foto: facebook
Durerea este mare atunci când pierzi un părinte, mai ales pe neașteptate. Totuși, nu v-aș fi deranjat cu suferința noastră dacă o parte din aceasta nu ar fi fost strict „made in Romania”! Nu suferința în sine – sunt convins că mama mea a fost tratată cât se poate de bine, însă boala a învins-o. Dar procedurile disfuncționale, desconsiderarea aparținătorilor și o tentativă de șantaj cu care ne am întâlnit în Spitalul din Suceava au agravat starea noastră de confuzie și de doliu. Am scris despre toate astea aici, pe Republica.
Sunt conștient că mulți trec prin ceea ce am trecut și noi. Nu am cerut milă, am cerut atenție asupra unei probleme dureroase. Am trimis articolul și spitalului, cerând o reacție oficială, pe care am primit-o între timp. Aici, mai jos, urmează replica spitalului și scrisoarea mea finală către aceștia.
Așa îmi imaginez un dialog deschis, împărtășit cu publicul, pentru a nu scăpa nimic din vedere și pentru a îmbunătăți lucrurile împreună!
Scrisoarea transmisă de Spitalul Ioan cel Nou din Suceava, după articolul apărut în Republica.ro:
Stimate domnule Daniel von Soest,
Apreciez demersul dumneavoastră efectuat pentru a cinsti memoria mamei dumneavoastră, însă sunt o serie de lucruri care ar trebui să fie corect precizate, multe dintre acestea consider că sunt interpretate și prezentate într-un mod subiectiv:
1. Discuția pe care am avut-o, într-una din sălile special concepute pentru acest lucru (pentru comunicarea dintre medic și aparținători), împreună cu medicii curanți din serviciul de TI și (cred, sora dumneavoastră), a fost cerută verbal și imperativ de dumneavoastră exact pe tema comunicării. În condițiile în care, așa cum vi s-a precizat și în discuție, informații despre mama dumneavoastră vă fuseseră comunicate. De asemenea, accesul dumneavoastră în Secția de TI v-a fost asigurat în acord cu cadrul legal în vigoare, precum și cu procedurile interne ale unității noastre.
2. Afirmațiile avansate de dumneavoastră referitoare la ceea ce v-am spus sunt scoase dintr-un context mai larg. Am participat la discuție fără a fi obligat tocmai pentru a încerca să arăt că facem tot posibilul pentru a îmbunătăți comunicarea dintre persoanele implicate în actul medical și familie, de a schimba anumite percepții legate de sistemul medical românesc, precum și pentru a arăta că nu este nevoie de nervozitate sau presiuni pentru a obține informații. V-am explicat împreună cu medicii curanți starea de sănătate a pacientei, precum și prognosticul acesteia.
La întrebarea dumneavoastră „Să încerc să o duc acasă?” vi s-a răspuns că starea generală este prea gravă la acest moment pentru a ne gândi la transfer în Olanda, însă toate intervențiile medicale aplicabile acestui caz se vor putea face și aici. De asemenea, am încercat să vă transmitem să nu vă faceți griji legate de asigurare/plată — în România, orice pacient acut grav este tratat adecvat chiar și în absența unei asigurări.
La final, în momentul în care plecam cu toții, mi-ați adresat și întrebarea, formulată astfel: „Era alta situația dacă nu stătea 5 ore în UPU?”, la care v-am răspuns că nu am de unde să știu, însă pe perioada staționării în UPU pacienta a fost preluată și investigată de medicii de serviciu.
3. La cine vă referiți când spuneți „băieții”? Dacă faceți referire la personalul ce asigură paza unității sanitare, acesta este angajat al unei firme care are contract cu instituția noastră — acest aspect nu înseamnă că nu trebuie să respecte aceleași legi, ci doar că nu sunt în mod direct în subordinea noastră. Persoanele care v-au solicitat sume de bani trebuie denunțate organelor abilitate. Dacă v-au fost pretinse sume de bani/cadouri de către angajații instituției noastre (îngrijitoare, asistente, medici), vă rugăm să ne precizați.
4. Vă invit să urmăriți întregul interviu acordat pentru a înțelege mai bine cele afirmate de atunci. În general, florile sau bomboanele sunt considerate semne de apreciere, însă, conform legislației naționale, acest lucru poate fi interpretat și altfel, ceea ce duce la situațiile precizate de către mine, respectiv refuzul unor colegi de a accepta până și aceste cadouri.
5. În final, ultimele paragrafe nu au legătură cu problemele medicale, putând fi interpretate greșit ca o motivare a funcției pe care o dețin (director medical). Țin să vă asigur că nu am nicio apartenență politică, interesul meu în această poziție fiind doar medical.
Scrisoarea mea finală către conducerea spitalului din Suceava:
Stimate Domnule Doctor Siriopol,
Vă mulțumesc pentru răspunsul oferit – acesta m-a ajutat să înțeleg mai bine poziția dumneavoastră și dificultățile cu care vă confruntați. În perioada în care am vizitat zilnic spitalul dumneavoastră, am întâlnit frecvent cuvântul „protocol”, despre care voi face câteva observații mai jos. În calitate de publicist, am un singur protocol: când observ ceva care nu este în regulă, scriu! Nu pentru că aș avea ceva împotriva cuiva în mod special, ci pentru că îmi doresc să aduc în atenția publicului o problemă care, sunt sigur, nu este unică pentru spitalul din Suceava, ci se regăsește și în alte spitale din România. Din cauza funcției dumneavoastră, nu mă aștept să fiți în totalitate de acord cu ceea ce am scris, însă consider important ca am menționat aceste aspecte și, totodată, să vă ofer un rezumat:
Protocolul de comunicare cu publicul
Dumneavoastră vă referiți cu mândrie la sălile special concepute pentru comunicarea dintre medici și aparținători. Totuși, în cele trei săptămâni petrecute la spital, am observat utilizarea uneia dintre aceste săli o singură dată. În schimb, zilnic am trăit experiența de a aștepta, alături de oameni disperați să afle vești despre rudele lor, în fața ușilor de intrare la ATI. Dacă știți că este necesară schimbarea protocolului de informare a aparținătorilor, de ce această schimbare nu este implementată?
Protocolul de internare
Mama mea a fost adusă cu ambulanța de la spitalul din Vatra Dornei, în urma unei consultări între medicii de acolo și cei de la spitalul din Suceava. A ajuns la UPU Suceava în jurul orei 5:00, unde a stat pe hol fără nicio interacțiune cu un medic, asistent sau infirmier până în jurul orei 9:30, moment în care a fost chemată în sala de investigații. Probabil aveți datele exacte în fișa de internare – vă rog să verificați dacă aceste lucruri s-au desfășurat conform procedurilor interne ale spitalului.
Protocolul de integritate
Consider că, prin articolul pe care vi l-am trimis înainte de publicare, am sesizat o problemă legată de integritate, respectând anonimizarea pentru a evita riscul unui „trial by media” (condamnare fără un proces meticulos). Din răspunsul pe care mi l-ați oferit deduc însă că știți exact despre cine era vorba. În ceea ce privește poziția juridică a persoanelor implicate, pot doar să spun că aceștia nu sunt nici angajații mei, nici subcontractați de mine. Dacă va exista o cercetare internă privind integritatea procedurilor din spital, sunt disponibil oricând să ofer detalii despre aceste conversații.
În încheiere
Întâlnirea noastră nu a fost dorită de niciuna dintre părți, însă vă provoc – în mod prietenos – să considerați dialogul creat ca pe o oportunitate de a îmbunătăți lucrurile. Faptul că mă acuzați că am fost – o dată în viață – imperativ când am cerut această întâlnire îl consider un compliment. Situația nu avea alternative, iar mama mea merita acesta atitudine!
Cu stimă și respect,
Daniel van Soest
P.S. Vă rog să acordați atenție cererilor pe care vi le-am trimis (în scris, pe data de 24.09, și prin e-mail, pe data de 23.10) de a primi o copie a dosarului medical al mamei mele sau, în caz contrar, o explicație a refuzului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.