- Fă’, proasto, urcă, fă‘, că proastă mai ești!
Un bărbat își încurajează „tandru” jumătatea să urce în autobuz. Replica mă scoate din romantismul de februarie și mă aruncă direct în cotidianul de asfalt.
Nu că aș fi vreo ureche sensibilă, sunt totuși din Ardeal, unde lentoarea vorbei este compensată de iuțeala spurcatului. Ne urnim greu, dar când ne împiedicăm de prag luăm la rând ceapa, capra, soarele, grădina într-o alăturare halucinantă de mame și sfinți menită să potolească orice năduf.
Oamenii își ascund privirile și sudează mai abitir telefoanele, cu speranța că ghiolbanul va coborî cât mai repede, ca să scăpăm cu toții de senzația bruscă de disconfort.
- Ce te uiți?! Vrei să te fur io mai bine la buzunare?
Un călător a îndrăznit să ridice privirea fără să poată disimula stropul de superioritate combinat cu nițel dispreț. Pus cu botul pe labe, se ascunde după peretele clădit de Facebook, unde poți da mult mai ușor „ignore”. Stăm cu capul plecat și nu zicem nimic, legănați de timpul care trece greu, scârțâind din toate băierile autobuzului. „Fă’ proasta” care-l însoțește râde zgomotos, încadrându-ne în personajul colectiv „fraieri”, ușor „de făcut”.
Da, suntem „fraierii” pe care jmecherii „i-au făcut” pentru că, după Revoluție, ei au devenit mai vocali, mai prieteni cu agresivitatea și tupeul, lansând deșănțat replici gen „ciocu' mic, acum suntem noi la putere”.
Coborând, mă enervez și mă gândesc de ce am tăcut. De ce ignorăm mârlănia care ne înconjoară, cu speranța că toate aceste specimene se vor autoeduca, așa, ca prin minune, izbindu-i într-o dimineață revelația că e mult mai cool să fii civilizat. Cum să iasă din starea de inepție socială dacă noi le întărim dreptul de a vocifera, jigni, ataca și împroșca invective, erijându-se în stăpânii absoluți ai străzilor și ai întâmplărilor noastre de zi cu zi?! Dincolo de faptul că n-avem chef de scandal, considerându-ne firi pașnice și elevate, uneori această lipsă de reacție legitimează comportamente care, nefiind sancționate, devin acceptabile și firești. Transformăm astfel anomalii în norme și în timp ce ei sporesc în mojicie, noi suntem îngropați sub cojile de semințe din parcuri, le acoperim copiilor urechile în transportul în comun, adunăm gunoaiele lor de prin păduri și înghițim în silă toate metehnele de care ne-am săturat și care au ajuns să ne alunge din țară.
Da, sunt mulți cei care au plecat inclusiv ca să scape de melteanul de zi cu zi, de care dai pe plajă la Mamaia, la cascada Urlătoarea, la coadă la telescaun sau la ședința cu părinții de la școală. Plecând, au descoperit că civilizația înseamnă să ai o societate care și-a păstrat rolul de Cor din teatrul antic, care aprobă sau sancționează comportamente și atitudini, modelând astfel socialul și pe om, supremul lui produs.
Îmi amintesc la Londra cum șoferul autobuzului roșu intervenea la microfon cu o autoritate calmă și o politețe fermă ori de câte ori tonul discuției era mai ridicat sau muzica era prea tare în căști, deranjându-i pe cei din jur. Sau cum, la o plimbare prin pădurile Scoției în căutare de hobbiți, ne-am oprit să ne tragem sufletul pe o bancă și doi bătrânei au trecut pe lângă noi, ne-au salutat amabil și ne-au atras atenția că sticla goală de apă nu se lasă pe bancă, în cazul în care ne-ar fi trecut prin cap să o „uităm” acolo. Născută pe Someș, dar călită pe Dâmbovița, prima replică care mi-a venit instant avea de-a face cu „vezi-ți de treaba ta, babă nebună!”. Însă după ce am trecut și de paranoia discriminării („clar, m-au văzut mai brunetă și ce s-au gândit?!”), mi-am dat seama la rece că ei, de fapt, își protejau glia, râul și ramul, cu firescul ființelor evoluate care știu că orice comportament se educă în timp și că respectul este cărămida care clădește o conviețuire armonioasă, indiferent de unde vii sau al cui ești.
Evident că au și ei mârlanii lor, chiar din mai multe colțuri ale lumii. Dar parcă trăiești cu senzația reconfortantă că sunt în minoritate, iar când ies în lume sunt obligați să-și înfrâneze din mitocănie pentru că știu că vor fi sancționați. Societatea le impune niște standarde, care la noi au scăzut până sub nivelul mării. Și atunci, rămâne întrebarea: ce facem cu ghiolbanul?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Trebuie sa luam exemplul statului Singapore, unde guma de mestecat este interzisa, iar daca arunci o hartiuta pe jos intr-un parc, gardienii vin direct cu POS-ul la tine ca sa platesti. Deci merge si cu cardul. Amenda porneste de la cateva sute de dolari...
Ardeleancă simpatică și talentată cum se vede că sunteți, știți că nici „meltean”, nici „ghiolban”, cu care ați definit nuanțat acest tip de om imposibil, grosolan, prostovan etc. nu apar deocamdată în Dicționarul de argou al Rodicăi Zafiu? Sau că „meltean” este inclus doar sumar în Dicționarul de argou Niculescu?
Sau știți că argoul, această fidelă manifestare în limba vorbită a misoginismului, imoralității, vicleniei, miștoului atoatecuprinzătoretc., etc. a fost ignorat în anii comunismului, ca și cum comportamentele despre care vorbim nu ar fi existat?
De curând , într-un mare magazin brașovean, în apropierea unei toalete publice, am auzit :„ bă, la ăștia trebe să plătești dacă vrei să te piși, în străinătate nu-i așa”!
De ghiolban scapi doar umbland la reglajul fin al mecanismului social. Un proces de durata si cu rata de succes mult subunitara. Da, asa pare ca este... Educatia este unica, imperfecta si dureros de consumatoare de timp solutie. Raportata la speranta de viata a unei generatii, se poate usor vedea ca este o solutie nerationala, de asemenea. Dar nu pare sa existe alternativa. Pe tarmul mediteranian este o vorba care zice ca nimeni nu apuca sa manance fructe dintr-un maslin plantat cu propriile maini. Si totusi oamenii continua sa planteze maslini.
Plecasem perpedes sa vad daca pot fi de ajutor la solutionarea problemei cu lanterne sfaturi etc, cand m-am intors langa masina noastra se pozitionasera un ghiolban cu BMW de MS si un Jeep de Bucaresti :) ..... evident au ingreunat cobarearea primului Tir . Culmea ghiolbanii au inceput tot ei sa injure tiristul, enervat la culme am plecat la locul unde s-a intamplat accidentul caci erau doua masini de politie sa ii denunt pe nemernici . La prima benznarie de pe traseu am oprit si am remarcat ca bucuresteanul nu a fost oprit fiind chiar in urma noastra unde a facut si el o escala . L-am abordat politicos si i-am prezentat indignarea fata de comportamentul sau dar bineinteles au venit si scuzele si regretul pentru situatie precizand ca acasa era copilul bolnav si tocmai deasta se grabea .Ne-am salutat amiabil si am plecat spre masina unde ma asteptau patru falnici mureseni plini de nervi pentru ca i-am ''sifonat''. Gata de confruntare cu privirea taioasa si justitara am luat in vizor soferul care avea gura plina de injurii cum ca as fi "sifonat" fara motiv si ca am noroc ca sunt cu copii in masina caci altfel ce mi-ar fi facut ......cam asa stau lucrurile ..... oricum nici data viitoare nu voi sta degeaba !
Nimic. Cand il zariti- in variatele sale intruchipari de gen, varsta, nivel aparent de educatie, etc- cel mai bine ar fi sa va faceti disparuti cat mai repede, inainte sa va «faca» el pe voi.
Nu este vorba ca la noi ar fi ghiolbanii ceva mai numerosi ca in tarile civilizate; ii sanctionam cu civism prompt si ei se retrag umili in subteranele societatii. Nu, dragii mei republicani si monarhisti, nu!! La noi ghiolbanul a atins masa critica, la noi ghiolbanul rules.
Asa ca, tu stomac sensibil, ai o singura sansa reala: fugi cat te tin picioarele inainte de a te trezi insecta zbatanda in «chihlimbarul» scuipatului ghiolbanesc. Intelegi ce zic?!...
Și te mai întrebi ce ”facem” cu ghiolbanii?
În primul rînd, ar trebui să renunțăm la fala asta de om născut unde-a-nțărcat dracu' bălaia. Asta, ca să putem judeca limpede.
În al doilea rînd, să luam atitudine. Cuviincios, dar ferm.
În al treilea rînd, să folosim mijloacele legale avute la dispoziție. S-a auzit pe Someș de 112?!