Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ce se va întâmpla în turul 2 - estimarea sociologului Vasile Dâncu

Vasile Dancu FB

Foto: Facebook/ Vasile Sebastian Dancu

Sociologul Vasile Dâncu, fondator al Casei de cercetări sociale IRES, estimează că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie prezența la urne va fi sub 50 la sută. „Întotdeauna ultima săptămână e cea mai interesantă la vot. Apar lebede negre”, a spus Vasile Dâncu

Sociologul a relatat că a studiat rezultatele turului secund în ultimele decenii în Europa, în care a participat și președintele în exercițiu, iar în 70 la sută din cazuri președintele a câștigat. 

„Nu îmi place să fac profeții, aș spune că va fi prezență mai mică, asta e intuiția mea, față de turul al doilea din 2014. S-ar putea să fie o prezență sub 50 la sută. Dacă studiem datele din ultimele decenii din Europa, am studiat vreo 75 de scrutinuri în care a participat și președintele în exercițiu în turul al doilea. Dintre acestea, 70 la sută au fost câștigate de președinte. În 30 la sută din cazuri challenger-ul a reușit să câștige. La noi, în turul al doilea, studiile din acest moment arată că nu se va schimba ordinea. Însă întotdeauna ultima săptămână e cea mai interesantă la vot. Apar lebede negre în ultima săptămână”, a spus Vasile Dâncu la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Întrebat dacă e corect să calculăm voturile pentru Klaus Iohannis, pentru Dan Barna și Theodor Paleologu și să ne dea scorul pe care îl va obține Klaus Iohannis în turul al doilea, sociologul a spus: „Ar fi un pic cam mare. (Undeva la 70 la sută?) Încă nu știm, eu prefer să vă spun duminica viitoare în direct la ora 21 ce s-a întâmplat”.

Emisiunea „În fața ta” de la Dig24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.30.

Citiți și:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Duminica nu este despre a câștiga Iohannis

    Dacă vrei sa fii obiectiv și să iți alegi candidatul căruia sa ii dai votul în turul doi al alegerilor prezidențiale de duminica viitoare, pe criterii cumpănite cu o balanța nemăsluita, nu este greu. Si cu toate ca sunt încrâncenat împotriva PSD am încercat sa fiu cât de obiectiv pot fi și sa pornesc de la premisele lor.
    Ce spun ei? Iohannis nu a făcut nimic!!! Începem analiza mai din spate și anume din 2000 când Iohannis a câștigat primăria Sibiu. Pana atunci Sibiul, la nivel național, nu avea rezonanta pe care o are acum. In 27 mai 2004, Consiliul de Miniștri ai Culturii din U.E. decid ca Luxemburg-ul împreuna cu Sibiul sa fie Capitale Culturale Europene în anul 2007. Era prima oara când mergeau umăr la umăr doua orașe. Si Luxembourg-ul, a ținut ca sa facă acest parteneriat cu Sibiul și datorita faptului ca sunt afinități istorice și lingvistice. Dar credeți ca nu a contat cine este primar în Sibiu? Ma refer la faptul ca Iohannis s-a întâlnit cu oficialități din Luxembourg și aceștia au decis sa coopteze în proiect și Sibiul. Credeți ca nu a contat deloc faptul ca Iohannis a reprezentat bine orașul pe care-l administra? Totuși Luxemburg-ul este capitala statului cu cel mai înalt nivel de trai din Europa. Oamenii sunt civilizați și nu cred ca ar fi intrat cu oricine în cârdășie.
    După ce a fost dat verdictul, și Sibiul a fost acceptat ca și Capitala Culturala Europeana, Iohannis cu echipa lui din Sibiu au avut doi ani sa transforme orașul. A fost perioada cea mai intensa în transformarea orașului de la Revoluție încoace. O observam și eu care doar treceam prin el, aproape săptămânal, darămite sibienii. Evenimentele culturale ale anului 2007 au adus faima și respect Sibiului în toată țara. Si lui Iohannis.
    "A făcut" Iohannis? A făcut. A făcut și bine și repede. Si nici nu au fost dezvăluiri de acte de corupție.
    Întrebarea logica la care nu găsesc un răspuns este: De ce un om care „A FĂCUT” atunci, în ultimii 5 ani, „NU A FĂCUT”, asa cum spune PSD-ul? Si am întrebat cunoscuți și apropiați dacă au un răspuns logic la aceasta întrebare. Cum un om care face, dintr-odată nu mai face?
    In anul 2009, în plina criza guvernamentală PSD, PNL, PC etc vin pe piața cu un nume de premier „bomba”. Iohannis, primarul Sibiului! De ce? Pentru „ca făcuse”! Pentru ca avea o reputație buna și era un nume cu care sa spargă blocajul președintelui Băsescu. De ce nu au adus unul de-al lor? Cu ușurința partidele acestea ar renunța la postul de Prim Ministru pentru unul din afara? Cine naiba ar face asa ceva? Si de ce pe el? Pentru ca „A FĂCUT”. Si oamenii știau ca „A FĂCUT” !!!
    In 2013, când a început conflictul dintre Antonescu și Ponta, primul îl arunca în ring pe Iohannis. Si Iohannis nu era în PNL. Se înscrie în PNL în 20 februarie 2013. De ce îl arunca în ring pe un auslander? Pentru ca trebuia sa-i opună lui Ponta un nume valabil, necontestabil, ca Ponta sa nu poată sa-l refuze fără sa aibă prejudicii de imagine. Iar Iohannis avea o imagine naționala buna. De ce? Pentru ca „A FĂCUT” !
    Si din nou întrebarea logica: De ce atunci „A FĂCUT” și acum „NU A FĂCUT”? Nu am găsit un răspuns la fel de logic. Logic, dacă ne referim la el, ca persoana.

    PSD spune: Iohannis este leneș, ii place luxul și sa meargă în excursii.
    Un om leneș nu face. Nimic. Dacă era un leneș putea sa nu-și bată cuie în talpa și sa se inhămeze la a transforma Sibiul într-un oraș în care multi ar vrea sa traiască. Ar fi putut sa fie un primar anonim, ca mii de alți primari din țara. Nu era în Sibiu mai bine, sau mai rău, decât în alte orașe din țara. Ar fi dus-o lejer, Păltiniș-ul era aproape și ar fi putut sa fie toată ziua la ski, nu doar în week-end. Făcea ce fac leneșii; își conserva energia.
    Dacă este o persoana leneșă, nu ar fi fost mai bine sa fi rămas în orașul lui provincial unde, cu ceea ce a făcut pana acum, ar fi avut mandatul de primar asigurat pana la 70 de ani? Nu „transpira”. Leneșii nu transpira.
    Dar, surpriza, a preferat sa intre în cursa pentru europarlamentare și apoi prezidențiale (pe care le-a și câștigat), ca sa ce? Sa muncească? Sa „transpire”? Pai am pornit de la ipoteza ca este leneș.
    Funcția prezidențiala, oricât am vrea sa o ducem în derizoriu, înseamna munca, multa munca și multa răspundere. Si pe lângă aceasta te mai poți trezi (asa cum s-a întâmplat) cu un Guvern, și alte multe instituții „ostile” cu care trebuie sa te înfrunți tot timpul. Adică sa „transpiri” și mai mult.
    Întrebarea mea logica este: de ce un leneș s-ar înhăma la asa ceva? Credeți ca nu i-ar fi fost mai ușor sa stea „pe curul lui” la Sibiu, să meargă în fiecare zi la schi, sa facă atâtea concedii câte ar fi vrut, fără ca sa-l înjure lumea? Si iarăși nu am primit un răspuns logic.
    Dar ce ziceți de faptul ca poate „NU A FĂCUT NIMIC” nu pentru ca e leneș ci pentru ca nu a avut instrumentele necesare. Nu a avut echipa cu care sa facă. Acesta poate fi un răspuns logic? Pentru mine, da!!!
    Hai sa fim realiști și sa recunoaștem ca, în Romania, ești la putere dacă deții controlul Parlamentului. Zicea Voiculescu în iunie 2012 ca dacă nu ai Justiția nu ai toată puterea. Dacă ești infractor, da, ai nevoie ca Justiția sa fie la ordinul tău. Dacă ești om onest, cinstit, corect nu te interesează acest aspect. Si ca sa ai Justiția la picioarele tale, democratic tot prin parlament o poți controla. Tu dai legile. Poți sa ai Guvernul care da ordonanțe de urgenta. Parlamentul ți le poate anula sau poate sa te lase fără aceasta posibilitate. Ori Iohannis nu a avut Parlamentul de partea lui niciodată pe timpul mandatului. Niciodată. In tot acest timp Parlamentul a fost controlat de PSD și acoliții acestuia. Nici când a avut de partea lui Guvernul Cioloș nu a putut face mai nimic pentru ca PSD-ul era majoritar in Parlament. Si chiar au fost, la un moment dat, amenințări din partea lui Dragnea în 2016 către Guvernul Cioloș.
    De aceea, dacă Iohannis este omul pe care-l bănuiesc (poate ca îl doresc), are nevoie de Parlament ca sa poată avea echipa care sa transforme Romania.
    Cred ca o poate face (sa transforme Romania) și cred ca știe sa o facă. Pe ce ma bazez când spun asta? Pe faptul ca strategia lui adoptata din 2017 încoace, vis-a-vis de PSD, și atacul acestuia asupra statului Roman, a fost una care a reușit, într-un mod nesperat de bine, pentru partizanii statului de drept. Aduceți-va aminte de faptul ca au fost momente în care chiar am crezut, cu toții, ca „ne ia dracu”. Opinia publica era panicata pana la isterie. Ziarele, televiziunile dar mai ales on line-ul explodau. Iar Iohannis nu spunea nimic. Tăcea. I-a lăsat sa facă aproape tot ce au vrut, pentru ca lumea sa-și dea seama ca PSD-ul este chiar o plaga. Apoi în jumătate de an (26 mai – 24 noiembrie) sa le dea lovitura după lovitura. Întâi Referendum-ul pe Justiție, Alegerile Europarlamentare, la care s-a adăugat și condamnarea lui Dragnea, ca apoi sa vina căderea Guvernului Dancilă, investirea Guvernului Orban și acum, aproape câștigarea unui nou mandat. Putea sa facă mai multe? Poate da. Putea sa facă mai bine? Poate da. Oricum rezultatul este acela pe care-l trăim azi. Pe lângă aceasta are asigurata (în opinia mea) și liniștea pentru următorul an în care poate face ceva care sa-i asigure câștigarea alegerilor Parlamentare.
    Iohannis poate câștiga și cu 50,01% ca sa mai stea la Cotroceni încă 5 ani. Pentru el, personal, poate câștiga și cu un vot dacă este leneș, și vrea sa nu facă nimic (în continuare) sau sa meargă în excursii. Dacă asta îl interesează pe Iohannis doar sa fie leneș și sa nu facă nimic, are nevoie de un vot mai mult ca Dancilă. Pentru aceasta nu trebuie sa facă prea multe în ultima săptămâna de campanie. Dacă însa vrea sa facă treaba trebuie sa „transpire” pentru ca 50% plus un vot nu-i ajunge sa transforme Romania. In acest caz PSD-ul se va victimizare și va spune ca jumătate dintre romani țin cu PSD. Țineți minte ce spunea Năstase în 2004? Ca jumătate au votat cu el și jumătate cu Băsescu? Sau Geaonă care a câștigat alegerile în țară și Băsescu pe cele de-afara? La fel va spune și PSD-ul în caz de 50,01% la 49,99%.
    Dar cu un scor de (sa exageram putin ca sa fim mai bine înțeleși) 70% la 30% are forța ca sa înceapă o reforma profunda a statului. Pentru ca, asa cum o știm cu toții, Romania are nevoie de o reforma a statului. Nu poți schimba Constituția, cu 50%. Nu poți reforma Curtea Constituționala cu 50%.
    Gândiți-va ca Iohannis, cu toate ca a câștigat cu 6.288.769 voturi în 2014, iar PSD-ul, în 2016, a luat 3.221.786 (la jumătate fata de numărul voturilor lui Iohannis), au fost momente în care PSD-ul s-a văzut „mai votat ca Iohannis”. Dar la un scor categoric acum, Iohannis va avea liniștea necesara pentru reforma. Un scor de genul acesta nu poate fi bagatelizat și chiar are forța. Poate noi, cetățenii obișnuiți, nu realizam forța unui asemenea scor, dar ea exista.
    De aceea, votul de duminica 24.11.2019 nu este ca sa fie Iohannis președinte. Este pentru ca Romania sa se poată reforma.
    Poate Iohannis este leneș și nu va face nimic, dar el poate fi toate acestea și cu un vot mai mult decât Dancilă. De aceea 70-30 nu este pentru el este pentru noi Pentru Romania. Lui îi ajunge un vot, nouă nu.
    Merită să riscăm și să votăm.

    Mergeți la vot !!!

    EPURE CRISTIAN LUCREȚIU
    • Like 0
  • AlexisZ check icon
    Nu toate procentele de la Barna si Paleo vor merge automat la Klaus. In schimb cele ale lui Diaconu ajung sigur la Veo. Vor fi in plus si altele, de la psd'istii absenti in primul tur si care vor fi scuturati de catre primari in zilele acestea, ca sa iasa la vot. La un absenteism mare, totdeauna a castigat psd'ul, asa cum bine s'a vazut la ultimele parlamentare. Deci daca iese Klaus, cred ca va fi destul de strans , cu vreo 5-7% in fata lui Veo. Asa ca iesiti la vot si puneti stampila acolo unde trebuie !!
    • Like 2
  • Nu dau doi bani pe parerea sugiologului care a stat la dreapta lui dracnea . Ipocrizie, manipulare, obedienta fata de putere din partea unuia care se erija in roman verde. Cred ca stramosii i se rasucesc in morminte.
    • Like 1
  • Ina18 check icon
    Deoarece participarea la vot in Romania a fost destul de modesta,raportata la faptul ca este un moment in care partidul mafiei organizate ar fi trebuit riguros pedepsit la vot.
    Si deoarece este rusinos,inadmisibil sa asistam la o Dancila in turul 2.
    • Like 4
  • Ina18 check icon
    Ar mai fi un amanunt.
    Si acest"amanunt"il reprezita cele cateva milioane de romani din diaspora.
    Acum,in acest moment,diaspoza este destul de dezamagita.
    Cei de "acasa",parinti,vecini,prieteni,colegi de scoala ,fosti colegi de serviciu,par a nu fi dispusi -unii dintre ei-sa piarda cele cateva minute necesare votului.
    Imi doresc din suflet sa fie o stare care va fi depasita,poate si prin conferinta anuntata de presedintele Iohannis.
    Deoarece,a-i da PSD un raspuns in doi peri ar echivala cu o jumatate de infrangere.
    Imaginati-va un partid atat de nociv tarii,in opozitie si cu forte sporite.
    Oare nu-i suficient pentru a trezi romanii?
    Vom vedea duminica.
    • Like 2
    • @ Ina18
      De ce ar fi dezamagita diaspora? În strainatate votul pentru Iohannis a fost undeva pe la 50%, oamenii aia ar trebui sa fie multumiti de rezultatul primului tur si daca voteaza la fel si in turul 2, Iohannis castiga, indiferent de ce fac votantii lui Barna (cei ai lui Dancila sunt nesemnificativi statistic in strainatate).
      • Like 5
  • Hopa, a aparut si Dancu! Nu-i vorba, stie meserie, amintiti-va faza cu "Mihaela, dragostea mea!" si felicitari, numai Dancu statea posac intr-un colt: pentru el era clar ca Mircica A PIERDUT!
    Acum incearca sa ne "vrajeasca" cu un scor fantastic al lui Johannis si cu "prezenta mai scazuta la vot".
    Dragi prieteni, VA ROG nu-l ascultati si mergeti toti la vot! Nu va bazati ca Dancila nu are cum sa iasa, pentru ca este o capcana, ca si "dezbaterea", pentru ca electoratul PSD va fi mobilizat in totalitate si putem avea o fatala surpriza. De asemenea nu va bazati pe exit poll-urile din timpul zilei, pentru ca pot fi trucate, Nu va bazati pe NIMIC, numai pe stampila cu care veti vota!
    Va multumesc si ne vedem la vot!
    • Like 13
    • @ Augustin Man
      Dorin check icon
      Bineînțeles că vom merge.Zombii PSD iști vor ieșii și mai mulți la vot,le miroase a Pomani.
      • Like 6


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult