Despre Roșia Montana am învățat în cărțile de istorie pe vremea când profesorul meu pasionat, Dl. George Tarara din Buzău ne povestea despre aurul geto-dacic și de semnificativele rezerve aurifere ale acestui pământ. Despre Roșia Montana am reauzit mult mai târziu, acum câțiva ani, din reclamele nu lipsite de controverse ale unui consorțiu canadian ce își propunea redemararea exploatării aurului cu mijloace moderne, ce implică folosirea a diverse substanțe chimice cu potențial poluant. Spoturi publicitare încercau să convingă opinia publică că redeschiderea procesului de exploatare aducea beneficii comunității locale sărăcită și fără perspective.
Statul român care a închis exploatarea aurului în 1983 a pus stop acelui demers privat și de atunci povestea se dispută prin curțile de arbitraj internaționale unde statul român trebuie să-și apere interesele, prejudiciile pe care ar trebui să le plătească în cazul în care pierdem sunt de câteva procente din PIB-ul României.
Acest articol nu este despre dispute ce se tranșează acum în sala de judecată, nici despre revigorarea mineritului la Roșia Montana ci despre oportunitatea pe care statul român o pierde atunci când nu exploatează sub nicio formă potențialul cultural de la Roșia Montana!
În aceste zile l-am întâlnit la Roșia Montana pe Dl Inginer Rus, un ghid extraordinar de pasionat, cum rar am întâlnit în peregrinările mele prin lume, un român cu mare dragoste pentru Roșia Montana, o voce singulară care strigă cum poate și cui poate că avem acolo peste 2000 de ani de istorie și că adevărata mina de aur stă în patrimoniul cultural al acelui loc! ”Păi cum dragii mei, un primar al Bucureștiului decide să doneze din banii personali pentru reconstrucția catedralei Notre Dame de Paris, o biserică ce are doar 858 de ani dar nu donează nici un ban Roșiei Montana, o așezare minieră de peste 2000 de ani? Cum vine asta?” se întreabă cu tristețe Dl Rus.
Mineritul nu este un job, este o artă – spune Dl Rus! Și acceptă că mineritul așa cum se practica chiar și în România lui 1983 nu mai este eficient astăzi, că aurul obținut prin diseminare gravitațională este scump dacă nu sunt folosite cianuri. Poluare există oricum, apele din zonă sunt mai nou inundate de PET-uri și măști de unică folosință – o curățenie generală a apelor din zonă trebuie făcută oricum.
Te uiți la casele modeste din jur, la absența tinerilor de pe străzi căci au luat calea străinătății, te uiți la acel Alburnus Maior inscripționat pe mina datând de pe epoca romanilor și e imposibil să nu vezi că aurul acestui loc este istoria sa și istoria sa poate deveni aurul său!
7 Comori pe care le are azi de oferit Roșia Montana!
Din punctul meu de vedere, Roșia Montana poate capitaliza frumos pe următoarele aspecte:
Un bagaj de studii și informații despre mineritul antic. Galeriile romane trapezoidale, cunoștințele de topografie antice, sistemul de iluminat cu ulei de măsline, tablițele romane existente în zonă, dovezile existenței galeriilor pre-romane – toate pot constitui un capital cultural unic în lume!
Mina este relativ bine întreținută, electrificată și vizitabilă de către persoane fără dizabilități motorii.
Parcul exterior/muzeul în aer liber ce deține azi câteva utilaje specifice mineritului clasic poate fi reamenajat și extins la standarde moderne.
Poveștile legate de minerit și mineri pot fi spuse încă chiar de bătrânii locului sau de ghizi. Ele pot fi în timp digitalizate iar aceasta poate constitui o arhivă culturală inestimabilă.
Clădirea austro-ungară destul de bine conservată a vechii administrații a minei poate fi revigorată iar expoziția de fotografie cu mineritul vechi – poate fi îmbunătățită și digitalizată. Exponate de aur de la Muzeul Aurului din Brand pot fi împrumutate pentru a arăta vizitatorilor aur de tipul celui extras cândva la Roșia Montana.
Inestimabilul bagaj cultural cules de la bâtrânii mineri de digitalizat și de postat pe canalele social media ale proiectului. ”Dacă ai sufletul curat mai ieși din mină, dacă ești lacom apoi nu mai ieși”. ”Dacă pe munte crește mesteacăn și cimbrișor – înăuntru este aur!” – spuse de bunicii locului – sunt doar câteva exemple.
Valoarea istorică a locului pentru istoria României: ”Suntem țara din Europa care are o istorie scrisă în aur. Aurul nostru nu este furat!” – spune Dl ing. Rus. De-a lungul anilor de aici Imperiul Roman a extras peste 500 de tone de aur. Alte sute de tone au plecat in Imperiul Austro-Ungar. Când vizităm marile catedrale europene sau muzee, întrebați-vă de unde venea oare acel aur?
La finalul expunerii sale, Dl. Ing. Rus se uită scrutător la noi și ne întreabă: Ce vă scrie pe tricouri? Under Armour, Adidas citește el … DE CE NU ROȘIA MONTANA?
Și ne simțim încurcați, stingheri. Putem mai mult? Putem. M-ar unge la suflet să știu că vocea pasionatului Ing. Rus nu rămâne una solitară! Ce ziceți?
Surse foto: Muzeul mineritului Roșia Montana și arhiva personală
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.