Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Când moare un medic

Medic stresat

Foto: Guliver Getty Images

A murit un medic. L-au găsit în camera de gardă. Avea doar 38 de ani. O să spuneți că nu-i nicio tragedie, moartea e simplă în natură, dar vă răspund că s-a închis într-un vid o poveste a unui om care mergea la mai multe spitale, să-și ajute colegii, să ajute oamenii, peste orice urmă de concept de viață personală. S-a închis într-un vid și potențialul de a trata sau salva de la moarte mii, poate zeci de mii de pacienți.

Trecem ușor cu vederea niște lucruri. Meseria de medic are uzură psihică și fizică fantastică. Împletirea celor două apăsări e unică, nu o mai întâlnim așa în niciun alt domeniu. Dincolo de halat nu stă vreun superom capabil să vadă pacienți cu nemiluita, la orice oră, fără să fie respectat, prețuit, iubit, într-o societate anapoda. Dincolo de halat e un om, cu vulnerabilități, cu povești, cu suferințe proprii. Iar când moare acest om, conștientizăm subit asta. Păcat că uităm iar, rapid.

Îți recomandăm

Mi-am adus aminte de un text pe care l-am scris cândva, după o gardă grea. Despre cât de dificilă e meseria și cum suntem oameni și noi.

Holul e plin. Ies să-i analizez puțin acolo, trec la birou, îi pun pe paturi, îi consult, manevrez scheme în cap, împart pastile și fiole, scriu scrisori medicale și rețete. În timpul acesta, o doamnă intră și-mi cere să o văd imediat că trebuie să-și ducă fetița la grădiniță. Peste trei secunde, sunt solicitat la ORL cu un salt hipertensiv. Sună și chirurgia. Un bătrânel mă întreabă dacă au ieșit analizele. O doamnă își vrea actele pentru medicul de familie.

Stau și mă-ntreb uneori dacă vreunul din cei veniți la camera de gardă s-a gândit o secundă că medicul acela e om ca ei; dacă mintea le-a plămădit această idee, când, din punctul lor de vedere, par a avea toate motivele pentru a solicita ceea ce solicită rapid, ca având lângă ei un automaton proiectat să execute iute ceva. E valabil pentru gardă și pentru activitatea “obișnuită” deosebit de grea și ea.

Am să livrez bomba: da, medicul e om și el. Unul care s-ar putea să sufere teribil. Unul care poate n-a mai avut timp să stea el cu el pentru măcar un sfert de ceas, în liniște. Unul care poate e profund nefericit. Unul care poate pendulează între mari angoase. Unul care poate ar vrea să plângă de o mie de ori pe zi.

Burnout. E un mixt de oboseală cronică, uzură psihică, dezamăgire profesională. Cu toții avem așa ceva. Eu și toți colegii medici suferim de burnout, pentru că nu suntem destui, pentru că avem pacienți mulți, pentru că am învățat din greu și nu suntem apreciați, pentru că multe.

Îți recomandăm

Ne mai aruncăm pe fereastră. Da, o facem și pare de neînțeles, dar medicii sunt profund nefericiți, au mari probleme de cuplu, strâng prea multă suferință în ei, sunt suprasolicitați. Și poate că ne aruncăm doar metafizic, uneori venindu-ne să închidem totul pentru a ne regăsi. Punct și de la capăt. Mulți avem mecanisme de contrabalans: eu scriu, unii înjură în sală, alții spun bancuri tot timpul, unii inventează personaje și operează cu ele, toate pentru a distrage gândurile de la imaginile crunte. Dar clacăm. Deseori.

Lucrăm cu moartea lângă noi. Și ne luptăm cu ea. Tu te lovești de asta ca o acțiune firească a naturii sau un accident teribil și ți se întâmplă de câteva ori. Noi resuscităm, coasem, intubăm, stabilizăm și-i facem vânt cucoanei în negru în fiecare zi. Pierdem uneori pacienți și suferim groaznic. E meseria unde un om salvează alt om sau acceptă într-un final că nu a mai putut face nimic și-l predă morții. Ce psihic să ai?

Empatie sau simpatie. Pacientul vrea mereu empatie, să fie înțeles, dar nu simte că medicul vrea același lucru. Îmi mai vine să spun uneori “dar hai domnule aici în locul meu câteva minute, să văd apoi ce mai zici” când sunt asaltat de fel de fel de cerințe, pentru că fiecare vrea să fie văzut, rezolvat cât ai bate din palme. Nu pot. Sunt om și eu.

Devenim pacienți și noi. Avem boli. E groaznic. Am colegi care au avut infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Am diabetici, hipertensivi, depresivi, toate declanșate rapid sau potențate de stresul meseriei. Medici cu cancere diverse. Umblăm și noi prin farmacii și cabinete, prin secții de radioterapie, ne facem IRM-uri, ne punem stenturi în coronare. Avem boli și noi, de multe ori le facem mai repede. Uneori murim prea devreme.

Îți recomandăm

Când ajungi prin spital, cu orice fel de problemă, te rog sincer: pleacă mereu de la ideea că medicul e om. Vorbește-i calm, acordă-i timp, fii alături de el, încurajează-l, strânge-i mâna sau strânge-l în brațe, arată-i că-l iubești pentru ceea ce face pentru tine. E ușor să luăm răul sau să-l inventăm, acolo unde nu există. E mai greu să promovăm binele, când mereu plecăm suspicioși, cu idei prefondate, cu ură spre spital. Nu e normal așa.

Iubiți-ne și permiteți-ne fără energii negative să vă facem și să ne facem viața mai ușoară și mai bună. Acum, cât timp mai suntem în viață.

