume de firmă și piscine adânci și mai știu că fiecare imprecație la adresa lor are în spate niște bani speciali dintr-o pensie specială pentru un om care se consideră foarte special. Și e foarte puțin probabil ca un om special să simtă umilința la fel de puternic ca omul care plătește din taxele lui privilegiile celui pe care-l înjură. Public sau printre dinți…
Iar marea dramă a acestor ultimi ani mi se pare a fi aceea că nici umilirea publică nu mai e o formă eficientă de pedepsire a celor care fac abuz de poziție și putere. În același timp, nici justiția nu se mai preocupă de povestea asta, dosarele acestor personaje stând cu anii prin sertare până ajung în buza prescripției. Și atunci e absolut normal să nu ți se miște un mușchi pe față când ți se spune că ești un gunoi, în vreme ce tu pleci pe bancheta din spate a bolidului de lux cu șofer spre magazinul exclusivist preferat ca să-ți cumperi parfum de brand din pensia specială plătită chiar de ăia care-ți strigă pe stradă că ești un simplu „gunoi".
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu imi pun altfel problema. Tăriceanu nu a tresaltat pentru ca la astfel de strigăte exaltate si manifestări, nu ai de ce sa tresari. Parca la un moment dat se plângea chiar autoarea de atacuri murdare la persoana, de emailuri de amenintare, de hărțuire. Ei bine, strigătele astea si jignirile intra la aceeasi categorie. Un stat de drept are alte mecanisme. Sau ar trebui sa aiba. Justiție. Campanii de presă documentate. Opozitie. Etc. Nu strigăte golanesti pe stradă.
Si in tara de afara exista astfel de manifestari. Gramada! Diferenta este ca acolo nu iese o persoana sa faca scandal. Ies suficient de multe ca sa conteze.
Mi-am pus problema asa: oare e democratie daca candidatii folosesc banii mei sa cumpere voturi astfel incat sa fie alesi impotriva vointei mele?
Eu am scris pentru cazul ideal, în care fiecare votant ar gândi înainte să pună ștampila pe buletinul de vot. Evident că nu se întâmplă așa...
Îl detestăm pentru ipocriziile și hoțiile lui, pentru susținerea și frăția cu Liviu Dragnea, un personaj sinistru și toxic, în acei ani, pentru România.
Puțin îmi pasă cum cheltuiește el pensia specială. Că o dă pe parfumuri, accesorii pentru colecția sa de motociclete, weekend-uri la Paris sau Viena, tablouri ori cărți rare și scumpe... Indiferent de destinația acestor bani, ei sunt primiți intr-un mod imoral și nemeritat. Și nu e singurul!