Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Când își vede părintele în genunchi, ce-i mai rămâne de făcut unui copil decât să se târască în genunchi pentru o notă?

Un elev de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” ar fi fost pus de un profesor de matematică să se târască în genunchi pentru mărirea unei note. Și s-ar fi târât. Imaginea, descrisă ulterior ca o glumă de către elevi (LATER EDIT), este emblematică totuși pentru o practică extrem de veche în învățământul românesc, un proces rafinat în timp în primul rând de către părinții care, prin tot ceea ce fac, le întrețin stăpânilor notelor delirul atotputerniciei.

În jurul multor învățători, diriginți, profesori de materii de examen găsești adesea o gardă de de părinți fideli care stau cu simțurile încordate ca să le ghicească dorințele înainte ca ele să fie formulate, să le mângâie orgoliile, să le pună în operă intențiile, oricât de arbitrare, și să le susure în urechi din pripă până și cele mai vagi tentative de răzmeriță a infidelilor –alți părinți care ar putea pune în discuție calitatea actului educațional sau standardele etice ale celui aflat la catedră.

Sclavi ai notelor, acești slujitori loiali primesc aproape de fiecare dată ceea ce caută: statut preferențial pentru copilul lor, tradus prin calificative mai bune, toleranță crescută față de greșeli și bunăvoință. 

Copiii lor sunt cei față de care „doamna” își dă interesul, pe care îi ascultă cu o ureche binevoitoare, care iau note mai mari ce le vor deschide porțile unui liceu precum Vianu, de pildă. Și își ating acest țel suprem chiar dacă în timpul demersului lor strâmbă alcătuirea sufletească și intelectuală a propriului lor copil.

Apoi sunt ceilalți, marea masă a părinților, care, striviți de frici, evită să critice metodele folosite de profesori pentru ca aceștia să nu le ia copilul la ochi, să nu îl treacă în tabăra proscrișilor și să nu înceapă să îi dea note proaste, care să-i strice, Doamne ferește, viitorul. Acești oameni care tac cu sutele de mii ajung, printr-un efect de acumulare, să contribuie ei înșiși la distrugerea prezentului unei generații, fără să ia în calcul că dintr-un „azi” mizerabil nu are cum să iasă un „mâine” luminos.

În loc să pună presiune pe școală pentru a se asigura că elevii primesc o educație bună, părinții tac și înghit pentru o notă bună. Când își vede părintele în genunchi, ce-i mai rămâne de făcut unui copil decât să se târască, la propriu, în genunchi pentru o notă?

Și mai sunt părinții rari care nu pot să tacă. Părinți care critică nedreptățile, lipsa de profesionalism, comportamentul nepotrivit, deciziile arbitrare. Când ei vorbesc, în ședințe, puțini sunt cei care li se alătură, de teama unor eventuale consecințe cum ar fi notele proaste sau izolarea propriilor copii. În loc să pună presiune pe școală pentru a se asigura că elevii primesc o educație bună, tac și înghit pentru o notă bună. Când își vede părintele în genunchi, ce-i mai rămâne de făcut unui copil decât să se târască, la propriu, în genunchi pentru o notă?

Am o prietenă care, de curând, a semnalat la ședința cu părinții problemele grave de la clasă. De atunci, băiatul ei de 9 ani se culcă numai după 11 jumătate noaptea, ca să-și facă temele și să tocească materia, astfel încât să nu-i dea „doamnei” prilejul să se răzbune pe el. Știu părinți zdrobiți de complicitate și tăcerea altor părinți, cărora nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să își mute copilul din clasă. „În România, capul plecat sabia nu-l taie. Pupincurismul e valoare națională și cu el reușești în viață”, mi-a zis odată un tată un sleit după atâta dezamăgire și neputință. Reușești în viață, dar oare reușești să ai o viață?

Printr-un proces nebunesc, notele au ajuns să fie, de fapt, scopul școlii din România. Dacă cuvântul „atletism” s-ar fi golit atât de tare de conținut precum cuvântul „educație”, am asista la competiții sportive în care am vedea atleții ajungând la linia de sosire cu mașina, cu lectica, cu banda tractoare sau târându-se pe coate și genunchi. Niciun sportiv nu ar avea vreodată șansa să își dezvolte calitățile fizice, tăria sufletească, perseverența și rezistența la frustrare, dacă antrenamentele lui s-ar desfășura precum unele ore din școlile românești.

O bună parte din acest proces se bazează pe obediență, pe supunerea necondiționată în fața celui mai puternic exersată în zeci de ani de comunism. Este adevărat, obedienții supraviețuiesc. Dar obediența îți ucide inteligența, spiritul critic, capacitatea de a lua decizii, moralitatea. Un om obedient este un supraviețuitor. Dar ce vrem să facă în viitor copiii noștri? Să supraviețuiască, cum supraviețuiesc și animalele la Zoo, sau să trăiască?

Vindecarea începe cu noi înșine, încă din primii ani în care cei mici ajung în sistemul educațional. Noi, părinții, trebuie să dăm dovadă de luciditate, discernământ și tărie de caracter, să avem tot timpul în minte adevăratul interes al copiilor noștri, chiar dacă în tot acest proces vom fi nevoiți să ne asumăm și consecințele unor note proaste.

Copilul meu este încă mic, de-abia la grădiniță, și a venit deja acasă trist pentru că, după o activitate, colegii lui au primit o steluță, iar el nu. E greu să îi explici la această vârstă de ce nu acest tip de recompensă ar trebui să îl motiveze, mai ales atunci când ea este pe masă. Când o astfel de întâmplare îi întunecă lui chipul, un gând trebuie să îți limpezească totuși ție, ca părinte, mintea. „Dragul meu copil, nu îți lega speranțele de o steluță. Crede în steaua ta! Ea îți va lumina viața”.

P.S. Articolul a fost editat ulterior publicării și face referire acum și la versiunea elevilor, potrivit cărora totul a fost doar o glumă. Între timp, ministrul Educației, Adrian Curaj, a dispus un control de urgență la Vianu, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. „Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură, încât să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat Curaj.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum de nu se aude nicioata de probesorii batuti de elevi, de orlele care nu pot si tinute din cauza comportametului unor "minori" complet deresponsabilizati in fata carora nu mai exista de mult nici o autoritate? Cum de nu se vorbeste niciodata de nivelul de stres la in care sunt obligati si fortati sa-si duca traiul zi de zi unii profesori pe salarii din ce in ce mai mici?
    • Like 0
  • Ce atitudine gresita! In ultimele postari am observat ideea gresita ca in procesul de scolarizare a copilului exista doua tabere: mostrii incompententi de la catedra si atotcunoscatorii aparatori deptatii - parintii. Ceva mai gresit nici ca nu exista! In acest proces trebuie sa fie un parteneriat ce se bazeaza pe respect reciproc. Parintii sau copii nu sunt stapanii cadrelor didactice , asa cum nici cei din urma nu detin puterea absoluta. In toate tarile unde sistemele de invatamant sunt apreciate exista o stransa colaborare intre parinti si scoala. Iar colaborare, doamna Raluca Ion, nu inseamna sa pui presiune mergand cu reclamatii peste reclamatii la director.
    • Like 0
    • @ Ioana Irimia Todosi
      De ce nu scrieti corect ?
      • Like 1
  • Oare există şcoli fără dacăli psihopaţi şi bolnavi la mansardă? Oare mai întreţin părinţii mult treaba asta? Oare va deveni vreodată obligatoriu un psiholog de familie, care să identifice problemele de percepţie şi comportament ale părinţilor? Dar profesorii în ce fel sunt evaluaţi psihologic? -În niciun fel!!! Uite aşa îşi distrug românii copiii...
    • Like 2
  • Am fost profesor de Geografie timp de 5 ani si jumatate,olbligat sa plec din sistem imi perd tineretea prin SUA,o sa vin inapoi acasa si purtat in sens contrar de ,, Vanturile de Vest"o sa ajung intr-un Occident vorbitor de limba engleza unde sa imi castig umila existenta din urma unei munci pe jumatate intelectuale,dar care sa nu ma fac sa ma tarasc nici eu nici viitorul meu copil in genunchi pentru o NOTA.
    Nu am pus nici un fost elev de al meu sa se tarasca pe genunchi pentru o nota ci pur simplu am adaptat notele viziunii mele despre invatamant,care intr-un sfarsit tratat cu o greata de neimaginat m-a expulzat ca pe un puroi de infectie in lumea cea mare.A fost ce amai buna alegere a vietii mele ,pe care ar faceo 90 % dintre profesorii din Romania daca ar putea .Nu pot discuta acum despre competentele sau facultatile fiecarui profesor,pentru ca sistemul de invatamant supravietuieste acum numai prin dedicatia sora cu incostienta pe care o au o mica parte dintre profesori
    Sistemul sustine prin propriile reguli nefunctiionale numai acei profesori care prin obiectele predate ,obligatorii la examenele finale tip Bacalaureat ,pot trai foarte bine terorizand copii ,parintii si bineinteles pe ceilalti profesori care le sunt colegi.
    Atunci cand din cauza sistemului prost facut si implementat faci dintr-un profesor de matematica un Dumnezeu ,atunci ajungi sa faci o intreaga tara sa se tarasca pe genunchi ,exact cum fac mii de credinciosi cu gandul la sarmalele de Cuvioasa Parascheva.
    Din proprie experienta a unui om nascut in 83',nu am fost bun si nu sunt bun la matematica,dar profesorul meu de matematica m-a incurajat sa invat alte domenii ,nu m-a scos din nota 6....dar.....surpriza ...in 1998 cand s-a dat ultima data examen de intrare in liceu am luat nota 6,07( a se verifica in statistici),am intrat la un liceu cu profil uman....iar la Bacalaureat nu am dat matematica.
    In final vreau sa recomand parintilor sa calculeze foarte bine inainte sa isi trimita la cele mai asa zise bune licee,sau la facultati asa zise de prestigiu ,pentru ca le pot strica viitorul copiilor chiar si din prea multa dragoste..Un om trebuie ghidat in cariera si in a-si gasi loc in societate avand in vedere strict propriile calitati ,limite ,aspiratii bineinteles ,dar corelate cu realitatea din Romania si din lume.Multumesc !
    • Like 2
    • @ Pintilie Emma Si Cristian
      Astfel de oameni a pierdut Romania,sper de dragul natiei noastre acesti oameni sa revina,de ei avem nevoie in sistemul educational si nu, numai.
      • Like 0
  • O soluţie mai simplă, am scris-o, o postez şi aici: să nu se mai ia în calcul notele din şcoală la admiterea în liceu. Se termină brusc cu toată sarabanda "zice doamna - noi facem ce zice", dar şi cu reversul: doamna face ce vor părinţii. Şi pe urmă avem tot timpul pentru reeducări de tot felul: profesori, părinţi, bunici...
    • Like 4
  • Nu-mi propun sa ajung ziarist pe acest site. Vreau numai sa-i avertizez pe responsabilii cu invatamantul ca exista in categoria dascalilor si adevarati monstri, incepand din ciclul primar si terminand cu liceul, care pot distruge destine sau pot zdrobi personalitati in formare pentru o mana de techini gauriti!
    • Like 1
  • Mi-a plăcut articolul. Așa este, schimbarea vine de la și prin noi. Dar nu trebuie să ne facem speranțe prea mari în această schimbare. Lingușitori (pupincuriști) sunt mulți în această țară, iar dacă îi deranjezi, așa cum ați făcut-o și dumneavoastră cu acest articol, îi vezi ieșind la suprafață... Ei nu pot concepe să nu se târască, vor duce discuția spre altceva, se vor înfuria și vor adresa injurii, se vor lua de copiii tăi și de toate neamurile tale, deoarece așa se manifestă această categorie (specie). Probabil, s-au „ridicat” cu note primite în funcție de „cașcavalul” dat, sau de felul comportamental, târându-se în fața profesorilor, a șefilor, a oricui de la care ar fi avut de „câștigat” ceva. Trist este că aceștia se „afișează” în public ca fiind persoane „culte”, care „schimbă” canalul TV atunci când IQ-ul lor nu poate accepta emisiuni (în cazul nostru, acest articol) care sunt dedicate „bârfei” și promovează prostia. Această faptă (dacă a existat) este regretabilă și indiferent de interesul nu știu cui, cine a făcut sesizarea, cât înjură unii etc. ea nu ar fi trebuit să se întâmple și trebuie sancționată ca atare. Cât despre ce ați scris, nu trebuie să dai telefoane nicăieri, să vezi realitatea, doar o vezi. Dar... iar mă întorc: „Cu o floare nu se face primăvară”!
    • Like 3
    • @ gheorghe3509
      Da, dar cu un buchet mai mare de flori ? Si totusi ma doare ca, citind ceea ce scrieti despre profesorii care ne educa, copii aveti atata dreptate....
      • Like 0
  • Perspectiva este falsă: atîta timp cît părinţii, nu mai spun de elevi, sînt interesaţi de note, învăţămîntul nu va ieşi din situaţia aceasta. Este şi perspectiva autoarei, care, probabil, a privit lucrurile la fel pe cînd era elevă sau studentă. Nota trebuie să fie mare, indiferent de modalitatea de obţinere! Pregătirea pentru notele de la examene este doar o continuare. Nu cunoştinţele acumulate, nu capacitatea de a le folosi cumva, ci posibilitatea de a trece nişte examene. Ca şi cînd după terminarea studiilor mai întreabă cineva de notele din liceu sau din facultate! Dacă apare totuşi întrebarea, e pornită de dezacordul dintre notele în spatele cărora cineva se ascunde şi precaritatea cunoştinţelor!
    De peste 2000 de ani pentru corecta interpretare a informaţiilor se susţine principiul audietur et altera pars! Altfel judecăţile de valoare sînt lipsite nu de valoare, ci de sens. E alt păcat al presei noastre, doritoare de inflamarea spiritelor.
    • Like 2
    • @ Gheorghe Moldoveanu
      Sa nu se mai puna note, sa dispara cataloagele sau macar sa li se schimbe denumirea ca se numesc cataloage de cand lumea.
      • Like 0
  • Io personal nu cred o iota din toata gusa asta dar asta e problema mea..ma intreb ce s.a fi întâmplat daca as fi spus acasa ca profu de mate mi.a dat 2 " castane" ca n.am făcut tema cum trebuia?s.au ca același prof i.a dat o palma unei colege de clasa de a dat cu capul de tabla ( anii 80 )??va spun io c.o mai încasam odata de la părinți ..ca asa era moda. Acum elevii s.au emancipat,libertate,democrație ,mobil la ore,tupeu maxim ca părinții au "zarzavat" fara număr si profii sunt doar niște părliti care mănâncă si ei o pâine datorită lor.
    Chiar daca ar fi zis ce se pp ca a zis ,trebuie sa fii un mare imbecil sa executi .
    Si doi,ma intreb ce se întâmpla daca le spunea ca trebuie sa meargă pe burta ptr un 5 ? Ca părinte ,cat de indobitocit de sistem trebuie sa fii ca sa poti sa crezi ca toata lucrătura asta este serioasa ? Cat de manipulat poti fi de propriul copil?
    • Like 1
    • @ Sescu Felix
      Banuiesc, ca sunteti profesor si nu aveti nici copii, pentru ca eu am trait ceea ce spuneti si tocmai de aceea nu sunt deacord cu ce se intampla. Doar nu vom ramane la infinit slugile planetei pentru ca asa ne educa profesorii, gata parintii aceia nu mai sunt , profesorii sa se schimbe sau sa plece sa lase tinerii fara mentalitatea invechita si corupta.
      • Like 0
  • De ce folositi englezisme/americanisme cand in acest caz puteti scrie in limba romana si stiti ca nu toti cititorii cunosc engleza?
    Se poate scrie: Articolul a fost Editat/Corectat ulterior in loc de "Later Edit"
    • Like 3
    • @ dordetine
      De acord, cand se va preda engleza in scoli, fara sa mai fie nevoie ca parintele sa plateasca ore de meditatii sa inteleaga si copilul ceva, asa cum fac profesorii ce predau limba romana in afara tarii atunci sa folosim <englezisme>.
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult