Câteva mici soluții pentru schimbarea în bine a școlii, de la un profesor român care predă în Germania

Un articol apărut acum câteva săptămâni în Tribuna Învăţământului anunţa că VIA University College din Copenhaga şi-a deschis un birou de reprezentare în România.

Parteneriatul dintre Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Educaţie şi Ştiinţe Sociale a Universităţii daneze începuse de fapt în urmă cu aproape 4 ani după cum anunţa ziarul Adevărul din 12 februarie 2013. Metodele daneze ce urmau a fi introduse în România la nivelul sistemului şcolar de bază, grădiniţe-creşe şi la nivelul învăţământului superior erau prezentate detaliat în respectivul articol. Ar fi foarte interesant de aflat care sunt părerile celor care au implementat aceste metode şi ce spun eventualele evaluări despre cum au fost ele primite la nivel de şcoală, universitate sau grădiniţă şi ce rezultate au avut în România.

Citând despre această iniţiativă, am încercat să înţeleg cum se potriveşte ea cu actuala dezbatere despre viitorul învăţământului românesc.

În principiu nimic rău căci, la urmă urmei, se doreşte o colaborare şi o schimbare spre binele elevului şi al viitorului cetăţean român. Totuşi, la nivel general, apar unele întrebări :

- Dacă a fost nevoie de o astfel de colaborare atunci înseamnă că ea a fost dictată de o necesitate. Care a fost aceasta şi de ce tocmai sistemul danez a fost ales ca model de urmat pentru şcolile primare româneşti și universitate?

- Oare de ce soluţia este de a se crea un sistem paralel? Ori poate se doreşte ca acest sistem paralel să se generalizeze sau să se „altoiască” pe cel românesc actual. S-a discutat asta cu cei implicaţi în educaţie la scară naţională?

- Dacă se va merge pe această linie, cine va asigura oare o implementare a acestui model şi o monitorizare a implementării sale?

- Ce se va întâmpla dacă o altă universitate se hotărăşte se introducă în pregătirea viitorilor dascăli modelul polonez sau sloven? Vom ajunge să avem, de exemplu, la Bucureşti învăţători pregătiţi în sistemul danez şi profesori de chimie după sistemul sloven, iar cei de română după cel polonez? De menţionat că atât Slovenia (locul 19 în 2012), cât şi Polonia (locul 14) stau mai bine în clasamentele PISA decât Danemarca. (Danemarca locul 22, România locul 45 din 65 de state).

Iată pe scurt cam cum se compară Danemarca și România conform analizei lui G. Hofstede:

Mai multe amănunte precum și informații despre alte țări și popoare pot fi găsite pe site-ul http://geert-hofstede.com/romania.html

Copierea unor programe din afară fără o analiză prealabilă nu este deloc străină şcolii româneşti. Constantin Rădulescu Motru spunea că „școala românească, organizată după programele şcolii burgheze din Apus a voit să formeze cetăţeni cu iniţiative, care prin muncă îndârjită să creeze un comerţ şi o industrie naţională. Ea a ajuns la ceva contrariu. Sufletul tinerimii şcolare româneşti din zilele noastre (1937) stă într-un complet dezacord cu spiritul burghez pe acest teren. În loc de muncă individuală, pornită din spirit de iniţiativă, aşa cum cere burghezia apuseană, idealul tinerimii noastră şcolare, de toate gradele merge într-o directivă opusă. Ceea ce este semnificativ la români este împrejurarea că atitudinea tinerimii este datorată corpului didactic. Adică statul român a impus şcolilor sale prin programe spiritul burghez, dar acest spirit a fost trădat de însuşi corpul ei didactic.” (1).

Haideţi să-i lăsăm deoparte pe cei care îşi plagiază doctorate şi să ne direcționăm spre cei ce ne-au format şi continuă să-i educe pe copiii şi nepoţii noștri, în ciuda dificultăţilor. Regenerarea educaţiei româneşti se va face doar cu şi prin aceşti oameni. Adunarea energiilor celor ce au încredere în ei şi în copiii, elevii şi studenţii pe care îi pregătesc este cea mai probabilă şi posibilă cale către succes.

Pe de altă parte toate ţările ce au reformat, schimbat şi creat sisteme educaţionale ce li se potrivesc lor în secolul XXI au învăţat de la alţii. Astfel, într-o analiză a sistemului englez este citat expertul mondial în educaţie comparată a Universităţii din Shanghai, profesorul Zhang care este convins că a succesului cheie este „să te uiţi la propriul tău sistem prin prisma internaţională”. Cu alte cuvinte, să iei ceea ce este mai bun de la alţii, dar care ţi se potriveşte ţie!

Centrarea educaţiei pe elev, diversitatea şi libertatea curriculară, cantitatea şi calitatea temelor pentru acasă, metodele de evaluare bazate pe date, curricule flexibile, autonomii regionale şi municipale ale şcolilor şi multe altele, transgresează culturile şi parcurg cu viteza internetului distanţele geografice. Aceste idei sunt discutate, acceptate sau nu, integrate, adaptate, modificate după specificul şi dorinţele fiecărei naţii dornice de a-şi pregăti cetăţenii pentru lumea în care trăiesc şi pentru cea în care vor trăi. În România, printre altele dată fiind şi multitudinea de facultăţi care pregătesc viitorii învăţători şi profesori şi în lipsa unei direcţii clare şi explicite, astfel de moduri de lucru fac dificilă o răspândire în ţară, la fiecare clasă, a metodelor pedagogice şi a curriculei potrivite cu specificul românesc şi cu aspiraţiile naţiei în contextual european şi mondial contemporan. Responsabilitatea sau vina eventualelor nepotriviri nu este a universităţilor, ci a politicului care, neavând o viziune, lasă universităţile fără direcţie. În multe ţări vestice sau estice, în ciuda autonomiei universitare, există o platformă comună către care societatea aspiră şi în slujba căreia universitatea pregăteşte viitorii dascăli.

Dar haide să vedem măcar în linii generale, aplecându-ne asupra a doar a trei domenii, ce există prin lumea largă care ar putea fi folosit că bază de discuţie. De unde ar putea fi analizate idei, strategii sau opţiuni ce ar putea fi dezbătute la nivel public înainte de a se lua decizii pe termen lung.

Structura şi Curricula

• Polonia: În analiza sistemului britanic, menţionată anterior, făcută după şocul de la rezultatele PISA din 2007, se citează exemplul deja de admirat şi invidiat al Poloniei. Polonezii au făcut o reformă enormă de structură şi curriculum în 1999 pornind de la premize similare celor româneşti, printre care şi o mare abundență de informaţii în programe. Rezultatele măsurilor introduse de ei au fost reflectate în doar 3-4 ani în rezultatele PISA, iar acum Polonia a ajuns să exporte expertiză educaţională.

• Singapore, în documentul „Curricula 2015” îşi propune să producă elevi ce se pot învaţă independent, au gândire critică şi inovatoare şi sunt pregătiți pentru lumea secolului XXI.

Recrutarea şi pregătirea profesorilor şi a conducerii şcolilor

• Singapore a trimis oameni la studii şi perfecţionare în domeniul educaţiei în ţări din vestul Europei şi Statele Unite. Apoi, cu bani de la guvern, au fost create mecanisme şi oportunităţi care să răspîndească cele învăţate. Toate pe banii statului.

• În Finlanda orice învăţător sau profesor trebuie să aibă un masterat de doi ani.

• În Australia sau Canada, trebuie mai întâi absolvită o facultate de profil şi apoi făcută specializarea în pedagogie timp de un an.

• Efectuarea unei practici „în producţie” monitorizată, adaptată la cerinţele profesiei este parte esenţială din programa de pregătire ia viitorilor dascăli din oricare universitate din ţările menţionate mai sus şi din multe altele. Am avut cam 3-4 studenţi pe an (la catedra de ştiinţe şi cam 12-15 în toată şcoală, care urmăreau, predau - la 3 clase pe zi timp de 8-10 săptămâni - şi evaluau învăţarea-predarea că parte a cursului universitar pe care îl făceau până a ajunge la catedră.

Folosirea tehnologiei

• În Coreea de Sud a fost înfiinţat un sistem naţional de meditaţii online.

• Australia are un program tehnologizat de informare a părinţilor şi a publicului în general, despre rezultatele şcolilor (atenţie însă, căci am lucrat acolo mai mult de 20 de ani, rezultatele individuale ale fiecărui copil nu se publică şi nu sunt arătate decât respectivei familii) (vezi site-ul myschool.com)

• Introducerea manualelor digitale în toate ţările vestice. S-a trecut deja de perioada e-book a manualelor (adică de format pdf) la cărţi o-book, interactive, cu resurse, video şi idei pentru cel ce predă. Le-am folosit în Sydney (de la Pearson sau Oxford Press) şi acum în Germania (CK-12) şi sunt excelente, iar aceasta este atât părerea copiilor, cât şi a părinţilor.

Degringolada perspectivelor educaţionale la nivel naţional românesc m-a făcut, mai mult ca niciodată, să îmi doresc ca cei bine intenţionaţi, alături cei neutri, dar interesaţi , împreună cu cei plătiţi să rezolve problemele învăţământului românesc, vor reuşi să se adune pentru elaborarea unei viziuni a educaţiei coerente, realiste şi aplicabile contextului şi specificului cultural, naţional şi istoric românesc. Dacă nu acum, măcar după alegerile de la sfârşitul anului.

Astfel ar fi nevoie de consultarea reală a celor ce au un rol de jucat în asta: cadre didactice, minister, universităţi, părinţi, ong-uri, în vederea stabilirii unei direcţii de ţară. Apoi s-ar putea trece la implementarea şi monitorizarea oricăror schimbări care să urmărească viziunea de comun acceptată.

Înlesnirea comunicării s-ar putea face prin crearea unui „hub”, a unui centru de interdependenţă şi comunicare care să faciliteze schimburile de idei şi să dea posibilitatea părţilor implicate să se cunoască între ele şi să îşi extindă propriul orizont şi propria înţelegere a complexităţii sistemului educaţional.

Există atât de mulţi oameni în învățământul românesc care nu numai că îşi iubesc profesia şi o fac cu dăruire şi profesionalism, dar sunt şi capabili de a-i inspira pe cei din jurul lor. Dascăli carismatici, asemenea profesorului meu de fizică de la liceul B.P.Hasdeu din Buzău, Nicolae Iacob, există prin toată ţara. Profesori universitari dedicaţi îşi desfăşoară activitatea prin toate universităţile. Haideţi să-i lăsăm deoparte pe cei care îşi plagiază doctorate şi să ne direcționăm spre cei ce ne-au format şi continuă să-i educe pe copiii şi nepoţii noștri, în ciuda dificultăţilor.

Regenerarea educaţiei româneşti se va face doar cu şi prin aceşti oameni. Adunarea energiilor celor ce au încredere în ei şi în copiii, elevii şi studenţii pe care îi pregătesc este cea mai probabilă şi posibilă cale către succes.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp