Stau de ceva vreme mai departe de mecanismele intime ale politicii românești, dar am avantajul să văd o imagine de ansamblu așa cum o văd și majoritatea românilor, cei cărora le pasă ce se întâmplă în țara lor, care votează, dar nu consumă în fiecare zi talk-show-urile și mașinațiunile politice.
Și ce se vede, așa ca din avion? Se vede Dacian Cioloș. Este evident un personaj în peisajul politic, nu atrage atenția cu nimic spectaculos, cu nicio mișcare surpriză gen Băsescu. Poate de asta se și remarcă, prin moderație, bun simț, apariții de om normal, obișnuit. Peisajul politic se învârte în jurul lui.
Nu pot încă să evaluez rezultatele guvernării sale, dar sunt câteva măsuri care probabil vor avea efecte mai târziu, precum debirocratizarea sau cele de încurajare a muncii, a creării de job-uri. Neștiind cum să-l notez pe premier, mă mai ghidez după analiștii zilei, cei care tractează societatea civilă. În general, ei dau note mari politicii de guvernare a lui Cioloș și a cabinetului lui de tehnocrați. Și mă mai ghidez după tabăra politicienilor de carieră, în frunte cu PSD, care angrenează toate energiile din administrație, Parlament și media pentru a-l desființa pe Cioloș. Asta îmi spune că Cioloș chiar e bun.
Mergând pe valul ăsta de apreciere pentru premier ajung la dilema dacă să intre sau nu în politică. Observ că dezbaterea zilei se tot întoarce la acest subiect. Firesc, vin alegerile și cresc așteptările. Dacian Cioloș a venit la guvernare cu promisiunea că nu intră în niciun partid până la alegeri, iar acum întărește spunând că nici nu candidează la parlamentare. Este evident că parte bună din capitalul său de simpatie se datorează acestor declarații de delimitare de politic. Și susținătorii săi se așteaptă să-și țină cuvântul, pentru că, în esență, asta e Cioloș – un tip onest. Dacă nu (mai) e onest, se pierde în pădurea politicienilor și lumea l-ar percepe imediat că fură și lemne cot la cot cu ăilalți.
Bine, bun, nu intră în politică, și atunci ce face? Ce facem noi cu Cioloș? Cum îl punem la treabă pentru România? Premierul beneficiază acum de o conjunctură fericită – guvern tehnocrat. Dar este clar pentru toată lumea, iar „nașul” Iohannis a și spus-o direct, guvenul tehnocrat nu e o soluție pe termen lung. Până s-o inventa ceva mai deștept decât democrația, funcționăm cu partide la conducerea societății. Momentele astea de sancționare a partidelor cu echipe de tehnocrați sunt rare și nu pot deveni reguli. Sunt și rămân excepții pentru că, în fapt, reprezentanții nației (prin partide parlamentare) trebuie să guverneze, nu echipele de laborator. Chiar dacă sunt profesioniste, n-au reprezentativitate și deci nici susținere administrativă. Merge o „cură” de tehnocrație o dată la câțiva ani, dar atât.
Revenim la Dacian Cioloș. Dacă își ține cuvântul, după alegeri rămâne în afara treburilor țării. Există, desigur, șansa să se apuce de politică de la anul, dar asta nu ar însemna decât să intre în zona de dezbatere și flecăreală publică și poate peste încă patru ani să mai aibă capitalul necesar să reajungă în zona executivă, acolo unde de fapt e nevoie de el. Greu de crezut că își va mai păstra ștaiful de manager de țară. Cred, așadar, că societatea românească nu are nevoie acum de incantații tămăduitoare despre onestitate din partea lui Cioloș, are nevoie de stilul lui și de priceperea lui în a guverna sau măcar a conduce proiecte de țară reale. Dacă prețul este să intre în politică, fie. Cioloș a dat dovada integrității, sper să nu-i dispară în timp, sper să aibă ADN-ul astfel croit.
Până la urmă, nici în intrarea în politică nu trebuie să fie atât de oribilă. Un om precum Cioloș poate modela și partide, nu numai guverne. Cu oameni așa cum are pe lângă el acum la Palatul Victoria poate schimba paradigma partidelor și să construiască suportul popular pentru acestea. Oricum ar fi, nu văd de ce l-am ține deoparte pe Cioloș, doar pentru că a zis că nu intră în politică. Și faptul că se vorbește destul de des cu apartenență la Cioloș, ca de un bun public, arată că e nevoie de el și nu de demonstrații de moralitate publică. Astea le faci cu tine însuți, înlăuntrul tău, dacă vrei într-adevăr să devii mai bun, indiferent cu ce te ocupi.
Deci, eu l-aș aștepta pe Dacian Cioloș în politică încă dinaintea alegerilor. Nu știu la ce partid, vechi sau nou, nu știu cu ce oameni alături de el. Dacă va avea intuiția și inteligența să își facă un drum distinct, va reuși să ajungă acolo unde îi e locul, în organizarea României. Dacă nu, înseamnă că nu era de așa ceva pe termen lung. Bruxelles-ul de abia îl așteaptă înapoi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si totusi, articolul care prevede alegerea prim ministrului si guvernului mi se pare ambigua si da nastere la interpretari.
Constitutia Romaniei - Investitura ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
In primul rand pentru a desemna prim ministrul, un partid trebuie sa aiba majoritatea absoluta, deci 51%. E valabil si in cazul unor aliante politice care au trecut de acest prag ? Poate mi-a scapat mie dar n-am vazut sa se precizeze asa ceva. E clar deasemenea ca nu se impune desemnarea unui candidat cu apartenenta politica la partidul care-l propune, ci doar sa fie desemnat de catre acel partid. Iar daca un partid are majoritatea absoluta, presedintele poate sa desemneze un candidat de la oricare partid vrea el ? Asta deoarece, dupa cum am mai spus mai sus, nu se vorbeste si de aliante care sa depaseasca 51% ? Se poate face in modul asta un guvern minoritar (pe riscul lor si al presedintelui) ? Si daca Parlamentul nu ii acorda votul de incredere, ce face presedintele in cazul asta ? Conform ARTICOLUL 89 (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Aici mie personal (nu spun ca si am dreptate) nu mi se pare pea democratic. Parlamentul ii reprezinta pe alegatori si daca presedintele nu-l propune pe pe cel care il vrea poporul (prin reprezentantii lui), de ce sa nu gaseasca el un alt reprezentant care sa fie acceptat. E mai simplu si mai ieftin decat sa mobilizezi din nou tot poporul. Si de ce sa acceptam neconditionat ca un singur om, presedintele, are mai multa dreptate decat un Parlament intreg ? Deci facem alte alegeri, poate sa iasa acelasi rezultat, se face alta propunere, Parlamentul o respinge, presedintele dizolva Parlamentul, se fac alte alegeri, iese acelasi rezultat.... E mai practic asa ?
In ceea ce ma priveste, ca om de rand, ii dau girul meu, indiferent daca intra in politica sau nu.
De saculetii de bani cu care fura guvernul Ciolos e tot "elucubratii"?
Pari afectat si cred ca as putea intui de ce!
A venit la guvernare cu gandul publicarii zilnice a bugetului si modului in care e cheltuit.
A hartuit agronomii, segmentul de activitate pe care il cunostea sa le arate cine e sefu!
A elaborat asazisa descentralizare a eliberarii documentelor care NU E FUNCTIONABILA. Despre ce vorbiti? Partide corupte, grupuri mafiote, astea se ascund in spatele numelui unuia care a tras de timp mai bine de un an.
Avem sosele, avem autostrazi, avem planuri economice?
Nimic, ba chiar un plan in care trebuia sa achizitionam rable de F 16 a fost infaptuit.
Inca un miliard aruncat de dragu occidentului, care saboteaza acesta tara si viitorul ei si care au pus toate rapciugile in fruntea tarii...pana cand?