Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce face o învățătoare la clasă când „nimeni n-o ascultă”

Elevi plictisiți

Foto: Guliver Getty Images

Încă din copilărie învățăm că reziliența ne ajută să ne gestionăm situațiile dificile și provocările cu care ne confruntăm, lucru care ne ajută să devenim mai încrezători în abilitățile noastre pentru a le utiliza mai târziu, pe parcursul vieții.

Cum putem noi, ca profesori, să dezvoltăm reziliența la copii, în clasele primare și de ce este ea importantă?

Nu toți copiii sunt la fel, cum nici toți adulții nu sunt la fel. Gândindu-ne la asta pare un pic horror. O lume plină de roboței fără personalitate. Această personalitate care este unul dintre elementele prin care ne diferențiem de ceilalți.

De aceea, înainte de a vorbi despre procesul educativ din clasele mici ar trebui sa vorbim despre cât timp alocăm cunoașterii copilului în vederea înțelegerii nevoilor lui, dorințelor lui, personalității lui și raportării lui la lucrurile înconjurătoare. Obișnuiesc să îmi încep activitățile cu un joculeț, pe care îl repet zilnic „Spune-i spiridușului fapta ta bună/ dorința ta/ problema ta.” Copiii adoră asta. Se simt văzuți, importanți.

Pe tot parcursul procesului instructiv-educativ care nu are legătură neapărat cu sala de clasă (des înțeleasă, în mod greșit această legătură) este extrem de important să ne cunoaștem elevii, pentru a-i trata diferențiat. Tratarea diferențiată este văzută de cei mai mulți învățători unilateral, uneori din lipsă de instruire, de înțelegere a fenomenului sau din lipsă de resurse și timp sau de cele mai multe ori fiind asociată cu elevii aflați în situație de risc școlar.

Atunci când facem acest lucru în mod corect și conștient, ca o rutină, nu ca o povară, activitățile devin dinamice, toți elevii fiind valorizați și simțindu-se importanți pentru profesorii lor.

Învățătorul este managerul clasei. El are cheia schimbării. Modul în care îi privește pe elevi în momentul în care pășește pe ușa clasei dimineața, modul în care se raportează la elevii săi poate influența în mod pozitiv sau negativ activitatea didactică din acea zi.

O experiență personală de la începutul acestui an școlar dificil a fost aceea că într-una dintre dimineți am intrat pe poarta școlii obosită. Veneam după o după-amiază și o noapte în care lucrasem destul de mult pentru anumite proiecte în care sunt implicată. Eram obosită, tensionată, agitată și fără chef de lucru. Am intrat în clasă cu gândul la cum să termin orele mai repede. Elevii mei erau fie somnoroși, fie dinamici. Am început lecția de comunicare. Vorbeam despre sunetul „I”, dar parcă mă dedublasem. Nu îi vedeam. Eram concentrată pe starea mea. La un moment dat mi-am dat seama că nimeni nu mă asculta. Ba, din contră, vreo doi erau cu capul pe bancă plictisiți. Nu era vina lor, am înțeles. Eu le transmiteam starea aceasta. Am oprit lecția, i-am încolonat (cu deja celebrul metru între noi) și am ieșit în curtea școlii, unde am făcut fix aceași lecție, dar sărind, aplecându-ne sau ridicând o mână, ambele în funcție de poziția sunetului „I” sau numărul de silabe al cuvântului. Energia creată și zâmbetele lor m-au făcut să îmi dau seama că da, la mine este cheia, dar ei au puterea de a o utiliza în beneficiul lor.

Cercetările arată că cel mai important factor în dezvoltarea rezilienței la copii este relația stabilă, puternică, afectuoasă, cu cel puțin unul dintre parinți (un atasament securizant), dar și cu învățătorul care este o persoană importantă în copilăria lui, definitorie pentru ceea ce va deveni el mai apoi ca adult. Dacă au aceste relații bine conturate, ele funcționează ca un cadru securizant în care copiii învață și își dezvoltă strategii de a face față situațiilor dificile. De aceea, dezvoltarea inteligenței emoționale la copii este în strânsă legătură cu reziliența și dezvoltarea ei, deoarece atunci când se confruntă cu o problemă ei vor ști să își înțeleagă emoțiile spre a le putea gestiona, se vor simți înțeleși și ocrotiți și vor găsi cu sau fără sprijinul adulților o soluție pentru acea problemă.

Adulții au menirea de a-i îndruma spre aceste lucruri, nu a le rezolva problemele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Români trumpiți sunt destui, și în țară și peste hotare. Nu-mi imaginez că românii adevărați, trumânii, ar putea avea o tresărire morală și umană în legătură cu ce spune și ce face ticălosul lor: aruncă un ultimatum de 48 de ore Iranului, pe rețeaua sa Truth Social, la 1 trecute fix noaptea, să deschidă Ormuz sau dă cu bombardeaua în ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Camera care crește odată cu tine: cum arată designul pentru adolescenți în 2025

Camera de tineret este, probabil, cel mai personal spațiu dintr-o locuință. Este locul în care un copil de 10 ani începe să devină altcineva - mai complex, mai revendicativ, mai conștient de sine. Pe pereți apar afișe cu artiști, pe rafturi se adună cărți, căști, obiecte care spun ceva despre cine ești sau despre cine vrei să fii. Este spațiul în care se fac teme și se ascultă muzică tare, în care se doarme cu telefonul lângă cap și se plânge după o zi grea.

Citește mai mult

Turisti Columbia

Columbia e departe azi de ce vedem în Narcos. Cocaină se mai produce în junglă, dar clanurile s-au mutat în Mexic. Cu toate astea, mulți turiști occidentali își doresc o Columbie în care să trăiască un sejur de experiențe extreme și aduc vagoane de bani să-și satisfacă nevoile. Evident că cererea fiind mare, oferta e pe măsură.

Citește mai mult

CT Popescu

„Niels Bohr a fost un fizician danez, laureat Nobel pentru Fizică în 1922. Pe când era student, Niels Bohr a fost întrebat de profesorul său de fizică: Cum se poate măsura înălțimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru? Bohr a propus aruncarea barometrului de pe acoperișul clădirii și măsurarea timpului în care acesta ajunge la sol. Bohr cerea nota maximă, iar profesorul voia să i-o dea pe cea mai mică.

Citește mai mult