Ce impact are mediul social asupra educației copilului. Odiseea parentală 2024 - III

Foto: Alfredo Lpez/  Alamy/ Profimedia

Am văzut in primele două părți ale acestui articol, partea I, “Copilul ca beneficiar de zestre genetică de neam”, și partea II-a, ”Părintele ca autoritate care creează și reglează mediul de hrănire al copilului”, cei doi contributori mari la ceea ce numim parenting.

În ultima parte vom analiza cea de a treia dimensiune a odiseei parentale prin “Mediul social, contributor și spațiu de conținere& influență pentru părinți și copii.

În relație suntem influențați și influențăm, spațiile individuale devin spații comune de manifestare, spații în care creăm și co-creăm. La finalul interacțiunilor, al relațiilor sau însoțirilor conjuncturale, iese o persoană editată prin alterare sau îmbunătățire a sinelui.

Mediul social, contributor și spațiu de conținere& influență pentru părinți și copii

A treia și ultima dimensiune implicată în analiza tendințelor disfuncționale din relația părinți-copii este mediul social.

Am auzit cu toții, cel puțin o dată în viață, ideea aceasta, că omul este o ființă socială, adică are nevoie să trăiască printre oameni. Suntem prezenți în social și pentru că avem nevoie să ne intersectăm într-un mod fericit viețile cu alte persoane, să ne oglindim, șlefuim, actualizăm și să facem schimb de idei. Să ne simțim bine, să ne conectăm la diversitate, să ne îmbibăm și de alte realități decât cele personale. Adevărat! Sunt necesități și convenții sociale necesare, nu este ceva ce are nevoie să fie dezbătut pe larg.

Însă, nevoia de social dusă în exces are și ea o formă de incoerență, de incompletitudine, ce vine din frica de a fi singur în spațiul concret al minții noastre.

Prin teama de auto-descoperire, de singurătate voluntară aleasă cu discernământ, omul pierde dimensiunea dialogului cu sine, de reflecție individuală nemediată de societate sau grupul social de contact proxim. 

Social Media

În prezent, unul din punctele consistente și timpurii de contact ale copilului cu lumea ce conține și influențează și mediul de hrănire parental, este social media. Lumea virtualizată în ecrane cu realități puternic acoperite de machiaj ce înfățișează mult prea des o imagine idealizată a vieții.

Social media nu trebuie demonizată. Ce a adus ea bun? Accesul rapid și pentru o masă mare de oameni, la informație. Însă, un acces nefiltrat, îndoielnic calitativ, rareori științific și real, un conținut în marea lui majoritate concentrat în... puncte de vedere.

Social media a creat scenă și reflector pentru oricine, pe orice subiect, în numele opiniei, a punctelor de vedere. Căci, când obține omul "un punct de vedere”? Atunci când orizontul său se îngustează atât de mult încât devine un punct, omul exclamă sintetic-satisfăcut "acesta este punctul meu de vedere"!

Iar gândirea punctiformă nu are spațiu de lateralizare, expandare și validare prin dezbatere, ea este fixă, într-un punct de vedere nu mai are loc nici măcar un alt punct de vedere.

Astfel, punctul de vedere capătă uneori o dimensiune matematică și devine locul geometric al punctelor egal (în)depărtate de realitate.

Abundența de informație-instant din social media a mai adus ceva ca stare interioară: resetarea opiniei cu privire la competență și capcana falsei omnisciențe.

Pot să aflu totul pentru că totul există și este indexat continuu de motoarele de căutare și mai nou, rearanjat, asociat și pus în corelație de inteligența artificială. Ceea ce ar trebui să fie doar niște unelte, sunt acum standardul de a formula Cunoașterea. Ajung să știu, să înțeleg și pot să pun în practică mult prea puțin. Starea de "a învăța" a devenit obositoare, contestabilă și anacronică.

O să expunem destul de abrupt de ce părintele pierde de cele mai multe ori influența asupra copilului și adolescentului, de ce social media devine un mediu educațional și mai influent pentru copilul meu.

Cele trei aventuri ale social media

Social media oferă acces rapid și plenar la cel mai puternic narcotic pe care oamenii l-au cunoscut: ATENȚIA! Ca individ, îl poți obține în 3 moduri: Excelență, Notorietate sau statut de Victimă. Să le luăm pe rând și să înțelegem ce tip de aventură alegem!

Aventura 1- Excelența este greu de atins deoarece înseamnă că ai ajuns la standardul de a fi foarte bun în ceva. Că poți să livrezi acel ceva remarcabil prin cunoștințe și abilități, competențe într-un anumit domeniu. Acestea sunt dezvoltate și puse în practică într-un mod repetat, cu ajutorul unor procese cognitive consistente și prin ceva ce ne place foarte puțin, perseverență.

Excelența înseamnă potențialități și disponibilități pentru procese cognitive robuste, un set clar de obiective și combustibil pentru a le motoriza, dorință pentru a te antrena, de a investi timp pentru studiu de calitate și de a căuta pe parcursul dezvoltării tale să te însoțești de valoare. Adică: Durează, ai nevoie de o bună Echipare naturală completată de Efort susținut și de Parteneri valoroși. Hmm!!

Aventura 2-Notorietatea este, se pare, cea mai la îndemână astăzi, nu îți trebuie nicio formă de pregătire, procesele cognitive sunt la ralanti sau suprimate voluntar, ai nevoie doar de mult tupeu și încredere viscerală că ceea ce faci este așezat în adevăr!

Social media ajută într-un mod nefericit ca Faima să fie mult mai mare decât Excelența! Notorietatea devine noua formă de Valoare și Putere!

Notorietatea te propulsează în față, te face vizibil și capeți o dimensiune uriașă, aceea de a influența. Și așa s-a născut... Influencerul! Ca martori ai influencerului, copiii, la rândul lor, obțin o afiliere la celebritate și la câștigarea unor unități de dopamină. Însă, băltesc într-o dureroasă amorțire a propriei vieți: lipsă de obiective, scopuri cel puțin difuze, un mediu de învățare pe care îl consideră neatractiv, o viață socială mediată de tehnologie.

Influencerii sunt piedestalizați ca repere incontestabile, pentru că, aparent, pot să furnizeze ceva valoros, aplicabil acum. Trăim în urgența lui "acum", pentru că vrem să avem și să obținem mai totul pe loc, fast food: rapid, sățios, din mers, găsibil la orice colț, hipercaloric, ușor mestecabil și... ieftin.

Un gând pentru copilul martor: cu cât curba de înțelegere și învățare a oricăror fel de conținuturi este mai scurtă, adică necesită un orizont de atenție și o întrebuințare cognitivă mai mică, cu atât conținutul se îndepărtează de ideea de excelență discutată mai sus. (de menționat că în acest punct al articolului au ajuns doar cei perseverenți și curajoși! ☺)

Efectul unei curbe de învățare scurte? Se atrofiază toți receptorii pentru hrană de calitate, gustul se altoiește cu receptori noi, facili, pentru "plastic".

Aventura 3 - Victima ca statut, este tot un instrument "valid" de promovare și de vizibilitate socială. Devine o realizare să fi fost bruscat la coadă la supermaket, în trafic, la școală, să fi avut cel puțin "o relație toxică", să ai “traume” din copilărie, să leșini subit, să dramatizezi fără scenă, să te descentreze emoțional... totul, etc. Scoatem din ecuație abuzurile și traumele reale care au forme de manifestare diferită și în foarte rare cazuri, ele sunt vocale.

Ca părinte sau prieten, vă rog să fiți atenți la stilul de comunicare al victimelor de lângă voi, care este construit preponderent în: Alerte, Necazuri, Insuficiențe!

Pentru copil, starea de victimă, odată creată, este însoțită și actualizată de un întreg paletar de fragilități si insuccese, iar vinovați de asta sunt condițiile externe nefavorabile.

Victima are preponderent un locus de control extern, condițiile sunt potrivnice, nedrepte și o împiedică să se realizeze. Se declară astfel învinsă pentru că întotdeauna ceea ce se află în extern îi copleșesc capacitățile și posibilitățile interne de răspuns.

Copilul ajunge să se manifeste preponderent revendicativ, contestatar și frustrat că mediul social nu răspunde în standardele și așteptările lui și ajunge să își trăiască viața într-o confuzie si disperare mută.

Ce întreține starea de victimă?

Părintele poate să întrețină și el (in)voluntar starea de victimă a copilului. Îl fragilizează și îi transmite o viziune nerealistă, anume că pentru a reuși, are nevoie ca mediul extern să fie aseptic, fără vicii.

Părintele ultraprotector începe sa creadă că societatea în general, școala în particular, nu face prea multe pentru copil. Prin această atitudine, părintele nu reușește altceva decât să îi scadă copilului respectul pentru cunoaștere, să-i crească indiferență față de societate și să îi cultive un statut de îndreptățit,

Să ne amintim acest pasaj din al 2-lea articol: “un exercițiu continuu de reglare a senzațiilor plăcere-neplăcere, echilibru între satisfacere plăceri și gratificare imediată, reglarea pulsiunilor, cum tolerăm frustrarea.”

Este tot mai tușat în spațiul public acest nou rol atribuit mediilor de învățare: să vindece comportamentele nedorite ale copilului, să nu-l solicite, să facă din școală o experiență tip spectacol agreabil, să-l motiveze în mod particular să învețe, să fie prezent, să... existe! Școala, își croiește educația complementar cu materialul, pânza educațională a familiei. Un părinte care respectă și valorizează mediile de învățare va crește un copil cu valori similare.

Revenind, rolul fundamental al mediilor de învățare este: să ofere acces pentru transferul unor cunoștințe de calitate, să le asigure înțelegerea și să dezvolte anumite abilități. Mai apoi, tânărul și viitorul adult prin metabolizare și aplicare subsecventă să le transforme în seturi de competențe utile lui și celor din jur, pentru care să fie remunerat.

Breasla dascălilor, ca oricare alta: avocați, electricieni, medici, zidari, terapeuți, bancheri, comercianți, are neputințele și inconsistențele ei. Însă, ca breaslă formatoare, are din plin și contribuția ei fundamentală la clădirea excelenței.

Ca părinte, atunci când susțin și alimentez repetat în mediul familial programe social-opoziționiste, acestea devin cel mai puternic inamic al obiectivelor și intregrării copilului în societate.

Îl țin în starea de victimă, îi suprim autorealizarea și îi sabotez practicarea exercițiilor de toleranță, de achiziție de"social lubricators" care să îl ajute să treacă funcțional printre nedreptățile sociale.

Pe lângă mediul familial, planul social devine un al doilea mediu de hrănire pentru copil care îi populează și editează viața interioară, gândurile, emoțiile, intențiile, comportamentele, acțiunile.

Tendințele din mediul social și fragilitățile din mediul parental îi anihilează copilului, adolescentului, instinctele de adultizare, îi amorțesc dorința de căutare și de căpătare de putințe de a se auto-susține, de a se desprinde de universul parental. Îl țin captiv în dependențe, îl infantilizează.

Asistăm în rândul generației Z la forme diverse de manifestare a unor frici: de a crește, de a fi adulți, de a îmbătrâni, de a avea copii. Vedem în social media adolescente preocupate mult prea devreme de ritualuri dermato-cosmetice anti-îmbătrânire sau de trenduri care înrămează scurgerea timpului, ce au ca substrat o teamă de a nu își pierde trăsăturile biologice asimilate cu tinerețea, inocența.

Lucrez cu adolescenți care rostesc șoptit, cu teama: “eu nu sunt mare, nu vreau să cresc, să fiu adult”. Este o paletă de stări emoționale antrenate de o împotrivire irațională, o suprimare a parcursului natural biologic și evolutiv al omului. Împotriviri marcate de teamă, nostalgie, durere, regret, melancolie, specifică în generațiile anterioare mai degrabă prin analiza retrospectivă de la criza vârstei mijlocii.

Un gând de încheiere...

Am văzut cum fiecare din cele trei dimensiuni propuse la început spre analiză pot fi utilizate disfuncțional și cum produc ele captivități, dureri și rezultate neașteptate. Fiecare familie are implementat mai mult sau mai puțin conștient, un mix funcțional sau disfuncțional al celor trei dimensiuni.

Iar acest mix ne aduce nouă și copiilor noștri, în feluri diferite, un anumit narativ al vieții, în plan: Rațional - ceea ce înțeleg și accept, Emoțional - ceea ce simt și doresc, Acțional - ceea ce intenționez și ajung să implementez și Spiritual - ceea ce sunt eu, dincolo de planul efemer al materialității.

Ca părinte, pot face trecerea către o utilizare adecvată a celor dimensiuni, doar voluntar, conștient, împroprietărindu-mă cu: bune intenții, competență și disciplină în execuție!

Să avem cu toții, gânduri și intenții bune!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp