Fiecare carte este o călătorie. Plăcută, tristă sau plină de neprevăzut. Cu fiecare pagină întoarsă cititorul lasă în urmă locuri, oameni și fapte. Uneori însă călătoria îl poartă pe drumuri pline de durere, fără întoarcere și atunci povestea devine istorie.
Romanul scriitorului spaniol Antonio G. Iturbe „Bibliotecara de la Auschwitz”, spune povestea Ditei, o fetiță de numai 14 ani, al cărei destin a purtat-o în cel mai odios lagăr – Lagărul de exterminare de la Auschwitz – Bikernau II. Fabrica morții. Într-o lume care-și pierduse rațiunea, 8 cărți vor da sens vieții unui copil. Un roman ce spune o poveste despre supraviețuire, despre lupta dusă în fiecare clipă cu tine, cu cei din jurul tău, cu frica de moarte, cu întrebările care nu-ți dau pace: de ce sunt aici? De ce se întâmplă toate astea? Se va sfârși vreodată chinul?
O poveste despre vieți și visuri sfărâmate, despre speranță. Despre prețul tăcerii sau al rostirii unui cuvânt. Despre ce ești dispus să faci spre a salva vieți. Viața ta sau viața celor dragi. O poveste despre cărți, despre oameni și alegeri. Despre libertate și despre închisorile din noi, în care fiecare trăim și murim cu fiecare pas pe care îl facem, cu fiecare cuvânt pe care alegem să-l spunem.
O poveste din păcate adevărată căci lagărul familial BIIb de la Auschwitz-Bikernau II a existat și chiar dacă astăzi, în spatele gardului de sârmă ghimpată se întinde doar câmpul, până și în cele mai toride zile simți cum te pătrunde frigul spaimei trăite timp de cinci ani de miile de prizonieri aduși aici.
Citind cartea scriitorului spaniol am retrăit emoțiile ce m-au însoțit în zilele în care am străbătut aleile fostului lagăr astăzi, Complexul muzeal Auschwitz-Bikernau din Oswięcim. Un loc în care demnitatea umană a fost călcată în picioare, un loc în care oamenii au uitat să fie oameni.
La 14 iunie 1940, se decide transferul a 728 de deținuți politici polonezi din lagărul de la Tarnow în barăcile unei vechi cazărmi din Oswięcim. După invadarea Poloniei în 1939, orașului rămas în partea anexată celui de-al Treilea Reich, îi va fi schimbat numele în Auschwitz.
În anul 1941, Heinrich Himler decide ca lagărul din Auschwitz, inițial gândit ca lagăr pentru deținuții politici polonezi, să devină locul în care se va realiza programul de exterminare în masă a evreilor – soluția finală și astfel, acesta se transformă într-un lagăr de exterminare a oamenilor. O eficientă fabrică a morții întinsă pe aproape 200 de ha și înconjurată de 13 km de gard electrificat cu 3600 de posturi de pază. Vina celor aduși aici a fost aceea că s-au născut într-un timp în care oamenii au uitat să fie oameni.
Blocul familial BIIb din Lagărul de exterminare de la Auschwitz-Bikernau II în care au fost deportați evreii din ghetoul de la Terezin, a funcționat din august 1943 până în septembrie 1944 și a fost doar o infimă parte din infernul în care aproape două milioane de oameni din toate țările Europei și-au pierdut viața.
Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de când aliații au preluat controlul lagărului la 27 ianuarie 1945, punând astfel capăt calvarului a mii de deținuți. Copii, femei, bărbați, umbre umane, aveau să încerce să trăiască din nou și să-și regăsească drumul spre casă într-o altă lume decât cea din care fuseseră răpiți și care pierise sub șenilele tancurilor.
Potrivit datelor oficiale în lagărul de la Auschwitz au fost înregistrate 23000 de persoane deportate din România din care doar 2000 au supraviețuit, dar să nu uităm că în urma Tratatului de la Viena din 30 august 1940 Transilvania de Nord a fost alipită Ungariei și astfel, este mai mult ca sigur că mulți alți români deportați din această zonă au fost înregistrați ca venind din Ungaria făcând imposibil să știm cu exactitate numărul românilor deportați și care au murit la Auschwitz-Bikernau. În memoria lor și a tuturor celor ce au suferit în aceste locuri a fost ridicat Monumentul Internațional în Memoria Victimelor Fascismului, un loc în care doar tăcerea și lumina candelelor îi poartă în neuitare.
Drumul spre aceste locuri este un drum greu, un drum al cunoașterii, al înțelegerii. Într-o lume sfâșiată de tot mai multe conflicte armate și de atentate sângeroase, într-o lume în care în numele convingerilor politice și religioase, sunt distruse fără milă vieți omenești, este mai mult ca niciodată nevoie să facem astfel de drumuri pentru a reînvăța ce este toleranța, pentru a da din nou valoare vieții. Așa cum am spus odată, nu te naști tolerant, ci devii. Toleranța se naște din cunoaștere, dar numai dacă vrei și dacă dorești cu adevărat acest lucru.
Lagărul de la Auschwitz-Bikernau va rămâne una dintre cele mai negre pagini din istoria omenirii, dar totodată și locul unde mii de anonimi au scris unele dintre cele mai tulburătoare pagini de eroism.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
despre binele general sau binele tuturor mi-am spus părerea aici https://calatorprintaramea.wordpress.com/2013/07/21/psi-luneli-binele-tuturor-dialoguri/
Așa se ajunge la a lăsa moșteniri stânjenitoare,ca deportările antonesciene la Bug,masacrul oribil din Odessa,pată de neșters pe blazonul armatei române.
Am citit vreo două-trei comentarii pe aici...
Sunt orădeancă,româncă get-beget,dar mă deranjează al naibii faptul că neamul meu se află în rândul co-autorilor la Holocaust.
Nu,Antonescu nu a trimis nici un vagon la Auschwitz-Birkenau,ori la Majdanek,și așa mai departe,că am o listă lungă de asemenea...destinații.
În schimb,a trimis convoaie de copiii,femei și bătrâni,evrei și țigani,la Vapniarka,Moghilev,și alte asemenea locuri.
Am auzit,cunosc motivația(cel puțin cretină)cum că erau represalii contra unor atacuri ale unor evrei bolșevici asupra militarilor români în retragere din Basarabia.
Nu zău,așa se pedepsește un act,să-zicem terorist,prin trimiterea la moarte a unor copii,femei și bătrâni care n-au nicio legătură cu pusul de bombe ori trasul cu pușca?
Articolul vorbea despre lipsa toleranței și urmările sale. Lecțiile neînvațate se întorc împotriva noastră când nu te aștepți.
Apropo, nu ai spus ce crezi TU despre toleranță: te naști tolerat sau devii?
Ce treaba am eu, ce treaba ori legaturi au romanii de azi cu ce s-a întâmplat acum aproape un secol? Niciuna, fato, niciuna.
Nici cei mai in varsta, cei educati de catre comunistii adusi de sovietici pe tancuri si instalati la putere in Romania si nici cei mai tineri, educati de un sistem de invatamant in perpetua "transformare" si pe baza de manuale alternative nu vrem sa calcam nimanui demnitatea in picioare.
Ce mama necuratului ii tot dati cu reeducarea asta continua politic-corecta (cunoscuta altfel si ca neo-marxism ori marxism cultural) a lumii si a poporului roman?
Nu v-ati saturat sa tot repetati meme rasuflate pa peste tot prin media si prin sistemul de educatie?
Iti spun un secret draga Roxana, tie si mai ales sefului tau ... romanii, ca popor cu cele mai vechi radacini europene, alaturi de bulgari si doar alte cateva natii, suntem printre cele mai "reactionare" popoare. NIMENI pe lumea asta nu ne va putea schimba in spirit si nimeni nu ne va putea abate de pe calea noastra spirituala, cale pe care am pornit de mai mult de zece mii de ani.