Citind sutele de comentarii la articolul despre descalificarea lui Djoković am senzația că mă scufund într-o mlaștină umană care-mi trece peste cap.

Dosarul 10 August nu ar fi trebuit să ajungă nicicum la DIICOT, a fost mutat acolo de la Secția Parchete Militare a Parchetului General, pentru că șefimea PSD nu era deloc mulțumită de direcția în care mergea ancheta.

Carevasăzică, Mînzul Sec visa să își încheie trecerea prin această lume pe unul dintre optmiarii Himalayei, în tăcerea absolută și irespirabilă a frigului pur. Singur, să încremenească stană de gheață, ca propria-i statuie, dreaptă și curată în pustiul alb.

Îmi înșfac sitele și mă retrag în glorie, dacă nu ca sex-symbol al tinerei generații, măcar ca mentor menajer.

Regizorul Cristi Puiu zice așa: „Să stați cu masca pe față să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman”.

Dl Nicușor Dan a explicat la un post de televiziune, în urma solicitării unui jurnalist, adică așa cum s-a întâmplat în cazurile „Dăncilă – aria cercului” și „Dăncilă – teorema lui Pitagora”, soluția pe care a dat-o celebrei „Problema nr. 6” la Olimpiada Internațională de Matematică de la Canberra, Australia, 1988.

Există o grămadă de motive din pricina cărora o ființă umană poate fi tristă. De la dat afară din serviciu, până la a-i fi murit câinele sau a pierdut Dinamo. Indiferent de cauză, tristețea arată cam la fel.

Roman-foileton

Cum se explică însă gestul unui jucător cu imensă experiență în tenisul competițional de a expedia cu racheta o minge relativ tare, fără să se uite, spre spatele terenului, la nivelul bustului unei ființe umane? Mingea a izbit-o în gât pe arbitru, tăindu-i respirația și făcând-o să cadă la pământ.