Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Ce ar fi trebuit să fac pentru ca mama lui R să nu se sinucidă?

Femeie pe bancă

Foto: Guliver Getty Images

Aceste rânduri nu sunt despre ei, ci despre părinții lor.

R stătea în prima bancă, împreună cu trei fete, bănci lungi, greoaie, de patru persoane; ceilalți băieți ocupaseră locurile din spate. Preferința lui R pentru prima bancă se justifica prin talia lui scundă și ochelarii de vedere pe care îi purta. Dar el rămânea printre fete și în timpul pauzelor, iar ele îl acceptau, îl cultivau ca pe un frate, sau mai bine zis ca pe o soră. Le-am surprins dezvăluindu-și de față cu el micile secrete sentimentale, iar o dată chiar el mi-a explicat că X, colega lor, nu merge la sport din motive femimine, lunare. Atunci mi-am arătat mirarea și le-am sfătuit pe fete să fie mai reținute în astfel de detalii, dar una dintre ele mi-a replicat, zâmbind cu înțeles:

- Știți, doamna dirigintă, R este, cum să vă spun.. la fel ca noi!

Erau în clasa a noua, abia începeam să-i cunosc și ei făceau același lucru, dar mai repede. R se pierdea printre cei de vârsta sa din cauza staturii. Avea o constituție firavă, o claie de bucle castanii și niște ochi ghiduși. Școala nu prezenta pentru el obstacole, învăța ușor, citea mult, tot atât de ușor și mult precum mințea. Deși aparent comunicativ și vesel, mintea sa construia realități false, pe care ni le servea spre a se camufla. Începea să ducă o viață dublă, omul sociabil ascundea pe celălalt, cel adevărat. S-a perfecționat în tehnica asta pe tot parcursul liceului. Îți aluneca printre degete. Nu era acolo unde îl căutai, se eschiva. Înțelegeam că dacă îl presez, voi pierde și puținul pe care era dispus să-l dezvăluie.

Seria aceea de liceeni din perioada 1996 - 2000 a fost marcată de bulversările sociale de după ‘89. Adolescenții erau o rană vie, striviți de toate problemele care afectau familia: șomaj, divorț, depresie... Tatăl unei eleve a murit într-un accident de muncă. Ultimul deces a fost al mamei lui R. De fapt a fost o sinucidere. Iată cum s-a întâmplat:

Părinții lui R veneau rarisim la școală, întrucât fiul lor nu făcea probleme, ba chiar era apreciat de profesori. I-am cunoscut tatăl, un ins foarte retras, vorbind puțin și mi-am spus că fiul compensează deplin neputința tatălui de a comunica. Atât tatăl, cât și fiul motivau lipsa de implicare a mamei prin faptul că era ocupată cu firma pe care o conducea împreună cu soțul ei. După o vreme, tatăl a rărit vizitele la școală, iar R mi-a spus că firma era în faliment, că părinții aveau mari probleme financiare. A reușit să facă astfel încât să nu îi întâlnesc, într-o perioadă în care aș fi vrut să-i am parteneri de discuție în legătură cu înclinațiile sexuale ale fiului lor. Când îl întrebam despre asta pe R, îmi spunea că pe părinți nu îi interesează viața lui intimă, de ce m-ar fi interesat mai mult pe mine, ca dirigintă, înțelegeam în subtext. Timpul trecea, iar R mi-a spus la un moment dat că mama s-a mutat în alt oraș, că el a rămas cu tatăl în vechea locuință până la terminarea liceului... iar tatăl era de negăsit, căci mereu pe drumuri etc.

Erau deja în clasa a XII-a, primăvară târzie, spre sfârșitul anului școlar. Într-o dimineață, ea mă așteapta, înainte de începerea cursurilor, în fața cancelariei. Arăta ca o persoană bolnavă care s-a ridicat cu greu din pat. O femeie frumoasă și nespus de tristă mă privea de departe, cu ochi negri neliniștiți, în care am regăsit privirea lunecoasă a lui R. Asemănarea lor fizică era frapantă: osatura fină susținea un trup ce părea că plutește, un noian de bucle brune îi umbrea obrazul tras, iar glasul, ei bine, glasul acela stins cu care m-a rugat să-i vorbesc despre fiul ei... despre unicul ei fiu... Am început cu lucruri bune. S-a agățat de ele, deși era vizibil că nu o interesau atât de mult. Am continuat cu alte lucruri bune. Ea le primea, dar nu le punea în suflet și murmura:

- Da... bine. Da... Da...

Nu aveam curaj să merg mai departe. Cât îmi dorisem sa vină, să discutăm, măcar în treacăt, marea problemă a vieții lui R! M-a ajutat ea. Fiindcă terminasem cele ce priveau strict școala, în tăcerea ce se lăsase între noi, m-a întrebat abia auzit:

- Dar altceva îmi mai puteți spune despre el? Ați observat ceva ciudat... și vocea i s-a oprit, fără putere.

Venise momentul cel mai delicat. Cum să fac, să nu stric totul? Am să vorbesc vag, să evit șocul. Am zis:

- Cred că da. Cred că am observat ceva ciudat, dar nu am certitudini, am așteptat să discutăm împreună și doream să vă pun aceeași întrebare. Ca mamă, îmi puteți lămuri niște lucruri...

Din acel moment, femeia s-a închis complet și a făcut totul ca să plece cât mai repede. Evident, mi-a promis că ne vom revedea.

A doua zi R nu a venit la școală. Nu a venit nici a treia zi, a lipsit toată săptămâna, anunțând că are probleme și lipsește motivat. Când în fine s-a ivit, ne-a spus ca mama lui a murit. Fapul se petrecuse în orașul acela, unde se mutaseră parțial, iar acum el ne spunea toate astea zâmbind, aproape râzând.

Cine nu-l cunoaște pe R ar putea crede că e un monstru. Oare era un râs nervos? Dar dacă totuși simțea o eliberare, în sfârșit independența mult râvnită? Cum ar fi putut el să-și asume homosexualitatea, știind că mama îl condamnă pentru asta? Oare ce frământâri vor fi fost în toți acești ani în sufletul lui, al părinților săi? Și nu în ultimul rând: deși nu am învățat la cursurile de psiho-pedagogie despre cum să tratăm problema, oare nu ar fi trebuit măcar o scurtă și eficientă terapie cu părinții, în speță cu mama? Ce aș fi putut face pentru ca mama lui R să nu se sinucidă? Nu cred în minunatele soluții oferite de filmele americane. Viața adevărată nu se trăiește după șablon și din păcate nu găsești întotdeauna soluția potrivită. În viața adevărată, trebuie să lucrezi mult o idee, să te apropii delicat de o persoană, să fii persuasiv și în același timp discret, să fii tenace dar și mult înțelegător. Adică să te așezi permanent în locul celuilalt, să vezi lumea prin ochii lui, să plângi cu lacrima lui. Iar dacă demersul tău a dat greș, ar trebui să ai curajul să recunoști.

După moartea mamei, R și-a croit drumul său. Acum este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene și lucrează în Washington, DC. Țin legătura cu el, cum țin cu majoritatea elevilor mei din acea generație, care au fost mai vulnerabili decât alte serii, dar care au reușit să se construiască frumos. Trăiește în cuplu cu partenerul său și este mulțumit de viața sa. Relația cu tatăl a fost și a rămas formală.

Din punctul de vedere al dirigintelui care am fost, puternic marcată de întorsătura tragică a lucrurilor, aș spune că nu numai elevul are nevoie de un diriginte, dar și părinții săi. Iar asta nu se învață la facultate, ci trăind faptele, eșecul, în modul cel mai dureros. Cred că ar fi bine ca dirigintele, acest factotum al societății, să aibă resursele de a se preocupa și de acei părinți care nu au determinarea să caute un psiholog. Pentru ca să scoată lucrurile la liman și să nu fie nevoit să se întrebe, după douăzeci de ani: Oare ce ar fi trebuit să fac pentru ca mama lui R să nu se sinucidă?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Ciudat" - cuvantul care a desemnat probabil cea mai mare temere a mamei lui, respectiv aceea ca si-a ratat copilul. Din momentul in care i-ati confirmat ca ati sesizat ceva "ciudat" aceasta frica a prins viata si a sufocat-o. Insa, nu cred ca acesta a fost unicul motiv care a impins-o pe R la sinucidere, ci mai degraba a contribuit la masa critica, ceva ce s-a acumulat in timp...
    • Like 0
  • Corina check icon
    „Faptul se petrecuse în orașul acela, unde se mutaseră parțial, iar acum el ne spunea toate astea zâmbind, aproape râzând.” Să nu trecem peste asta. Se pare că asumarea homosexualității vine la pachet cu un egoism aparte. Se bucura fățiș când mama lui, o femeie tânără, care luase viața în piept pentru a asigura familiei condiții deosebite, a murit, în cine știe ce mod oribil și cu ce suferințe.

    De remarcat că și susținătorii homosexualilor dovedesc o anume agresivitate de limbaj și nu vor să înțeleagă că într-adevăr, atunci când au probleme cu copiii, nu neapărat la învățătură, părinții caută întotdeauna colaborarea și sprijinul dirigintelui. Unii au nevoie, pur și simplu, și caută, omenește, un sprijin, un sfat de la cineva care petrece multă vreme cu copilul lor. Se mai întâmplă și azi așa ceva, ce e de mirare că s-a întâmplat în vremuri dominate de tradiționalism?
    • Like 1
  • Vasile check icon
    Ar fi trebuit să nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Câtă vreme la școală era în regulă, ce treabă avea diriginta cu orientarea sexuală a elevului? Mai ales că nu știa cu certitudine și nici nu avea competențe de psihologie pentru a determina așa ceva. Și mai și dă cu presupusul către mama care avea alte probleme, legate de falimentul afacerii și incertitudini asupra viitorului, nesiguranța zilei de mâine, dacă vor mai avea mijloace de trai. Iar sinuciderea nu cred că a fost din cauza copilului, indiferent de orientarea lui sexuală.
    • Like 2
  • Un psiholog nu poate da raspuns la intgrebarea din titlu pentru ca psihologia, fiind de fapt o pseudo-stiinta, nu intelege mecanismele care ii duc pe oameni in situatia respectiva.

    https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/treptele-pacatului
    • Like 2
    • @ Ovidiu Bidian
      Psihologia e stiinta, religia e o colectie de povesti fara dovezi.
      • Like 4
    • @ Ovidiu Bidian
      Victor66 check icon
      Ovidiu, cand ai de gand sa termini cu postarile idioate contra psihologiei?
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Nu este stiinta. "stiinta" nu crede in existenta altor lumi in afara de lumea noastra materiala, ideile, gindurile, etc pe care psihologia are pretentia ca le stusiaza NU sint din lumea noastra materiala. :D

      La rindul ei "stiinta" are mari probleme din cauza ca nu recunoaste existenta altor lumi.

      https://www.youtube.com/watch?v=V5EPymcWp-g
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Este fix stiinta. Si de ce ar crede in existenta altor lumi? Exista vreo dovada ca acele alte lumi ar exista? Stiinta nu crede. Punct. Stiinta verifica. Si foarte bine face.
      • Like 0
  • si astazi, cred ca nu ati proceda la fel. acest subiect este greu sa abordat .
    • Like 0
  • Scumpă doamnă, ați scris frumos dar degeaba! Pe lângă probleme financiare, business falimentar, ați mai contribuit și dvs la "rușinea" pe care, probabil, mama băiatului o simțea. Acum 20 de ani se accepta mai greu o asemenea "problemă", cum chiar dvs ați numit.o. Dar de ce era o problemă? De ce trebuia să vorbiți cu mama lui despre orientarea băiatului? In calitate de ce anume v.ati implicat în situația aceea? Chiar băiatul v.a spus că pe părinți nu ii interesează viața lui intimă!!! De ce va interesa pe dvs? De ce i.ati chemat părinții la școală? Pt a le spune ce știți dvs?!? Mama lui deja stia, nu avea nevoie de confirmarea dvs! Acum va place traseul băiatului, ii menționați și studiile, jobul, locația, familia, sunteți mândră cumva. Însă, acum 20 de ani avea o "problemă".
    • Like 2
    • @ Jean gabin
      Pai nu a chemat-o. A venit singura pentru ca era ingrijorata.
      Diriginta nu o cautase in cursul anului / anilor ca sa o faca de ras sau sa incerce sa influenteze orientarea copilului ci pentru a o sprijini pe mama si a-i explica ca nu trebuie sa moara nimeni pentru asta. Ca copilul ei nu e nici primul nici ultimul de acest fel.
      Sunteti atat de preocupati de a avea dreptate, atat de intoleranti cu ceilalti, nu numai pe subiectul homosexualitatii, pe toate subiectele, ca nici nu mai cititi tot. Ce sa mai zic de empatie sau cantarirea unei situatii in care se gaseste un om.
      Articolul nu e o pledoarie nici pro nici contra. E un fapt trist de viata si unde se poate ajunge gandind rigid.
      • Like 0
    • @ Calin Ungureanu
      "A reușit să facă astfel încât să nu îi întâlnesc, într-o perioadă în care aș fi vrut să-i am parteneri de discuție în legătură cu înclinațiile sexuale ale fiului lor. Când îl întrebam despre asta pe R, îmi spunea că pe părinți nu îi interesează viața lui intimă, de ce m-ar fi interesat mai mult pe mine, ca dirigintă, înțelegeam în subtext. Timpul trecea, iar R mi-a spus la un moment dat că mama s-a mutat în alt oraș, că el a rămas cu tatăl în vechea locuință până la terminarea liceului... iar tatăl era de negăsit, căci mereu pe drumuri etc."
      Mie mi se pare mai mult decat evident ca diriginta chiar a insistat in a-i chema pe parinti la scoala. Nu sunt preocupat deloc sa am dreptate, chiar stiu ca am acum :). Daca baiatul nu avea niciun fel de probleme de ordin scolar, de ce ar mai fi avut rost a-i fi chemati parintii la scoala!? pai tocmai din acest motiv: diriginta dorea sa i se confirme marea ei descoperire! se vroia si confidenta si psihoterapeut. Copilul tot evita sa aduca parintii la scoala ("A reușit să facă astfel încât să nu îi întâlnesc, într-o perioadă în care aș fi vrut să-i am parteneri de discuție în legătură cu înclinațiile sexuale ale fiului lor:) dar madame diriga nu si nu. Stim bine cea mai buna abordare in cazuri de genul: te faci ca nu exista, ignori, nu e treaba ta. Cum ar fi sa te abordeze cineva si sa-ti spuna "am aflat ca esti gay"! o constatare ca asta niciodata nu se face apreciind pe respectivul ci vine cu o nota de dezamagire sau surprindere negativa. pai nu asta a facut si diriginta?!? ba da, asta a facut! abordarea dirigintei a fost de compasiune, un fel de mila peiorativa. Nu se discuta asemenea subiecte acolo unde nu-i locul tau: teme sexuale, religioase sau financiare mereu duc la conversatii aprinse.
      • Like 0
  • Un articol interesant și frumos scris ca literatura. L-am citit de două ori și mereu am avut aceeași tresărire. Am convingerea ca puteați să nu-i vorbiți mamei lui R nici măcar prin aluzii despre faptul că ați observat orientarea lui sexuală. Ca elev de liceu nici nu era importantă atat timp cât invăța bine, era disciplinat, nu lipsea și nu deranja. In plus colegii nu-i făceau probleme. Deci ca elev era bine și în categoria elevilor buni. Mama asta dorea, ca in societate fiul ei sa nu fie ostracizat, necăjit, tratat prost. Îi era frică pentru cum era vazut fiul ei in afara, intr-o lume care,iată, se arata extrem de putin tolerantă. Puteati să o liniștiti si aveati motive să o faceti iar viitorul a aratat ca R s-a descurcat foarte bine și mama lui nu avea de ce să fie ingrijorată. Si nici d-voastră ca dirigintă! S-a dus într-o lume in care conta mult mai mult că era bine pregătit și serios și de loc ce orientare sexuală avea. O lume civilizată!
    • Like 9
    • @ Dana Burda
      Corina check icon
      Așa gândeau atunci atât mama, cât și diriginta. Era o neliniște, o problemă pentru amândouă. Erau alte vremuri pentru noi toți. Nu ne putem mira că diriginta nu avea perspectiva de acum.
      • Like 1
    • @ Dana Burda
      Subscriu în totalitate! Pe dirigintă nu avea de ce s-o frece grija de ceva ce-l privea exclusiv pe R și care nu-i crea probleme la școală! Și nici n-avea dreptul să se amestece în relația lui cu maică-sa, căreia trebuia să-i dea detalii exclusiv cu privire la situația școlară, mai ales că băiatul nu i se destăinuise și nici nu-i ceruse ajutorul!
      • Like 5


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult