Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Când ne loveau în liceu „unde ne durea mai tare”. Ce mai înseamnă azi „să pui la suflet”

Școala militară

Foto: Getty Images

Până de curând, gândeam că e poate cel mai bun și, în același timp, cel mai greșit sfat atunci când ești supărat. Poate ai fost dezamăgit sau cineva te-a trădat. Ai pus la suflet.

Iar sfatul, deopotrivă bun și rău, este veșnicul „nu pune la suflet”. 

Să pui la suflet este probabil una dintre cele mai de preț abilități pe care le dezvolți atunci când lucrezi într-un colectiv. „Pusul la suflet” poate să apară în urma unui reproș „constructiv”, dar suficient de demobilizator încât să te simți „aiurea”. Și este „aiurea” pentru că poate veni de la cineva care nu te știe, nu cunoaște felul tău de a fi și apoi dispare.

Iar asta e incredibil de inconfortabil pentru că nu mai ai timp să-i dovedești persoanei care te-a criticat că se înșală.

Dacă ai simțit asta știi despre ce vorbesc. Sentimentul e la fel de supărător ca o pietricică în adidas. În mod normal ar trebui s-o ignori pentru că ai un drum de urmat. Dar uite că pierzi autobuzul din cauza unei pietricele.

Recent am stat de vorbă cu o persoană pe care o admir. Are cu mult peste vârsta mea și, în ciuda acestui fapt, o simt mai tânără decât mine. Când i-am spus acest lucru, omul a simțit să-mi dea un mic catalog de puncte de lucruri care lui i-au făcut bine. „Pentru mine așa a mers”, mi-a mărturisit. Cât de frecvent mai auzi asta? Câți oameni au modestia să nu-ți bage pe gât doctrina lor de viață? 

Primul lucru din listă a fost chiar „pusul la suflet”. Zicea că e bine să-ți pese, să pui la suflet, chiar dacă ceilalți poate te vor vedea slab și vor profita de asta. Țin minte perfect momentele din liceu în care auzeam „Voi da unde vă doare mai tare”. Acest „unde doare mai tare”, într-un liceu militar, putea însemna învoiri și permisii. Voiai să pleci acasă, dar ai călcat pe bec săptămâna curentă? Stai aici până-ți revii. Puneam la suflet? Cum să nu?!

Pe listă mai exista „hazul de necaz” și încă vreo două-trei idei de bază. Discuția mi-a prins tare bine. Mi-am dat seama că a-ți arăta vulnerabilitățile și a pune la suflet nu înseamnă nicidecum că ești slab. Dimpotrivă, combinată cu o doză bună de umor și autoironie, te face să mergi ceva mai sănătos prin viață.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bordo check icon
    Interesant articol, felicitări!
    • Like 0
  • Gandalf check icon
    „Pentru mine așa a mers”, mi-a mărturisit. Cât de frecvent mai auzi asta? Câți oameni au modestia să nu-ți bage pe gât doctrina lor de viață?
    Niciodata nu am considerat asta ca dovada de modestie. De fapt, mi s-a parut ca e o chestie inginereasca, practica. Un fel de raport de activitate, pe proiectul eu. Poate merge la tine, poate nu. Analizezi si decizi.
    Multumesc de idee. Oricum nu ma face sa ma umflu-n pene ca sunt modest :):):)
    • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult