Ce voi fi când n-oi mai fi

Foto: Guliver/ Getty Images

Încă din primele clipe de maternitate, când mi-am ținut fiica în brațe pentru primele dăți, am început să-i șoptesc: „Nu te lasă mami niciodată, mami e cu tine mereu!” Îi repetam asta de fiecare dată când o puneam în pătuț, noaptea la culcare, când plecam de acasă ori o lăsam la creșă. 

A devenit ca o rutină pentru noi, o rutină pe care am aplicat-o și cu cea de-a doua fiică. Pentru că a funcționat: le-a scăzut la minim teama de abandon și nu am avut probleme cu niciuna când a venit vremea să rămână undeva fără mine. Știau că mami se întoarce, mami nu le lasă, că mami e cu ele mereu (în inimioară) chiar și atunci când nu suntem împreună.

În această perioadă însă, parcă îmi tremură vocea când le spun asta. Când văd atâta moarte în jur, atâta deznădejde, atâta disperare, parcă încep cumva să realizez că... le cam mint. Că nu voi fi cu ele mereu. Și că momentul în care nu voi mai fi ar putea veni curând.

Și atunci stau și mă gândesc ce să le spun. Ce voi fi când n-oi mai fi?

• fi-voi vântul care le încurcă părul;
• fi-voi mireasma florilor ce li se înalță mândre sub fereastra casei;
• fi-voi razele care le mângâie obrajii într-o dimineață caldă de primăvară;
• fi-voi valurile mării care le îmbracă într-o amiază fierbinte de vară;
• fi-voi frunzele murmurânde ale copacilor într-un amurg răcoros de toamnă;
• fi-voi fulgii de nea ce li se topesc în palme într-o noapte magică de iarnă?

Ce voi fi când n-oi mai fi? Să le devin oare o stea? O voce? Un gând? Umărul nevăzut pe care pot plânge?

În aceste zile în care căutăm în jur și în noi Speranța, în aceste zile în care așteptăm Lumina, în aceste zile care ne macină și ne reclădesc deopotrivă, în aceste zile umblăm după răspunsuri: unde se duc mamele când se duc? Și cui rămân copiii lor?

Sper totuși să nu aflu prea curând. Atât timp cât cineva încă mai strigă „mami, nu pleca!”, atât timp cât va mai fi o voce care mă va ruga „mami, stai cu mine!”, atât timp cât încă în față-mi se vor deschide brațe mici, dar pline de iubire și nevoie – în tot acest timp vreau să fiu. Aici. Cu ele. Pentru că și eu, la rândul meu, șoptesc ades: „stai lângă mine, mamă!” Și tare bine-mi e!

Mai multe articole de Mădălina Lungu aici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp