Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Ce face o învățătoare la clasă când „nimeni n-o ascultă”

Elevi plictisiți

Foto: Guliver Getty Images

Încă din copilărie învățăm că reziliența ne ajută să ne gestionăm situațiile dificile și provocările cu care ne confruntăm, lucru care ne ajută să devenim mai încrezători în abilitățile noastre pentru a le utiliza mai târziu, pe parcursul vieții.

Cum putem noi, ca profesori, să dezvoltăm reziliența la copii, în clasele primare și de ce este ea importantă?

Nu toți copiii sunt la fel, cum nici toți adulții nu sunt la fel. Gândindu-ne la asta pare un pic horror. O lume plină de roboței fără personalitate. Această personalitate care este unul dintre elementele prin care ne diferențiem de ceilalți.

De aceea, înainte de a vorbi despre procesul educativ din clasele mici ar trebui sa vorbim despre cât timp alocăm cunoașterii copilului în vederea înțelegerii nevoilor lui, dorințelor lui, personalității lui și raportării lui la lucrurile înconjurătoare. Obișnuiesc să îmi încep activitățile cu un joculeț, pe care îl repet zilnic „Spune-i spiridușului fapta ta bună/ dorința ta/ problema ta.” Copiii adoră asta. Se simt văzuți, importanți.

Pe tot parcursul procesului instructiv-educativ care nu are legătură neapărat cu sala de clasă (des înțeleasă, în mod greșit această legătură) este extrem de important să ne cunoaștem elevii, pentru a-i trata diferențiat. Tratarea diferențiată este văzută de cei mai mulți învățători unilateral, uneori din lipsă de instruire, de înțelegere a fenomenului sau din lipsă de resurse și timp sau de cele mai multe ori fiind asociată cu elevii aflați în situație de risc școlar.

Atunci când facem acest lucru în mod corect și conștient, ca o rutină, nu ca o povară, activitățile devin dinamice, toți elevii fiind valorizați și simțindu-se importanți pentru profesorii lor.

Învățătorul este managerul clasei. El are cheia schimbării. Modul în care îi privește pe elevi în momentul în care pășește pe ușa clasei dimineața, modul în care se raportează la elevii săi poate influența în mod pozitiv sau negativ activitatea didactică din acea zi.

O experiență personală de la începutul acestui an școlar dificil a fost aceea că într-una dintre dimineți am intrat pe poarta școlii obosită. Veneam după o după-amiază și o noapte în care lucrasem destul de mult pentru anumite proiecte în care sunt implicată. Eram obosită, tensionată, agitată și fără chef de lucru. Am intrat în clasă cu gândul la cum să termin orele mai repede. Elevii mei erau fie somnoroși, fie dinamici. Am început lecția de comunicare. Vorbeam despre sunetul „I”, dar parcă mă dedublasem. Nu îi vedeam. Eram concentrată pe starea mea. La un moment dat mi-am dat seama că nimeni nu mă asculta. Ba, din contră, vreo doi erau cu capul pe bancă plictisiți. Nu era vina lor, am înțeles. Eu le transmiteam starea aceasta. Am oprit lecția, i-am încolonat (cu deja celebrul metru între noi) și am ieșit în curtea școlii, unde am făcut fix aceași lecție, dar sărind, aplecându-ne sau ridicând o mână, ambele în funcție de poziția sunetului „I” sau numărul de silabe al cuvântului. Energia creată și zâmbetele lor m-au făcut să îmi dau seama că da, la mine este cheia, dar ei au puterea de a o utiliza în beneficiul lor.

Cercetările arată că cel mai important factor în dezvoltarea rezilienței la copii este relația stabilă, puternică, afectuoasă, cu cel puțin unul dintre parinți (un atasament securizant), dar și cu învățătorul care este o persoană importantă în copilăria lui, definitorie pentru ceea ce va deveni el mai apoi ca adult. Dacă au aceste relații bine conturate, ele funcționează ca un cadru securizant în care copiii învață și își dezvoltă strategii de a face față situațiilor dificile. De aceea, dezvoltarea inteligenței emoționale la copii este în strânsă legătură cu reziliența și dezvoltarea ei, deoarece atunci când se confruntă cu o problemă ei vor ști să își înțeleagă emoțiile spre a le putea gestiona, se vor simți înțeleși și ocrotiți și vor găsi cu sau fără sprijinul adulților o soluție pentru acea problemă.

Adulții au menirea de a-i îndruma spre aceste lucruri, nu a le rezolva problemele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult