Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Când părinții au aflat că nu mai cred. „Haide, mă, mamă! Eu știam că nu crezi în Dumnezeu, dar cum să spui că ești ateu? Tocmai ateu?!”

catedrala Sf. Iosif, venirea papei

Foto: Liviu Florin Albei/ Inquam Photos

Sunt un ateu. Acest articol NU dezbate existența lui Dumnezeu, ci este o poveste despre parcursul meu, de la copil creștin la ateism. Cum nu cred în nicio deitate, venirea Papei nu a trezit în mine niciun sentiment de evlavie. Cu toate acestea, a răscolit în mine unele amintiri, atât din copilărie, cât și din viața adultă.

Cele mai frumoase amintiri ale mele din perioada ante-atee sunt amintirile de la Paște, când, copchil fiind, cântam în corul de la biserică. Mi se părea ceva atât de minunat, atît de feeric. În continuare, Prohodul mi se pare cel mai frumos ritual creștin ortodox. 

În perioada aceea credeam cu tărie în Dumnezeu. Asta până când, într-o duminică, o babă m-a luat la rost că nu am trecut cum trebuie prin fața altarului. Mă uitam la ea și nu înțelegeam ce am făcut. De ce mi-a spus că este păcat?! Pentru ce m-ar fi pedepsit Dumnezeu, din moment ce nu făcusem nimic greșit? De ce i-ar fi păsat lui Dumnezeu cum trec eu prin fața altarului - de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga? Dumnezeu este tot atât de incorect precum adulții - mi-am spus - astfel încât să te pedepsească pe lucruri fără de sens? Și dacă da, atunci Dumnezeu nu…

Ei bine, acest episod mi-a declanșat o căutare a propriei credințe. Eram clasa a IV-a. Până la sfârșitul clasei a V-a, am ajuns la concluzia că Dumnezeul biblic este o himeră. Dar era concluzia unui copil, iar adulții te pedepseau pentru mai mărunte de atât; prin urmare, nu puteam să le spun părinților. La școală nu puteam să vorbesc despre asta, deoarece nu voiam să fiu marginalizat.

Am avut norocul ca pe tot cuprinsul școlii să fiu ceea ce se poate numi un copil popular. Eram mereu înconjurat de fete și eram cool. Cum să-i spun eu colegei de clasă, pe care o plăceam, că eu nu cred în Dumnezeu, deși ea la fiecare lucrare se ruga la Dumnezeu? Necredința are multe aspecte negative, chiar și la acea vârstă - din cauza presiunii sociale.

Câțiva ani de zile am trăit cu sentimentul că, dacă povestesc lumii ce cred despre Dumnezeu, voi fi ori pedepsit, ori marginalizat. Părinți - nu, profesori - nu, colegi - nu, prieteni - nu. Nu puteam să le povestesc. Era un sentiment extrem de apăsător și mă simțeam atât de singur. Peste ani de zile am înțeles că eram, de fapt, o minoritate care în acea perioadă era persecutată. Iar persecutarea se făcea indiscriminatoriu de vârstă.

Anii au trecut, iar eu am intrat în adolescență. Iar ca orice adolescent, am devenit un rebel și jumătate. Mi-aduc clar aminte că atunci când eram clasa a VIII-a am avut prima mea discuție sinceră despre ateism cu părinții. Mama a făcut ditamai scandalul, iar cu taică-meu am avut o discuție (destul de aprinsă) despre creștinism, ateism și moralitate. 

În liceu deja mă descătușasem de temeri și devenisem un aprig contestator al religiei. Și totuși, am avut media 10 la orele de religie. Până în zilele acestea am rămas prieten cu profesorul de religie din liceu. O persoană deosebită!

Timpul a trecut iar eu eram logodit. Iubita de atunci credea într-o formă „îndulcită” a lui Dumnezeu. Și cum ne făceam noi planuri de nuntă, inevitabil a venit vorba și despre căsătoria religioasă. Am primit mai multe argumente (atât de la ea, cât și de la cunoscuți) în genul „este doar un gest formal, de ce nu poți să-l accepți dacă oricum nu crezi în el?”. Era total fals, deoarece nu era doar un gest formal, era un gest care îmi nega principiile, care îmi nega propria-mi ființă.

În loc de concluzie… Eram acum câțiva ani cu maică-mea. Nu mai știu cum venise vorba, dar am reiterat că sunt ateu. La aceste vorbe, ea mi-a răspuns foarte indignată: „Haide, mă, mamă! Eu știam că nu crezi în Dumnezeu, dar cum să spui că ești ateu? Tocmai ateu?!”

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • La mine fenomenul a fost destul de ciudat. Nu am devenit, am descoperit că, de fapt, sunt ateu.
    A fost în ziua în care am aflat despre un om numit Christopher Hitchens.
    • Like 2
  • Eu nu am fost chiar asa precoce, dar imi aduc aminte ca pe la 16 ani am incercat sa o conving pe bunica mea ca zeii nu exista, ca sunt inchipuirea noastra pentru ceea ce nu cunoastem :)

    In loc sa ne preocupam de ceea ce se va intampla cu noi in nefiinta, mai bine sa ne preocupam de ceea ce facem in fiinta si ce amprenta lasam pe acest pamant. Ar trebui sa ne preocupe sa punem umarul la progresul acestei lumi pentru ca o facem pentru copiii nostri.

    "The more you read, the more gods become smaller and vanish." :)
    • Like 2
  • Ar fi fost mai fericiți părinții dacă le spunea că este agnostic? Sau pagân? Sau satanist? Sau musulman? Eu aș paria că reacția ar fi fost aceeași.
    • Like 0
  • AlexI check icon
    Poate ar trebui sa separam idea de Dumnezeu ca si Creator al universului versus Dumnezeul biblic care nu te lasa sa treci de la stanga la dreapta. Eu am renuntat la idea de Dumnezeu biblic din cauza ca mi-a placut stiinta care ma atras mai mult. Dar la idea de Creator stiinta nu prea are argumente contra. Tot ce sa intamplat in univers mai ales evolutia pare a fi intelligent design (foarte inteligent chiar).
    Si daca presupunem ca acest Creator inca mai este prin preajma este f. probabil din cand in cand sa intervina pentru a mai modifica niste lucruri (spre exemplu sa ne faca sa ne iubim intre noi mi se pare o chestiune esentiala pentru supravietuirea umanitatii)
    Dar viata de apoi, diavoli, ingeri, binecuvantarile , frica de Dumnezeu par inventii umane pentru ca sunt unelte de manipulare si prea apar in toate religiile de peste tot.
    In concluzie, Dumnezeu este Cel Ce Este (Iahve) nu Cel ce vrem noi sa fie.
    • Like 2
    • @ AlexI
      Nu functionează așa, să pretinzi științei să dovedească inexistenta unei divinități, este invers, sarcina de a dovedi ceva îi revine celui care susține că exista.
      • Like 2
    • @ Nicu Buculei
      AlexI check icon
      Eu nu am cerut nimanui sa dovedeasca ca nu exista Creatorul ci sa gaseasca o contradictie intre existenta lui si realitate.
      Ca si ratiune am una foarte simpla: orice se intampla trebuie sa aiba o cauza, sa numim acea cauza a universului Creator. Cuplat cu faptul ca design pare inteligent voi presupune ca acea cauza este o actiune inteligenta (adica are un scop)
      • Like 0
    • @ AlexI
      Ai spus textual "la idea de Creator stiinta nu prea are argumente contra" - singurul argument contra de care e nevoie suna asa: daca sustii existenta unui Dumnezeu, este datoria ta sa o dovedesti.
      Nu este treaba stiintei nici sa dovedeasca ca nu exista Mos Craciun, Zana Maseluta, Flying Spaghetti Monster etc.
      • Like 0
    • @ Nicu Buculei
      AlexI check icon
      Am fost si eu ca tine si inteleg perfect ce vrei sa zici. Dar un profesor de fizica cuantica de la MIT isi incepe cursul astfel: fizica nu este aici sa spuna ce este adevarat sau nu in acest univers, scopul fizicii este sa creeze un model care sa explice resultatele experimentelor si sa prezica resultate viitoare. Stiinta in general creaza modele care explica ce se intampla in jurul nostru. De exemplu Big Bang este un model dar nu poate nimeni demonstra ca asa sa intamplat pentru ca nimeni nu poate observa un Big Bang si sa traiasca dupa. Acelasi lucru se aplica si conceptului lui Dumnezeu. El nu contrazice nici un experiment observat deci ar putea fi adevarat. La asta m-am referit eu prin faptul ca stiinta nu poate argumenta contra. Atentie eu nu cred ca Dumnezeu intervine la fiecare minut in acest Univers asa cum spune credinta. El ar putea intervini doar cand considera necesar sa schimbe ceva (probabil la mii de ani tinand cont cate specii ca noi ar putea fi in acest univers). In rest cred ca ar dori ca universul sa mearga cat mai autonom posibil (eu asta as face daca as avea posibilitatea sa simulez un univers ca al nostru)
      • Like 0
    • @ AlexI
      Daca iti plac citatele iti dau si eu unul din Hawking "When people ask me if a god created the universe, I tell them that the question itself makes no sense. Time didn’t exist before the big bang, so there is no time for god to make the universe in. It’s like asking directions to the edge of the earth; The Earth is a sphere; it doesn’t have an edge; so looking for it is a futile exercise. We are each free to believe what we want, and it’s my view that the simplest explanation is; there is no god. No one created our universe,and no one directs our fate. This leads me to a profound realization; There is probably no heaven, and no afterlife either. We have this one life to appreciate the grand design of the universe, and for that I am extremely grateful."
      Compari mere cu pere, religia este o poveste, stiinta este observarea realitatii, nu are cum si nici de ce observarea realitatii sa confirme sau sa infirme povesti. Nimic din religie nu explica ceva ce stiinta ar avea nevoie sa explice.
      • Like 0
    • @ Nicu Buculei
      AlexI check icon
      Daca eu fac un program pe un super computer cu memorie infinita si numar de core infinit si simulez toate particulele din univers incepand de la big bang eu desi exist ma situez in afara spațiului si timpului realitatii percepute din interiorul acelei simulari.
      Si sa vezi coincidență ca si la calculatoare procesele din univers sunt cuantice(discrete) nu continue. Si spatiu este cuantic.
      Si poate timpul este doar un tick de CPU, tick in care o particula trece de la o stare la alta.
      Si sunt de acord cu tot ce a spus Hawkings doar ca el mentioneaza un design si spune ca designerul nu este present (observabil permanent) in spatiul si timpul nostru. Deci stiinta nu va putea dovedi vreodata ca el exista.
      • Like 0
  • .....presupun....NU CRED....!?!?......ca în prezent mulți sunt indiferenți....PUR SI SIMPLU....fara sa își puna o eticheta pe frunte....Când aud despre ce masuri de securitate se iau..."' mi se sparie gândul "'...
    • Like 0
  • Corina check icon
    Mai știu copii de cor cu evoluția dumneavoastră... Și totuși, parcă nu
    pot considera ateu definitiv pe cineva impresionat de slujba Prohodului. Poate e cum spune Virgil Iordache în ultimul text de pe contributors - că finalmente Dumnezeu hotărăște chiar și credința fiecăruia.
    • Like 0
  • dan check icon
    Cateodata republica editeaza toate aberatiile unora.
    • Like 2
    • @ dan
      Corina check icon
      Republica suntem noi. Diverși.
      • Like 6
    • @ dan
      Despre ce aberatii este vorba in acest articol?
      • Like 2
    • @ dan
      Dorin check icon
      A recunoaște că ești Ateu nu e o Aberație..Mai grav e să crezi toate Aberațiile și minciunile spuse de reprezentanții bisericii în numele Religiei ,pentru a ne conduce si controla mai bine. Trebuie să crezi in ceva ,dar numai după o cercetare amănunțită.
      • Like 4
    • @ dan
      Mda... și permite altora să răspundă cu aberații. Democrație maximă.
      Ar trebui să mulțumești pentru asta.
      • Like 2


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult