Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce face o învățătoare la clasă când „nimeni n-o ascultă”

Elevi plictisiți

Foto: Guliver Getty Images

Încă din copilărie învățăm că reziliența ne ajută să ne gestionăm situațiile dificile și provocările cu care ne confruntăm, lucru care ne ajută să devenim mai încrezători în abilitățile noastre pentru a le utiliza mai târziu, pe parcursul vieții.

Cum putem noi, ca profesori, să dezvoltăm reziliența la copii, în clasele primare și de ce este ea importantă?

Nu toți copiii sunt la fel, cum nici toți adulții nu sunt la fel. Gândindu-ne la asta pare un pic horror. O lume plină de roboței fără personalitate. Această personalitate care este unul dintre elementele prin care ne diferențiem de ceilalți.

De aceea, înainte de a vorbi despre procesul educativ din clasele mici ar trebui sa vorbim despre cât timp alocăm cunoașterii copilului în vederea înțelegerii nevoilor lui, dorințelor lui, personalității lui și raportării lui la lucrurile înconjurătoare. Obișnuiesc să îmi încep activitățile cu un joculeț, pe care îl repet zilnic „Spune-i spiridușului fapta ta bună/ dorința ta/ problema ta.” Copiii adoră asta. Se simt văzuți, importanți.

Pe tot parcursul procesului instructiv-educativ care nu are legătură neapărat cu sala de clasă (des înțeleasă, în mod greșit această legătură) este extrem de important să ne cunoaștem elevii, pentru a-i trata diferențiat. Tratarea diferențiată este văzută de cei mai mulți învățători unilateral, uneori din lipsă de instruire, de înțelegere a fenomenului sau din lipsă de resurse și timp sau de cele mai multe ori fiind asociată cu elevii aflați în situație de risc școlar.

Atunci când facem acest lucru în mod corect și conștient, ca o rutină, nu ca o povară, activitățile devin dinamice, toți elevii fiind valorizați și simțindu-se importanți pentru profesorii lor.

Învățătorul este managerul clasei. El are cheia schimbării. Modul în care îi privește pe elevi în momentul în care pășește pe ușa clasei dimineața, modul în care se raportează la elevii săi poate influența în mod pozitiv sau negativ activitatea didactică din acea zi.

O experiență personală de la începutul acestui an școlar dificil a fost aceea că într-una dintre dimineți am intrat pe poarta școlii obosită. Veneam după o după-amiază și o noapte în care lucrasem destul de mult pentru anumite proiecte în care sunt implicată. Eram obosită, tensionată, agitată și fără chef de lucru. Am intrat în clasă cu gândul la cum să termin orele mai repede. Elevii mei erau fie somnoroși, fie dinamici. Am început lecția de comunicare. Vorbeam despre sunetul „I”, dar parcă mă dedublasem. Nu îi vedeam. Eram concentrată pe starea mea. La un moment dat mi-am dat seama că nimeni nu mă asculta. Ba, din contră, vreo doi erau cu capul pe bancă plictisiți. Nu era vina lor, am înțeles. Eu le transmiteam starea aceasta. Am oprit lecția, i-am încolonat (cu deja celebrul metru între noi) și am ieșit în curtea școlii, unde am făcut fix aceași lecție, dar sărind, aplecându-ne sau ridicând o mână, ambele în funcție de poziția sunetului „I” sau numărul de silabe al cuvântului. Energia creată și zâmbetele lor m-au făcut să îmi dau seama că da, la mine este cheia, dar ei au puterea de a o utiliza în beneficiul lor.

Cercetările arată că cel mai important factor în dezvoltarea rezilienței la copii este relația stabilă, puternică, afectuoasă, cu cel puțin unul dintre parinți (un atasament securizant), dar și cu învățătorul care este o persoană importantă în copilăria lui, definitorie pentru ceea ce va deveni el mai apoi ca adult. Dacă au aceste relații bine conturate, ele funcționează ca un cadru securizant în care copiii învață și își dezvoltă strategii de a face față situațiilor dificile. De aceea, dezvoltarea inteligenței emoționale la copii este în strânsă legătură cu reziliența și dezvoltarea ei, deoarece atunci când se confruntă cu o problemă ei vor ști să își înțeleagă emoțiile spre a le putea gestiona, se vor simți înțeleși și ocrotiți și vor găsi cu sau fără sprijinul adulților o soluție pentru acea problemă.

Adulții au menirea de a-i îndruma spre aceste lucruri, nu a le rezolva problemele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon gradinita in sudul Norvegiei

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

Citește mai mult