Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce voi fi când n-oi mai fi

Mama si fiica - Getty

Foto: Guliver/ Getty Images

Încă din primele clipe de maternitate, când mi-am ținut fiica în brațe pentru primele dăți, am început să-i șoptesc: „Nu te lasă mami niciodată, mami e cu tine mereu!” Îi repetam asta de fiecare dată când o puneam în pătuț, noaptea la culcare, când plecam de acasă ori o lăsam la creșă. 

A devenit ca o rutină pentru noi, o rutină pe care am aplicat-o și cu cea de-a doua fiică. Pentru că a funcționat: le-a scăzut la minim teama de abandon și nu am avut probleme cu niciuna când a venit vremea să rămână undeva fără mine. Știau că mami se întoarce, mami nu le lasă, că mami e cu ele mereu (în inimioară) chiar și atunci când nu suntem împreună.

În această perioadă însă, parcă îmi tremură vocea când le spun asta. Când văd atâta moarte în jur, atâta deznădejde, atâta disperare, parcă încep cumva să realizez că... le cam mint. Că nu voi fi cu ele mereu. Și că momentul în care nu voi mai fi ar putea veni curând.

Și atunci stau și mă gândesc ce să le spun. Ce voi fi când n-oi mai fi?

  • fi-voi vântul care le încurcă părul;
  • fi-voi mireasma florilor ce li se înalță mândre sub fereastra casei;
  • fi-voi razele care le mângâie obrajii într-o dimineață caldă de primăvară;
  • fi-voi valurile mării care le îmbracă într-o amiază fierbinte de vară;
  • fi-voi frunzele murmurânde ale copacilor într-un amurg răcoros de toamnă;
  • fi-voi fulgii de nea ce li se topesc în palme într-o noapte magică de iarnă?

Ce voi fi când n-oi mai fi? Să le devin oare o stea? O voce? Un gând? Umărul nevăzut pe care pot plânge?

În aceste zile în care căutăm în jur și în noi Speranța, în aceste zile în care așteptăm Lumina, în aceste zile care ne macină și ne reclădesc deopotrivă, în aceste zile umblăm după răspunsuri: unde se duc mamele când se duc? Și cui rămân copiii lor?

Sper totuși să nu aflu prea curând. Atât timp cât cineva încă mai strigă „mami, nu pleca!”, atât timp cât va mai fi o voce care mă va ruga „mami, stai cu mine!”, atât timp cât încă în față-mi se vor deschide brațe mici, dar pline de iubire și nevoie – în tot acest timp vreau să fiu. Aici. Cu ele. Pentru că și eu, la rândul meu, șoptesc ades: „stai lângă mine, mamă!” Și tare bine-mi e!

Mai multe articole de Mădălina Lungu aici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Realitatea este ca fiecare dintre noi trebuie sa ne invatam si sa transmitem peste generatii ca noi , cu totii , suntem muritori. Doresc si vad ca acest eveniment neprevazut si totodata nefericit cu acest coronavirus ne-a obligat sa ne oprim fortat din toate dorintele noastre relativ "aberante" ( care acum se dovedesc a fi dispensabile) de-a calatori , de-a misca fara directie sa ne aduca cu picioarele pe Pamant , si sa ne calculam si programa realist necesitatile. Trebuie sa invatam sa fim cu adevarat umani , apropiati si ,indiferent de religie ,sex sau nationalitate , uniti pentru a reusi sa ne prelungim ,constienti fiind ca suntem muritori , traseul pe acest Pamant.
    • Like 0
  • Oare acelasi cuvinte le-au spus copii care sunt abandonati in centrele de plasament in grija statului sau sunt in inchisorile pt minori ?
    • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro