Ce am văzut zilele trecute la Putna mi-a dat speranțe că România poate găsi în trecut resurse pentru un viitor mai limpede

În perioada 13-17 august 2021 se comemorează la Putna împlinirea a 150 de ani de la serbarea din 1871, amplu eveniment religios, cultural și patriotic, organizat de comitetul „România jună”, al studenților români din Viena. Manifestarea din 1871 s-a realizat cu destul de mare greutate și nu a fost lipsită de pericole, inclusiv de supravegherea din umbră a autorităților austriece, în stăpânirea cărora se afla atunci întreaga Bucovină. Din prudență, șirul cuvântărilor a fost deschis de un discurs al lui Ioan Slavici care, deși înflăcărat patriot, era și filohabsburgic. Așadar, guvernatorul austriac prezent la adunare a fost îmbunat printr-un discurs deschis de un salut adresat împăratului Franz Joseph. Desigur, după ceremoniile oficiale, mai mulți capi ai tineretului studențesc s-au adunat pentru a trasa programul acțiunilor viitoare. Aici a avut loc congresul studenților români din străinătate. Înflăcărate colocvii au fost ținute mai în tot locul, pe unde se nimerea – ba în clopotnița cu fân a mănăstirii, ba la masa câmpenească, ba la focul de seară. Austriecii au mizat pe sterilitatea discuțiilor și, într-adevăr, studenții nu reușeau să se pună de acord, intuind și un fapt confirmat de istorie: că ceasul României unite nu venise încă. Transilvănenii și bucovinenii (mai prudenți) militau doar pentru încurajarea unei uniri culturale și spirituale, prin tipărirea de reviste, prin biblioteci publice, manifestări culturale. Muntenii, mai aprinși, năzuiau la unirea politică. Cu toate acestea, Putna a fost o scânteie care a contribuit la entuziasmul și nădejdea ce aveau să ducă la anul 1918. (Cum ar fi fost să își spună, și ei, ceea ce tot auzim noi? Că nu are rost, că suntem prea mici, că asta este?)

Este demn de reținut rolul esențial pe care l-a avut Mihai Eminescu. De fapt, lui i se datorează în mare măsură reluarea eforturilor de organizare a manifestării, abandonate din două motive. Mai întâi, serbarea se programase pentru anul 1870 (se împlineau 400 de ani de la zidirea mănăstirii), însă declanșarea războiului franco-prusac a impus amânarea cu un an. Apoi, un alt eveniment aproape incredibil i-a făcut pe cei mai mulți să își dorească suspendarea manifestării. Astfel, după apelul lansat în țară pentru strângerea fondurilor necesare, s-au adunat din entuziasmul publicului peste 5 000 de florini. S-a cumpărat o urnă votivă de argint, pentru a fi pusă pe mormântul lui Ștefan cel Mare, iar restul a fost depus la un bancher, brașovean de origine. Acesta însă a pierdut banii la jocul de cărți și a fugit în America. Știrea i-a lăsat perplecși pe organizatori, care, descurajați și rușinați, au hotărăt să abandoneze inițiativa. Doar puțini dintre ei, printre care Eminescu și Slavici, au pledat pentru continuarea eforturilor. 

Eminescu, în mod deosebit, i-a contaminat pe toți cu elanul său, cu forța unui crez. Așadar, poate că impropriu a fost descris ca un pesimist. Eminescu a putut fi, după împrejurări, pesimist și jovial, sceptic și înflăcărat, mizantrop și om de lume, misogin și etern admirator al femeii. Datorită lui, cheta publică a reînceput. Și astfel, grație curajului și elanului nebunesc ale unui om, Eminescu, lucrurile s-au pus din nou în mișcare. Sume mari s-au adunat din toate colțurile țării, multe persoane s-au implicat ca ajutoare, iar cei sosiți la serbare au fost în număr atât de copleșitor, încât s-a depășit cu mult capacitatea de cazare a satului și a mănăstirii. (Noroc cu blândețea nopților de august).

Așadar, uneori nu este nevoie decât de un om pentru ca lucrurile să se pună în mișcare. Sau de un grup de oameni. Astăzi, acest grup îl constituie obștea mănăstirii Putna, sub oblăduirea părintelui stareț Melchisedec. Mănăstirii i se datorează comemorarea multor personalități și evenimente însemnate din istorie. Și Mihai Eminescu este cinstit în mod deosebit la Putna. De asemenea, amintirea masacrului de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, este marcată așa cum se cuvine. Anual, la Putna se organizează conferințe, dezbateri, reuniuni culturale, tabere studențești, concursuri. De pildă, este impresionantă anvergura concursurilor ”Serbarea de la Putna -150”, prin numărul participanților, prin greutatea numelor din juriu, ca și prin diversitatea secțiunilor: discurs, creație literară (poezie, proză scurtă, eseu), creație plastică, creație video. Astăzi, când destul de rar cineva se mai adresează cu vreun îndemn sau apel tinerei generații, când ea a fost abandonată în fața ecranelor și a unor mantre perdante (confort-plăcere-delăsare, rimate invariabil de plictis-confuzie-nesiguranță), este impresionant să vedem că cineva se mai gândește la tineri și le propune o altă direcție.

Serbarea de la Putna 2021 s-a caracterizat prin efervescență și solemnitate, date și de prezența părintelui patriarh Daniel alături de numeroși episcopi, ca și de mulțimea credincioșilor, printre care și studenți veniți de la toate marile centre universitare. 

Iată un fragment din cuvântarea părintelui stareț Melchisedec, rostită pe 14 august:

„Gândiți-vă că Eminescu avea doar 22 de ani, Ciprian Porumbescu avea 18 ani, Slavici, 23 de ani - tineri, dar cu o gândire matură și cu o viziune deosebită. Ei au încheiat unul din documente astfel - Am avut un trecut și voim a avea un viitor. Sărbătoarea de anul acesta închinată Maicii Domnului este așadar unită și cu comemorarea acestor români, mari, tineri, care în 1871 au știut să spună tuturor că noi suntem și că voim a fi, cu adevărat. Întreaga Românie stă sub Acoperământul Maicii Domnului și noi, toți creștinii, ne bucurăm și alergăm mereu la Maica Domnului. Să știm să o chemăm în rugăciune. Să știm să fim cu calm, să știm să întindem o mână celui de lângă noi. Cei de la 1871, stăpâniți de duhul lui Dumnezeu, au știut să arate tuturor puterea comuniunii: uniți în cuget și în biserică, după cum a scris Arcadie Ciupercovici pe crucea ridicată atunci. Deci uniți. În unitate stă puterea. Dacă vom fi uniți în cugetare și vom ști să ne plecăm lângă celălalt, să-i vedem necazul, să-i vedem supărarea, trebuința, dacă ne vom uni în duh de rugăciune, atunci Dumnezeu va fi cu noi."

Dar poate că cel mai impresionant lucru de la Putna rezidă în altceva, dincolo de toate acțiunile culturale și civice. Este vorba tocmai de o impresie puternică, aceea că toate aceste manifestări sunt secundare, ca încrețiturile de valuri de la suprafața unei mări. Marea, în profunzimea ei, rămâne tăcută și de necuprins – iar aceasta e trăirea duhovnicească a celor peste 100 de călugări ai mănăstirii pentru care, în fiecare clipă, dobândirea harului le este busola și scopul pentru care au părăsit toate. 

Datorăm mănăstirii Putna faptul că acest reper istoric nu a trecut neluat în seamă. Dar poate că cel mai impresionant lucru de la Putna rezidă în altceva, dincolo de toate acțiunile culturale și civice. Este vorba tocmai de o impresie puternică, aceea că toate aceste manifestări sunt secundare, ca încrețiturile de valuri de la suprafața unei mări. Marea, în profunzimea ei, rămâne tăcută și de necuprins – iar aceasta e trăirea duhovnicească a celor peste 100 de călugări ai mănăstirii pentru care, în fiecare clipă, dobândirea harului le este busola și scopul pentru care au părăsit toate. Nu doar acțiunile sociale, nu doar conferințele culturale, comemorările, patrimoniul, volumele tipărite. Ca și în alte mănăstiri cu mare deschidere spre pelerini și tineri, din fericire la Putna călugării nu au ieșit din ei înșiși, nu au uitat că sunt în primul rând călugări – iubitori de slujbe, de rugăciune, de tăcere. 

Tot timpul, în pofida amabilității lor, ai impresia că trebuie să pășești în vârful picioarelor, deoarece ești un martor în dialogul lor permanent cu Dumnezeu, de la inimă la inimă. Și abia asta face din Putna o mănăstire atât de importantă: faptul că, deși atât de deschisă spre comunitate, nu și-a uitat rațiunea de a fi, ca mănăstire. Urmăriți postările online de la Putna – vom regăsi o activitate asiduă de misionariat și susținere a tinerilor, vom regăsi încurajări și sfaturi în multe momente dificile ale contemporaneității noastre. Cu toate acestea, foarte multe predici par a veni de altundeva, din adâncul acelei mări care nu ține cont de valurile de la suprafață. Indiferent de vreme și vremuri, cu o voce fără patos și fără alarmism, preotul predicator (oricine ar fi, dintre monahii putneni) aduce înaintea ascultătorului altceva: dragostea lui Dumnezeu, încrederea în El și lipsa de teamă, din momentul în care ne încredințăm Lui. „Singuri, acum în marea Ta poveste”, spune un vers arghezian, ducându-ne cu gândul că fiecare om este, în definitiv, singur cu Dumnezeu, într-o poveste scrisă odată cu fiecare existență.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp