Căutarea cauzelor inflației în „tiparnița de lei ” este pierdere de timp

Ideea că masa monetară a crescut în trei ani cu 100 de miliarde de lei, stârnind „saltul inflaționist din octombrie”, nu stă în picioare. Înainte de a dezvolta subiectul, invoc o butadă care a făcut epocă în istoria economiei: „A afirma că inflația este un fenomen monetar este totuna cu a susține că o crimă săvârșită prin împușcare este un fenomen balistic”.

Suma de 100 de miliarde de lei, cu care ar fi crescut masa monetară din decembrie 2014 până în septembrie 2017, e scoasă din burtă. Dovada o furnizează registrul indicatorilor monetari. Oricine poate să vadă, consultându-l, că masa monetară este împărțită în trei mari componente: M 1 – masa monetară în sens restrâns; M 2 - masa monetară intermediară; și M3 – masa monetară în sens larg. Or, în niciuna dintre aceste trei componente nu se regăsește o creștere de 100 de miliarde de lei. În M 2, creșterea este de 71 de miliarde, la care se adaugă câteva milioane (nu miliarde !) din M 3. O creștere oarecum apropiată de cea invocată o găsim în M 1: 80 de miliarde de lei. Dacă la această creștere se face referire, înseamnă că a fost operată o rotunjire în stil mare, de nu mai puțin de 20 de miliarde de lei.

De remarcat că această creștere, din M 1, se împarte în două mari subcomponente: 1) creșterea numerarului în circulație – 20 de miliarde de lei; și creșterea conturilor curente – 60 de miliarde de lei. Se reflectă cumva, în aceste creșteri, o scăpare din frâu a „tiparniței de lei” ? Să analizăm. În cei trei ani puși în discuție – 2015,2016 și 2017 – într-o „țară a numerarului”, cu numărul cel mai mic de carduri la un milion de locuitori din toată Uniunea Europeană, în condițiile în care în buzunarele populației au ajuns mulți bani pe de o parte din reducerile accentuate ale taxei pe valoarea adăugată, iar pe de altă parte din creșterile de salarii și de pensii deja operate, un spor de numerar de 20 de miliarde de lei este rezonabil. În același timp, creșterea cu 60 de miliarde de lei a sumelor din conturile curente este nu doar rezonabilă, ci și eficientă sub aspect economic. Aici sunt rezervele companiilor, din care fac plăți „în văzul lumii”, prin bănci. Și sunt rezervele acelei părți a populației care învață treptat să se despartă de numerar și face depozite în conturi curente, din care sunt plătite, tot prin bănci, facturile la lumină,la gaze, la apă,la telefoane și la alte numeroase servicii. Economisirile populației și ale companiilor, banii albi pentru zile negre, le regăsim într-o altă componentă a masei monetare, în M 2.

Gândul, aruncat în spațiul public, că inflația și-ar fi scos din nou colții începând din octombrie, stimulată de creșterea masei monetare, e alimentat de lecturi din cărțile vechi. Și, desigur, depășite. De multă vreme tot adunăm dovezi, din practica vieții economice, că inflația noastră, fie când zăpăcea economia și populația cu rate de 300 la sută, de 200 la sută sau de 150 la sută, fie când coborâse la 7 la sută, dar era încă la nivelul cel mai de sus din Uniunea Europeană, nu era nicidecum un fenomen monetar, ci unul structural. O ținea acolo, sus, încetineala cu care se făceau reformele structurale. Dovada cea mai tare, imbatabilă, a venit tocmai în acești trei ani de care se face atâta caz în dezbateri publice. Din decembrie 2014 și până în decembrie 2016, timp de doi ani, masa monetară și inflația s-au înscris pe două curbe diferite, care au mers în sensuri diametral opuse. În timp ce masa monetară a crescut moderat, așa cum am arătat într-un alt paragraf, și constant totodată, contribuind la creșterea economică, inflația și-a pierdut de tot suflul. Inflația nu doar că a scăzut până la niveluri egale cu ratele din Zona Euro, dar s-a mișcat de la plus la minus, 2015 și 2016 fiind ani cu inflație negativă. Prețurile au scăzut sub zero iar populația, în magazine, cu aceiași bani cumpăra mai multe bunuri și servicii, banii în plus ce intrau în buzunare putând fi economisiți. În acest sens vorbesc cifrele și nu opiniile, care deseori sunt subiective.

Așa s-au mișcat prețurile în 2015 și în 2016: coborând sub nivelul zero. Populația și-a mai tras sufletul, a dat drumul la curea și a mai recuperat ceva din deficitul de bunăstare ce s-a adâncit semnificativ pe coama crizei. Grosul recuperării, care nu mai poate întârzia prea mult, va veni însă numai pe valul unor reforme structurale profunde și al creșterii economice sustenabile.

 Bineînțeles, populația nu se bucură de schimbarea de macaz intervenită în 2017. Faptul că timpul însorit al prețurilor de consum, care au scăzut doi ani la rând, nu avea cum să dureze prea mult, inflația recăpătându-și semnul plus începând din ianuarie, nu a fost deloc bine primit. Deși, de fapt, din ianuarie și până în septembrie, inflația s-a normalizat, în sensul că a urcat,lună de lună, către rata anualizată de 2 la sută, considerată optimă în toată lumea. Pentru că a menține în continuare inflația sub 2 la sută ori chiar negativă, cu prețuri de consum în scădere, ar fi loviți producătorii. În consecință, producția ar scădea, magazinele s-ar trezi cu rafturi care se golesc iar populația cu bani în buzunare care își pierd valoarea, pentru că n-ar avea cum să fie cheltuiți. Lecția asta am învățat-o bine în anii 1980, când nici mita nu mai era acceptată în lei.

Iată însă că inflația, înscriindu-se pe o curbă crescătoare, nu s-a oprit din urcuș după ce a atins nivelul de 2 la sută. A continuat să urce dincolo de nivelul socotit optim, până la 2,6 la sută în octombrie, și probabil va mai urca. După care va coborî spre 2 la sută.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp