Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Încerc de câteva săptămâni să înțeleg (oare poate fi înțeles?) comportamentul unora/multora deja, din jurul meu, de toate vârstele și toate categoriile sociale în această pandemie de coronavirus. Îmi este greu să o fac, am citit multe, i-am citit și pe ei, i-am ascultat, întâi m-am revoltat, apoi am încercat, fără succes să îi accept.
Uite așa am învățat eu cum stă treabă cu disonanța cognitivă. Ah, nu sunt psiholog, nu am pretenții de așa ceva, dar încep să mă apropii de esența celor care au cogniție (cumva aici era problema mea), dar nu au neapărat comportamentul așteptat în pandemia asta de covid. Pentru că dacă de la cei care scriu „ce-i” în fraza mea, nu am niciun fel de așteptări, marile surprize au venit din mijlocul oamenilor cultivați, cu măcar bacalaureat, care merg pe principiul “e doar o viroză, o răceală”, o fi cum o fi. Cum să fie dacă în Italia sau Suedia, țări recunoscute una prin genocidul din martie-aprilie și alta prin metoda “la liber”, prevalența bolii nu a depășit nicăieri 6%? E contagioasă, nici poveste, dar cu măsuri de distanțare fizică, măști purtate corect și spălat temeinic pe mâini reușești să intri în 96% care rămân sănătoși!
Pentru a suferi de disonanță cognitivă trebuie să ai cogniție, ce e drept. Și cum e asta: atunci când o persoană are idei total opuse, total contrarii și trăiește în această situație. Exemplul clasic este cu fumatul, știm că ne face rău, că putem face cancer pulmonar, că se moare din asta, dar continuăm să fumăm, pentru că ne simțim bine pe moment, suntem acceptați de grupul în care existăm și trăim clipa. Cam așa este și covidul nostru: nu vrem toți petreceri, întâlniri, nunți, cumetrii, mese întinse, mare, munte? Nu tânjim cu toții după viața de dinainte? Nu urlă conspiraționistii că mor de tristețe și depresie și că nu există viață fără îmbrățișări? Știm că e rău, mai ales cei cu gândire rațională, dar continuăm să ignorăm. Știm că nu e cazul să mergem cu toții buluc în parc, dar ce naiba să facem, „nu mai rezist” este ceea ce aud atât de frecvent.
Nimeni nu trăiește la infinit în această stare de disonanță cognitivă. În general este obligat de el însuși să ia o decizie și ce să vezi? În majoritatea situațiilor decizia merge în aceea a găsirii justificării: „Hai măi, Irina, că exagerezi. Eu țin masca, dar și în birou?? Acolo nu, ne cunoaștem, ne știm etc” Sau „am dezinfectant, mi-am dat masca jos pentru că mă sufocam”. Mintea umană se apără orbește, deși știe că greșește. Știe că este o eroare, dar caracterul slab îl face să cedeze: ce zice grupul? Mă mai acceptă grupul? În general în spatele unui asemenea gest este un eu slab. Mai țineți minte „iartă-i Doamne, că nu știu ce fac?”. Asta ne ajută pe noi, ceilalți, care ne comportăm rațional și dimpotrivă, devenim ținta lor, pentru că într-o situație de criză pot ajunge să fie mai mulți. Că doar mulți se iubesc pe sine mai mult, decât își iubesc familia (nu, nu râdeți, avea soțul meu un coleg care literă cu l i t e r ă e de acord cu asta).
Cu cât disonanța este mai puternică (sunt om inteligent, știu că virusul asta există, am văzut că se moare din asta, dar mergem înainte, că o viață avem)…cu atât oamenii devin și mai convinși de propriile explicații, de propriile decizii, care sunt de fapt doar niște justificări. Este îngrozitor însă cât de departe pot ajunge justificările acestea, îngrozitor pentru că în această pandemie nu e vorba doar de individ (obez, coronare înfundate, continuă să mănânce fast food dimineața, prânz și seara). Este îngrozitor pentru că acțiunile lui, ale individiului care inventează scuze (scuze, da…) afectează o comunitate întreagă. Să le vezi panica apoi când apare unul pozitiv …
Înțeleg că joi, de exemplu, a apărut un caz de coronavirus la Cosiliul Județean Ilfov. Ce a făcut românul cuprins de frică (da, frica e ceea ce justifică așa un comportament): s-au testat toți angajații (câți or fi, că nu doar trei-cinci?) și au fugit acasă. Carevasazică toți au fost contacti? Toți direct? Probabil nu, dar ce să vezi? Cum toți se cunosc cu toți în birourile acelea nu s-au protejat (cel mai posibil scenariu) și pentru că la ei se poate (cum ar fi să închidem toată policlinica sau un spital întreg pentru un singur caz?) au fugit cu tot cu scuzele folosite anterior ca niște șobolani lași care părăsesc o corabie în derivă. Să nu credeți că e vreodată vina lor că au stat fără mască bot în bot. Întotdeauna e un vinovat și acela nu e propria persoană. E „nenorocitul ăla” care s-a îmbolnăvit.
Cum ieșim din gaura asta neagră? Cum facem să întoarcem atâta puhoi de lume de la a gândi distorsionat? Cum facem ca un om cu două cogniții diferite să înceapă să realizeze că propriile percepții sunt distorsionate? Cum facem să evidențiem evidența? Cum îi întoarcem să își pună masca pe față și să creadă că „paza bună trece primejdia rea?” Cum terminăm acest conflict interior între dorințe (normale până la un punct) și imposibilitatea de a le îndeplini în această perioadă? Cei care ajung să nege evidențele sigur, merg spre patologic, spre boală și acolo devine greu fără ajutor de specialitate sau fără să îți moară un apropiat. Dar ceilalți? Cum aducem înapoi gândirea rațională și acceptăm că suntem în eroare. Într-o eroare în care am căzut singuri și pe care trebuie să ne-o iertăm, pentru a merge mai departe, dar trebuie să o și corijăm.
De multe ori când greșim refuzăm să acceptăm. Știm că am făcut o activitate negativă și vin eu și îți spun că nu e bine să mergi la Mega fără mască. Primul și cel mai întâlnit răspuns este de agresivitate, de apărare. Arunci roșii în mesager. De ce să accept situația de fapt, când e mai ușor să argumentez pentru mine faptul că „nebuna aia” mă hărțuiește, „îmi ia libertarea și eu vreau să trăiesc liber”. Omul care face o eroare știe că a eșuat. Și nu se iartă ușor, își găsește justificări : „am sinuzită cronică bilaterală pe dreapta, stânga în toate părțile și am și astm și respir greu și și și etc”. Un eșec duce la o stare de angoasă, deci mai bine transform cu o justificare eșecul în succesul meu personal. Un succes efemer și subțire. Care are nevoie de câteva explicații și ar cădea ca un castel de nisip….
Facem greșeli cu toții. Dar le corijăm. Dacă nu le corijăm rămânem infantili. Mai infantili decât acei copii pe care suntem datori să îi educăm. Și atunci, când vă mai maturizați dragii mei? Când vor fi murit suficient de mulți ai voștri să fie inutil?
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La începutul pandemiei am văzut un filmuleț, cum explici copiilor despre, că trebuie să stea în casă, să se spele pe mâini, etc. La un moment dat zice: de ce, cum e cu știința, e ceva mai complicat... Dacă unui copil poți să-i explici, poți și unui adult. Trebuie să găsești limba pe care o înțelege. Așa încât într-un mesaj trebuie să se găsească atât componente raționale (date, evoluții, cine a reușit și cine nu și de ce) cât și emoționale. Plus un pic de optimism și un îndemn la solidaritate.
Că-i vorba de un egoism nemăsurat, as zice QED. Lor li se poate spune că pot fi oricând infectați iar evoluția bolii este o ruletă rusească. Că un procent de 1% este mare.
Când apare un caz intr-un cerc e deja târziu însă nu prea. După, cel mai probabil înțeleg (deși la ora aia e posibil sa fie mai mulți infectați). Vulturii se transformă în iepuri.
Și nu în ultimul rând, "nebuna aia" să fie înlocuit de "nebunii ăia ". Forța opiniei publice. Dle, ieși afară în secunda asta dacă nu-ți pui masca și mai chem și poliția! Masa critică.
Soluții există. Trebuie să fie găsite de cine trebuie.
Am un prieten bun care e fizoterapeut si altminteri un tip placut, cu care ma inteleg OK. Am lucrat mult cu el atunci cand am avut o tripla fractura de glezna, si desi le avea si pe atunci cu conspiratiile, era mai mult amuzant decat periculos.
Lucreaza la un institut care se ocupa mai degraba de probleme geriatrice - arterite, artroze, dar si chestii de nutritie, si nu imi e rusine ca l-am cunoscut prin mama, care e si ea conspirationista de numa'.
Si se apuca amicul mau sa posteze pe FB chestii de tipul - masca ne sufoca. Pai, ii zic eu, tovarase, operatia mea de glezna a durat opt ore. Cumva, chirurgul nu a murit. Opereaza in fiecare zi, si uite ca nu moare.
OK, zice el, poate nu mori, dar ti se reduce oxigenerea in creier, ceea ce te face din ce in ce mai tampit, lucru pe care si-l doreste oculta mondiala. Sa fim toti prosti.
Pai si atunci chirurgii de ce nu se tampesc dupa doi-trei ani? Tie - si noua - ni se cere sa purtam masca aia 30 de minute pe zi.
Eh, aia au capacitate pulmonara ridicata. Stii, ca aia din Anzi sau din Hymalaia. Nu sunt persoane ca mama ta, care sufera de insuficienta respiratorie, sau BPOC. Mama ta nu poate sa poarte masca.
Evident ca mama nu poate sa poarte masca, de aia mama sta cuminte acasa, raspund eu. De aia mama are aparat de apnee, de aia are umidificatoare de aer, de aia e foarte important ca TU, care esti si tanar si parent sanatos, sa nu ii aduci mamei in casa chestii pe care le iei de la 'Cred in Dumnezeu, nu in Covrig.'
De unde stii cam fost la manifestatie? Vezi, oculta...
Care oculta, ti-ai facut selfies si le-ai postat pe FB.
Ah.
Cum te-ai simti daca i-ai da chestia asta mamei, sau oricaruia dintre pacientii tai, care sunt la o anumita varsta si vulnerabili?
Prost. Clar ca prost, spune el.
N-ar fi mai bine sa porti masca aia nenorocita? ca nu te sufoca.
Bine, a spus el, iti inteleg argumentele.
---------
Doua zile mai tarziu, amicul meu revine cu un post pe FB care spune ca nu poti sa te feresti de oameni rai daca nu isi expun fata. Numai raufacatorii isi ascund fata. El nu e raufacator, deci nu are nici un motiv sa poarte masca.
----------
Nu, din nefericire nu vad nici un motiv pentru care ar trebui sa ma straduiesc sa ii vorbesc omului pe limba lui. Vad un motiv pentru care masca ar trebui sa fie obligatorie, in spatii publice, chiar si deschise.
Daca nu vrei sau nu poti sa o porti, stai acasa.
PS: sunt foarte mulți din ăștia care fac de fapt... propagandă politică! Verificați-l pe amic, de curiozitate. Vi-l mai amintiți pe dl Leo? Asta era.
Fenomenul e incredibil de răspândit. Am deja reflexul de a verifica (când se poate) contul persoanei. Trebuie demascați imediat, e abject să faci propagandă pe cadavre. Numărul căpoșilor se reduce oarecum.
În realitate mulți sunt zmei doar pe net. Dacă într-un fel sau altul sunt obligați să respecte regulile, e mai mult decât suficient.
Am vorbit la telefon despre Covid pentru ca face parte din acea categorie de oameni care traiesc din servicii, si i s-au cam secat sursele de venit. Nu ma cert cu el - desi nu il consider cel mai rapid ganditor din lume, e bun la ceea ce face. Si simpatic, daca nu te bagi in discutii despre Soros, Antena 3, puterile vindecatoare ale Sarmisegetuzei, din astea. Chiar si in astea daca te bagi e politicos, nu iti zice de muma, se retrage, ba chiar a recunoscut la un moment dat ca opinia mea ca piramidele nu au fost construite de extraterestri e fondata logic pe faptul ca sunt sute de piramide ratate in Egipt. Nu l-am convins, dar macar a inteles pe ce mi-am bazat obiectia :)
Din nefericire, el nu face propaganda, este cel care inghite propaganda.
Insa daca vrea sa lucreze din nou cu mama, care tocmai a avut un episod nasol de sanatate, eu nu pot sa imi permit sa il las, daca e sincer convins de ceea ce spune.
Si, de fapt, nu imi pasa ce crede. Ce ma intereseaza e ca el sa nu se expuna aiurea, si sa o expuna aiurea pe mama. Pentru ca daca acel Covrig in care el nu crede o infecteaza, el se va scula. Mama, nu.
Există însă cei care nu vor să gândească: nu pot însă înțelege de ce atât de mulți preferă să-și bată joc de cel mai important dar pe care-l avem noi, oamenii: rațiunea. Ei cultivă intenționat fracturile de logică. Bine, la unii sunt falii... Să nu reacționezi în fața unui pericol înseamnă că ceva în interior e profund perturbat. Să pui orgoliul de a fi diferit, ori orice altceva înaintea rațiunii, logicii și bunului simț. Un minim raționament spune: dar dacă ăștia au dreptate? Și dacă ar fi doar 10% posibil să fie cum zic ei? Dacă eu am dreptate pică ei de papagali, dar dacă ai au? Chiar mecanismele naturale de apărare le sunt perturbate: orice ființă vie în fața pericolului fuge ori luptă pentru prezervarea vieții.
La fel cu cei care zic eu cred în Dumnezeu nu în covrig. Ce-și imaginează, că vor trece în rândul martirilor? Dacă prin atitudinea lor târăsc pe alții la moarte, ar fi exact pe dos. Dumnezeu ne-a dat mintea să gândim cu ea.
Îngrijorător, am întâlnit astfel de persoane cu studii medii ori superioare medicale. Nu des, dar am întâlnit. O asistentă medicală ori un medic nu și-ar dori să împartă meseria cu ei! Ori cu a dvs cunoștință.
Unii pozează în dezaxați și în luptători pentru libertate de dragul unui...partid!
Nu-i simplu, e o întreagă menajerie aici pe care ori îi faci să înțeleagă ori îi obligi.
Bref, cred că unora le filează o lampă. Ori mai multe. Pentru toată adunătura asta de ciudați există numai: legea, pedeapsa, oprobiul public.
Un articol din Dilema Veche de saptamana trecuta explica intr-un mod bland de cre este tentatia teoriei conspiratiei, mai ales in vremuri din astea, interesante. Viata si medicina nu ne ofera certitudini. Credinta in buru-buru, da, si omul se simte in siguranta atunci cand poate atribui evenimentelor o cauzalitate, oricat de alambicata ar fi. E un reflex de aparare mentala.
Sau... o masura foarte mare de cinism sau disperare financiara reala. Proprietara agentiei de curatenie pe care o folosim aici in Spania ma suna din trei in trei zile sa mi-o trimita pe domnisoara care chiar face curat. Eu ii explicam ca am Coviduta, ea imi raspundea ca am gripa. Evident pe femeie nu o interesa ca isi imbolnaveste angajata, sau pe urmatorul client la care o trimitea. O interesa sa reporneasca Spania, ahem.
Si eu am fost socata sa descopar cati oameni pe care ii credeam normali si foarte educati (medicul cardiolog al mamei - acum, slava domnului, pensionar - e un exemplu care imi da fiori) au inceput sa se comporte straniu in aceasta perioada, si sunt pe 'spectrul' dintre: nu exista si exista, dar nu e chiar asa rau.
Cat despre politica, well, cred ca dupa ce se mai aseaza apele ar fi foarte oportuna o discutie despre responsabilitatea discursului public, dar aceasta nu va avea loc niciodata. Sotul meu e din Texas, si una dintre bunicile lui mai avea un pic si bea clor, ca asa a zis Trump. Se sparie gandul. In plus, nebunia cu Liberate, blah! Uite, s-au eliberat, si Texas-ul, si Arizona, si Florida. Si tare bine le merge...
Aceste mase de manevra au fost create in timp, si nu pot fi dispersate decat in timp, iar unii politicieni se pliaza pe un anumit tip de discurs pentru ca stiu ca taramul din mintea unora e propice, si oamenilor in general le place sa li se spuna ce vor sa auda. Heck, si mie mi-ar placea sa mi se spuna ca voi slabi instantaneu daca il votez pe X, insa am un pitic in creier care imi spune ca nu e cazul :D
Nu putem vorbi de tricouri cu "Eu nu cred in Covrig", ceea ce definiti dumneavoastra ca oprobriu, daca politicieni sau personalitati media pot spune asta in public si nu ii pedepseste nimeni. Nici macar nu le bate cineva obrazul. Primii fac legi, ceilalti formeaza opinii, deci...