Foto: Guliver/Getty Images
Cartea „Panta rhei”, scrisă de Vasili Grossman, a fost tradusă din limba rusă în limba română în anul 2014, de către Janina Ianoși, la Editura Polirom. Autorul, Vasili Grossman (1905-1964) a reprezentat o voce importantă antitotalitară, în mediul rus, prin cărțile critice pe care le-a scris de-a lungul vieții sale. Dat fiind că lucrările sale au fost interzise în Rusia Sovietică din cauza conținutului considerat „neadecvat”, acestea s-au bucurat de succes doar după moartea autorului.
Volumul de față conturează o lume văzută prin ochii personajului Ivan Grigorievici, fost deținut în lagărele sovietice. Întors acasă după 30 de ani, acesta prezintă cititorului, în paralel, viața pe care deținuții din lagăre o duceau, pornind de la propriile trăiri, experiențe, și Rusia pe care o găsește la eliberarea din închisoare, o societate haotică, perturbată, după moartea lui Stalin. Astfel, construită sistematic, cartea „Panta rhei” poate fi analizată pe trei paliere. Primul, Rusia de după Stalin (un tablou al disperării umane, al fricii și dezorientării, al tulburării ființei omenești, în condiția sa de animalitate, în urma transformării de către sistemul totalitar exercitat de dictator). Al doilea, Rusia gulagului, unde se conturează decăderea condiției umane, disprețul față de umanitate al sistemului dictatorial, dar și nețărmurita sete de libertate a „dușmanilor poporului”, libertate care avea să rămână o valoare incontestabilă. Utimul palier este cel al analizei societății create de Lenin, apoi de Stalin, o reflecție asupra totalitarismului de stânga, geneza și natura sa.
La 5 martie 1953, a murit Stalin, dictatorul care l-a succes pe Lenin și a condus Rusia în perioada 1924-1953. Pe durata conducerii sale în Rusia, sunt cunoscute mai multe episoade dramatice, care aveau să îl poziționeze pe locul I în rândul tiranilor omenirii: Marea Foamete, procesele înscenate tuturor celor considerați adversari ai săi și ai sistemului, politica de tortură și crimă care a paralizat întreaga societate rusă de secol XX. În prima parte a cărții, Grossman ilustrează un fragment al lumii rusești la aflarea veștii morții celui care era văzut ca un Dumnezeu al tuturor: „Și iată, pe neașteptate, la 5 martie, a murit Stalin. Această moarte dăduse buzna în giganticul sistem al entuziamsului mecanizat, al stabilirii pe bază de ordin a mâniei populare și a iubirii manifestate de popor. Stalin murise neplanificat, fără directive emanând de la organele de conducere. Stalin murise fără indicația personală a însuși tovarășului Stalin. Această libertate a morții, acest capriciu al ei dinamitau, veneau în contradicție cu însăși esența sacră a statului. Și deruta cuprinse inimile și mințile oamenilor ... Murise Dumnezeul măreț, idolul secolului XX – și femeile boceau. Pe alții i-a cuprins un sentiment de fericire. Statul, care se prăpădea sub apăsarea mâinii de fier a lui Stalin, a răsuflat ușurat”.
Cartea se constituie într-o adevărată pledoarie pentru libertate, o libertate care trebuia obținută și păstrată cu orice preț, fapt evidențiat în Rusia poststalinistă, în societatea care trebuia să deprindă sensul acestui concept: „Ivan luase cuvântul în sala de curs împotriva dictaturii – el declarase că libertatea e un bun egal cu viața însăși, că îngrădirea libertății schilodește oamenii, ca și cum i-ai lovi cu toporul și le-ai tăia degetele, urechile, că privarea de libertate e egală cu asasinatul... Veniseră însă vremurile noi, poststaliniste, și soarta îi oferise lui Ivan posibilitatea să pășească din nou în viață, și în chiar viața aceea din care se pierduse și gândul despre el, și imaginea lui”.
Dictatura a dus la desfigurarea spirituală și morală a oamenilor care au devenit victime ale mașinii poliției politice staliniste, fapt evidențiat în cel de-al doilea palier de analiză a cărții, cel care ilustrează viața deținuților din gulagul sovietic. Sistemul politic totalitar a denaturat noțiunea de familie, prietenie, colegialitate, scopul acestuia fiind acela de a-i transforma pe toți în adversari, dedicați statului, partidului și liderului, singurele binefaceri ale „homo sovieticus”, astfel luând naștere „omul nou”, cel ce avea trăsături după chipul și asemănarea dictatorului. Gulagul sovietic reprezenta, în primul rând, un loc al morții, dar și un spațiu al metamorfozei omului în primat, dezbrăcarea acestuia de haina umanității, îmbrăcând-o pe cea a animalității: „În timpul petrecut în lagăr, Ivan Grigorievici aflase multe despre slăbiciunile omenești. Acum constata că la fel de numeroase sunt ele de amândouă părțile sârmei ghimpate... Suferințele nu doar purifică. Lupta pentru o lingură de supă în plus, pentru o favoare la muncă era o luptă crudă și oamenii slabi ajungeau deseori într-o situație jalnică .... Oamenii zdrobiți, învinși de violență și foame, de lipsă de căldură și de tutun, transformați în șacali de lagăr, căutând cu priviri rătăcite câte o firimitură de pâine sau vreun chiștoc bălos, îi stârneau mila”.
În partea finală a cărții „Panta rhei”, Vasili Grossman se constituie într-un fin observator al apariției și evoluției comunismului rus, prin gândurile și reflecțiile personajului său principal Ivan Grigorievici. Acesta considera că sistemul politic conceput de Lenin în urma Revoluției Bolșevice a fost un eșec față de proiecția inițială a lui Lenin, ceea ce considera el că ar fi trebuit să fie socialismul rusesc. Eșecul se evidețiază, în primul rând, prin lupta împotriva propriului popor, supunerea păturii țărănești și fobia împotriva dușmanului închipuit. Dictatura din Rusia avea să devină un regim politic al paranoiei liderului. Ulterior, conducerea lui Stalin avea să capete forma unui cumul de frici personale, mai ales a fricii de libertate, modelând statul după chipul și asemănarea sa: „E într-adevăr de mirare că Stalin, care a distrus atât de temeinic libertatea, continua totuși să se teamă de ea. S-ar putea ca tocmai frica de libertate să-l fi determinat pe Stalin să manifeste o ipocrizie realmente fără precedent. Ipocrizia lui Stalin exprima limpede ipocrizia statului său. Și ipocrizia aceasta se manifesta, în primul rând, în jocul de-a libertatea. Statul nu-și bătea joc de libertatea moartă! Conținutul cel mai prețios, viu și radioactiv al libertății și democrației fusese mortificat și transformat într-o momâie, într-o coajă de vorbe. Așa fac sălbaticii când le cad în mână cronometre sau alte aparate fine – le transformă în podoabe”.
Recomandarea spre lectură a cărții „Panta rhei”se face pe fondul înțelegerii unor aspecte valabile și în lumea contemporană: dictaturile au luat naștere în societățile instabile, cele în care oamenii erau dezamăgiți de ordinea socială trecută și sperau într-o modificare în folosul lor. Totalitarismele au condamnat oamenii la privare de libertate, la raționalizare, la dezumanizare, supunându-i astfel complet liderilor. De pildă, astăzi asistăm la o situație similară în Coreea de Nord, un stat cu un regim comunist foarte dur, a cărui cea mai actuală măsură a fost raționalizarea hranei populației la 300g de mâncare pe zi. Acapararea puterii în stat și uzurparea democrației se face fie treptat, fie în forță, brusc, primele semne fiind acelea de diminuare a libertății de exprimare, încălcarea drepturilor și libertăților. Iar ulterior au loc și celelalte abuzuri.
De asemenea, există și o serie de lecții pe care le putem deprinde din aceste fapte: opresiunea și forța politică nu se manifestă pentru totdeauna, istoria a demonstrat că astfel de regimuri politice au decăzut, la un moment dat, deși unele încă mai rezistă în Asia. Libertatea fizică a indivizilor poate fi luată, însă nu și cea spirituală, de conștiință. În general, ceea ce se construiește doar pe frică nu poate dura la infinit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.