Cel mai bun pilot al Rezistenței Republicane, prizonier, zace pe scaunul de tortură, cu figura însângerată, lucrat la fălci, milițienește, de trupeții lui Darth Vader. De ce?

Intersecția rue Alibert cu rue Bichat, bistroul Carillon. Un colț de Paris până ieri obișnuit, chiar banal. Primul lucru de care dau cu ochii e un desen în cărbune pe perete, o siluetă de fată, o siluetă de băiat, în negru și alb, care se sărută îmbrățișați.

Clasa politică, guvernele, administrația, justiția, sănătatea, educația, biserica, armata, toate sunt roase până la măduvă de lepra șpăgii.

Uite, domnule, omul părea șovăielnic, dar e tare, să atingi BOR la activitatea de bază, adică adunarea de averi aci, pe pământ, nu în cer, cum îndeamnă Iisus Hristos, nu-i jucărie, preacuvioșii fac urât.

Ungurul terorist Beke din Tg. Secuiesc era supravegheat pas cu pas încă din luna, n-o să vă vină să credeți, octombrie, zice un fost privighetor de televizor, ajuns purtător de cuvânt al SRI.

Naționaliștii nu iubesc altceva decât pe ei înșiși, practică amorul de sine în grup, sub lozinca dragostei de țară. Naționalii, în schimb, înțeleg și acceptă că țara suntem toți.

Dacă tot preamărim lupta de Ziua Națională, de ce nu iese la defilare și Biserica Ortodoxă Română? Nu e ea alături de Armată în încrederea populației? (Foto Ziua de Constanța)

Dar uite că un film îmi spune exact ce aveam în cap atunci: rafturile cu produse de supermarket printre care trecea Bruce Lee, mașinile Lamborghini și Ferrari conduse de Van Damme, bătăile printre și pe mesele încărcate cu platouri apetisante, Rambo mitraliind vietcongii de la șold, Chuck Norris decapitând cu dinții șobolanul pe care i l-au pus pe față „gălbejiții” roșii.

Alții se șpăguiesc prin closete în vreme ce trag apa.

Domnule Raed Arafat, aveți dreptate: „Nu mai putem spune că ISU București nu știa de existența clubului Colectiv”