Articol publicat pe site-ul autorului, Leapșa de sănătate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca EU nu as cunoaste viata unui medic as vorbi ca un nestiutor, tatal meu a fost medic si am spus de multe ori colegii lui nu au putut sa-l vindece si culmea a murit si sarac cu datorii pe care a trebuit sa le preiau EU, avea o pensie de 1800 de lei dupa 45 de ani de munca, a fost un norocos ca a ajuns la pensie si era si pediatru, o specialitate grea de dus pe umeri si nu conditiona niciodata actul medical. Problema in Romania sunt pacientii care vin la consultatie, societatea si in ultima faza factorul uman, da, medicul este si el om si are si el problemele lui si nici o plata oricat ar fi ea de mare nu poate sterge sau suplini problemele grave ale sistemului medical din Romania, suntem o natie bolnava, f bolnava, slabe sanse sa ne revenim la normal, tot respectul pentru acei medici care si-au ales meseria avand vocatie si nu din interes, pentru ca trebuie sa inveti toata viata si tot nu-I salvezi pe toti sau nu poti nimeri diagnosticul mereu. Tocmai mi-am amintit de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca si pe toti acei care s-au epuizat la serviciu ajutand o categorie de oameni bolnavi atat sufleteste, cat si fizic intr-o tara cu o societate atat de bolnava!
    • Like 1
  • Nimeni nu ar avea nimic cu doctorii dacă viciul creat ar fi "extirpat" . Discuția ar fi una foooarte "stufoasă".
    • Like 0
  • Am stimat întotdeauna medicii.Am afecțiuni ușoare ,însă d-na Doctor are mereu răbdare cu mine și soțul meu.La părinți a fost mai greu ,bolile vârstei s-au complicat și toate incercarile familiei ,ale medicilor nu au dat rezultate ;s-au dus la cele Sfinte.Acum însă ,când fiica și ginerele sunt tineri medici îmi dau seama ,câtă responsabilitate au , cât de mult muncesc și că de altfel,casa lor devine Spitalul.Că prof.inv.prescolar ,mereu m spus că nu e deloc ușor să -i educi pe micuți,să ai răbdare cu ei.Acum însă ,când copiii mei au îmbrățișat nobila profesie de medic ptr.care ar trebui sa fiu mandra,am emotii gandindu-ma serios la responsabilitățile ce-i așteaptă .Răbdare ,înțelegere și iubire ptr.acesti oameni minunați ,care au grije de viețile noastre.Respect pentru toți anii de pregătire și dăruire in acest domeniu!
    • Like 0
  • Condoleante pt apropiati. Cred ca inteleg si eu cateceva din problema, dar trebuie sa mentionez ca sistemul e putred, medicii stiu mai bine, poate dinauntru e si mai rau ca pe dinafara, si imi pare sincer foarte rau. In pluz, medici exista si ca Lucan, de aceea, va rog sa va imaginati cat de accesibila e toata treaba pentru un pacient (bolnav) care chiar nu cunoaste pe nimeni si eventual mai si traieste din salarul minim.
    • Like 0
  • Medicii ar trebui sa fie foarte, foarte bine platiti chiar cu salarii ca in tarile din vest astfel incat cei mai multi sa ramana aici, sa aiba bani suficienti pt specializari astfel incat sa nu mai fie obligati cei ce iubesc si fac din vocatie acesta meserie sa plece din tara.Astfel poate volumul de munca al unui medic s ar reduce si nu am mai avea astfel de cazuri .Mai degraba un medic nu ar trebui sa plateasca imppzite decat u it ist.
    • Like 0
    • @ Marilena Proteasa
      Și dacă ar fi foarte bine plătiți tot ar avea buzunare cusute în plus la halate, nu au saț. Vi se pare normal ca persoana angajată în funcția de anestezist să îți aducă înapoi plicul cu șpaga pregătită și să te mai și muștruluiască deoarece s-a simțit ofensat??? Asemenea persoane merită jucate în picioare.
      • Like 0
  • Amza Ana Amza Ana check icon
    Mi-am petrecut multe ore prin spitale pentru mine personal, sau pentru mi mulți membri ai familiei mele. Am văzut medici, asistente, infirmieri într-o continuă alergătură. Îmi era greu când trebuia să aștept, mai ales dacă eram eu cea suferindă.Dar m-am gândit tot timpul că acești oameni minunați sunt de admirat și de prețuit. Încercam să mă pun în locul lor și mă întrebam dacă eu aș rezista să-mi petrec cele minim 8 ore de serviciu (fără să calculăm că uneori ies din gardă și rămân în continuare la programul normal) într-o continuă alergătură și suprasolicitare nervoasă. În plus, să mai rămâi și calm, lucid, să ai răbdare cu toți, să ți minte problemele fiecăruia, să îi înțelegi pe toți și să empatizezi cu pacienții pentru ca aceștia să aibă un moral mai bun și să conlucreze cu medicul pentru propria lor vindecare. Cert era că nu aș fi rezistat punând în calcul că mai ai și o familie, probleme personale sau de familie pe care nu ai când să le rezolvi pentru că cel mai mult timp îl petreci cu pacienții și pentru ei. De tine personal nu mai ai timp, de copiii tăi - nu, de soțul sau soția ta - nu, dar trebuie să faci față cu succes tuturor problemelor sau să uiți de ele când ai intrat în contact cu pacientul, chiar și după - pentru că trebuie să te gândești cum îl poți ajuta în continuare, așa încât, indiferent cum vor evolua lucrurile, să fii cu conștiința curată că ai făcut tot ceea ce ai putut face și ceea ce a depins de tine și să poți dormi liniștit cu capul pe pernă în puținele ore în care îți mai permiți luxul de a te odihni.
    Într-o zi am stat să aștept rândul la Camera de gardă câteva ore pentru că veneau urgențe una după alta, mult mai grave decât mine. Am analizat comportamentul întregului personal al spitalului. Am obosit eu privindu-i și analizându-i. Mă uitam și mă întrebam: cum de mai rezistă?...cât vor mai rezista în ritmul acesta? Mă rugam la Dumnezeu să îi țină sănătoși, în putere, și să le dea răbdare și înțelepciunea necesară pentru a face ceea ce este mai bine pentru pacienți.
    Oameni dragi, aveți răbdare cu personalul medical! De liniștea lor sufletească depinde și însănătoșirea noastră. Avem nevoie de acești oameni minunați...avem nevoie de ei sănătoși, cu voie bună, liniștiți, calmi. Iar acestea depind de starea noastră și de răbdarea noastră sau de reacțiile noastre. Ei sunt în slujba noastră zi și noapte. Luptă cu moartea zi și noapte pentru noi, dar și pentru ei. Izbânzile lor în această luptă le dau putere pentru a continua lupta, eșecurile lor le taie elanul. Sunt oameni ca noi, sunt emoționali cu nevoi personale. Ei ne oferă nouă toată priceperea lor, dragostea lor pentru umanitate, timpul lor...se oferă pe ei cu trup și suflet zilnic și necondiționat. Noi ce le oferim lor??? Aveți răbdare cu ei și respectați-i pe ei, eforturile lor și sfaturile lor! Urmați-le îndrumările, pentru că împreună puteți contribui la succesul și izbânda împotriva bolii, a suferinței, chiar al morții! Nu dărâmați ceea ce ei clădesc și nu aruncați cu noroi în ceea ce ei au realizat cu multă trudă, cu multă risipă de energie, emoțională, de timp și financiară! Bucurați-vă că Dumnezeu i-a lăsat în această lume pentru noi ceilalți! Mulțumiți lui Dumnezeu pentru că ni i-a dăruit, i-a luminat, i-a însuflețit pentru a face față acestei meserii/misiuni suprasolicitante, dar și pentru că prin ei are grijă de noi!!! Fiți recunoscători lui Dumnezeu și lor pentru că sunt cu trupul și cu sufletul în slujba noastră! Recunoștința va fi și un antidot de neînlocuit în prevenirea unor boli, dar și în tratarea lor.
    Dumnezeu să aibă în paza Lui pe toți cei care lucrează în sistemul sanitar, să îi ocrotească, să le dea zile îndelungate cu sănătate și să îi înțelepțească în fiecare clipă pentru a găsi cele mai bune soluții pentru fiecare pacient!
    • Like 0
  • Dr Fronea Adrian, medic deosebit, familie ff frumoasa, avea tot, tot ce trebuia pt a fi fericit.
    Calm, iubea meseria, familia, salva din și cu tot sufletul oameni, suflete.
    Pe mine m a salvat întreaga echipă din care făcea parte, au luptat și m au salvat.
    Dânsul nu a fost salvat, nu au ajuns la timp colegii sufletiști.
    Cred că nu au timp pt dânșii, uită că sunt oameni și trebuie să existe ca toți oamenii. Fiind medici, cadre medicale, existența lor aici pe pământ este dublă, triplă.
    Condoleanțe familiei, întregii echipe ATI Spitalul de Urgență Sfântul Ioan.
    RIP!
    • Like 0
  • Totdeauna va fi greu pentru un om care-si face meseria cu responsabilitate. Imi pare rau, sincer. Moartea unui astfel de om doare dar in acelasi timp trebuie sa fie o palma pentru manfisisti si incompetenti!
    • Like 1
  • check icon
    Ba eu cred ca acest moment trist ar trebui sa fie începutul curateniei din sistemul medical..."descurcareala" asta tipic romaneasca,dupa care a munci e echivalentul prostiei duce la supraincarcarea unora in folosul altora.
    Si nu vreau sa jignesc pe nimeni,dar experienta traita la UPU unde am ajuns in stare critica acum 2 saptamani si intrebat fiind la ce sunt alergic am raspuns :ambrozie si pelin...urmarea m-a facut sa cred ca -mi pica tavanul in cap"ce-i aia,tu?" a intrebat cineva imbracat intr-un halat pe altcineva din salon si raspunsul a venit " ceva polen,tu"... mie mi se pare grava.Nu discut competenta medicilor,nu am pregatirea necesara ,dar asistenta(presupun) fie era complet relaxata si nu procesa informatia,fie nu stia...si atunci apar greseli,munca suplimentara a colegilor,...
    Pe de alta parte fiica-mea imi povesteste despre colegi "descurcareti" ce umbla sa-si rezolve tot felul de atestate de voluntariat ,daca se poate fara a face numarul de ore necesare(incercand sa-si echivaleze tot felul de workshop-uri drept voluntariat)...deci ce viitori medici sunt acestia?
    Cine va munci in locul lor,cine va claca pe fondul epuizarii?
    • Like 0
  • Exista medici și medici. Nu trebuie generalizat. Am avut parte de medici care erau absenți in timpul consultației plătite și medici care s-au implicat 150% la stat (fără nici o atenție măcar) sunt oameni și devine o corvoada profesia atunci când ai de-a face cu "prințese și prinți" care considera ca medicul e duhul din lampa lui Alladin. Hai sa fim serioși, mulți suntem epuizați psihic și emoțional după 8 ore de un job oarecare cu un volum mult mai mic și riscuri mult mai puține. Și clacăm. Ei de ce sa nu aibă dreptul asta? Nu sunt perfecți și nici nu trebuie...
    • Like 1
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro