Sportul este politică? Pentru Rusia, care tânjește să fie din nou URSS și ceva bonus, sportul a fost dintotdeauna chiar mai mult decât politică, a fost război. Orice competiție sportivă este pentru statul rus o „operațiune specială”, în care ceilalți concurenți, mai cu seamă occidentalii, sunt dușmani care trebuie călcați în picioare de ruși, rasa supremă a planetei (Evgheni înseamnă, la origini, în greacă, ins aparținând unei rase superioare).

„Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar și antrenorii, Federația și pe toți cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanțele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice și private, și în timpul competițiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoție, mândrie și interes. (…) Canotorii români sunt niște eroi”.

Fantastic tupeul cu care Șoșoacă și Simion mint sfruntat, prostesc în față o țară întreagă: Șoșoacă le zice sus și tare jandarmilor să dea voie tractoarelor și camioanelor protestatarilor în Capitală, ba „pot să vină și cu tancul”, că „Ucrainenii cum sunt lăsați să ia cu tancurile în șenile șoselele României?”!!!

Avem, în bestiarul politic al acestei vremi, partide și personaje neoceaușiste, naționalist-antioccidentale și, totodată, pro Rusia lui Putin – paradoxal, căci Ceaușescu a trecut până la sfârșit drept un nesupus Kremlinului.

O fi fost Eminescu credincios, cum zic mulți, sau agnostic, cum zic eu, dar iată ce scrie despre o față bisericească: „Arăta mai mult a tâlhar decât a popă, dar ce-are a face? Cele mai mari merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tatăl său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi, pe lângă toate astea, îl mai chema și Ermolachie Chisăliță”.

Dumnezeu alege uneori cele mai neașteptate ființe pentru a-ți trimite un mesaj. Odată, când zăceam frânt pe bancă cu capul în mâini, gândind febril cum să joc tie-break-ul final după peste 3 ore de meci dur, am auzit vocea răgușită, dar surprinzător de clară, a unui bețiv de pe terasa cârciumii de lângă teren: „Hă, unu cân trage să moară, altu p..a i să scoală...”. O liniște stranie mi-a cuprins fulgerător mintea. Forța colosală a frazei m-a făcut să nu mă mai gândesc la nimic, m-am ridicat, am jucat și am câștigat.

Groaznic este când unul dintre puținii mei „zei” morali mă lovește în moalele capului. L-am considerat pe Rafael Nadal cel mai cinstit om pe care îl știu, și nu numai din tenis. Citind că a acceptat să fie ambasador al Federației de Tenis din Arabia Saudită, m-am simțit minute în șir ca într-un avion cu luminile stinse, pe cale de a se prăbuși. Într-un târziu am început să raționez, acum dând cu capul într-un zid. Foto: Kamran Jebreili / AP / Profimedia

Subsemnatul cred că, în ultimă instanță, e bine că se întâmplă așa. Sunt acte sociale, nu antisociale. Ele probează o caracteristică sănătoasă: spiritul de independență și conștiința propriilor drepturi ale întreprinzătorilor privați. Fiind spontan, protestul a venit și cu cereri inacceptabile, contradictorii sau deja prevăzute în buget. Dar și cu unele pe care premierul și miniștrii de resort le-au recunoscut ca îndreptățite sau negociabile – în primul rând problema RCA. Până la urmă, s-a ajuns la o înțelegere a delegației fermierilor cu ministrul Agriculturii.

Ferma Dacilor era un monument al corupției. O colecție înfricoșătoare de ilegalități, de călcări în picioare ale legilor, administrative, de regim al proprietății, tehnice și, mai ales, de prevenire și protecție contra incendiilor, cu complicitatea autorităților. O bombă incendiară cu ceas, bine pregătită să prăjească oameni de vii.

PSD și PNL nu mai știu cum să scape de Cîrstoiu, deoarece purtările în campanie ale lui domdoctor merg de la ridicol până la respingător.