Dacă mâine am face un referendum cu o singură întrebare: Doriți să se legalizeze obligativitatea ca toți cetățenii acestei țări să fie sănătoși tun până la moarte? Care credeți că ar fi rezultatele?
Îmi pare că în ciuda absurdității întrebării, electoratul ar clămpăni din ștampilă inexorabil: Îhî! Îhî!
Caragiale are în „Conu Leonida față cu reacțiunea” o replică celebră. La nedumerirea femeiască legată de rațiunea de a fi a republicii, Conu Leonida perorează:
Leonida (minunat de-așa întrebare): Ei! bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei, stai să-ți spui: mai întâi și-întâi că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir...
Eftimita: Zău?
Leonida: Zău... Al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate.
Eftimita: Parol?
Leonida: Parol... Par egzamplu, eu...
Eftimita: Pe lângă pensie ?
Leonida: Vezi bine; pensia e bașca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garantiunea tuturor drepturilor.
Eftimita (cu toată aprobarea): Așa da.
Leonida: și al treilea, că se face și lege de murături.
Eftimita: Cum lege de murături ?
Leonida: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.
Sfânta Treime a crezului politic românesc: pensii, salarii și neplata datoriilor, adică bani degeaba. Vi se pare că s-au schimbat multe din 1880 până azi? 136 de ani…
Românul crede nesmintit și azi de orice parte a spectrului politic, că treaba statului este să plătească salarii, pensii, alocații, indemnizații și că treaba cetățeanului este să le ceară mai mult sau mai puțin agresiv. De aia e statul, să aibă grijă de cetățeni ca un părinte bun față de copiii săi.
Foto: Guliver Getty Images
Nici nu mai contează că banii ăia vin de undeva, nu ne interesează, nu e treaba noastră, e treaba statului că d-aia este stat. Noi vrem doar sa avem dreptul nostru!
Dar românul nu mai face figură solitară. Elvețienii sunt chemați la vot intr-un referendum în care sunt întrebați dacă doresc să se introducă venitul universal garantat. Mănânci calule ovăz? Dar jăratic? Fieștece helvet va primi echivalentul a circa 30,000 de franci elvețieni pe an dacă propunerea se aprobă (later: nu s-a aprobat). Finlandezii fac un experiment cu 8,000 de cetățeni aleși să primească pomana statului. Orașul Utrecht și alte municipalități din Scandinavia investighează ipoteza.
Nu este încă foarte clar cum și de unde vor veni banii aceștia, dar propunerea e irezistibilă să o recunoaștem.
Venitul universal de bază garantat nu e salariul minim, pentru acela trebuie să muncești, e un venit, mai mare decât salariul minim pe economie pe care îl primești doar fiindcă exiști. Ideea de bază este profund umanistă: nimeni n-ar trebui să se zbată în sărăcie și să nu-și poată acoperi nevoile de bază: hrană, casă, transport, școală. E misiunea statului să „implementeze” umanismul.
Ce-ați face dacă în România ați primi de la stat circa 6,000 de euro pe an, fără să faceți nimic pentru asta? Ați mai lucra sau vă veți strădui să vă împliniți potențialul uman? Ați fi artiști, scriitori, călători prin lume?
Ideea pare-se s-a născut în Silicon Valley unde s-a instalat oroarea singularității, ziua în care computerele vor fi mai inteligente și mai bune decât oamenii la „orice” și, prin urmare, ne vor înlocui din orice. Revoluția inteligenței artificiale și a roboților ne va oblitera din istorie dacă nu facem ceva. Acest ceva este venitul universal garantat. Munca este pentru roboți, viața pentru oameni! Numai că revoluția inteligenței artificiale încă nu s-a întâmplat și, după cum prea bine știm, nimic nu e sigur până când nu s-a terminat.
Realitatea are însă un fel aparte de a se pune mai mereu în calea dorinței arzătoare, a ceea ce anglo-saxonii numesc „wishful thinking”. Faptul de a crede cu toată tăria și ființa în existența extratereștrilor nu îi face reali în lipsa unor dovezi materiale. Speranța că am putea trăi veșnic este în sine irelevantă și indiferentă universului material.
Analog, visul nobil al unei lumi degrevate de suferință, sărăcie, boală și moarte, nu poate fi singur pretextul unui decret plebiscitar, sau poate, cu enormul cost al amăgirii de sine și a suferinței subsecvente.
Să zicem că nu ai făcut economie la școală, ceea ce e probabil adevărat pentru majoritatea noastră covârșitoare. Cum ai putea aborda ipoteza venitului universal? Ai putea de exemplu să înmulțești 20 de milioane (câți suntem), cu să zicem 6,000 de euro (500 de euro x 12 luni), adică 120 de miliarde de euro pe an. Mult, puțin? Produsul intern brut al României este de aproximativ 162 de miliarde de euro pe an, iar nivelul taxelor și impozitelor colectate de stat acum este de circa 53 miliarde de euro.
Dacă vrei să distribui 120 de miliarde de euro, poți fie să tipărești bani (echivalentul în euro), dar asta știm că va genera inflație și puterea de cumpărare nominală va scădea dramatic, ceea ce zădărnicește efortul, fie, păstrând masa monetară, să crești nivelul taxelor și impozitelor. Până la 120 de miliarde, taxarea generală ar trebui să se mai mult decât dubleze, presupunând că gradul de colectare va fi aproape perfect. În afară de asta, nicio altă cheltuială publică n-ar mai fi posibilă: sănătate, apărare, învățământ.
Vă las să judecați singuri. Eu unul știu un lucru, am întâlnit în viață mult prea mulți oameni care se plictisesc, lehămisiți fetid, ca să am iluzia că vor ști ce să fac cu darul unei eliberări miraculoase de sub presiunea „zilei de mâine”. Chiar și așa, mașina hedonică a creierului transformă invariabil cea mai mare plăcere și fericire într-o placă veche și hodorogită din care, după o vreme, nu iese decât dezacordul nefericirii.
Numai că creșterea taxelor și impozitelor are oriunde două efecte perverse: creșterea riscului de evaziune fiscală, indivizi și companii care se străduiesc nu să producă ceva în plus, ci să ascundă diferențele contabilicești sau oricum altcumva, și nu în ultimul rând reducerea activităților economice, fiindcă scade proporțional dorința indivizilor, a companiilor de a munci, de a se strădui, de a se întrebuința pentru a genera valoare.
Așa încât, reducerea activităților economice pe fondul creșterii taxării, cuplate cu evaziune mai mare, scade baza de impozitare, de unde un cerc vicios al cărui colaps final e doar o chestiune de timp (și nu vorbim se secole sau decenii, ci de ani).
Dar susținătorii venitului universal garantat au ideea naivă sau genială că mai puțini oameni care lucrează vor genera valoare economică și socială mai mare fiindcă vor fi făcând ce le place, fiind astfel mai fericiți și mult mai productivi. Argumentul spune că de fapt asta va supracompensa și va echilibra pierderile cauzate de creșterea fiscalității ca să se poată introduce venitul universal garantat.
Vă las să judecați singuri. Eu unul știu un lucru, am întâlnit în viață mult prea mulți oameni care se plictisesc, lehămisiți fetid, ca să am iluzia că vor ști ce să facă cu darul unei eliberări miraculoase de sub presiunea „zilei de mâine”. Chiar și așa, mașina hedonică a creierului transformă invariabil cea mai mare plăcere și fericire într-o placă veche și hodorogită din care, după o vreme, nu iese decât dezacordul nefericirii.
Mi-e sincer teamă de o lume plictisită. Umanitatea pare înclinată, poate mă înșel, la harță și sfadă decât către beatitudine, contemplare și autoîmplinire.
Mi-aș lua însă inima în dinți și, la un ipotetic referendum românesc pentru introducerea rentei viagere pentru tot neamul, aș vota și eu: Îhî, însă numai dacă mă luminează și pe mine cineva înainte cum facem asta fără să ne scăpăm în pantaloni.
Pe vremea când alergam maratoane, am cunoscut un italian, care la 50 de ani alerga maratonul în sub 3 ore, ceea ce e fabulos. Italianul zicea: „Dacă nu vrei să pierzi vremea, trebuie să te piși pe tine dacă îți vine. E plăcut la început că e cald și bine, după o vreme începe să pută și te ustură. Și atunci să vezi cât te costă la timpul pe care îl scoți. Așa că, mai bine mă opresc în boschet un minut.”
Eu cred că și ideile au miros câteodată, mai ales dacă sunt emise cu incontinență.
Pentru ca venitul universal garantat să funcționeze și să-și îndeplinească obiectivul, ar fi nevoie de o altă specie pe o altă planetă sau să se reformeze homo sapiens sapiens de azi în sensul unei universal distribuite compasiuni necondiționate. Noroc bun!
P.S.
Între timp, elvețienii au respins propunerea venitului universal de bază (2,500 franci pe lună, sau cca 1755 de euro pe lună) cu o majoritate de 77% împotrivă. Motivul principal al acestei respingeri pare a fi teama unui diluviu de imigrație: „Dacă Elveția ar fi o insulă, teoretic răspunsul ar fi da, dar când ai granițe deschise este imposibil. Miliarde de oameni ar vrea să se mute în Elveția.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
actualul sistem monetar la nivel mondial este o prostie fara margini la care toti au aderat orbeste ...
doua intrebari:
1. cata incredere aveti in banci?
2. cata incredere aveti in bani/ banknote [ note/hartii emise de banci ]
multumesc : )
studiati acest site
http://positivemoney.org/issues/
O alta idee: daca oamenii vor fi mai fericiti si mai sanatosi toata viata, vor trai mai mult, si statul va trebui sa plateasca pensii nu timp de 5-15 ani ca acum, ci poate timp de 25-30 de ani. Care iarasi e o gaura pe sacul de bani. Stiu, suna nasol, dar este adevarat.
Iar ca raspuns la intrebare, as munci la negru, ca mie nu-mi ajung 500 de euro pe luna :)) (daca muncesti legal, n-ai cum sa primesti toata suma de 500 euro, poate doar diferenta pana atingi aceasta suma. Sau asta-i doar la negative income tax?).
1. pai venitul minim garantat nu se intoarce in sistem cand lumea cumpara produsele?
2. nu ar fi mai ok decat ca in loc de acest venit minim sa li se asigure gratuit casa, utilitati + 3 mese pe zi ( ca asta e limita supravetuirii in conditii decente ) si care vrea mai mult ( bautura, suc, tigari, calatorii, etc. ) sa munceasca pe un salariu care sa fie evident mai mare de cat venitul minim.
3. de ce nu se incearca gasirea unei cai legale pentru oprirea inmultirii excesive si inutile a populatiei ?
4. daca propun desfiintarea banilor si fiecare sa faca ce isi doreste ( poate mie imi place sa cresc albine si altuia sa construiasca televizoare, se poate introduce o versiune moderna a trocului ) cat de utopic suna ?
Elvetienii isi iau leafa in fraci elvetieni, nu franci francezi. Iar 2500 CHF inseamna cam 2250 de EUR. Acum sper ca la restul supozitiilor n-ati mai gresit.
Povestea spune ca, in conformitate cu perceptele starii de bine, omul traieste la 22,5 grade; Mananca exact ce-i aduce un aport benefic organismului si e pus sa munceasca, daca vrea, ce-i place; Si, tocmai d-aia, tipul din poveste, in moementul in care, din cauza unui curent razlet, a stranutat, ciber-entitatea a decis ca nu mai e conform , ca omul ala se chinuie si e departe de a fi fericit; Drept pentru care a fost eutanasiat;
Deci...succes...