Cazul Bodnariu, prin ochii norvegianului Steinar Lone: „Din secolul 19, noi nu ne mai batem nici câinii”

Steinar Lone este singurul traducător de literatură română din Norvegia. A învățat limba română în facultate și a petrecut un an în România în anii comunismului, timp suficient cât să aibă dosar la Securitate – însemnări puerile scrise de șoferul de atunci al Ambasadei care informa autoritățile comuniste despre drumurile și întâlnirile avute de cetățeanul străin. 

A tradus în norvegiană cărți semnate de Camil Petrescu, Gellu Naum, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu și a fost distins fost distins în 2009 cu Premiul Criticilor Norvegieni pentru Literatură pe anul 2008, pentru traducerea romanului Orbitor. Aripa stângă, de Mircea Cărtărescu.

Într-un interviu pentru Republica.ro, Steinar Lone vorbește despre cum se vede protecția copilului din Norvegia, în mijlocul scandalului Bodnariu. „Nici părinții mei, nici eu nu am primit niciodată o pedeapsă fizică. Bunicul meu din partea tatălui s-a născut în anul 1875, iar bunica, în 1877, și ei nu au pedepsit niciodată copiii fizic”, spune acesta. Îl întreb cum s-a ajuns la această filosofie de creștere a copilului în Norvegia. „Eu mă întreb de unde vine această violență împotriva copiilor, mai ales în Balcani”, răspunde.

Ce cred norvegienii despre pedepsirea fizică a copiilor?

Mi-am dat seama acum, când m-am gândit, că nici părinții mei, nici eu nu am primit niciodată o pedeapsă fizică. Bunicul meu din partea tatălui s-a născut în anul 1875, iar bunica, în 1877, și ei nu au pedepsit niciodată copiii fizic. Amenințarea cea mai grea pe vremea bunicilor era că „o să te trimit cu o bandă de oameni fără casă” sau „o să te trimit cu porcii”. Bunicul din partea mamei era băiat de fermier, țăran, avea o gospodărie destul de mare. Nu aveam conace în Norvegia, am fost întotdeauna mult mai egalitari. Nici mama mea nu a fost niciodată pedepsită fizic.

Când erați copil, cum se purtau părinții dvs?

Nu cred că am fost pedepsit aproape niciodată, nu-mi aduc aminte. Mi s-a spus că voi fi trimis la culcare foarte devreme, dacă nu sunt cuminte. Dar a fost doar o amenințare. Nu s-a întâmplat niciodată.

Foto: Mihai Cucu, ICR

De unde vine cultural filosofia aceasta de creșterea copilului în Norvegia?

Nu știu de unde vine această atitudine față de creșterea copiilor în Norvegia. Dar eu mă întreb de unde vine această violență împotriva copiilor, mai ales în Balcani. Bate la ochi în Norvegia, e mult prea multă violență. Cred că Norvegia este un colț foarte liniștit al Europei, a fost o țară săracă, nu prea am avut nici nobilime, nu am avut conace, nu am avut boieri. Și, poate, de aceea, o țară mai egalitară a dezvoltat această atitudine. 

Vineri, o să vorbesc la Ambasada României la Oslo despre poetul național Mihai Eminescu și o să fac o comparație cu poetul nostru național, Henrik Wergeland, care s-a născut în 1813. Am găsit o poezie, „Câinele”, în care spune: „Pe câine nu-l voi bate, nu, Ci-l voi mângâia tot lin, Să miște coada fericit, Să-mi fie prieten bun. Astfel de prietenie vreau”. Deja în secolul al 19-lea, foarte devreme, nici nu mai băteau câinii. Bineînțeles că au existat și încă există etnici norvegieni, care bat câinii, bat copiii.

Cât de frecvente sunt aceste cazuri?

Cred că cei mai mulți copiii luați din familiile norvegiene sunt copii de alcoolici și de drogați. În primul rând, cazurile nu ajung în ziare, pentru că este vorba despre viața privată. A fost aici, unde locuiesc eu, la sud de Oslo, chiar ieri o familie, o mamă și un tată, care s-au plâns pe prima pagină că li s-a luat bebelușul. Numai că bebelușul era grav bolnav, nu avea rinichi deloc și s-au gândit că poate nu va supraviețui. Iar Protecția Copilului a avut teamă că părinții se vor gândi că este mai bine ca copilul să moară. Dar am avut numai versiunea familiei.

A venit Protecția Copilului, cu un copil de doi-trei ani, părinții erau drogați. Când a văzut mâncare pe masă a înfulecat cât a putut și apoi a ținut mâncarea în gură pentru mai târziu, pentru că nu știa când va veni următoarea masă. Și când i-am vizitat eu, copilul era în brațele tatălui îngrijitor și a surâs cu un mare surâs și a mâncat ca toată lumea

Ca de obicei, Protecția Copilului nu se poate pronunța, dar este foarte rar să ia copiii, cred că în 95% din cazurile în care este implicată protecția copilului, se duc acasă, au un dialog cu părinții. „Aveți o problemă cu copilul, vă putem ajuta, faceți așa și așa. Dacă e prea greu, copilul poate fi dus în altă parte pentru un weekend.” Așa se rezolvă majoritatea cazurilor, fără să fie luați copiii. 

Am o colegă, care e traducătoare, care avea doi copii, băieți, care se comportau într-un fel foarte special, iar părinții nu știau ce să facă. Și s-au dus ei la Barnevernet și Barnevernet a venit cu un psiholog și a spus „faceți așa și așa și s-a rezolvat”. Psihologii sunt implicați imediat. Ei vin acasă, ei fac ancheta socială. O să vă mai povestesc o întâmplare, despre cineva din familia socrilor mei. Acum zece ani, s-au oferit să devină familie de îngrijire pentru cazuri de urgență. Și a venit Protecția Copilului, cu un copil de doi-trei ani, părinții erau drogați, iar copilul nu mânca precum toată lumea. Când a văzut mâncare pe masă a înfulecat cât a putut și apoi a ținut mâncarea în gură pentru mai târziu, pentru că copilul nu știa când va veni următoarea masă. Și când i-am vizitat eu, copilul era în brațele tatălui îngrijitor și a surâs cu un mare surâs și a mâncat ca toată lumea

Cum se poartă părinții norvegieni cu copiii lor?

Am un frate care are doi băieți, care acum sunt mari. El le explica, dacă făceau vreo criză. „Ai dreptul să fii supărat, dar când ești supărat, nimeni nu vrea să fie cu tine”. Dacă vorbești cu el, copilul înțelege. Bineînțeles că ziarele norvegiene sunt pline de sfaturi mai mult sau mai puțin științifice ale psihologilor despre creșterea copiilor.

Dacă ți-a lovit copilul o singură dată, nu îți va fi luat copilul, nu vei ajunge în închisoare. Dacă insiști că „e copilul meu, fac ce vreau”, atunci e altceva.

Dacă școlile din Norvegia suspectează că există acasă un abuz la adresa copilului informează protecția copilului. Ce se întâmplă mai apoi?

Vine Barnevernet (Protecția Copilului), mai au un interviu cu profesorul care a transmis suspiciunea, se duc acasă, fac o cercetare, fac un interviu. Dar sunt psihologi nu doar pentru copii, ci și pentru adulți. Ei încearcă întotdeauna un dialog. Și, bineînțeles, că dacă este o familie din altă țară, cineva foarte strict, care le spune „să nu vă amestecați în treburile mele”, poate merge într-o direcție greșită. Dar ei sunt psihologi și, cum v-am spus, 95% din cazuri se rezolvă acolo. „Dar știi că nu ai voie să îți bați copilul”. „Dar e așa de mofturos...” „Dar încearcă să faci așa și așa”. Dacă ți-ai lovit copilul o singură dată, nu îți va fi luat copilul, nu vei ajunge în închisoare. Dacă insiști că „e copilul meu, fac ce vreau”, atunci e altceva.

Care este atitudinea norvegienilor față Protecția Copilului?

Este o încredere foarte mare, dar acum există un lobby foarte strident împotriva Barnavernet, cu aceste teorii conspiraționiste. Dar toate aceste teorii sunt sprijiite de foarte puțini. Iar acest domn Marius Reikerås, prezentat între altele la Mediafax ca avocat al familiei Bodnariu, susține aceste teorii. El și-a pierdut însă licența de avocat în urmă cu șase ani.

Ciudat este ceea ce s-a întâmplat aici e că familia Bodnariu, probabil cu un tată foarte strict și autoritar, nu s-a dus la Asociația Penticostalilor din Norvegia deloc. Dar, în asociație cu acest lobby conspiraționist și cu penticostali din România si SUA, au făcut aceste manifestații ciudate. Am auzit că peste două săptămâni va veni o delegație din Parlamentul României să ceară socoteală norvegienilor. Ceea ce este un gest foarte delicat din punct de vedere diplomatic. În Norvegia instituția Protecția Copilului e independentă. Niciun primar, nici parlamentul, nici guvernul nu pot interveni în niciun caz. Instituțiile sunt independente. Dar se poate merge la tribunal, chiar până la CEDO.

În presa străină, au apărut acuzații ale mai multor familii de imigranți care spun că Protecția Copilului din Norvegia vine în familii și ia copiii pe baza unor motive cel puțin discutabile. Că ia foarte ușor copiii din familii.

Din câte știu eu nu este așa, dar Protecția Copilului nu poate divulga detalii din aceste cazuri. Dacă peste 20 de ani unei persoane i se spune că „ai fost luat din familie pentru cutare și cutare motiv”, nu este bine. Dacă o familie prezintă public documentele scrise, bine, dar nu știi dacă sunt toate documentele. Dacă nu le au, atunci ei pot inventa. Se pare ca domnul Bodnariu a spus că este o persecuție religioasă, dar nu poate fi adevarat. Avem foarte multe școli confesionale în Norvegia, 100-130 de școli confesionale creștine, care sunt susținute de statul norvegian.

Spuneați că v-a surprins nivelul de violență la adresa copiilor din anumite țări din Europa.

Am citit acum, nu mi-am dat seama înainte, că 60% dintre părinții din România încă folosesc pedepsele fizice. M-a mirat. Este un curent de violență și violență verbală. E vorba de o atitudine veche, care nu s-a schimbat - ca în multe alte privințe. Și în Africa de Sud au avut o astfel de situație, au trăit într-o societate izolată prin apartheid și nu au participat la discuțiile care au avut loc în țările occidentale, mai ales după 1968.

La fel s-a întâmplat cu Europa de Est. Și România s-a trezit, după Revoluție, ori cu idei comuniste sau criptocomuniste, protocronismul care este foarte răspândit în România, sau cu idei din anii ’30. Pentru că societatea românească nu a participat la această discuție continua, declanșată în 1968: „Ce facem în societate, care este rolul individului?”. Firește că astăzi nu toți gândesc așa, societatea românească s-a dezvoltat enorm în 27 de ani, dar ideile încă există. Poate că ăsta e un motiv. Dar pe de altă parte, foarte multe familii din Norvegia au renunțat la pedepsele fizice încă din secolul al 19-lea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp