Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce să faci dacă un pesedist îți dă 100 de lei

Olguta Vasilescu si colegii din PSD

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Joi, la o emisiune de televiziune difuzată de Antena 3 CNN, primărița Craiovei, Olguța Vasilescu, a răspuns unei întrebări clare, cu subiect și predicat, legată de tăierile din administrația publică locală.

Da, Guvernul Bolojan pică- zice ea - dacă nu se înțeleg legat de tăieri: cum se fac acestea, în ce procent și dacă se merge pe reducerea bugetelor de cheltuieli (urmând ca primarul și CL-ul sau șeful de CJ și consiliul județean să decidă cum și de unde se micșorează organigramele sau alte risipe).

Cu alte cuvinte, PSD ne anunță prin această doamnă (care nu e nimeni pe acolo) că social-democrații trag puternic frâna de mână când e vorba de bani luați de la clientela partidelor, restructurări, re-așezări.

Dar au fost perfect de acord când a fost vorba despre creșterea impozitelor de toate felurile.

Aici este marea minciună/ păcăleală a celor care vin de la stânga: când e vorba de voi (proștii care plătiți ca să avem noi) am votat pentru: creșterea TVA, creșterea accizelor, creșterea impozitelor pe proprietate, introducerea IMCA, creșterea impozitelor pe dividende și câte și mai câte.

Când e vorba despre noi (deștepții) și ai noștri- dăm jos guvernul, rupem coaliția, trebuie o analiză, două, șapte, rămânem fără oameni, vor fi străzile nemăturate. 

Când e vorba despre impozitarea globală a veniturilor (impozitarea graduală, pe care o tot urlă PSD-ul)- trebuie, pentru că așa sunt toate țările moderne, așa e în democrație. Ne curge saliva din gură de poftă să vă mai luăm niște bani din portofel.

Când e vorba de tăiat sinecuri, de eliminarea de prin CA-uri a indivizilor cu indemnizații indecente, de aducerea pe profit a companiilor de stat falimentare, de tăierea subvențiilor pentru partide - țipă ca din gură de șarpe: nu avem/ nu se poate/ lucrurile nu se fac așa/ ne trebuie din nou analize, dezbateri etc.

Culegem în acești ani ceea ce politicienii noștri populiști au semănat (împreună, că au fost în rotative) din pandemie și până azi: să dăm la toată lumea, să creștem aparatul bugetar la nivel local și central, să creștem salariile (să fie mai mari ca în domeniul privat), să indexăm salariul minim pe economie din pix.

Nu e vorba despre educație financiară, nu e vorba despre cărți și lucrări de doctorat pentru a înțelege. E vorba despre o judecată cu criteriile bunului simț aplicate.

De fiecare dată când politicienii social-democrați cresc ceva, „îți dau ceva”, „îți acordă o indexare” trebuie să te întrebi:

- de unde sunt banii? (s-ar putea să fie împrumuturi, împrumuturile se fac cu dobândă, dobânda aceea o vei plăti tot tu sau copiii tăi, sau patronul care te va da apoi afară, că nu-și mai permite să te plătească);

- totuși, de unde sunt banii? (s-ar putea să nu-i aibă nici acum, când se milostivesc și-ți dau, s-ar putea să nu-i aibă nici la anul- și atunci va fi nevoie de creșteri de taxe, TVA, impozite pe casă, pe mașină și așa mai departe).

Cu alte cuvinte, când un social-democrat „îți dă”/ „îți crește” s-ar putea ca 100 de lei azi să nu mai facă mâine nici 10 lei în termeni reali. Pentru că „îți dă” niște bani pe care nu-i are și mai ales, care nu sunt ai lui, produși de el.

În ultimii ani, inflația a topit toate indexările de salarii și pensii. În termeni reali, oamenii vor avea foarte curând mai puțină putere de cumpărare decât aveau înainte de „a da” PSD-ul lui Marcel Ciolacu la toți. 

Te bucuri că-ți crește salariul minim pe economie cu 100 de lei? Toți ne bucurăm când primim mai mulți bani, e o reacție normală, umană- nu asta e de judecat sau condamnat.

Dar care e mecanismul care se întâmplă după aceea? 

Un patron se trezește că trebuie să dea lefuri mai mari. Plusul acela impus de guvern se va duce în produsul final- vei cumpăra pâinea mai scump, serviciile vor fi mai scumpe, laptele va fi mai scump. Suta aia de lei s-ar putea să însemne 50 de lei foarte curând.

Plafonează partidele tarifele la energie, fixând nivel maxim până la care statul achită diferența între factura primită de consumator și prețul pieței? Simplu: niște băieți deștepți vor licita și vor duce piața în sus, tu vei primi factura acasă de 100 de lei (că deh, ți-a dat politicianul energie plafonată), dar statul îți va fura din alt buzunar alți bani, ca să achite diferența de 200 de lei celui care zice că a cumpărat ce ai primit tu luna trecută în prize cu 300 de lei.

Orice intervenție a statului într-o piață care ar trebui să fie liberă naște monștri. România mai are de achitat din această schemă de compensare peste 1,2 miliarde de euro jucătorilor din piață (în caz că vă întrebați de unde atâta deficit). Un alt efect? Când elimini plafonul și schema, tarifele cresc și se duc direct în toate produsele și serviciile de pe piață = inflație, deci scăderea puterii de cumpărare.

Plafonează partidele adaosurile comerciale ale privaților pentru „alimente de bază”? Care vor fi efectele în lanț? Producătorii vor suferi pentru că li se va cere să vină cu preț cât mai jos pe raft (poate și calitatea va fi mai proastă, poate și numărul de angajați va fi mai mic). Retailerii vor crește prețurile la celelalte produse, ca să-ți mențină business-urile pe linia de plutire. E un fenomen descris de Consiliul Concurenței- e impus adaos limitat la lapte, iaurt, unt? Asta e, creștem prețul la apa plată, sosuri de roșii etc. Plafonarea adaosurilor = în realitate, efect inflaționist.

Introduc partidele vouchere de vacanță pentru bugetari? Da. Efectele? 

Toți cei din HORECA vor crește tarifele pentru că e rost de bani, iar cei care le primesc nu vor avea nicio problemă să dea dublu pe o cameră, pentru că vor da de pe un tichet, nu simt că-i scot din portofel. Așa s-a ajuns la aberații - camere în condiții mizere pe litoral și la munte la tarife de 70-80-100 euro/ noapte. Intervenția statului în economie = inflație, clienți care vin garantat (ca să-și cheltuiască voucherele), condiții proaste, lipsa concurenței reale. O industrie care nu performează decât în puține locuri (iar cei care fac bine o fac la nivel de străinătate) ținută într-o baltă din banii noștri, ai tuturor.

Și ca să ne întoarcem la discuția legată de reducerile de posturi (reale, ocupate) din administrația publică locală- presiunea ar trebui să vină tot de la alegători, inclusiv (sau mai ales) cei ai PSD: ați votat pentru creșterea impozitelor pe proprietate cu 170% pe metru pătrat? Nu vă permitem ca acești bani să meargă pe salariile protejaților voștri. Sunt mulți oameni care-și fac treaba în primării și consilii județene. La fel de bine, sunt mulți care nu au ce căuta acolo, iar aceia trebuie lăsați să plece să performeze la privat.

PSD „a dat”. PSD a luat. PSD fie lăudat. Sau ... înjurat și pus să facă reformă.

Dl. Grindeanu, dna Olguța, nea ăla de la Olt și ai lor să facă bine să preia guvernarea cu totul, în caz că stau cu piciorul pe frână în guvernul Bolojan, ca să vedem ce magii cu ce împrumuturi și la ce costuri vor mai fi capabili să facă. 

Sau să-l aducă înapoi pe Marcel Ciolacu, am auzit că se pricepe (la îngropat economia în deficite).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pesediștii sunt atât de amețiți încât nu sunt în stare să extrapoleze rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare/locale (cât de greu e să vadă cum pierd o grămadă de procente după fiecare ciclu electoral?). Probabil că mulți dintre ei se gândesc deja la o viitoare coaliție cu așa-zișii suveraniști. Altfel nu se explică refuzul lor constant de a trece la reforme profunde. Gândirea lor e simplă: nu dăm afară pe nimeni din administrația locală pentru că asta va însemna voturi mai puține.
    Cu pesediștii la guvernare nu se va face nicio reformă reală și fără o reformă reală nu o să ieșim din mizeria în care ne-a lăsat guvernarea Ciolacu. Asta nu poate da câștig de cauză decât hauriștilor. Vai ș-amar...
    • Like 4
    • @ Andrei Tarlea
      Francisc check icon
      Eu nu cred că pesediștii sunt atât de „amețiți” precum susțineți dumneavoastră, domnule Tarlea. Dacă ar fi așa, ne-ar mai fi condus atâta amar de vreme?

      Ăștia, fiind unși cu toate alifiile, sunt pregătiți să se „coalizeze” și cu Scaraoțchi pentru a rămâne la guvernare. Pe mine mă ia cu draci când mă gândesc la cei 35 de ani trecuți de la „revoluție”, ani în care am tot înghițit „reforme” până am ajuns la fundul sacului. Fiecare român ar trebui să știe cine sunt „reformiștii” care se bat acum cu cărămida în piept că, vezi Doamne, ei sunt marii salvatori ai nației...

      Partea proastă a situației, din punctul meu de vedere, este că Simion cu AUR-ul său nu poate fi soluția viabilă pentru „viitorul de aur” prezis de bădia Mihai. Multă lume aruncă cu pietre în Ilie Bolojan (nu fac excepție!), uitând ce premieri „de ispravă” am avut în ultimii ani de „coaliție” PSD-PNL. Dau câteva nume, pentru neuitare:
      • Victor Ponta - PSD
      • Sorin Grindeanu - PSD
      • Mihai Tudose - PSD
      • Viorica Dăncilă - PSD
      • Ludovic Orban - PNL
      • Florin Cîțu - PNL
      • Nicolae Ciucă –PNL
      • Marcel Ciolacu -PSD

      Pe listă a mai fost pentru scurtă vreme și Dacian Cioloș, ardeleanul independent și tehnocrat folosit ca soluție de avarie. În comparație cu numele celor de mai sus, Ilie Bolojan pare „luminița de la capătul tunelului”.

      Să ne imaginăm că PSD „rupe” această „mare coaliție pro-europeană” și se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, pe care AUR le va câștiga „en fanfare” (asta spun sondajele!) cu peste 40% din sufragii. Se vor înghesui toți „democrații” ăștia (precum bârzăunii la fundul iepei!) ca să facă încă un guvern de „mare uniune națională” întru bunăstarea pe datorie a tuturor „specialiștilor” aflați în funcții și a „specialilor” a căror pensie nu poate fi tăiată. Ce se poate schimba în bine cu Simion premier?

      Hai că am lungit prea mult acest comentariu (urmăresc meciul Oțelului Galați cu Universitatea Craiova și, ca orice microbist, o fac cu câteva beri bine răcite!). Închei cu o „observație” nevinovată: nu vi se pare că expresia „alegeri electorale” este un pleonasm? Mie da.

      Seară bună și weekend plăcut vă doresc...
      • Like 0
    • @ Francisc
      Pe rând:
      Dacă o să continue trendul, în 10-15 ani PSD o să dispară ca partid. Cât de amețiți sunt, o spun rezultatele în alegeri și ce fac ei în continuare. Practic, pesediștii se transformă în hAURiști.
      Iar că hAUR o să ne ducă la dezastru, asta o poate vedea orice om cu mintea limpede.
      Cât despre "alegeri electorale", recunosc, este clar pleonasm. E un fel de alegeri de alegeri :) Am corectat, acu' că mi-am pus cenușă-n cap...
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Francisc check icon
      La ora asta mintea mea nu are cum să fie limpede, E „tulburată” de câteva beri (nu le-am ținut socoata!)...

      Mă dezamăgiți spunând că PSD va dispărea ca partid abia după 10-15 ani, doar dacă continuă trendul. Eu speram să-i trimitem în istorie la următoarele alegeri.

      De fapt, nu e vorba să alegem între ideologii. Discuția este despre modul în care ne putem descotorosi de mincinoșii ce ne căpușează existența...
      • Like 0
    • @ Francisc
      E posibil să scăpăm de ei la viitoarele alegeri dar atunci sigur câștigă hAUR, detașat.
      Încă mai sper că acei câțiva din PSD care par normali, vor trage partidul spre binele coaliției. Deși... slabe speranțe. Ce mi-e Grindeanu, ce mi-e Corlățean. A tunat și i-a adunat...
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Francisc check icon
      Știți cum e asta cu „tunatul și adunatul”, domnule Andrei? Când se „adună” prea mulți ce „tună” că e rău (din punct de vedere economic!) ca statul să-și concedieze „tăietorii de frunză la câini”, nu mai e loc de „reforme”.

      E musai să acceptăm că fără „plimbătorii de hârtii” România moare cu zile...
      • Like 2
    • @ Andrei Tarlea
      RazvanP check icon
      Pesediștii nu sunt deloc amețiți, următoarea guvernare va fi cu AUR.. Singura necunoscută pentru ei este dacă e mai convenabil pentru ei să reabsoarbă AUR sau să-i lase "independenți" ca să se poată dezice de ei la o adică!
      Atât, nimic mai mult.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Mihai check icon
      Și hAUR-iștii cine sunt de fapt? Deja s-a uitat cum au trecut în parlament la P$D ca să încline balanța în coaliție când li s-a spus ca PNL și USR au o pondere mai mare după alegeri? Ăștia sunt de fapt hAUR este de fapt P$Dragnea unde au fost externalizate cele mai abjecte personaje. Nu degeaba a spus Simion să fac coaliție cu P$D. Acum ei merg pe mai multe planuri și anume P$D clasic, pozează în partidul bugetarilor, sinecuriștilor, sindicaliștilor și așa mai departe iar P$DhAUR ca partid al patronilor de mici afaceri, al celor care vor reformarea aparatului de stat și așa mai departe dar suficient de naivi să muște o asemenea păcăleală. Ăștia nu vor putea guverna niciodată petru ca partidul lor va trosni din toate încheieturile, va fi haos iar P$D-ul va fura, pardon va conduce.
      • Like 0
    • @ RazvanP
      În linii mari așa stă treaba dar PSD nu are cum să absoarbă AUR. Poate invers. "În zbor invers se pierd...".
      Va fi a doua rebrandare: PCR >>> PSD (cu variantele intermediare) >>> AUR. În fapt, aceeași tagmă.
      • Like 0
  • Mihai check icon
    Tocmai aici este pericolul că Bolojan a crescut taxele dar reforma din părți, iar aici era de fapt miza, pentru că restul putea fi făcut și de un oligofren fără bacalaureat pe care să îl doară în industria calului post coitus, pardon, factum..
    În concluzie P$D merită în continuare plăcuța suedeză cu vârf și îndesat.
    • Like 3
    • @ Mihai
      Francisc check icon
      Să nu uităm un adevăr esențial, domnule Mihai: Ilie Bolojan nu poate face nimic de capul lui. Fără susținerea „coaliției rotative” care l-a propulsat în funcția de premier este o biată frunză în bătaia vântului.

      După primul act din „spectacolul” reformei, prezentat de PNLSD, încep să fiu din ce în ce mai pesimist. Când unul ca Grindeanu se crede „mare sculă în basculă”, ce mai rămâne de spus?

      Până nu pricepem că în lume nimic nu e „de-a moca”, ne vom certa în veci. Ne-am obișnuit să credem că „democrația” e un dat, uitând că cei care ne tot „dă” își bagă mâna până la umăr în buzunarul nostru...

      Plăcuța suedeză nu rezolvă nimic, amice Mihai.
      • Like 3
  • Soso check icon
    Daca PSD iti da 100 RON, uite-te bine in buzunar si in jurul tau. Deja ai pierdut 1000 RON, dar limiteaza pagubele....
    • Like 6
  • Asta au făcut pururea ticăloșii psd. Pentru a se perpetua la putere doar pentru a fura pentru ei au dat pomeni gloatei în schimbul votului. Gloata i-a tot scos majoritari fără să-și pună întrebări de unde tot dau ăștia?, de ce apoi tot cresc prețurile și taxele? Că asta s-a întâmplat mereu, chiar și în regimul trecut. Eu, în 74 de ani îmi amintesc perfect cum prețurile au crescut, niciodată nu au scăzut sau dacă au scăzut, la carburant de regulă, cu câțiva bănuți după "extazul" de câteva zile au bufnit iar în sus.
    Și acum, au făcut pe dracu-n patru și tot majoritari sunt, in ciuda faptului că au pierdut tot la ultimele alegeri. Și tot aceeași incapabili și hoți sunt în frunte și-și exhiba prostia și golania. Aceleași toape parvenite. Fac singurele lucruri la care se pricep: sabotează, șantajează, amenință, împiedica tot ce nu le convine lor și protejatilor susținători ai lor.
    • Like 9
    • @ Zugravu Mircea
      Francisc check icon
      Haideți să privim lucrurile așa cum sunt, domnule Zugravu. Ticăloșii PSD nu s-au născut din neant, ci au „moștenit” averea PCR, partidul scos în afara legii la „revoluție”. S-au născut ca FSN, apoi s-au rebotezat FDSN, apoi PSDR și în cele de pe urmă PSD. Și uite-așa ne-am ales cu un „partid social-democrat” în care hoția e lege...

      V-ați gândit vreodată în cei 74 de ani de trăire că parvenitismul și șmecheria sunt dominante în societatea românească? Eu m-am gândit de prea multe ori și încă nu am înțeles de ce minciuna spusă frumos e mai credibilă decât adevărul rostit pe șleau.

      • Like 1
    • @ Francisc
      Parvenitismul și șmecheria nu sunt dominante. E suficient să fie unu din zece șmecher/parvenit, încât să pară că toată societatea e așa cum spuneți. Din păcate, este în continuă creștere procentajul parveniților, a șmecherilor cu tupeu cât casa, a loazelor/impostorilor care au dificultăți la examenul de BAC dar ajung politicieni de frunte. Concomitent cu creșterea procentajului analfabeților dpdv funcțional. Atunci care procentaj scade? Evident, al oamenilor normali.
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Francisc check icon
      Ce bine ar fi de-ar fi cum spui matale, domnule Andrei. Șmecheria, descurcăreala și parvenitismul sunt „calitățile” cu care ne mândrim.

      Oamenii „normali” își văd de treabă, șmecherii fac politică. Nu cred că e nevoie să dau exemple...
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Francisc check icon
      Ce bine ar fi de-ar fi cum spui matale, domnule Andrei. Șmecheria, descurcăreala și parvenitismul sunt „calitățile” cu care ne mândrim.

      Oamenii „normali” își văd de treabă, șmecherii fac politică. Nu cred că e nevoie să dau exemple...
      • Like 0
    • @ Francisc
      Francisc check icon
      Fac un P.S. inutil repetând un comentariu făcut pe contributors.ro:

      Cine sunt șmecherii?

      „Am sa închei aceste însemnări cu o observație a inteligenței populare, pe care am pescuit-o, de unde altundeva, decât de pe internet. Ea sintetizează foarte exact unde suntem azi: “Proştii nu se supără pe cei care au băgat ţara în recesiune. Ei se supără pe cei care încearcă să o scoată. Iar şmecherii profită de supărarea proştilor”.

      -citat din articolul lui Eugen Rădulescu de pe contributors.ro, 27 milioane de salarii medii-

      Înainte de a „valida” „sinteza inteligenței populare pescuite pe internet”, haideți să dăm răspunsul la două întrebări legitime:

      1. Cine a băgat țara în recesiune?
      2. Cine încearcă să o scoată din rahat?

      Răspunsul la ambele întrebări e identic: PSD și PNL (secondați de UDMR, eternul „partener” fără de care țara nu se poate guverna!)…

      Concluzia logică a acestei „înțelepciuni mioritice” este că, supărați sau nu, tot proști am rămas. Mai are sens întrebarea „cine sunt șmecherii” când răspunsul e același?

      Vorba lu’ Victor Socaciu, fie-i țărâna ușoară: vin ai ai noștri, pleacă- ai noștri, noi rămânem tot ca proștii…

      -17 septembrie 2025-
      • Like 0
    • @ Francisc
      Sunt totuși niște nuanțe. Să nu privim chiar din avion...
      Cine a băgat țara în recesiune? PSD și PNL - răspuns corect.
      Cine încearcă să scoată țara din rahat? PNL (cel puțin aripa fidelă lui Bolojan), USR și UDMR (de voie, de nevoie).
      Acum, fiecare cu percepția lui.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult