Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce mi-ar spune mama dacă ar mai fi aici

Mamă și fiică

Foto: Guliver Getty Images

Ne-a prins rafala de ploaie în Hyde Park și, până ne-am cuibărit sub bolta unui copac, hainele s-au lipit de noi. Uzi ciuciulete, cu mâinile depărtate de corp, ca niște roboți teleghidați de ploaie, nu ne puteam opri din râs: mama, tata și eu. Din când în când, mama își arunca o privire dincolo de picuri, înspre zări, și conchidea profetic: „Parcă se înseninează.” Oricât ne-a urmărit ploaia în acea vacanță, mama vedea mereu soarele la orizont, cum făcuse o viață întreagă. Până într-o zi, când soarele a apus de tot, chiar și pentru ea.

De atunci, când ajung la o răspântie sau când pur și simplu tânjesc după o clipă de răgaz, mă gândesc mereu ce mi-ar spune mama.

Mi-ar spune că a trecut prea mult de când am făcut ceva pentru mine.

Mi-ar spune că mă străduiesc prea tare; că am dreptul să greșesc, să cad și să zac o vreme la Pământ.

Mi-ar spune „no, du-te și spune exact ce crezi și ce simți!”.

Mi-ar aduce aminte că e ziua verișorului, mătușii, vecinului sau fostei mele profesoare fără să se uite în agenda unui telefon.

Mi-ar spune că iar îi face calculatorul figuri.

M-ar sfătui să mă îmbrac bine dimineața pentru că este încă frig.

Mi-ar mărturisi că-i crapă obrazul de nerușinarea unor politicieni.

Mi-ar spune că nu-i vine să creadă că Androneasca e iarăși la Învățământ.

M-ar îndemna să votez pentru că a fost un drept câștigat mult prea greu.

Mi-ar spune „ce zici să fac, că tu ești aia înțeleaptă?”.

M-ar întreba ce fac copiii și nu s-ar mai sătura să mă audă povestind despre ei.

Mi-ar spune să nu mă mai opresc vreodată din scris.

Mi-ar spune pur și simplu „puiuț”, chiar și în prag de 40 de ani. Și eu aș închide ochii și aș simți cum Soarele răsare cu încredere la orizont.

Mama este un om care vine și care nu pleacă, de fapt, niciodată. Este ființa lăuntrică pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să avem cu cine conversa dincolo de lume și de timp.

La mulți ani, Mama!

Articol apărut inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Condoleante si multe impliniri. Sunt sigur ca mama dumneavoastra va fi cu dumnevoatra intodeauna ...
    • Like 0
  • Corina check icon
    Ce final frumos și adevărat!
    • Like 1


Îți recomandăm

Inteligenta artificiala matematica / sursa foto: Profimedia

Am vrut să aflu dacă supărarea matematicienilor vine dintr-un fel de invidie profesională sau avertismentul lor despre cum AI-ul riscă să denatureze ireversibil câmpul matematicii este valid. Ce am descoperit este relevant pentru noi toți, indiferent dacă mai știm sau nu să rezolvăm integralele din liceu.

Citește mai mult

Femei cartofi prajiti / sursa foto: Profimedia

Unii oameni se gândesc la mâncare doar atunci când le este foame. Pentru alții, însă, acest gând revine aproape constant: „Ce mănânc? Ce mai gust? Poate ceva dulce?”. Nu este vorba despre lipsă de voință sau de autocontrol, ci despre ceea ce specialiștii numesc Food Noise („zgomot alimentar”).

Citește mai mult

Amintire din comunism / sursa foto: Profimedia

Când eram „mică” (adică până a ajuns și pe la noi democrația, nițel contorsionată, probabil de la transport), aveam o vecină și prietenă a cărei mamă era librar. Librăria era, foarte convenabil, chiar în drumul meu spre școală, ceea ce însemna că treceam pe acolo mult mai des decât ar fi fost necesar pentru un copil care, teoretic, nu avea nimic de cumpărat.

Citește mai mult