Copilul trăiește fără voia lui în trei forme de captivitate certe. Odiseea parentală 2024

Foto: Max4e Photo/ Alamy/ Profimedia

Despre relația părinți-copii s-a scris și se va mai scrie. De ce? Pentru că de rezultatul acestei dinamici relaționale sunt interesate, în moduri diferite, toate părțile implicate: 1. copiii ca beneficiari direcți, pentru ceea ce sunt și ceea ce urmează să devină prin calitatea vieții lor interioare dar și exterioare, 2. părinții ca scenariști și regizori ce modelează mediul de hrănire parental, în acord cu obiectivele personale și familiale, dar și 3. societatea, atât din starea de contributor, ca spațiu în care primele două părți se produc, dar și ca beneficiar de stări emoționale si competențe socio-profesionale ale părinților și copiilor.

În această dinamică, noi, toți cei prezenți, rupem deseori aderența cu realitatea, cu ceea ce este important, valoros și util, datorită inconsistențelor inerente ale firii umane. 

Vă propun un articol în 3 părți în care dezbatem cele trei dimensiuni descrise, însă, nu vom vorbi despre rețete, ci, vom lista și analiza tendințe disfuncționale ale vremurilor, modele repetitive ale dinamicii părinte-copil extrase din interacțiunile individuale pe care le-am avut ca terapeut cu adulți, adolescenți sau cupluri.

Prin investigarea acestor tendințe disfuncționale desprinse din practică, creăm un spațiu pentru un stil de învățare de tip social, comunitar, unde concluziile experiențelor similare pot fi metabolizate ca înțelesuri sau măcar ca momente de reflecție în odiseea devenirii noastre ca părinți.

De asemenea, puteți sa priviți această analiză din doua roluri: cel de părinte și influența pe care o aduceți copiilor voștri dar și din rolul de copil, înțelegând cum a arătat mediul personal de hrănire cu părinții voștri drept contributori.

Copilul trăiește fără voia lui în trei forme de captivitate certe: mozaicul genetic de neam, coerența sau haosul mediului de hrănire parental și valoarea sau derizoriul stimulilor din mediul social. Le-am formulat în ideea de captivitate pentru că până la vârsta adolescenței târzii copilul se poate opune episodic, dar are rareori suficientă energie vitală să le și schimbe, să iasă de sub influența lor.

Cele trei forme de captivitate în dinamică, construiesc pentru fiecare copil programe care îl formează și îi: activează Simțurile, orientează constant Atenția, îi modelează Preferințele, Intențiile și mai apoi Acțiunile. Iar toate acestea au un impact major în relația lui cu lumea și împlinirea scopurilor individuale.

Programele îl pot modela într-un mod fericit, funcțional, copilul simte că resursele individuale native și cele educate pot produce rezultate acceptabil-pozitive pentru el. Îl ajută să își împlinească scopurile și observă că pentru ceea ce livrează obține cooperarea și aprobarea externă, parentală sau socială. Sau, începe să realizeze că resursele lui individuale puse la treabă sunt disfuncționale și produc rezultate și reacții mai degrabă negative, atât pentru el cât și pentru actorii sociali dintr-un plan proxim sau mai larg.

Putem sintetiza cele 3 forme de captivitate, astfel:

1. Copilul ca beneficiar de zestre genetică de neam

Copilul este moștenitorul captiv al generozității sau precarității mozaicului genetic de neam și al mediului de hrănire oferit de părinți. El află pe parcursul dezvoltării sale care sunt resursele interne native, echiparea naturală care îl ajută să facă față provocărilor vieții, dar și cum îi influențează gândurile și acțiunile modul în care părinții îi mediază relația cu realitatea.

2. Părintele ca autoritate care creează și reglează mediul de hrănire al copilului

Părinții sunt cei care aduc coerență sau haos în mediul de hrănire parental. Prin acțiunile lor, ei hotărăsc cât de ecologic este habitatul familial în care cresc copiii și cât de hrănitor este cocktail-ul de comportamente și valori pe care îl administrează prin educație și model personal. Această dimensiune este peste gene (epigenetic) și are potențialitatea de a face suprascriere pe echiparea naturală a copilului.

3. Mediul social, contributor și spațiu de conținere& influență pentru părinți și copii

Mediul social influențează formarea și dezvoltarea copilului și adolescentului prin expunerea la stimuli, dar modelează și tendințele și abordările părinților în actul educațional. În social, celor de care alegem să ne însoțim le oferim un spațiu de manifestare și influență în zona noastră de "editare a sinelui".

În relație, suntem influențați și influențăm, spațiile individuale devin spații comune de manifestare, spații în care creăm și co-creăm. La finalul interacțiunilor, al relațiilor sau însoțirilor conjuncturale, ies o persoană editată prin alterare sau îmbunătățire. 

Vă rog să faceți acest mic exercițiu cu părinții din jurul vostru și, întrebați-i: În viață, ce este cel mai important pentru voi? O să avem o proporție covârșitoare de răspunsuri pe care le putem valida ca fiind sincere, care sună astfel: Copiii și Sănătatea.

Dacă mergem în profunzime și developăm filmul vieții de până atunci, o să vedem că acțiunile lor par că sunt în direcția opusă declarațiilor făcute. O să descoperim părinți care sunt prinși excesiv în planul profesional, cu un timp fizic al prezenței lângă copii, foarte mic.

Și, că sunt într-o căutare compulsivă a unui spațiu al siguranței financiare nenormate, al realizării profesionale, prinși într-o dinamică rușine-onoare, abandonându-se unor cauze externe profesionale și relaționale, superflue. Așadar, dorința declarată, aspirațională, este "sănătatea și copiii", iar dorința reală, vizibilă în acțiuni este "sensul importanței și devenirii personale".

De aceea, calitatea spațiului relațional părinți-copii va fi încărcat tot timpul de acest conflict umbră, dintre aspirație și realitate.

Parentingul nu este ceva ce poate fi secvențializat, îmbuteliat și ulterior administrat, ci, este o odisee particulară, o călătorie transformativă pentru fiecare din noi, o serie de întâmplări neprevăzute care primesc uneori reacții surprinzătoare și rezultate pe măsură.

Cartea lui Arthur C. Clark și filmul cu același nume al lui Stanley Kubrick ne înfățișează omul tot dintr-o perspectivă a căutării, a devenirii lui, un parcurs de la o ipostază primitivă, incompletă către una evoluată, îmbunătățită.

Care este cel mai bun moment să plantezi un pom? Acum 20 de ani! Care este al doilea cel mai bun moment în care îl poți planta? Astăzi!

Prezentul, prin caracteristica lui de instantaneitate, conține prin fiecare clipă un potențial pentru schimbare, pentru îmbunătățire, o poartă către o nouă ipostază a mea ca om, ca părinte. O îmbunătățire prin perseverența de a decoji straturi din tapiseria vieții, un efort de voință de a evada din balsamul și aromele sociale ale cotidianului, care să mă ajute să fiu și să acționez diferit.

Dacă simți că ceea ce faci în fiecare zi în relație cu copilul tău creează mai degrabă distanță decât apropiere, dacă simți că relația voastră este una tranzacțională și abrazivă sau că influența ta pozitivă este scăzută, că dialogurile au fost înlocuite de interjecții sau spații largi de tăcere, dacă pare că timpul tău nu îți ajunge să fii și părintele pe care ți-l dorești și simți nevoia unui act reparator la toate acestea, atunci...

Atunci poți spune că ai plonjat în onestitate, știi că modul de a acționa de până acum nu a produs rezultatele așteptate, iar acțiunile tale sunt precum un pod rupt, nu par că "te trec dincolo". În plus, nu știi întru-totul cum ai ajuns aici, și, mai mult, nu știi cum poți să ieși!

Deseori primim sfaturi sau rețete despre ce ar trebui să mai facem, ce lipsește și am putea face mai bine, în plus! Fără a ne gândi că uneori este mai valoros să știu la ce am nevoie să renunț din ceea ce fac acum. Iar ceva ce este disfuncțional, vătămător, odată scos din circuit, va aduce rezultate pozitive.

La fel cum, la un moment dat, pentru ca vreau să am un corp fizic sănătos, mă gândesc să schimb alimentația. Încep să mănânc broccoli, semințe de chia și quinoa, lactate fermentate, ovăz, spanac, etc. Starea mea de sănătate nu se va schimba însă, dacă nu dispar și obiceiurile mai puțin sănătoase pe care încă le am în rutina mea alimentară: mănânc în continuare zahăr, grăsimi saturate, fast food, pâine albă, beau sucuri carbogazoase, etc.

Să începem analiza cu prima dimensiune, zestrea genetică de neam. Fiind un dat, este și cea care ne solicită cel mai mai puțin în analiză si dezbatere.

Copilul ca beneficiar de zestre genetică de neam

Am primit darul ființării, fiind chemați la viață, prin vehiculul numit părinți. Prin ei a venit și zestrea moștenirii genetice care ne împroprietărește cu un set de caracteristici, tainic mixate și puse în vasul existenței personale. Existența, prin latura ei “de dat, de dar”, ne obligă să o tratăm cu generozitatea și recunoștința darului.

Nu pot să modific acest mix tainic, ci, să învăț cum să lucrez cu înzestrarea mea naturală, în parametri dați ai vieții. O să vedem însă, în partea a doua și a treia articolului, că există și zone de influență asupra acestui dar!

Cum traducem ideea de mozaic genetic de neam? Copilul "seamănă cu mama sau cu tata"?

Așa cum arată studiile ultimilor 20 de ani în neuroimagistică, psihologie evoluționistă, genetică comportamentală, neuropsihologie, copilul este un mix al familiei extinse, o combinație unică de trăsături active în planul familiilor celor doi părinți. Copilul se naște cu un mix de câteva sute de trăsături "extrase" aleatoriu din mozaicul genetic de neam, care încep să se manifeste pe măsură ce copilul crește, până la maturitate și care nu au legătură unică doar cu părinții.

Ipostaza de părinte care intră să normeze, să manevreze și să rearanjeze inginerește aceste trăsături, este una care ne tine departe de adevăr. Ca părinte, perspectiva utilă, realizabilă, este aceea de păstor, nu de designer al oii.

Designul deja există, s-a produs într-un mod inefabil, fără intervenția noastră în editarea produsului finit, a fost determinat biologic. Ipostaza de păstor este una extrem de puternică, pentru că acesta știe să aleagă pășunea cu nutrienții potriviți astfel încât turma să crească și să se dezvolte, pe un design de produs deja întâmplat.

Ce poate extrage copilul din ipostaza lui genetic-brută, neșlefuită? Părintele poate să îl încurajeze și să îl însoțească pe copil să devină observator din perioade timpurii, în acord cu vârsta lui, a modului în care lucrurile din exterior în interacțiune cu echiparea lui naturală, îl fac să se simtă în interior.

Aceasta este o formă de alfabetizare timpurie prin care observ, știu, simt cum se manifestă natural în interiorul meu genetica trans-generațională.

Atunci când copilul învață să observe și să numească stările, devine mai mare decât ele, aprinde lumina în camera simțurilor și le poate vedea, conține. Treptat, acestui exercițiu de observare, i se pot adăuga mai târziu și întrebări precum: ⁃ Ce fel de zgomote construiesc aceste stări în interiorul meu? ⁃ Acțiunile mele ca extensie a acelor stări, inundă neecologic spațiul celor din jur? ⁃ Ce rezultate reușesc să produc?

În partea a doua a articolului vom analiza cea de a doua dimensiune “Părintele ca autoritate care creează și reglează mediul de hrănire al copilului”. Părinții sunt cei care aduc coerență sau haos în mediul de hrănire parental. Prin acțiunile lor, ei hotărăsc cât de ecologic este habitatul familial în care își cresc copiii și cât de hrănitor este cocktail-ul de comportamente și valori pe care îl administrează prin educație și model personal. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp