Dacă scrii fără diacritice, ești „roman”, nu „român”.
Citind o propoziție ca Andrei are doua fete, nu putem înțelege, cel puțin dacă nu știm cine este Andrei, dacă are două fete, adică două fiice, sau este o persoană duplicitară. Singura deosebire grafică între expresia „are două fețe” și îmbinarea liberă „are două fete” constă în prezenţa sau absenţa semnului diacritic virguliţă (t/ţ).
Și alte exemple arată că lipsa diacriticelor poate fi generatoare de confuzii, cel puțin în afara unui context mai larg, dezambiguizator: fisă vs fișă (Are nevoie de o fisa), sfanț vs sfânt (Un sfant i-ar putea fi de ajutor), pături vs paturi (A cumparat doua paturi), manie vs mânie (Are o manie ascunsa). Efectul neutilizării diacriticelor poate fi chiar amuzant, ca în enunțul Se marita cu Vasilica, unde numele de băiat – Vasilică – devine nume de fată fără căciulă la sfârșit.
Fără notarea semnului diacritic nu se înțelege uneori din cele scrise timpul desfășurării acțiunii exprimate prin verb, care este esențial într-o comunicare. Astfel, grafia fără diacritice cauta ar putea corespunde formelor caută (modul indicativ, timpul prezent): El caută un cadou; căuta (modul indicativ, timpul imperfect): El căuta un cadou sau căută (modul indicativ, timpul perfect simplu): El căută un cadou.
Utilizarea diacriticelor este obligatorie pentru că literele formate cu astfel de semne au altă valoare fonetică decât literele de la care se formează. Înlocuirea literei care prezintă un anumit semn diacritic cu litera fără diacritic sau cu o literă formată cu un alt diacritic se asociază cu schimbarea sensului cuvântului: râmă – ramă, râu – rău, vâr – văr, șoc – soc, ține – tine, țipă – tipă etc. (atunci când schimbarea de sens nu se produce, avem a face cu variante ale aceluiaşi cuvânt, ca în mănăstire/mânăstire).
Semnele diacritice – care au rol distinctiv – folosite în scrierea limbii române sunt: căciula (deasupra lui a: ă), circumflexul (deasupra lui a și i: â și î) și virgulița (sub s și t: ș, ț) (vezi Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 2005 – DOOM2). Aceste semne diacritice sunt obligatorii și în cazul literelor mari Ă, Â, Î, Ș, Ț. Excepție fac unele abrevieri, cum sunt ID (Învățământ la distanță) sau SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative).
În textele în format electronic, literele ș şi ț pot prezenta două semne foarte asemănătoare – virguliţa (ș, ț) sau sedila (ş, ţ). DOOM2 precizează că, în cazul acestor litere compuse, semnul diacritic ce se ataşează literei de bază este virguliţa, nu sedila.
În scrierea electronică, se mai folosesc, pentru redarea sunetelor ș și ț, grupurile – nefirești pentru scrierea în limba română – sh, respectiv tz, ts: nash, shtie, fitze, fetze, fetse. Aceste combinații de litere, preluate după regulile ortografice ale altor limbi pentru notarea sunetelor ș, ț, nu trebuie să fie o alternativă la scrierea literelor ș și ț nici măcar când sunt utilizate pentru dezambiguizarea formelor care le conțin (nas vs nash, fete vs fetze/fetse).
Omiterea semnelor diacritice are legătură cu unele dificultăți tehnice apărute odată cu scrierea la calculator. Între timp, dificultățile tehnice au fost rezolvate (acum, se poate selecta simplu tastatura românească), însă obiceiul de a scrie fără diacritice nu a dispărut. Se mai întâmplă să se predea spre publicare texte scrise fără diacritice sau să ţi se ceară ca, la completarea unui formular, de pildă, să scrii fără diacritice. Internetul vehiculează foarte multe texte românești scrise fără semne diacritice, iar o căutare cu motorul Google se poate face folosind sau nu diacriticele, ceea ce dovedește toleranța faţă de omiterea lor și, implicit, impresia că acestea nu sunt importante. Acest mod de a proceda este periculos atât din perspectiva înţelegerii textului scris, cât şi a evoluţiei limbii române. Există pericolul ca elevii, atât de familiarizați cu internetul, dar neînţelegând aspectele nocive ale procedeului, să ajungă să scrie chiar de mână (în caiete sau la tablă) fără diacritice. De aceea, profesorii ar trebui să le atragă atenția elevilor asupra faptului că semnele diacritice nu sunt opționale şi că au un rol în realizarea procesului de comunicare.
Dificultăţile textului scris fără diacritice sunt cu atât mai mari în cazul în care cititorul textului este un străin, mai puţin cunoscător al limbii române. Lipsa diacriticelor reprezintă sigur un impediment al familiarizării lui cu limba română.
Așa cum dăm importanță conținutului unui text, așa trebuie să avem grijă și de forma grafică a acestuia, iar notarea diacriticelor este o primă cerință pentru un text clar. Să scriem așadar cu diacritice orice text în limba română, fie el un text destinat publicării, o lucrare care va fi citită de o autoritate sau un mesaj pentru cineva apropiat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Există pe piață cărți de 300 de pagini care nu au despărțire în silabe. Motivul? Tehnoredactorul muncește mai puțin. Probabil comparativ cu banii pe care îi ia. Lucrurile se schimbă. Fetele lui Andrei se pot deduce și din context. Da, pot exista unele confuzii, dare cu timpul dispar, că lumea se obișnuiește.
Uneori e bine si sa iesim din zona din confort,
https://scontent-sea1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/22814543_1511495438930958_6162623693876621792_n.jpg?oh=c5fef4c5a41f038d99441c6e21df212f&oe=5AA82A02
Fac parte dintre românii care locuiesc în străinătate și diversele tastaturi pe care le-am folosit nu arata diacriticele. Credeți ca se scrie ușor când vezi un ç și știi ca acolo este un tz ?
Va las acest text strict cu autocriticile făcute de Google, posterior. deci mai consum un minut de recitire al unui mesaj, pentru a introduce o buna parte a diacriticelor. Dar, precum vedeți, nici Google nu le știe pe toate, deci rămân destule nepuse.
Cred ca (noi românii) ar trebui sa mai terminam odată cu filozofiile de cârciuma, român bun versus român rău. Sunt român și folosesc aceasta limba sa comunic cu familia și prietenii mei din România, persoane care nu au putut, sau nu au vrut, sa învețe și alte limbi.
Prin faptul ca m-am născut acolo nu sunt obligat sa respect niște reguli impuse de o instituție care se autointitulează academie, dar prin ceea ce propovăduiește mi se pare mai mult o coloana a cincea, știți Dvs care era aceea.
Daca cineva nu m-a înțeles, îi pot traduce în alte 4 limbi pe care le folosesc simultan, și (cu virgula înainte!) nu ma convingeți cu schimbarea prin software a tastaturii, folosesc desktop, Kindle și telefon inteligent, vedeți nu scriu smart phone, asa cum au învățat românii din pruncie!
Deci dați-le va rog circumstanțe atenuante celor care și-au mutat fundul și au plecat sa dea nas în nas cu realitățile lumii acestea, mai lăsați-i pe capsunari în pace, nu va ajung banii pe care vi-i trimitem?
Un român plecat