Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce voi fi când n-oi mai fi

Mama si fiica - Getty

Foto: Guliver/ Getty Images

Încă din primele clipe de maternitate, când mi-am ținut fiica în brațe pentru primele dăți, am început să-i șoptesc: „Nu te lasă mami niciodată, mami e cu tine mereu!” Îi repetam asta de fiecare dată când o puneam în pătuț, noaptea la culcare, când plecam de acasă ori o lăsam la creșă. 

A devenit ca o rutină pentru noi, o rutină pe care am aplicat-o și cu cea de-a doua fiică. Pentru că a funcționat: le-a scăzut la minim teama de abandon și nu am avut probleme cu niciuna când a venit vremea să rămână undeva fără mine. Știau că mami se întoarce, mami nu le lasă, că mami e cu ele mereu (în inimioară) chiar și atunci când nu suntem împreună.

În această perioadă însă, parcă îmi tremură vocea când le spun asta. Când văd atâta moarte în jur, atâta deznădejde, atâta disperare, parcă încep cumva să realizez că... le cam mint. Că nu voi fi cu ele mereu. Și că momentul în care nu voi mai fi ar putea veni curând.

Și atunci stau și mă gândesc ce să le spun. Ce voi fi când n-oi mai fi?

  • fi-voi vântul care le încurcă părul;
  • fi-voi mireasma florilor ce li se înalță mândre sub fereastra casei;
  • fi-voi razele care le mângâie obrajii într-o dimineață caldă de primăvară;
  • fi-voi valurile mării care le îmbracă într-o amiază fierbinte de vară;
  • fi-voi frunzele murmurânde ale copacilor într-un amurg răcoros de toamnă;
  • fi-voi fulgii de nea ce li se topesc în palme într-o noapte magică de iarnă?

Ce voi fi când n-oi mai fi? Să le devin oare o stea? O voce? Un gând? Umărul nevăzut pe care pot plânge?

În aceste zile în care căutăm în jur și în noi Speranța, în aceste zile în care așteptăm Lumina, în aceste zile care ne macină și ne reclădesc deopotrivă, în aceste zile umblăm după răspunsuri: unde se duc mamele când se duc? Și cui rămân copiii lor?

Sper totuși să nu aflu prea curând. Atât timp cât cineva încă mai strigă „mami, nu pleca!”, atât timp cât va mai fi o voce care mă va ruga „mami, stai cu mine!”, atât timp cât încă în față-mi se vor deschide brațe mici, dar pline de iubire și nevoie – în tot acest timp vreau să fiu. Aici. Cu ele. Pentru că și eu, la rândul meu, șoptesc ades: „stai lângă mine, mamă!” Și tare bine-mi e!

Mai multe articole de Mădălina Lungu aici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Realitatea este ca fiecare dintre noi trebuie sa ne invatam si sa transmitem peste generatii ca noi , cu totii , suntem muritori. Doresc si vad ca acest eveniment neprevazut si totodata nefericit cu acest coronavirus ne-a obligat sa ne oprim fortat din toate dorintele noastre relativ "aberante" ( care acum se dovedesc a fi dispensabile) de-a calatori , de-a misca fara directie sa ne aduca cu picioarele pe Pamant , si sa ne calculam si programa realist necesitatile. Trebuie sa invatam sa fim cu adevarat umani , apropiati si ,indiferent de religie ,sex sau nationalitate , uniti pentru a reusi sa ne prelungim ,constienti fiind ca suntem muritori , traseul pe acest Pamant.
    • Like 0
  • Oare acelasi cuvinte le-au spus copii care sunt abandonati in centrele de plasament in grija statului sau sunt in inchisorile pt minori ?
    • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Platon a fost filosof, dramaturg, poet, analist politic, moralist – nu om de știință. Nu catadicsește să demonstreze niciuna dintre afirmațiile sale. Darmite să facă vreun experiment... Ca, de altfel, și Aristotel. Cei doi titani se bazează mai mereu pe ex cathedra, argumentul autorității. Ce spun e adevărat pentru că o spune Platon sau Aristotel. Majoritatea filosofilor greci nu își probau în niciun fel apoftegmele. De ce?

Citește mai mult

Dosarele Epstein / sursa foto: Profimedia

Carevasăzică qanonii au avut dreptate. Doar că nu era o pizzerie, ci o insulă. Și nu erau (doar) democrații, ci toată lumea, de la extrema stângă (Chomsky) la extrema dreaptă (Bannon, Thiel), de la președinți și consilieri prezidențiali la actori și regizori, de la multimiliardari la cercetători și profesori, de la membri ai familiilor regale la burghezi banali.

Citește mai mult

Invatamant superior / sursa foto: Profimedia

Eu m-am mirat că în universitățile occidentale este posibil să existe profesori universitari proveniți direct dintre practicieni, unii nici măcar n-au studiat respectiva disciplină pe care o predau, în facultățile absolvite de ei. Contează doar priceperea practică. Cum se spunea la noi pe vremuri: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În mod evident, în societatea occidentală, inclusiv la nivel universitar, se pune accent mult mai mult pe activitatea practică.

Citește mai mult

CTP--

Trebuie să fii bătut în cap sau/și aurici, ca să crezi că acelei comisii MAGA din Congresul SUA i-ar păsa cât negru sub unghie de Georgescu-Dumnezeilă și alegerile fraudate din România. Marele „Raport” este nimic altceva decât o înșiruire de cuvinte goale, ce nici măcar din coadă nu sună, susținute de NICIO DOVADĂ, nothing, nada, canci. În schimb, de o minciună sfruntată: TikTok le-ar fi spus lor că n-a fost nicio distorsiune în rețea în noiembrie-decembrie 2024 în România.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro