Foto: Guliver/Getty Images
Doi liceeni din Oradea, curioși să cunoască mai multe despre educația finlandeză și aspectele ce se pot aplica în România, mi-au adresat câteva întrebări. Cu acordul Brianei și a lui Mihai, fac publică discuția noastră pe tema educației.
Ce pot face elevii pentru a suplini hibele din sistemul de învățământ românesc?
Bună întrebare, asumată și demnă de două minți tinere. Matematic vorbind, elevii pot avea un impact considerabil asupra școlii și poartă o mare parte a responsabilității de a învăța. E logic: cine domină numeric? Ministrul sau inspectorii școlari, inspectorii sau profesorii, profesorii sau elevii? Toți joacă un rol, dar ce trebuie dedus de aici este că elevii pot da direcția clasei sau chiar școlii lor, cu o singură condiție: să pună învățarea pe primul loc.
Concret: elevii se pot susține și ajuta, chiar medita reciproc. Hei, și ce să vezi, asta nu-i nici măcar o idee nouă, ci una testată și verificată în țări precum Austria și Suedia. Prin intermediul Ashoka România am avut șansa de a-l cunoaște pe Bernhard Hofer de la talentify.me, iar în 2017 l-am avut invitat la Festivalul Internațional de Educație FIEdu pe Johan Wentd (și el tot Ashoka fellow) de la mattecentrum.se. Online sau offline, povestea asta chiar funcționează.
Costă ceva? Timp. Oricum mergeați la meditații, right? Și ca să vă mai dau un argument științific pe care sunt convinsă că îl cunoșteați și voi – înveți mai bine de la cineva de vârstă apropiată. Vezi relevața subiectului prin ochii unuia asemeni ție, nu te simți stingherit, ți se explică firul logic și se fac chiar conexiuni cu alte materii (pe care profesorul care predă doar materia lui nu le poate face). Poți chiar să te “virusezi” de la entuziasmul unui coleg care a înțeles respectivele noțiuni și primești feedback de la el în timp real. Dacă ajută, poți discuta cu diferiți colegi și cresc șansele de a găsi pe cineva care să explice așa cum înțelegi tu, să fi găsit un mecanism de învățare care să ți se potrivească!
Și dacă devine mai bun ca mine și îmi ia locul la liceu/facultate? Sigur că e posibil ca celălalt să-ți ia locul la facultate, dar să fim serioși, asta nu ți se datorează doar ție, căci fără efortul depus de el pentru a învăța și dorința de a reuși, orice meditator e inutil. Să vedem care sunt avantajele și pentru tine: când îi explici lui repeti și pentru tine, cresc șansele să vă susțineți reciproc în procesul de învățare și câștigați amândoi. Și mai e ceva: invidia nu-și are sensul și pentru că există viață și după un examen (luat sau picat). N-ai reușit anul acesta, încerci la anul! Știi care e diferența dintre un burger și cunoștințele din capul tău? Dacă împarți din burger vei avea mai puțin pentru tine, dar dacă împarți din ce știi ai la fel, ba chiar mai mult! Ce știi nu-ți poate lua nimeni!
Recomandă una sau două tehnici de învățare din sistemul educațional finlandez pe care elevii și profesorii din România le pot aplica și care să aducă rezultate bune, cu efort minim.
Sunt și eu profesoară (am predat limba engleză românilor și limba română străinilor), așadar aș începe cu profesorii. Din multele cursuri pe care le-am urmat în materie de pedagogie, am rămas cu impresia că profesorul e “la butoane”: el predă, el adresează întrebările, el evaluează, el manageriază clasa. După ceva ani de lucru la catedră am realizat că cel care depune mai mult efort în timpul orelor e cel care învață mai mult și evident, nu eu trebuia să fiu aceea. Cea mai importantă parte a muncii mele era cea de pregătire a cursurilor, iar în prezența copiilor sau adulților cărora le predam mă concentram pe nevoile lor. Astfel, am învățat să vorbesc eu mai puțin și elevii mei mai mult, m-am obișnuit cu un zgomot permanent în clasă și o atmosferă de învățare. Deviau de la subiect? Absolut toți, indiferent că aveau 5, 20 sau 60 de ani. Cu tact, îi readuceam pe subiect și când era cazul râdeam la glumele lor – sunt om, nu un robot care are ca țel să predea cu orice preț. Și da, îi încurajam să se ajute între ei, le dădeam proiecte în perechi sau grupe. Conversația e la putere în clasa mea, iar dacă e liniște, ceva nu e în regulă. Ulterior am descoperit că se întâmplă la fel și în Finlanda, unde zgomotul din clasă arată că acolo se petrece învățarea. De foarte multe ori intram în clase și nu știam unde să mă uit să-l găsesc pe profesor: era așezat pe jos sau la nivelul copiilor și discuta cu ei, nu scria texte nesfârșite pe tablă și nici nu dicta. Pentru mine a fost un mister la început cum e posibil să predai atât de puțin (la engleză) și totuși copiii să fie din clasele primare deja fluenți în limba engleză și suedeză. Nici la celelalte materii nu se proceda diferit, elevii predau, citeau, concepeau împreună jocuri de evaluare (boardgames la orele de istorie, de ex.), căci a ști să pui întrebări e la fel de util ca și a ști să răspunzi.
Când m-am întors de la studii din țara lui Moș Crăciun am căpătat și mai mult curaj: am ținut ore de gramatică în curtea școlii, am adus în discuție subiectul mentorilor, am mers în laboratorul de informatică și i-am asistat pe elevi în găsirea de informații despre cei pe îi aleseseră. Am început să joc rolul secundar și mai mult, fiind actorul din umbră: au scris ce era relevant pentru ei, s-au corectat reciproc, am învățat să-și dea feedback și da, au dat și teste. Dar ceva era cu totul diferit: m-am convins și eu și ei că predarea/învățarea poate fi și altfel. Am analizat împreună cu ei ce a funcționat și ce nu. Am învățat împreună.
În ceea ce îi privește pe elevi, nu m-aș îndepărta prea mult de răspunsul meu la prima voastră întrebare. Ce pot face elevii este să reflecteze pentru ei înșiși dacă motivul pentru care merg în fiecare zi la școală e nota. Mulți adulți, profesori sau nu, cred că acesta este motivul și că n-ați învăța nimic dacă n-ar mai exista note sau ar fi mai puține per materie de studiu. Eu i-am contrazis (rămâne de văzut dacă așa e), dar ce știu eu de la cei asemeni vouă e că vă nemulțumește mai degrabă faptul că pierdeți timpul la școală, că orele trec greu și că simțiți că sunt prea puțini profesori cărora le pasă de voi. Și nu, n-am discutat cu elevi de la licee de la periferia orașelor sau din rural, ci cu creme de la creme. Anul trecut, Studiul pentru fericirea elevilor care s-a desfășurat timp de o lună a atras 2633 de răspunsuri ale elevilor, a arătat ceea ce se chinuie să demonstreze zeci de studii la nivel național și internațional. Faceți cumva ca vocea voastră să se audă acolo unde trebuie – începeți cu clasa și cu școala voastră. Fiți voi mai buni decât cred adulții că sunteți! Demonstrați-le că nu nota contează, ci învățarea autentică! Și sper să conteze asta: eu cred mai mult în voi, decât în toți decidenții la un loc.
Dacă sistemul educațional finlandez este mai eficient ca al nostru , cum se face că elevii noștri sunt olimpici și se află pe locurile de top ale facultăților prestigioase din toată lumea?
E o discuție mai veche aceasta despre olimpici și studenți români în străinătate... În 2015 un inspector școlar a ținut un întreg discurs demonstrând că România a avut de la bun început considerabil mai mulți olimpici internaționali decât Finlanda. Mi-ar plăcea să spun că e un motiv de mândrie, dar sistemic proporția acestora este irelevantă!
În primul rând că tinerii finlandezi nu doresc să studieze neapărat la o universitate în străinătate, din mai multe motive: universitățile lor sunt la alt nivel față de cele din România (deci e firesc ca voi să vă doriți ceva mai bun), iar apoi nu e ceva comun ca un tânăr finlandez să-și dorească un credit de studii într-o altă țară, când în Finlanda e plătit să învețe. Dacă un student internațional (ca în cazul meu) nu plătește taxă, un finlandez primește o alocație de la stat (nu e bursă, nefiind condiționată de note, însă a intra la facultate nu e tocmai simplu) ca să învețe. La ce taxe sunt în străinătate, finlandezii preferă să plece cu burse integrale, să călătorească (au un mare apetit pentru a învăța coreana, japoneza sau chineza) și eventual să meargă la masterat sau doctorat în afara țării, când deja nu se mai pune problema taxelor.
Apoi mitul cu olimpicii, căci da, e un mit. De ce? Câte studii s-au făcut în România care să arate ce rezultate școlare la nivel internațional s-au obținut exclusiv (!) datorită școlii, fără niciun ban scos din buzunarul părinților? Eu nu cunosc niciun astfel de studiu, care ar fi un exercițiu de sinceritate al sistemului cu el însuși. Ori nu, nu e corect să măsuram un sistem în care părinții nu plătesc o oră de meditații (cel finlandez) cu unul în care industria meditațiilor e un sistem paralel cu sistemul însuși (cel românesc). Vedeți, nouă ne place să credem că acești tineri au reușit datorită sistemului, dar oare așa e?
Deși nu e relevant pentru finlandezi față de cine sunt mai buni, să zicem că (prin absurd) sistemul nostru este mai bun decât cel finlandez pentru că avem olimpici și studenți internaționali. Problema e că nu se vede! Unde ar trebui să se vadă? Cercetările au demonstrat că o persoană educată trăiește mai mult și mai bine. Tot cercetările arată că un om educat produce mai mult decât unul lipsit de educație – datele FMI din oct. 2018 arată cam așa: 50.880 $/cap de locuitor în Finlanda versus 12.670 $/cap de locuitor în România. Nici nu-i de mirare că finlandezii trăiesc mai mult și mai bine. Dar e bine, noi avem mai mulți olimpici și studenți la facultăți de prestigiu și asta ne ține de foame și de cald...
A dispune de inteligență și a nu beneficia de ea e o discuție mult mai relevantă în contextul în care fenomenul de brain drain (exodul creierelor) afectează ambele țări.
Dacă în școli nu este promovată concurența, cum reușesc elevii să evolueze?
Mie povestea acesta cu competiția acerbă nu mi-a sunat niciodată bine. Poate unii chiar mor de grija altora și vor să fie mai buni decât ei cu orice preț, eu nu. Pe mine mă încântă să văd pe cineva mai bun decât mine, îmi plac oamenii deștepți, sportivii buni și, în general, oamenii care performează în orice aspect mai bine decât mine. În școală nu m-a pasionat concurența, dar e posibil să fi fost un efect al faptului că mesajul primit acasă a fost “înveți pentru tine”. Îmi amintesc că după o lucrare de control din școala primară m-am dus acasă și i-am spus mamei ce notă a luat o colegă, dar am primit un răspuns care m-a liniștit definitiv „de când sunt eu mama ei și de când e ea copilul meu?” Pentru ea contam eu și m-a încurajat mereu să fiu corectă cu mine, nu să-mi pierd timpul în comparații!
La clasă am avut, de cele mai multe ori, colegi mai buni decât mine și câteodată mai excelam și eu. Nu se punea atâta accent pe cine e cel mai bun, ci pe grup, pe clasă. Și dacă asta s-a proiectat asupra noastră, asta am devenit: o clasă bună, “toți pentru unul și unul pentru toți”. Concurența poate fi înșelătoare: dacă ești comparat cu cineva mai bun ca tine, e posibil să te desconsideri, iar dacă ești comparat cu altcineva mai puțin bun, poți crede că ești cel mai bun. Cred că adevărata concurență suntem noi înșine – sunt azi mai bun decât ieri, pot învăța ceva de la celălalt? Geniu absolut sau antitalent complet nu e nimeni. Sunt multe feluri prin care poți fi inteligent și mult mai interesant e să te cunoști pe tine decât să te compari continuu cu alții.
Am lucrat într-o școală privată care încuraja concurența printr-un sistem de merite (puncte) pe care profesorii le acordau elevilor pentru calitatea participării la ore (teme făcute, răspunsuri date). După o perioadă, la un eveniment care includea toți elevii școlii, se acordau diplome de bronz, argint, ș.a. pentru 300, 500 de merite și tot așa. Ajunsesem să fiu întrebată de elevi câte merite au, nu ce să studieze, iar pentru că mi se părea irelevantă discuția simțeam că sunt în concurență cu ceilalți profesori pentru aprecierea copiilor prin prisma acestor merite. Recunosc, am detestat mecanismul acesta de dresaj din prima clipă și cred și acum că n-ar fi trebuit să-l accept deloc. Copiii trebuie ajutați să înțeleagă pentru ce vin la școală, nu trebuie ținuți în clase prin astfel de practici. Când profesorii folosesc notele sau orice mijloc punitiv ca să-i țină pe elevi în clase sau liniștiți înseamnă că nu-și fac treaba așa cum ar trebui. Elevii evoluează și fără bombonica dată de profesor, și fără note sau amenințări. Sunteți o specie evoluată, dragilor, nu trebuie să vă momească nimeni!
Vă ajută competiția în procesul de creștere? Folosiți-o în avantajul vostru, fără să deranjați pe nimeni. Vă descurajează? Atunci căutați alte mijloace prin care să vă găsiți motivația. Nu credeți pe nimeni care vă spune că sunteți idioți sau inteligenți, că dacă depui efort nu ești suficient de talentat, că obstacolele sunt acolo ca să vă facă să renunțați și că succesul altora e o amenințare pentru voi. Credeți în schimb în faptul că nimeni nu se naște un produs finit și e nevoie de efort, de perseverență și de modele.
Pregătiți-vă pentru momentul în care nici părinții, nici profesorii nu vor mai fi acolo să vă ofere note sau alte recompense. Cea mai mare recompensă sunteți voi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Niciun rezultat la olimpiadele internationale nu se obtine mergand doar la cursuri. Pentru a ajunge acolo, este nevoie de o munca individuala extraordinara si, in anumite situatii, cand nivelul de pregatire atins de copil este foarte ridicat, de interventia unui meditator daca si numai daca nici propriul profesor nu mai face fata unui astfel de elev.
Finlanda la care va raportati dumneavoastra este irelevanta in domeniul performantei la nivel scolar. Abia daca aceasta tara ar fi printre primele si la nivelul olimpiadelor scolare internationale, ati putea face comparatii intre olimpicii dintre cele doua state si ati putea emite o parere lustificata despre procesul de pregatire
Sincer, ma indoiesc ca ati avut vreodata ocazia sa stati de vorba cu un olimpic international. Inainte de a emite aberatii pe aceasta tema, poate ar fi trebuit sa gasiti un astfel de elev si sa ii puneti intrebari despre cum a ajuns acolo, despre ce si cine se afla in spatele acestui succes, In general, pe seama acestor copii se abereaza la greu fara ca nimeni sa ii intrebe ceva.
Foarte, foarte putini profesori lucreaza la clasa doar cu olimpicii. De obicei, se preda materia normala de clasa, apoi exista un cerc la care au acces toti cei interesati. Din propria experienta de parinte al unui olimpic international, va pot spune ca entuziasmul legat de cerc se termina in cel mult jumatate de an pentru multi dintre participanti, dar sunt impinsi de parinti sa participe in continuare. Pentru ca la cerc, de obicei de 2 ore/saptamana , nu te poti duce cu degetul in gura, fara sa studiezi din materia de olimpiada care este mai vasta decat cea de clasa(in caz ca nu stiati).. Si trebuie, mai ales, sa te pasioneze materia respectiva.
Exista, in acest moment, draga doamna, centre de excelenta gratuite in multe orase pentru elevii care vor sa stie mai multedecat ce ofera scoala. De obicei, sambata, 3 sau 4 ore, Nici aici nu se incepe brusc cu un nivel de internationala, dar nici nu poti ramane la nivelul clasei. Si atunci te apuci sa studiezi individual. In loc sa stai 5 ore pe Whatts sau pe Instagram, stai 3 ore.
Poate ca , dincolo de sistemul finlandez sau chinezesc sau birmanez, ar trebui sa va interesati mai bine de motivele care au dus la caderea calitativa a invatamantului romanesc: lipsa dotarilor din laboratoarele/cabinetele scolare, interventia agresiva a parintilor , mai ales in gimnaziu, pentru note cat mai mari fara o baza reala ( de aceea, sint elevi care ajung in clasa a IX a la un liceu foarte bun, dar care nu au habar de principiile de baza ale mecanicii la fizica etc, exemplele sunt nenumarate), zecile de sefi de promotii cu media generala la gimanziu sau "excelent" pe linie la scoala primara, o evaluare nationala de tot rasul la clasa a VIII a, un bacalaureat care tinde sa revina la 100% promovare, in general, manualele colorate si proaste la anumite materii, un exemplu fiind fizica, materie la care manualele/culegerile din epoca comunista sunt la mare cautare.
Nimeni nu ar trebui sa fie nostalgic dupa comunism, dar un manual colorat, cu povesti,are valoare zero daca nu te invata aproape nimic.
Ca sa raspundem trebuie mai intai sa stim cati copii se simt bine la scoala (e frig? e cald ? le e foame ? le e urat sa se duca la latrinele din exterior ? sunt batjocoriti pentru ca sunt tigani ?). Trebuie sa ne punem pe treaba inainte de a decide ce sistem sa folosim.
p.s Chestiunea olimpicilor pentru educatie e ca cea a curselor de formula 1 pentru constructorii de automobile. Ce legatura are formula 1 cu masina cu care te vei deplasa ? Nu foarte mult, arata un nivel tehnologic al constructorului, o marca de calitate si cu timpul inovatiile trec dintr-o parte in alta. Astfel chestiunea olimpicilor ar trebui tratata separat de cea a educatiei in general.
"nu te simți stingherit" - de ce te-ai simti stingherit lucrand cu un profesor?
"ți se explică firul logic" - pe care un prof nu il explica?? Mai sa fie, adica elevii sunt mai calificati sa predea decat profesorii acum. Tare.
"și se fac chiar conexiuni cu alte materii (pe care profesorul care predă doar materia lui nu le poate face)" - adica elevul stie mai mult decat profesorul pentru ca a invatat alte materii. La scoala sau liceu. Institutii prin care profesorul nu a trecut niciodata, evident. Nu vi se pare ca insultati gratuit profesorii un pic cam mult si fara motiv?
Spuneati ceva despre demonstratii stiintifice. As fi curios sa vad ce studii s-au facut pe tema asta si cum s-au facut.
"N-ai reușit anul acesta, încerci la anul!" - da, ce simplu! Ce mare chestie, un an pierdut, sigur nu sunt consecinte negative nu?
"Astfel, am învățat să vorbesc eu mai puțin și elevii mei mai mult, m-am obișnuit cu un zgomot permanent în clasă și o atmosferă de învățare. Deviau de la subiect? Absolut toți, indiferent că aveau 5, 20 sau 60 de ani. Cu tact, îi readuceam pe subiect și când era cazul râdeam la glumele lor – sunt om, nu un robot care are ca țel să predea cu orice preț. Și da, îi încurajam să se ajute între ei, le dădeam proiecte în perechi sau grupe." - am avut astfel de ore in liceu. Erau de departe cele mai plictisitoare. Si de cele mai multe ori erau intr-adevar la materii usoare precum engleza. De ce erau plictisitoare? Pentru ca discutiile, proiectelele pe echipe etc. erau o pierdere de timp. Literalmente. Stateam mai mult timp decat era nevoie lucrand la ceva ce ar fi trebuit sa dureze mult, mult mai putin.
"Când m-am întors de la studii din țara lui Moș Crăciun" - aww! <3
"Anul trecut, Studiul pentru fericirea elevilor care s-a desfășurat timp de o lună a atras 2633 de răspunsuri ale elevilor, a arătat ceea ce se chinuie să demonstreze zeci de studii la nivel național și internațional"- in ce jurnal de specialitate a fost publicat studiul respectiv? A trecut prin procesul de peer review?
"Tot cercetările arată că un om educat produce mai mult decât unul lipsit de educație – datele FMI din oct. 2018 arată cam așa: 50.880 $/cap de locuitor în Finlanda versus 12.670 $/cap de locuitor în România." - si datele astea se datoreaza exclusiv sistemelor de educatie? Daca nu, despre ce proportii vorbim?
"iar apoi nu e ceva comun ca un tânăr finlandez să-și dorească un credit de studii într-o altă țară" - daca e suficient de bun nu are nevoie de credit de studii.
"Apoi mitul cu olimpicii, căci da, e un mit. De ce? Câte studii s-au făcut în România care să arate ce rezultate școlare la nivel internațional s-au obținut exclusiv (!) datorită școlii, fără niciun ban scos din buzunarul părinților? " - e distractiv de fiecare data, asta cu "mitul olimpicilor". Banuiesc ca strugurii verzi chiar au un gust nasol. Cine e suficient de idiot sa pretinda ca rezultatele la olimpiade se datoreaza exclusiv(!) scolii? Materia de olimpiada depaseste cu mult ce se face la clasa, scoala singura nu are cum sa fie singura responsabila pentru rezultatele de la olimpiade prin ce se face la clasa, e absurd sa crezi asa ceva. Acestea fiind spuse, ca sa incepi sa te pregatesti pentru olimpiade e bine sa pornesti de la un anumit nivel, nu chiar de la 0. Nu de alta dar timpul in care poti participa la olimpiade e limitat. Ei, acel nivel e asigurat de scoala. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca profii care fac pregatire de olimpiada vin ghici de unde, din acelasi sistem. Lasand desigur la o parte faptul ca, tot datorita acelor profi, acum exista materiale de pregatire pentru olimpiade pe net si te poti pregati si singur/a. Si nu, nu toti cer bani. Unii fac cercuri de pregatire cu grupuri de elevi pe gratis.
"La clasă am avut, de cele mai multe ori, colegi mai buni decât mine și câteodată mai excelam și eu." - asta explica niste lucruri.
La ultima ediție a olimpiadei de matematica România s-a clasat sub Mongolia însă înaintea Olandei. Asta însemna că scoala românească e mai buna decât aia olandeza și mai proasta decât cea din Mongolia?
Cât despre vecinii din Ucraina ce sa spun, ne-au bătut de ne-a sunat apa în cap. Toți vecinii noștri, Ucraina, Bulgaria, Ungaria și Serbia s-au clasat mai bine. Doar Moldova a ieșit după noi. Deci ce ne tot batem atâta cu cărămida în piept cu olimpicii noștri, care nu-s nici mai mulți nici mai destepti decât olimpicii altora. Oricum și aia sunt ieșiți din câteva "pepiniere de olimpici" și nu din adevăratul sistem de învățământ.
PS
Am fost și la eu olimpic, n-are nicio legătură cu gustul strugurilor. Acum sunt părinte, vad cum învață odrasla în alta tara și prefer de 1000 ori sistemul ei decât ala în care am "performat" eu indiferent daca o sa iasă sau nu olimpica.
Da, olimpicii nu sunt media, dar faptul ca ii avem nu este irelevant, arata faptul ca se poate face performanta foarte serioasa pornind de la sistemul nostru.
Felicitari, multa bafta!
Învățământul ar trebui vorba comuniștilor sa crească nivelul de civilizație și cultura a poporului, nu sa producă câteva zeci de olimpici care s-o întindă cât de repede în vest.
Poate ca (parțial) e vina sistemului universitar ca nu se mai întorc.
Și sistemul asta universitar e alta belea de care nimeni nu discuta pe bune, decât cel mult când e câte un scandal cu câte un politician prins cu plagiatul sau o rafuiala între "somități" . Însă și asta nu-i decât vârful icebergului.
Da, e nevoie de o discutie serioasa despre mediul universitar, de acord.
Decuplarea de care spui dintre cercetare si predare e principala mea frustrare. Colaborarea cercetare si universitate intre ele era doar la nivel personal. Asta e o problema de sistem, nu de indivizi. Eu am fost cercetator 3 ani in Romania (timp in care am facut in paralel si jumatea aia de PhD, si chiar mi*a placut, erau interesante amandoua si in abele locuri eram inconjurat de oameni chiar OK) insa chiar de atunci mi s-a parut ciudat ca cercetarea o fac "inginerii cercetatori" (ca mine) iar profesorii aia care trebuie sa publice si sa ia Nobele de fapt fac cercetare aproape 0 si isi umplu timpul (si buzunarele) cu cate 2 norme de predare la anul 1 sau lucrand in paralel in firme private (ceea ce e ok, insa nu le lasa timp sa mai ia si Nobel).
Tocmai asta - eterogeneitatea - smi se pare problema si in invatamantul preuniversitar. Sunt convins ca exista si acolo oameni sau echipe OK (n-am motive sa ma plang, am fost si eu pe la "scoli de elita" si am invatat cate ceva) insa din pacate asta nu e suficient pentru un intreg sistem. Iar performanta (atata cata se face) se face aproape in ciuda sistemului, si nu datorita lui si de multe ori cu alte sacrificii. De ex am avut profi care faceau performanta la ore, "gratis"..... cu 5-6 elevi, iar ailalti 25-30 erau mai mult sau mai putin pasta si luau doar 5-ul din oficiu. Dupa mine asta e un sacrificiu care nu e deloc OK.
Erau si altii care incercau sa faca orele diferentiat (le dadea "geniilor" niste exercitii ca sa-i tina ocupati si apoi faceau betisoare si bastonase cu ceilalti) insa totul era prea... ad-hoc.
Si existau si unii groaznici, care pur si simplu te faceau sa fugi de unele materii (din pacate la limba romana sau la istorie am avut des parte de unii din astia). Ori "sistemul" nu mi se pare capabil sa ii incurajeze pe aia buni si sa-i filtreze pe aia "rai". Un profesor care face dresaj pentru examen insa indeparteaza 90% dintre elevi de materia pe care o preda are fix la fel de multe sanse sa aiba o cariera la fel de stralucita a unuia care trezeste pasiuni (academice, nu te gandi la prostii) la 90% dintre ei, avand aceleasi rezultate pe hartie. Iar asta e o hiba de sistem.
Era o problema si cu programa. 6h/zi (uneori 7), iar fiecare prof avea pretentia la o ora suplimentar la materia lui. 12h/zi cu nasul in carte, pe bune? Chiar si daca bagai 1h de teme doar la 2 materii importante si doar 10 minute la alelalte tot da cu virgula pentru un copil sau un adolescent care mai trebuie sa alerge si dupa o minge, dupa o gagica etc.
De acord ca sistemul in momentul de fata (si de fapt de niste ani incoace) nu face o treaba suficient de buna in a-i separa pe profii capabili de cei slabi. Au ajuns la catedra oameni care au luat note de 3 la examene, asta spune destul. Birocratia e o mizerie, salariile sunt o mizerie, e un fel de "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc" amestecata cu un fel de paranoia birocratica, pentru ca oricum e clar pentru toata lumea ca inspectiile nu pot fi cu adevarat relevante din moment ce sunt anuntate. Sunt probleme de organizare acolo, cu siguranta.
Cat despre programa, aici vad lucrurile un pic diferit. In primul rand nu cred ca ne-a zis vreodata vreun prof cat timp sa stam in plus la materia lui. Aveam teme la unele materii, dar nu la toate. La istorie de exemplu foarte rar aveam ceva de facut acasa (in sensul ca n-aveam teme), de cele mai multe ori era de citit. La geografie cam la fel, cu exceptia unor desene de harti, poate. Iar partea cu cititul se rezolva usor daca erai atent in clasa, acasa citind practic repetai, n-avea de ce sa dureze foarte mult. Da, puteau sa fie 12 ore pe zi cu nasul in carte, daca iti doreai 10 pe linie, altfel nu.
Dacă tu crezi că desenele animate ţin loc de profesor şi de cărţi şi te învaţă gramatica şi subtilităţile sintactice ale limbii engleze, spune-mi mie dacă nu e clar că tocmai tu ai cea mai proastă părere despre profesori? Tocmai tu, cea care o acuzi pe autoarea articolului că îi consideră pe profesori nişte handicapaţi?
(Îţi acord permisiunea să mi te adresezi cu "mă, băiete" ... )