Cazul omului „normal” implicat în uciderea a milioane de oameni. Medicul Gabor Mate, pentru habits by Republica, despre ucigașii de pace: „A fi normal nu are legătură cu a fi sănătos”

Un om considerat „normal” poate ucide milioane de alți oameni, spune medicul și psihoterapeutul Gabor Mate. Într-un interviu în exclusivitate pentru habits by Republica, renumitul medic canadian de origine maghiară îi povestește colegului său Gabriel Cicu, psihiatru și psihanalist român, un caz al unui ucigaș „normal”: Adolf Eichmann, care a organizat deportarea evreilor din toată Europa de Est și mai ales din Ungaria și din România, la Auschwitz. Gabor Mate explică în partea a doua a interviului publicat în secțiunea Prevenție a habits by Republica, realizată cu susținerea Rețelei de Sănătate Regina Maria: „Înainte de proces, a fost examinat de un grup de psihiatri. Cu toții au spus că era normal din toate punctele de vedere. Unul dintre psihiatri a declarat: „e mai normal decât mine”. Așa că, avem de-a face cu o persoană perfect normală, care ucide milioane de oameni. Ce este normal? Prin urmare, a fi normal nu are nicio legătură cu a fi sănătos”.

„Normalitatea în această cultură este cam bolnavă”, subliniază medicul, care analizează resorturile minciunii și ale crimei în societatea de azi („Oamenii normali au trimis alți oameni normali să se ucidă unii pe alții”). Psihiatrul îi identifică pe ucigașii de pace, dar vede o salvare în compasiunea oamenilor, pentru că, „din fericire, majoritatea oamenilor sunt capabili de compasiune”.

În prima parte a interviului, Gabor Mate a povestit despre extraordinara ciocnire a civilizațiilor la care a luat parte în jungla amazoniană, a vorbit despre limitele psihiatriei („În domeniul nostru, nici nu se vorbește de vindecare”), despre cauzele furiei din societatea în care trăim („Cultura de azi este împotriva naturii umane”), despre propria tulburare („Oamenii spun că am ADHD. Am. Dar oare este adevărată această formulare?) și despre felul în care se tratează înotând. Descoperiți în continuare noi detalii despre viața medicului psihiatru, despre căderea în workaholism și despre remediile găsite.

Gabor Mate, în dialog cu Gabriel Cicu. A doua parte a interviului, pe scurt:

„A fi normal nu are nicio legătură cu a fi sănătos”

• „Dă-mi voie să-ți spun o poveste. E în cartea mea. Adolf Eichmann a fost locotenent-colonelul nazist din SS care a organizat deportarea evreilor din toată Europa de Est și mai ales din Ungaria și din România, la Auschwitz. A fost implicat în uciderea a milioane de oameni. (…) Înainte de proces, a fost examinat de un grup de psihiatri. Cu toții au spus că era normal din toate punctele de vedere. Unul dintre psihiatri a declarat: „e mai normal decât mine”. În relația cu familia sa, cu copiii și cu prietenii săi, el era perfect normal. Așa că, avem de-a face cu o persoană perfect normală, care ucide milioane de oameni. Ce este normal? Prin urmare, a fi normal nu are nicio legătură cu a fi sănătos.
• Ce înseamnă normal este doar o statistică. Să zicem că dacă ești în București și toată lumea din București și-ar tortura pisicile, ar fi perfect normal. Iar dacă nu ai tortura pisici, ai fi anormal. Dar iată ce greșeală facem, credem că normal e același lucru cu sănătos și firesc.
• Normalitatea în această cultură este cam bolnavă. (…) Acesta este mitul că normal înseamnă totodată sănătos și natural. Celălalt mit este că oamenii cu așa-zise boli mintale sunt anormali”.

„Oamenii normali au trimis alți oameni normali să se ucidă unii pe alții”

• „Dacă în copilărie nu ți se permite să fii furios și îți înăbuși furia, o îngropi. Este o reacție normală. Așadar, avem o idee falsă despre ce înseamnă normal și avem o idee falsă despre ce înseamnă anormal. Este complet pe dos. Ce vreau să spun este că ceea ce numim boli mintale sunt, de cele mai multe ori reacții normale la situații anormale. Așadar, avem această societate normală. Uită-te ce a făcut această societate normală în secolul XX, în Europa. Oamenii normali au trimis alți oameni normali să se ucidă unii pe alții.
• Ei bine, unii dintre acești lideri – nu poți spune că erau normali. De pildă, Ceaușescu. Nu cred că s-ar încadra în ideea de normalitate a nimănui”.

Minciuna comunistă

• „Uite să îți spun ceva: eu eram un bun mic comunist; chiar am crezut în sistem; până pe la 12 ani. Iar în 1956, când în Ungaria a avut loc o revoluție, m-am trezit peste noapte. Dar ni se spunea că era pentru înfrățirea umană și pentru dreptate și libertate. Și, de fapt, existau toate lucrurile acelea îngrozitoare despre care părinții nici măcar nu puteau să-ți vorbească.
• Cei mai mulți cred că majoritatea oamenilor din România sau Ungaria știau că sunt mințiți. Chiar dacă nu au putut să facă nimic sau să spună nimic. Dar credeau ei cu adevărat ce li se spunea? Probabil că nu. Aici, în Occident, unde trăiesc acum, sistemul de propagandă este însă mult mai sofisticat”.

Ucigașii de pace

• „Iisus propovăduiește pacea, dragostea, să nu-i judecăm pe alții, acceptarea și compasiunea absolută. Și vedem toate aceste țări creștine care se ucid între ele. În numele religiei lor. Seamănă foarte bine cu ce i s-a întâmplat lui Marx.
• Securitatea, Stazi (în RDG), AVO (în Ungaria). Toți știau ce voiau, nu voiau decât ca persoana respectivă să o spună. Nu le păsa de adevăr. Nu voiau decât o declarație”.

Ce este compasiunea

• „Compasiunea înseamnă să suferi cu cineva. Ceea ce nu înseamnă că suferința ta este identică, ci că apreciezi că omul acela suferă și nu vrei să sufere. Așadar, ești prezent la suferința sa.
• Unii oameni cărora li s-a făcut foarte mult rău, sociopații, președinții țărilor, președinții marilor corporații, nu au prea multă compasiune. Ei sunt capabili să ucidă un număr mare de oameni pentru putere sau pentru propriul profit. Dar, din fericire majoritatea oamenilor sunt capabili de compasiune.
• Dacă te văd suferind, e bine că îmi pasă de asta, dar nu este de ajuns. E nevoie de un al doilea nivel al compasiunii, pe care îl numesc curiozitate plină de compasiune”.

„Eram workaholic”

• „Sunt medic de la 33 de ani, ceea ce a fost o vocație pentru mine. A fost o chemare, voiam să ajut umanitatea. Voiam să ajut în domeniul medical. Dar asta nu e totul; eram totodată determinat, eram workaholic, munceam prea mult. Acceptam prea multe sarcini. Îmi neglijam propriile nevoi”.
• Poate pentru că nu simt că sunt suficient de important, așa că trebuie să muncesc tot timpul, ca să devin important. Sau, poate, pe când eram foarte mic, evreu fiind, am primit mesajul – și așa a fost – că lumea nu mă vrea. Ei bine, atunci voi munci din răsputeri, ca să mă asigur că lumea are nevoie de mine, știi, așa că voi fi workaholic”.

Partea a doua a interviului, pe larg:

În noua ta carte (n.r. „The Myth of Normal: Trauma, Illness, and Healing in a Toxic Culture”) vorbești despre asta, despre normalitate.

Dă-mi voie să-ți spun o poveste. E în cartea mea. Adolf Eichmann a fost locotenent-colonelul nazist din SS care a organizat deportarea evreilor din toată Europa de Est și mai ales din Ungaria și din România, la Auschwitz. A fost implicat în uciderea a milioane de oameni. După cum știi, a fost capturat, cred că în Argentina. Răpit de israelieni, dus în Ierusalim, judecat și a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității și apoi executat. Ei bine, înainte de proces, a fost examinat de un grup de psihiatri. Cu toții au spus că era normal din toate punctele de vedere. Unul dintre psihiatri a declarat: „e mai normal decât mine”. În relația cu familia sa, cu copiii și cu prietenii săi, el era perfect normal. Așa că, avem de-a face cu o persoană perfect normală, care ucide milioane de oameni. Ce este normal? Prin urmare, a fi normal nu are nicio legătură cu a fi sănătos.

Ce înseamnă normal este doar o statistică. Să zicem că dacă ești în București și toată lumea din București și-ar tortura pisicile, ar fi perfect normal. Iar dacă nu ai tortura pisici, ai fi anormal. Dar iată ce greșeală facem, credem că normal e același lucru cu sănătos și firesc.

Exact. În psihiatrie, spunem și adesea am spus-o și cu tine – du-te la psihiatru să revii la normalitate.

Așa este. Și normalitatea în această cultură este cam bolnavă. Pentru că această cultură nu este sănătoasă sau naturală din multe puncte de vedere. Așadar, acesta este mitul că normal înseamnă totodată sănătos și natural. Celălalt mit este că oamenii cu așa-zise boli mintale sunt anormali.

Exact.

Dar, serios? Dacă în copilărie nu ți se permite să fii furios și îți înăbuși furia, o îngropi. Este o reacție normală. Așadar, avem o idee falsă despre ce înseamnă normal și avem o idee falsă despre ce înseamnă anormal. Este complet pe dos. Ce vreau să spun este că ceea ce numim boli mintale sunt, de cele mai multe ori reacții normale la situații anormale. Așadar, avem această societate normală. Uită-te ce a făcut această societate normală în secolul XX, în Europa. Oamenii normali au trimis alți oameni normali să se ucidă unii pe alții. În Primul Război Mondial 20 de milioane au fost uciși. În al Doilea Război Mondial, probabil 30 de milioane, poate 40.

În timpul regimului comunist, nu știm.

Apoi a urmat perioada comunistă, în Europa de Est. Tu ai crescut în comunism; la fel și eu, în Ungaria. Ei bine, unii dintre acești lideri – nu poți spune că erau normali. De pildă, Ceaușescu. Nu cred că s-ar încadra în ideea de normalitate a nimănui. Dar oamenii care au lucrat pentru el și i-au urmat ordinele, erau oameni foarte normali și la fel s-a întâmplat în toată Europa de Est.

Crezi că putem vorbi despre trauma comunismului în regiunea noastră? Știi, termenul de Holocaust este foarte clar. Termenul de război, Primul Război, al Doilea Război. Dar simt că în mediul meu există lucruri foarte specifice care arată că există multă traumă.

Da, sigur că putem. Adică putem să vorbim despre trauma colectivă. Când oamenii sunt reprimați, când sunt mințiți... uite să îți spun ceva: eu eram un bun mic comunist; chiar am crezut în sistem; până pe la 12 ani. Iar în 1956, când în Ungaria a avut loc o revoluție, m-am trezit peste noapte. Dar ni se spunea că era pentru înfrățirea umană și pentru dreptate și libertate. Și, de fapt, existau toate lucrurile acelea îngrozitoare despre care părinții nici măcar nu puteau să-ți vorbească, fiindcă, dacă îți vorbeau – și dacă vorbeai și tu despre ele –, urmau să aibă necazuri. Așadar, în primul rând, exista o mare confuzie. De asemenea, oamenii erau foarte traumatizați pentru că nu li se permitea să spună adevărul. Erau reprimați, ca să nu mai spun că erau trimiși la închisoare, torturați și toate celelalte. Îți voi spune ceva interesant. Ca să nu mai spunem că există forme specifice de rău, cum ar orfelinatele din România – toată lumea a citit despre grozăviile de acolo, pentru că avortul nu era permis. Femeile nășteau, dar, din cauza sărăciei, oamenii nu-și puteau permite să aibă grijă de acești copii. Astfel că zeci de mii de copii au fost trimiși în orfelinate, în condiții groaznice. Și știm ce s-a ales din asta. Probleme medicale grave în rândul copiilor, care au fost apoi adoptați și aduși în Occident și, Dumnezeule, ce dezastru a rezultat din asta. Prin urmare, sunt multe traume. Dar, în același timp, este puțin mai ușor, pentru că, vezi tu, cei mai mulți cred că majoritatea oamenilor din România sau Ungaria știau că sunt mințiți. Chiar dacă nu au putut să facă nimic sau să spună nimic. Dar credeau ei cu adevărat ce li se spunea? Probabil că nu. Aici, în Occident, unde trăiesc acum, sistemul de propagandă este însă mult mai sofisticat. Pentru că oamenii sunt mințiți tot timpul aici și aici. Și cred că acest sistem de propagandă este mult mai bun decât ar fi visat vreodată comuniștii.

Adică, este mai eficient să fim divizați și să devenim mai confuzi și mai traumatizați.

Există multe traume și multe minciuni și o mare confuzie, dar oamenii nu o știu, fiindcă sistemul este mult mai eficient în propaganda sa. 

Știi, acum locuim în București și ne aflăm la mijlocul unui război în apropiere de noi, ceea ce ne-a declanșat o traumă, mai ales oamenilor de vârsta mea, care își amintesc de comuniști și de ruși. Cum ți se pare acest tip de fenomen care ne-a retraumatizat?

Ei bine, nu știu, cum e pentru tine?

Este complicat, știi. Întrebarea e, o prietenă de-ale mele, care se află aici în timp ce noi avem această conversație, m-a întrebat: ce trebuie să le spun copiilor mei ca să nu fie traumatizați în acest moment? Fiindcă noi suntem traumatizați, se declanșează lucruri în noi. Noi conștientizăm oarecum, dar ce să le spunem copiilor?

Dar tocmai asta este natura traumei, faptul că oamenii reacționează la trecut, nu la prezent. Și asta înseamnă să se declanșeze lucruri în tine. Dacă ne uităm la cuvântul trigger (trăgaci, a declanșa). Este un cuvânt interesat. Cât de mare este trăgaciul ca parte a unei arme?

Hmm…


Ai o armă mare, iar trăgaciul este mic. Arma are muniție, are material exploziv. Ceea ce se declanșează este materialul exploziv din armă. Ei bine, când se declanșează lucruri în mine, port materialul exploziv înăuntrul meu. Port încărcătura. Pot decide să mă supăr rău din pricina lucrului care declanșează asta în mine. Sau pot să decid să mă analizez și să mă întreb: care este materialul exploziv pe care încă nu l-am procesat, pe care încă nu l-am dezamorsat? Care este încărcătura explozivă pe care o ascund încă în vintre și în piept? Asta este o întrebare mult mai interesantă. Prin urmare, cum gestionezi momentul declanșator?! Bun, s-a produs. Acum, uită-te la el, analizează-te. Ce s-a declanșat, mai exact, ce continui să porți cu tine?

O privire înăuntru.

Privește înăuntru, da. Apropo, poate nu știi asta, dar dă-mi voie să citez, dacă tot vorbim despre comunism. O să-ți găsesc un citat, din Karl Marx care spune că „autoevaluarea, autoexaminarea este prima condiție a înțelepciunii.” Ei bine, cum ai putea să nu fii de acord cu asta? Iar pentru mine, una dintre ironii și una dintre tragedii, când îl citești pe Marx și citești ce s-a făcut în numele lui, este că e ca și cum te-ai uita la Iisus Christos și la ce s-a făcut în numele lui. Iisus propovăduiește pacea, dragostea, să nu-i judecăm pe alții, acceptarea și compasiunea absolută. Și vedem toate aceste țări creștine care se ucid între ele. În numele religiei lor. Seamănă foarte bine cu ce i s-a întâmplat lui Marx. Dacă îl citești cu adevărat pe Marx și te uiți la ce s-a întâmplat, este exact opusul. Știi, este un fenomen uman foarte comun, de fapt.

Care?

Că cineva, un geniu lansează un set de idei, apoi are discipoli, iar aceștia fac exact opusul. Asta s-a întâmplat cu Iisus, asta s-a întâmplat cu mulți dintre oamenii aceștia. Vreau să spun, în aproape toate religiile și ideologiile. Prin urmare, este ceva foarte frecvent.

Ai menționat compasiunea și ai dezvoltat o tehnică foarte frumoasă, investigația bazată pe compasiune. Dar, știi, în România, avem o dezbatere pozitivă despre investigație, din pricina traumei provocate de investigațiile din comunism de Securitate (râsete) în fine… În lumea noastră, compasiunea este oarecum nouă, ea vine din budism, din alte culturi. Ce poți să ne spui despre compasiune, ce înțelegi prin compasiune și investigație?

Ei bine, în primul rând, investigația poate fi plină de compasiune sau nu. Am văzut un film cândva, era un loc în Ungaria, numit Recsk, iar Recsk era un lagăr de concentrare unde erau închiși dușmanii sistemului comunist. Cei mai mulți dintre acești oameni nu erau fasciști. Erau, de fapt, socialiști. Însă comuniștii îi urau pe socialiști, fiindcă aveau o idelologie apropiată, dar aveau un punct de vedere diferit, așa că i-au suprimat. Și toți acești socialiști maghiari, patrioți, cu mare experiență în lupta antifascistă erau ținuți în condiții îngrozitoare și torturați. Și, de fapt, mulți dintre gardieni erau foști fasciști. Pentru că sistemul comunist știa cum să-i folosească pe oamenii aceștia pentru propriile lor scopuri. Am văzut filmul, un documentar maghiar despre acest lagăr de prizonieri după căderea, de fapt, înainte de căderea comunismului, în anii 1980. Și era un scriitor anume, care era deținut politic. El a spus: „Dacă vreți să mărturisesc că sunt Adolf Hitler, voi mărturisi că sunt Adolf Hitler. Doar nu-mi mai faceți rău” - deci acesta este un tip de investigație, înțelegi? Dar nu este nimic de mirare în asta. Securitatea, Stazi (în RDG), AVO în Ungaria. Toți știau ce voiau, nu voiau decât ca persoana respectivă să o spună. Nu le păsa de adevăr. Nu voiau decât o declarație. Prin urmare, nu vorbim despre o asemenea investigație.

OK. Deci tu vorbești, de fapt, despre adevăr…

Ei bine, în primul rând, vorbim despre o curiozitate sinceră. Vom afla adevărul nu ca să-l folosim împotriva persoanei, ci pentru că, prin asta, persoana se poate ajuta pe sine. Așadar, curiozitate autentică. Iar curiozitatea spune: nu știu, dar vreau să aflu pentru că Iisus a spus: vei afla adevărul și adevărul te va elibera. Așadar, întrebări adevărate sau curiozitate, pentru a ajuta persoana aceea să se elibereze. Să se elibereze de ce? De traumă. Asta este partea importantă a curiozității. Asta este partea despre investigație. Compasiunea, ei bine, vine din latină, din două cuvinte latinești: unul este a suferi, iar celălalt este cu. Prin urmare, compasiunea înseamnă să suferi cu cineva. Ceea ce nu înseamnă că suferința ta este identică, ci că apreciezi că omul acela suferă și nu vrei să sufere. Așadar, ești prezent la suferința sa.

Deci ai o intenție, există o intenție.

Știi, îți pasă. Iar asta este trăsătură foarte umană; majoritatea suntem capabili de asta. Unii oameni cărora li s-a făcut foarte mult rău, sociopații, președinții țărilor, președinții marilor corporații, nu au prea multă compasiune. Ei sunt capabili să ucidă un număr mare de oameni pentru putere sau pentru propriul profit. Dar, din fericire majoritatea oamenilor sunt capabili de compasiune.

Vrei să spui – compasiunea este ceva natural, uman.

Este ceva natural pentru oameni. Este ceva natural chiar și pentru șobolani, de fapt. Poți vedea asta dacă mergi într-un laborator.

Deci nu trebuie să mergem la o mănăstire în Tibet, unde să stăm șapte ani pentru a o descoperi. Sau poate că da, dar compasiunea este în interiorul nostru.

Se dezvoltă de la sine la copii, de la o vârstă fragedă, dacă sunt tratați bine. Dar asta nu este suficient. Dacă te văd suferind, e bine că îmi pasă de asta, dar nu este de ajuns. E nevoie de un al doilea nivel al compasiunii, pe care îl numesc curiozitate plină de compasiune. Unde se află investigația bazată pe compasiune. Unde, dacă tu suferi, mie îmi pasă de asta, așa că trebuie să aflu de ce suferi. Să vedem cum ne raportăm la asta. Tu suferi, iar mie îmi pasă, dar nu este suficient. Trebuie să știu: de ce suferi? Ei bine, suferi pentru că ai fost traumatizat și încerci să scapi de durerea traumei. Altfel, s-ar putea să creadă că ești doar prost. Sau iei o decizie proastă sau, moral și etic ai niște carențe. Dar dacă eu înțeleg că dependența ta provine din suferință, asta mă face să simt o compasiune mai profundă.

Deci nu e vorba despre a judeca.

Nu e vorba despre a judeca, e doar curiozitate. Există și alte niveluri ale compasiunii. Nu vreau să le parcurg pe toate acum, dar unul important este ceea ce numesc compasiunea recunoașterii. Să spunem că lucrezi cu cineva care are o dependență. Dacă ești sincer cu tine, de cele mai multe ori, vei recunoaște că nu ești cu mult mai diferit. Poate că nu duci lucrurile la extrem, ca persoana aceea, poate că nu suferi atât de mult, poate că trauma ta nu este la fel de mare sau poate ți-ai rezolvat-o, iar persoana respectivă nu încă, dar recunoști asta în sinea ta. Așadar, când lucram cu un grup de oameni cu dependențe serioase, în Downtown Eastside, Vancouver, și în British Columbia, am putut să văd în mine tot ce vedeam în clienții mei. Atâta doar că eu am fost mai norocos decât ei. Asta e tot. Aceea era singura diferență. Prin urmare, compasiunea are diferite straturi.

Un alt lucru pe care noi, pe care eu l-am descoperit în pădurea amazoniană este că există concepte precum acela de vocație, de viață aliniată. Tu ți-ai găsit vocația acolo?

Sunt medic de la 33 de ani, ceea ce a fost o vocație pentru mine. A fost o chemare, voiam să ajut umanitatea. Voiam să ajut în domeniul medical. Dar asta nu e totul; eram totodată determinat, eram workaholic, munceam prea mult. Acceptam prea multe sarcini. Îmi neglijam propriile nevoi. Asta au aflat oamenii din pădurea amazoniană despre mine. Uneori îmi neglijam familia de dragul muncii. Asta nu e o vocație. Așadar, despre ce vorbim aici? Există o diferență între a avea o chemare și a fi determinat... vorbesc de o determinare compulsivă.

A fi determinat vine din ego, am putea spune.

Nu, nu, determinat de ceva din interior. Poate pentru că nu simt că sunt suficient de important, așa că trebuie să muncesc tot timpul, ca să devin important. Sau, poate, pe când eram foarte mic, evreu fiind, am primit mesajul – și așa a fost – că lumea nu mă vrea. Ei bine, atunci voi munci din răsputeri, ca să mă asigur că lumea are nevoie de mine, știi, așa că voi fi workaholic. Așadar, acestea sunt porniri din interiorul meu și, atâta timp cât sunt controlat de aceste porniri, nu sunt liber. Prin urmare, vocația este legitimă, însă înverșunarea e inconștientă și provocată de traumă.

Pot oamenii, să ia parte la schimbarea umanității? S-ar putea. Nu, nu eu și tu ci noi, ca ființe umane.

Cred că fiecare om poate lua această hotărâre pentru sine, legat de cum își va trăi viața, ce contribuție va avea, ce fel de conversații va purta și când va purta acele conversații. Este curios, plin compasiune sau sunt naiv? Compulsivitate, furie și ură, știi, acestea sunt conversații, sunt decizii pe care cu toții le luăm pe cont propriu, și nu pot oferi o rețetă pentru nimeni. Știu doar de ce este nevoie pentru a fi sincer cu mine însumi și cred că asta este o hotărâre pe care trebuie să o luăm cu toții.

Gabor, mulțumesc foarte mult.  

Partea întâi a interviului-eveniment cu Gabor Mate. Extraordinara confruntare dintre psihologi și șamani în pădurea amazoniană: „M-au dat afară din propriul meu retreat. Mi-au spus așa: Noi credem că atunci când erai foarte mic, ai trecut printr-o mare sperietură”

Cine este Gabor Mate

Gabor Mate, medic, autor și speaker maghiar-canadian. Evreu de origine, s-a născut la Budapesta în timpul ocupației naziste de unde a reușit să emigreze în Canada împreună cu familia, acolo unde timp de mai bine de 20 de ani a lucrat ca medic de familie și medic specialist în îngrijire paliativă.

Doctorul Mate a studiat și a scris depre dependență, traumă și despre impactul pe care acestea îl au asupra sănătății fizice și mentale, despree relația dintre stres și boală și despre ipocrizia socială.

Cărțile sale, bestselleruri internaționale, au fost traduse în peste 25 de limbi: „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței”; „Când corpul spune nu”; „Costul stresului ascuns”; „Minți împrăștiate: Originile și vindecarea tulburării cu deficit de atenție”; și (cu Dr. Gordon Neufeld) „Hold on to Kids Your: De ce părinții trebuie să conteze mai mult decât colegii”. Următoarea sa carte, disponibilă pentru pre-sell în Statele Unite și Canada: „The Myth of Normal: Trauma, Illness & Healing in a Toxic Culture” va fi lansată pe 13 septembrie 2022. De asemenea, Gabor Mate lucrează în acest moment la „Hello Again: A Fresh Start for Parents and Their Their Adult Children” care este așteptată în 2023. Gabor Mate este, de asemenea, co-dezvoltator al unei abordări terapeutice, Compassionate Inquiry, studiată acum de sute de psihiatri, terapeuți, medici, consilieri la nivel internațional.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase. Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

habits by Republica este o platformă realizată cu sprijinul UniCredit Bank.

Gabor Mate poate fi văzut în iunie, în România în cadrul conferinței Brand Minds https://brandminds.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp