Un elev de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” ar fi fost pus de un profesor de matematică să se târască în genunchi pentru mărirea unei note. Și s-ar fi târât. Imaginea, descrisă ulterior ca o glumă de către elevi (LATER EDIT), este emblematică totuși pentru o practică extrem de veche în învățământul românesc, un proces rafinat în timp în primul rând de către părinții care, prin tot ceea ce fac, le întrețin stăpânilor notelor delirul atotputerniciei.
În jurul multor învățători, diriginți, profesori de materii de examen găsești adesea o gardă de de părinți fideli care stau cu simțurile încordate ca să le ghicească dorințele înainte ca ele să fie formulate, să le mângâie orgoliile, să le pună în operă intențiile, oricât de arbitrare, și să le susure în urechi din pripă până și cele mai vagi tentative de răzmeriță a infidelilor –alți părinți care ar putea pune în discuție calitatea actului educațional sau standardele etice ale celui aflat la catedră.
Sclavi ai notelor, acești slujitori loiali primesc aproape de fiecare dată ceea ce caută: statut preferențial pentru copilul lor, tradus prin calificative mai bune, toleranță crescută față de greșeli și bunăvoință.
Copiii lor sunt cei față de care „doamna” își dă interesul, pe care îi ascultă cu o ureche binevoitoare, care iau note mai mari ce le vor deschide porțile unui liceu precum Vianu, de pildă. Și își ating acest țel suprem chiar dacă în timpul demersului lor strâmbă alcătuirea sufletească și intelectuală a propriului lor copil.
Apoi sunt ceilalți, marea masă a părinților, care, striviți de frici, evită să critice metodele folosite de profesori pentru ca aceștia să nu le ia copilul la ochi, să nu îl treacă în tabăra proscrișilor și să nu înceapă să îi dea note proaste, care să-i strice, Doamne ferește, viitorul. Acești oameni care tac cu sutele de mii ajung, printr-un efect de acumulare, să contribuie ei înșiși la distrugerea prezentului unei generații, fără să ia în calcul că dintr-un „azi” mizerabil nu are cum să iasă un „mâine” luminos.
În loc să pună presiune pe școală pentru a se asigura că elevii primesc o educație bună, părinții tac și înghit pentru o notă bună. Când își vede părintele în genunchi, ce-i mai rămâne de făcut unui copil decât să se târască, la propriu, în genunchi pentru o notă?
Și mai sunt părinții rari care nu pot să tacă. Părinți care critică nedreptățile, lipsa de profesionalism, comportamentul nepotrivit, deciziile arbitrare. Când ei vorbesc, în ședințe, puțini sunt cei care li se alătură, de teama unor eventuale consecințe cum ar fi notele proaste sau izolarea propriilor copii. În loc să pună presiune pe școală pentru a se asigura că elevii primesc o educație bună, tac și înghit pentru o notă bună. Când își vede părintele în genunchi, ce-i mai rămâne de făcut unui copil decât să se târască, la propriu, în genunchi pentru o notă?
Am o prietenă care, de curând, a semnalat la ședința cu părinții problemele grave de la clasă. De atunci, băiatul ei de 9 ani se culcă numai după 11 jumătate noaptea, ca să-și facă temele și să tocească materia, astfel încât să nu-i dea „doamnei” prilejul să se răzbune pe el. Știu părinți zdrobiți de complicitate și tăcerea altor părinți, cărora nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să își mute copilul din clasă. „În România, capul plecat sabia nu-l taie. Pupincurismul e valoare națională și cu el reușești în viață”, mi-a zis odată un tată un sleit după atâta dezamăgire și neputință. Reușești în viață, dar oare reușești să ai o viață?
Printr-un proces nebunesc, notele au ajuns să fie, de fapt, scopul școlii din România. Dacă cuvântul „atletism” s-ar fi golit atât de tare de conținut precum cuvântul „educație”, am asista la competiții sportive în care am vedea atleții ajungând la linia de sosire cu mașina, cu lectica, cu banda tractoare sau târându-se pe coate și genunchi. Niciun sportiv nu ar avea vreodată șansa să își dezvolte calitățile fizice, tăria sufletească, perseverența și rezistența la frustrare, dacă antrenamentele lui s-ar desfășura precum unele ore din școlile românești.
O bună parte din acest proces se bazează pe obediență, pe supunerea necondiționată în fața celui mai puternic exersată în zeci de ani de comunism. Este adevărat, obedienții supraviețuiesc. Dar obediența îți ucide inteligența, spiritul critic, capacitatea de a lua decizii, moralitatea. Un om obedient este un supraviețuitor. Dar ce vrem să facă în viitor copiii noștri? Să supraviețuiască, cum supraviețuiesc și animalele la Zoo, sau să trăiască?
Vindecarea începe cu noi înșine, încă din primii ani în care cei mici ajung în sistemul educațional. Noi, părinții, trebuie să dăm dovadă de luciditate, discernământ și tărie de caracter, să avem tot timpul în minte adevăratul interes al copiilor noștri, chiar dacă în tot acest proces vom fi nevoiți să ne asumăm și consecințele unor note proaste.
Copilul meu este încă mic, de-abia la grădiniță, și a venit deja acasă trist pentru că, după o activitate, colegii lui au primit o steluță, iar el nu. E greu să îi explici la această vârstă de ce nu acest tip de recompensă ar trebui să îl motiveze, mai ales atunci când ea este pe masă. Când o astfel de întâmplare îi întunecă lui chipul, un gând trebuie să îți limpezească totuși ție, ca părinte, mintea. „Dragul meu copil, nu îți lega speranțele de o steluță. Crede în steaua ta! Ea îți va lumina viața”.
P.S. Articolul a fost editat ulterior publicării și face referire acum și la versiunea elevilor, potrivit cărora totul a fost doar o glumă. Între timp, ministrul Educației, Adrian Curaj, a dispus un control de urgență la Vianu, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. „Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură, încât să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat Curaj.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu am pus nici un fost elev de al meu sa se tarasca pe genunchi pentru o nota ci pur simplu am adaptat notele viziunii mele despre invatamant,care intr-un sfarsit tratat cu o greata de neimaginat m-a expulzat ca pe un puroi de infectie in lumea cea mare.A fost ce amai buna alegere a vietii mele ,pe care ar faceo 90 % dintre profesorii din Romania daca ar putea .Nu pot discuta acum despre competentele sau facultatile fiecarui profesor,pentru ca sistemul de invatamant supravietuieste acum numai prin dedicatia sora cu incostienta pe care o au o mica parte dintre profesori
Sistemul sustine prin propriile reguli nefunctiionale numai acei profesori care prin obiectele predate ,obligatorii la examenele finale tip Bacalaureat ,pot trai foarte bine terorizand copii ,parintii si bineinteles pe ceilalti profesori care le sunt colegi.
Atunci cand din cauza sistemului prost facut si implementat faci dintr-un profesor de matematica un Dumnezeu ,atunci ajungi sa faci o intreaga tara sa se tarasca pe genunchi ,exact cum fac mii de credinciosi cu gandul la sarmalele de Cuvioasa Parascheva.
Din proprie experienta a unui om nascut in 83',nu am fost bun si nu sunt bun la matematica,dar profesorul meu de matematica m-a incurajat sa invat alte domenii ,nu m-a scos din nota 6....dar.....surpriza ...in 1998 cand s-a dat ultima data examen de intrare in liceu am luat nota 6,07( a se verifica in statistici),am intrat la un liceu cu profil uman....iar la Bacalaureat nu am dat matematica.
In final vreau sa recomand parintilor sa calculeze foarte bine inainte sa isi trimita la cele mai asa zise bune licee,sau la facultati asa zise de prestigiu ,pentru ca le pot strica viitorul copiilor chiar si din prea multa dragoste..Un om trebuie ghidat in cariera si in a-si gasi loc in societate avand in vedere strict propriile calitati ,limite ,aspiratii bineinteles ,dar corelate cu realitatea din Romania si din lume.Multumesc !
De peste 2000 de ani pentru corecta interpretare a informaţiilor se susţine principiul audietur et altera pars! Altfel judecăţile de valoare sînt lipsite nu de valoare, ci de sens. E alt păcat al presei noastre, doritoare de inflamarea spiritelor.
Chiar daca ar fi zis ce se pp ca a zis ,trebuie sa fii un mare imbecil sa executi .
Si doi,ma intreb ce se întâmpla daca le spunea ca trebuie sa meargă pe burta ptr un 5 ? Ca părinte ,cat de indobitocit de sistem trebuie sa fii ca sa poti sa crezi ca toata lucrătura asta este serioasa ? Cat de manipulat poti fi de propriul copil?
Se poate scrie: Articolul a fost Editat/Corectat ulterior in loc de "Later Edit"