Am lăsat o cacofonie în textul de ieri. Inițial, am vrut să o „corectez“, după ce am văzut-o la recitire, înainte să public articolul. N-am șters-o, gândindu-mă că va sări imediat în ochi și va fi un bun pretext pentru discuția de azi.
Într-adevăr, în câteva secunde, un comentator a observat-o și mi-a semnalat-o. „Ce este cacofonia?“ l-am întrebat. S-a născut imediat o dezbatere. Asta m-a bucurat. Mulți cititori au spus că cacofonia (sic!) nu e o greșeală. Alții au zis că e o greșeală impardonabilă, mai ales la o persoană care pretinde că i-a învățat gramatică pe copiii de liceu.
Am avut discuția asta de nenumărate ori, inclusiv cu profesorii și cu elevii mei. Cacofonia „sună urât”, dar nu este o greșeală propriu-zisă, nici de gramatică, nici de lexic. Încercați să o evitați, dar nu vă străduiți prea mult! De pildă, nu spuneți niciodată „ca și coleg” sau - perseverând diabolic! - „ca virgulă coleg”. La un examen, nu vă depunctează dacă scrieți preacinstita cacofonie „ca coleg”, în schimb orice examinator cu carte vă va sancționa pentru „ca și”-ul ăla barbar. Sigur, există formule elegante de evitare a cacofoniei („eu, în calitate de coleg…”), dar nu faceți o obsesie din asta. Mult mai gravă e virgula între subiect și predicat.
Doamna profesoară Rodica Zafiu ne spunea - mai în glumă, mai în serios - că ar înființa „o ligă pentru apărarea cacofoniei în limba română”, după ce a constatat „spaima absurdă” a oamenilor față de cacofonie. În realitate, ea nu are nimic de-a face nici cu cuvintele vulgare, nici cu cele tabu. Doar românii au această ureche sensibilă, în alte limbi n-o să găsiți asemenea panici. „N-o să găsiți niciodată în cărțile serioase de lingvistică vreo vorbă împotriva cacofoniei”, adăuga Rodica Zafiu. (Aici, un excelent interviu cu doamna profesoară).
Și încă ceva: acele „excepții acceptate“ (Ion Luca Caragiale, Biserica catolică) fac parte doar dintr-un folclor școlar.
Eu folosesc uneori cacofonia, la televizor sau la radio, apăsând emfatic pe sunetele „urâte”, în special atunci când comentez politică.
Prin urmare, cacofonia nu e altceva decât o gogoașă înfuriată. Apropo: de unde cumpărăm gogoașa - de la gogoșerie sau de la gogoșărie?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este într-adevăr supărător să auzi pe cineva cum se screme să evite o cacofonie, scoțând-o astfel și mai mult în evidență. Nu ar trebui să facem o obsesie din evitarea cu orice preț a cacofoniilor.
Da, nu sună bine! Dar gramatica nu se opune. Repetarea ei însă într-un același paragraf sau frază devine, auditiv, supărătoare.
Cacofonia sună prost, probabil, și pentru că ne amintește de cuvântul "caca" (care denumește o materie formată din excremente urât mirositoare), precum și de derivatele lui peiorativ folosite.
Dacă "caca", ca cuvânt, nu ar fi existat în limba română, iar materia în cauză ar fi fost denumită "cași", am fi avut poate "cașifonia". Ne-am fi ferit, desigur, să pronunțăm "eu, ca și contabil,..". "Eu, ca contabil,..." ar fi sunat impecabil.
PS: Am lasat cacofoniile din comentariu sa curgă liber.