Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Trebuie să intru la clasa a VIII-a. Sunt profesor de Română și, astăzi, scrie în planificarea mea că trebuie să le bag bine în cap, tuturor, cum se argumentează apartenența la genul liric a unui text la prima vedere. 

Baremul examenului de la sfârșit de an mă somează să le vorbesc despre indicii lexico-gramaticali ai eului liric (pff!), despre exprimarea directă și indirectă a trăirilor eului liric (hm!), despre bogăția de figuri de stil sau expresivitatea lingvistică a poeziei, despre elementele ei de prozodie (of!) etc.

Pentru mine și tinerii de 14 ani care mă privesc acum din bănci, sintagmele astea nefericite sună ca o condamnare definitivă la un joc de putere pe care trebuie să îl fac, până la finalul anului, cu mințile și cu inimile lor.

Despre indicii eului liric trebuie să argumenteze competent și coerent, în compunerea de 250 de cuvinte, și fata frumoasă și înaltă din ultima bancă – cea care poartă haine negre, pantaloni de piele, tricou rock și privirea plictisului cool care a împins-o pauza trecută la o țigară pe furiș, după zidul din spate al școlii. 

Despre același lucru trebuie să priceapă și domnișoara aceea plăpândă din banca de la geam – cea pe care mama a lăsat-o acum ceva ani, ca să muncească în afară, cu un tată regresat melancolic în spirturi de tot felul. Aceleași lucruri am să mă străduiesc să capete sens și în mintea lui Toma – cel care abia așteaptă să se dea pe placă după ore, în grupul celor care și-au rupt, cu mândrie, mâini și picioare, deja de câteva ori, în exercițiul extrem al alunecărilor pe rampele de la marginea orașului. 

Privirile lor și intențiile mele sunt două lumi în ciocnire ridicolă.

În aceeași ordine de idei, se chinuie să mă privească aparent interesat, și Vlad, fotbalistul – cel care abia reușește să scrie după dictare 3-4 rânduri de propoziții, și Alex, îndrăgostitul – am auzit că are în telefon poze cu anumite părți anatomice, trimise în pauza trecută de „fata lui”, și, în sfârșit, chiar Dan – un băiat trist care îmi spune că nu poate vorbi cu nimeni despre inadecvarea lui – pentru că n-a găsit încă pe cineva „la fel ca el”. Orice ar vrea să însemne asta.

Privirile lor și intențiile mele sunt două lumi în ciocnire ridicolă.

Mă apuc și le explic structura în măcar cinci paragrafe a eseului, le dictez sintagme înghețate – numai bune de trântit în fiecare compunere, pentru marcarea punctelor din barem, îi învăț trucuri despre cum examenul acesta poate fi luat cu ceva viclenie – fac orice să le îndes pe gât două trei idei care îi trec pragul pretențiilor de corectură.

Am tot timpul senzația că le fac o nedreptate – că ora asta ar trebui să fie despre ce simt ei, despre ce îi preocupă, despre ce le aduce tristețe sau bucurie. Nu pentru că aș vrea să fac treaba unui psiholog, ci pentru că tocmai despre asta este, de fapt, literatura – „materia” despre care scrie în catalog că aș preda-o eu.

Culmea e că sunt atât de bună, încât îi pot dresa pe aproape toți să facă toate cele de mai sus, fără să își fi dezvoltat o clipă capacitatea de cititor competent și sensibil, fără să fi adus niciun fel de curgere în frazele lor, nici coerență în exprimarea lor spontană. Sunt atât de bună că putem fenta, cu notă mare, tot acest examen, fără să ne fi adăugat nouă, ca persoane, niciun beneficiu intelectual sau umanist

Toate textele astea de poezii aliniate în culegerea lor de antrenament pentru examen sunt pline de idei, trăiri și imagini despre care nu pot vorbi, pe care nu le pot explora, pentru că testarea națională - marele bau-bau care rânjește cinic și amenințător pe deasupra capetelor noastre - ne potolește rapid simțirile între granițele nefericitelor sintagme despre ce face și ce nu face „eul liric”.

După ce am să scap de asta, trebuie să mă apuc musai de întocmirea unor trucuri care să-i facă pe copiii mei să distingă diftongii și triftongii de hiat, să explice virgule și cratime, să recunoască adverbe predicative care ar putea introduce subiective, să folosească, prin conversiune, cuvinte cu alte valori gramaticale decât cele din text, să distingă predicate nominale de cele verbale și funcții sintactice ori cazuri de toate felurile.

Culmea e că sunt atât de bună, încât îi pot dresa pe aproape toți să facă toate cele de mai sus, fără să își fi dezvoltat o clipă capacitatea de cititor competent și sensibil, fără să fi adus niciun fel de curgere în frazele lor, nici coerență în exprimarea lor spontană. Sunt atât de bună că putem fenta, cu notă mare, tot acest examen, fără să ne fi adăugat nouă, ca persoane, niciun beneficiu intelectual sau umanist.

Ce-i drept, am reușit, din când în când, să mai fur câte o lecție de la colegii mei, în care să citim poezii, pur și simplu

Pentru că sarcinile sunt atât de prost întocmite, am reușit să îmi pervertesc actul didactic și să mă prefac, conform regulilor, că sunt profesor bun. Muncesc extrem de mult la artificii care să îi facă pe toți acești tineri excepționali – fiecare în felul său – să nu fie trântiți, pe nedrept – în zone ale societății noastre școlare de unde nu prea te mai poți ridica, pentru că soarta îți este pecetluită de reputația de mâna a doua a liceelor unde copiii, de regulă, „pică”.

Îmi este milă de părinții lor care se bucură de fiecare 9 sau 10 trimis acasă, pe foile testului în care toți au regurgitat, sincron, fraze șlefuite întocmai de mine, unele care să gâdile baremul cât mai aproape de scor.

Ce-i drept, am reușit, din când în când, să mai fur câte o lecție de la colegii mei, în care să citim poezii, pur și simplu. E incredibil cătă intuiție are fiecare și putere de oglindire în text. Câți ochi știu totuși să sclipească, câte minți pot încă aduce, în economia discuției, idei surprinzătoare sau sincere nelămuriri. Nu am însă timp de prostiile astea. Mai am de predat definițiile basmului, ale fabulei, nuvelei, pastelului, baladei etc – vreo 30 de categorii literare pentru care voi croi eseuri deja digerate.

Știu exact cât de sistematic contribui la disocierea minților lor, cât de cinic îi desprind de realitatea nevoilor lor, cât de planificată îmi este operația de extirpare a vocilor lor în cunoaștere, simțire și integrarea literaturii.

Același lucru li se întâmplă și colegilor mei. Toți mărșăluiesc, zombificați, către ținta învățării unor formule

N-am încotro. Trebuie să îi salvez de la un rău și mai mare. Unul planificat de sistemul nostru național de evaluare. Unul care îmi dictează să fiu un om neautentic, să evit toate oportunitățile adevărate de învățare, de creștere pe dinăuntru, a sensibilității, a empatiei, a moralei.

Același lucru li se întâmplă și colegilor mei. Toți mărșăluiesc, zombificați, către ținta învățării unor formule, a memorării unor algoritmi, a depozitării unor date și evenimente istorice, a ordonării unor concepte, ca pe etichetele lipite de borcanele din magazie.

Despre cum arată Toma, Alex sau Ioana pe dinăuntru – despre ce poate face mintea fiecăruia în apropierea inimii fiecăruia – ne facem cu toții că nu știm nimic sau că nu contează. Ca să acoperim această mare mistificare, cei mai buni profesori dintre noi ne lăudăm că muncim mult, că ne iubim copiii, că scoatem note bune, că ne facem treaba.

O mare treabă națională pentru marea Evaluare Națională – una în care toți am învățat marele reflex național de a ne fenta sistematic pe noi înșine. Proști, dar buni pentru cine o avea de profitat din asta.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Doamna Oana Moraru tocmai mi-a adus aminte de vremea cand eram in clasa a VIII-a , aveam cate doua ore de limba si literatura romana una dupa alta si profesoara ne dicta repede (pentru ca era foarte mult de scris) din diferite carti cu comentarii facute de marii critici de literatura ai vremii.Ne durea mana de atata scris si mereu ceream sa ne dicteze mai rar ca sa putem mentine coerenta in ceea ce scriam,fara sa mai avem timp sa intelegem ceea ce scriem-asta urma s-o facem acasa.Fraze lungi,intortocheate,pline de tot felul de termeni zapacitori,bombastico-literar-stiintifici scrise de somitati,toate reprezentand modul lor personal in care inteleg ei poezii foarte frumoase,romane celebre si interesante. De multe ori i-mi spuneam ca ne dicteaza imbarligaturile alea doar ca sa exersam scrisul,dar nu, eram si "ascultati",sa se vada cata rabdare avem citindu-le! Personal,sunt un cititor avid,de tot felul de carti(bineinteles ca am si preferinte),de cand am inceput sa deslusesc buchiile.Aveam treisprezece ani si am pus intrebarea: "De ce ar trebui noi,copiii,sa vedem frumusetea unor versuri prin ochii unor docti cu frazele lor sforaitoare? De ce nu suntem lasati sa facem propriile noastre analize,sa spunem ce simtaminte,emotii,dorinte ne starnesc noua versurile lui Eminescu? Dupa ce citesti "Luceafarul" de cateva ori pentru ca-ti place,chiar mai e nevoie sa strici parfumul povestii cu bazaconiile alea in loc sa ramai cu ochii dusi,transportat de frumusetea vorbelor atat de simple dar atat de mestesugit oranduite spre incantarea cititorului?" Raspunsul a venit sec:Asta-i programa scolara,nu noi,elevii,nici profesorii, nu avem voie sa "comentam" nimic. N-am fost niciodata intrebati daca am vrea ca programa aia atat de batuta in cuie sa fie modificata ca sa imbine mai placut necesarul cu scopul citirii unei poezii-sa ne bucuram sufletul cu ceea ce vedem noi,fiecare om,in ceea ce au asternut poetii si scriitorii pe hartie!
    • Like 3
  • Cred ca ai avea mai mult succes daca ai trata toate aceste "formule" ca pe niste repere pe care trebuie sa le atingi intr-un final. Uite, de ex, cum se fac cursurile in strainatate, cu o abordare top-down, fara a pomeni aceaste notiuni abstracte din prima:
    - "Copii, ati observat cum multe poezii sunt scrise dintr-o perspectiva total personala a autorului? [Apoi incepi cu exemple de poezii in care sa vada asta, intrebi clasa "de ce credeti voi ca Bacovia aude materia plangand?"]. Apoi le zici "ati observat, toate pronumele si verbele din poezie il sunt la persoana I?". Apoi ii intrebi daca acele pronume la persoana I il reprezinta clar pe autorul in cauza [Credeti ca Bacovia, in timp ce scrie poezia chiar aude cum plange materia?] Evident o sa apara raspunsuri variate si poate amuzante, fiecare o sa se dea din ce in ce mai interesant cu idei nastrujnice si "originale", PAC! Deja ai atentia clasei care se framanta pe o idee.
    Apoi arunci bomba: "Nu, autorul nu traieste aceasta experienta in mod fizic. Probabil ca sta la un birou dupa ce a dat pe gat juma' sticla de vodka si aude apa picurand in calorifer, aude ploaia de afara toate astea dandu-i o impresie ca totul plange in jurul lui, poate ploaia ii stimuleaza o amintire, un regret, nostalgia sau pur si simplu imaginatia. Puteti observa o diferenta intre ceea ce se intampla in jur si ce e in sufletul autorului? Credeti ca acelasi "eu" care sta si scrie la masa e "eu-ul" care aude materia plangand? Nu, cel din urma este eul liric. Apoi le bagi pe gat si definitia din carte si ai terminat.

    Cam asta ar fi, nu ma pricep la poezie, poate exemplul dat nu este corect, dar mi se pare ca genul asta de abordare este ceea ce trebuie pentru a le insufla copiilor dragostea pt materia ta si ... pana la urma a-i face sa invete ceva si pt ei si pt examen in acelasi timp.
    • Like 7
    • @ Matei Negriu
      Roxana B check icon
      Super demonstratie!Dar ma intreb daca in 45 de minute sau 50 ca nu mai stiu cit tine o ora de curs, e timp sa demonstrezi in acest fel si celelalte notiuni mentionate de autoare.Ca daca ar fi, metoda propusa de dvs ar fi intr-adevar solutia.F frumos!
      • Like 0
  • Pentru că într-o discuție pe facebook mi s-a adus drept argument acest articol, iată răspunsul meu: Dacă analiza dv. a cuprins trimiteri doar la specializări umaniste, pledoaria d-nei Moraru v-a convins. Chiar ea spune "Sunt atât de bună că putem fenta, cu notă mare, tot acest examen, fără să ne fi adăugat nouă, ca persoane, niciun beneficiu intelectual sau umanist.". Aflați doamnă că matematica , informatica și în general științele exacte nu pot fi predate în tropi și figuri de stil cum credeți amândouă că pot fi precum științele umaniste. Într-un elan sinucigaș, depășindu-și competențele disciplinei d-na Moraru face referiri și la alte discipline ca și cum le-ar ști pe toate "Toți mărșăluiesc, zombificați, către ținta învățării unor formule, a memorării unor algoritmi, a depozitării unor date și evenimente istorice, a ordonării unor concepte, ca pe etichetele lipite de borcanele din magazie." Abundența de prozaic și derizoriu m-au lămurit. Știți vreun artist (poet, scriitor, dansator, muzician, pictor, sculptor sau cineast) care să fi descoperit ceva să ușureze viața omului pe pământ, să-l ferească de boli, să-l fi ajutat să muncească mai puțin gândind mai mult etc ? afară de acești nebuni ai " învățării unor formule, a memorării unor algoritmi, a depozitării unor date" ? Așadar credeți că și regina științelor-matematica poate fi păcălită și învățată încât la orice examen "putem fenta, cu notă mare". s-o credeți dv. dar să n-o mai spuneți nimănui în spații publice. Contraziceți-mă, dar cu argumente.
    • Like 2
    • @ Alexandru Sevastian
      Am sa raspund eu, cumva, din mai multe considerente, pe care le voi enunta acum, dupa care, urmeaza si raspunsul.

      1. Mama mea este cadru didactic, limba si literatura romana. Mi-a explicat ca, in ciuda neajunsurilor materiei/programei, exista niste legaturi care pot fi explicate psihologic cu privire la "numarul de hiate si caracterul meditativ al autorului, raportat la intreaga sa opera literara". Si mi-a dat un exemplu foarte interesant intre opera lui Lucian Blaga si Dan Barbilian (mai degraba cunoscut sub numele de Ion Barbu). In timp ce Lucian Blaga are o abordare mai... "din aproape in aproape", menita sa "aprofundeze misterul, nu sa-l elucideze", Ion Barbu are o abordare mult mai analitica, redata printr-un stil aproape matematic. Pe urma, mai sunt niste diferente in filosofiile celor doi, care, la fel, redau niste scoli de filosofie diferite, mentalitati diferite.

      2. Eu am terminat mate-info, ulterior, facultatea de informatica, insa cei care ma cunosteau mai bine au zis ca e posibil ca vocatia mea reala sa fie in stiintele filologice.

      Acestea fiind motivele, urmeaza raspunsul:

      Din nefericire, nu toate problemele in viata se reduc la modele matematice (desi... aproape 90% se pot reduce la constructia unor sisteme liniare, etc). Mai exista si probleme, de natura emotionala, care nu pot fi rezolvate (traume), ci doar alinate. Si cum alta metoda mai buna decat arta frumosului audio-vizual: muzica, teatrul, pictura, sculptura, si, nu in cele din urma, literatura. Nu totul trebuie sa fie util in lumea asta, asta zice estetica: daca ceva devine folositor, nu mai este neaparat placut estetic/frumos, ci doar "util". Si aceasta afirmatie deserveste ca principiu de existenta al utilitarianismului, curent filosofic (lectura placuta!).

      Da, inteleg rationamentul "realist", ca "spor cu mancatul de carti de literatura atunci cand ti-e foame, daca matematica nu ti-a placut". Dar, din perspectiva unei minti de 14 ani, cand nu intelege ca, poate, exista niste analogii care se pot face intre un sistem de reprezentare ortogonal si o metodologie de testare a unui piston de injectie (de exemplu). La 14 ani, intelegi doar ca ai teme de facut, ca iti place un baiat/o fata, te certi cu parintii, nu stii cum sa iti gestionezi emotiile si ca vrei sa ai prieteni. Ah, da, si cursa dupa note. Care atrage dupa sine, evident, cursa dupa invatat pe de rost.

      La un moment dat, cine va putea intelege care e rostul intre ceea ce toceste si ce se intampla in viata de zi cu zi este cel pentru care scoala si-a atins, oricum, scopul maxim: acela de a ii aduce lumina in intuneric. Pentru toti ceilalti, scoala ramane la singurul scop de a-i face functionali in societatea mondena.
      • Like 2
    • @ Alexandru Sevastian
      Mihai check icon
      Am sa va contrazic cu argumente. Prima ora de matematici speciale, anul 1 de facultate, Facultatea de Transporturi, sectia Autovehicule Rutiere, anul 1987: "Fie V un spatiu vectorial, care........" La sfarsitul cursului, l-am intrebat pe profesor la ce folosesc spatiile vectoriale (Banach, Hilbert, etc). Mi-a spus ca printre altele la calcularea traiectoriilor satelitilor; i-am spus ca eu sunt la o facultate de autovehicule rutiere, autovehicile care merg PE PAMANT, ca atare ce treaba am eu cu satelitii. A dat din umeri si a zis: " asta e programa". Toti, dar absolut toti , am invatat aceste lucruri pe dinafara, le-am redat la examen, dupa care nu ne-a mai pasat de ele. Fast forward 33 de ani mai tarziu in 2020: sunt inginer auto de 27 de ani, am lucrat chiar si la Mercedes. Mai am si vreo 2 brevete de inventie si un premiu la un salon de inventica si va pot spune urmatoarele: n-a fost 1 singura data pana acum vreo situatie in viata profesionala in care sa am nevoie sa stiu despre spatii vectoriale, vectori, scalari, torsori, versori, siruri, matrici, integrale simple/duble/triple, diferentiale, limite, etc, etc. Tot acel timp in care ni s-au predat aceste lucruri au fost o mare pierdere de timp si o mare frustrare. Nu inseamna ca ele nu sunt folositoare, departe de mine; insa au fost predate celor care NU AVEAU NEVOIE DE ELE ! As fi preferat sa invat felul in care matematica ajuta fizica sa explice fenomenele naturii,
      sa inteleg de ce stiinta nu poate sa explice experimental ce este curentul electric fara sa apeleze la integrale Laplace, sa inteleg cum l-a ajutat matematica pe Heiselberg in teoria incertitudinii, pe Paoli, etc, etc, etc, Matematica este o trusa cu scule: ea trebuie folosita ca sa "repare" lucruri din alte stiinte : fizica, chimie, inginerie. Ca atare frumusetea matematicii ar rezida in felul in care AJUTA alte discipline sa explice natura. Asta inseamna ca in scoala ar trebui predate matematica IN CONJUNCTIE cu alte stiinte (incepand cu clasa a 9-a). Insa matematica este "glorificata" pentru ea insasi, este o clasa de "inteligenta" in sine insasi; nu este prezentata ca facand parte dintr-o echipa pe.post de " functie suport", adica ceva care ar trebui sa lamureasca lucrurile din alte discipline, ci o materie nazuroasa care iti face un favor ca-ti dezvaluie cate o integrala sai derivata partiala, cam cum arunci un os la catei iar ei trebuie sa dea din coada. Imi place matematica, insa dezavuez total stilul arid in care este predata si lipsa de context in care ea ar trebui de fapt sa rezide. Poate daca lucram in.proiectare foloseam mai mult matematica, insa exact aici este problema: ni se preda matematica superioara (nu ma refer la fundamente) ca si cum noi toti vom lucra in proiectare, legiuitorul probabil gandind ca nu e treaba lui cine va ajunge chiar sa lucreze in proiectare. Este o viziune stupida, paguboasa pentru toata lumea. Solutia ar fi simpla: in scoala + liceu sa se predea fundamentele matematicii, iar cine vrea mai tarziu sa faca cariera in vreo disciplina care presupune matematici speciale, abia acolo sa invete aceste lucruri , in mod explicit si intensiv.
      • Like 2
  • O imagine trista,rece dar cat se poate de reala a invatamantului romanesc si nu numai.Un sistem care pune mai mult pret pe nota decat pe informatie sau pe felul in care informatia ajunge sa fie cunoscuta de catre elev,un sistem care promoveaza ignoranta si ucide creativitatea.Am construit o societate ignoranta folosind invatamantul ca unealta principala.Imaginea profesorului ca autoritate intr-o sala de clasa care "toarna" fluvii de informatie in recipientele mai putin interesate cu fiecare zi de cunoastere ne arata o realitate trista,am pierdut din vedere esenta cunoasterii,intrebarea.In viziunea sistemului de invatamant de astazi suntem elevi buni atunci cand reusim sa inmagazinam cat mai multa informatie pe care sa o reproducem apoi in diverse examene.Am facut asta cu totii si putem sa tragem concluziile,putem sa ne intrebam cu ce anume am ramas,nu ne mai amintim nici macar numele materiilor la care am sustinut astfel de examene.Informatia nu este niciodata pusa la indoiala si asta din pacate e chiar esenta cunoasterii,sa pui totul la indoiala.Rezultatul este tragic,traim intr-o perioada in care informatia este accesibila pretutindeni si paradoxal suntem mai ignoranti ca niciodata.
    • Like 4
  • Emoționant ,un profesor din sistem care nu ignora ceea ce ar trebui sa fie finalitatea actului educației,Doamna profesoara pe vremea noastră o doamna minunata care ne a învățat sa iubim limba și literatura româna preda programa obligatorie la ore și dezvolta afinitățile literare ale câtorva mai interesați la Cercul de literatura ,mai întâi cu doi trei,mai târziu foarte multi,acolo în vremuri de restriște ale regimului am auzit prima data numele lui Eliade și Cioran, Nichita și Marin preda asa cum nu ni se putea vorbi la cursuri.La noi era o fereastra literatura,o fereastra de care generația actuala pare a se lipsi .Doar profesorii cu har mai știu sa deschidă ferestre și va doresc mult succes!
    • Like 4
  • Mi se pare că se face prea mult caz de terminologie, care trimite doar la instrumentele cu care se operează şi nu poate înlocui textul literar, iar folosirea instrumentelor se învaţă în timp. Este aceeaşi greşeală care se face cu calculatorul, despre care unii cred că rezolvă toate problemele şcolii.
    • Like 3
  • In toata marea de comentarii ,imi spun si eu parerea .Din tot ce am invatat in scoala ,jumatate nu am folosit decat foarte rar si doar in unele discutii. Considr ca pana in cls a VIII a ar trebui sa se predea copilului ,ce ar trebui sa stie toti copiii. Sa se insiste mai mult pe formarea unui om corect, cinstit si bun.Incepand din liceu,educatia poate fi diversificata pe anumite domenii de activitate din viata zilnica.Dece sa umplu mintea copilului cu mecanica sau fizica si el va deveni functionar. Se insista pe cunostinte care nu vor fi folosite niciodata in detrimentul celor cu adevarat folositoare.
    • Like 2
  • Si nu puteti sa faceti si una si alta ? Intr-un de ora sa ii invatati cum sa "distinga hiatul de diftong " iar in rest tot ce v-ar face un profesor bun ?
    • Like 1
  • exact (o realitate), perfect (ca situatie), superb (ca prezentare) ! cum se indreapta situatia ? opinia mea, simplu ! prin responsabilizare, salariul unui prof si pozitia lui nu trebuie raportata la numarul de elevi din clasa sau la numarul de elevi care trec clasa, ci la numarul de elevi care ajung la nota 10, trec de nota 8, 6, 4, la testele nationale si olimpiade, nationale si internationale. deci proful poate preda ce crede el, programa trebuie sa fie minimala, adica cat sa cunosca un vanzator profesionist de la cora sau benzinarie :) dar proful poate "construi" alti profi, specialisti in inginerie (mate, fizica), scriitori (romana), chimie, sport ... adica sa lucreze cu suflet, abnegatie si pasiune si nu sa se prostitueze intelectual vanzand de la nivelul tarabei numite catedra note de 8,9 si 10, extemporate si teze, pana la diplome si teze de dottori.
    • Like 1
  • Foarte bun articolul! Sunt de acord cu dvs.! Aceste generații învață ca numai cu ajutorul saloanelor pot avea succes! Mare păcat!
    • Like 5


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult
Text: Oana Moraru/ Voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon