Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Ceea ce se construiește doar pe frică nu poate dura la infinit. Cu ce am rămas după ce am citit „Panta rhei”, cartea scrisă de Vasili Grossman despre dictatura lui Stalin

Stalin

Foto: Guliver/Getty Images

Cartea „Panta rhei”, scrisă de Vasili Grossman, a fost tradusă din limba rusă în limba română în anul 2014, de către Janina Ianoși, la Editura Polirom. Autorul, Vasili Grossman (1905-1964) a reprezentat o voce importantă antitotalitară, în mediul rus, prin cărțile critice pe care le-a scris de-a lungul vieții sale. Dat fiind că lucrările sale au fost interzise în Rusia Sovietică din cauza conținutului considerat „neadecvat”, acestea s-au bucurat de succes doar după moartea autorului. 

Volumul de față conturează o lume văzută prin ochii personajului Ivan Grigorievici, fost deținut în lagărele sovietice. Întors acasă după 30 de ani, acesta prezintă cititorului, în paralel, viața pe care deținuții din lagăre o duceau, pornind de la propriile trăiri, experiențe, și Rusia pe care o găsește la eliberarea din închisoare, o societate haotică, perturbată, după moartea lui Stalin. Astfel, construită sistematic, cartea „Panta rhei” poate fi analizată pe trei paliere. Primul, Rusia de după Stalin (un tablou al disperării umane, al fricii și dezorientării, al tulburării ființei omenești, în condiția sa de animalitate, în urma transformării de către sistemul totalitar exercitat de dictator). Al doilea, Rusia gulagului, unde se conturează decăderea condiției umane, disprețul față de umanitate al sistemului dictatorial, dar și nețărmurita sete de libertate a „dușmanilor poporului”, libertate care avea să rămână o valoare incontestabilă. Utimul palier este cel al analizei societății create de Lenin, apoi de Stalin, o reflecție asupra totalitarismului de stânga, geneza și natura sa.

La 5 martie 1953, a murit Stalin, dictatorul care l-a succes pe Lenin și a condus Rusia în perioada 1924-1953. Pe durata conducerii sale în Rusia, sunt cunoscute mai multe episoade dramatice, care aveau să îl poziționeze pe locul I în rândul tiranilor omenirii: Marea Foamete, procesele înscenate tuturor celor considerați adversari ai săi și ai sistemului, politica de tortură și crimă care a paralizat întreaga societate rusă de secol XX. În prima parte a cărții, Grossman ilustrează un fragment al lumii rusești la aflarea veștii morții celui care era văzut ca un Dumnezeu al tuturor: „Și iată, pe neașteptate, la 5 martie, a murit Stalin. Această moarte dăduse buzna în giganticul sistem al entuziamsului mecanizat, al stabilirii pe bază de ordin a mâniei populare și a iubirii manifestate de popor. Stalin murise neplanificat, fără directive emanând de la organele de conducere. Stalin murise fără indicația personală a însuși tovarășului Stalin. Această libertate a morții, acest capriciu al ei dinamitau, veneau în contradicție cu însăși esența sacră a statului. Și deruta cuprinse inimile și mințile oamenilor ... Murise Dumnezeul măreț, idolul secolului XX – și femeile boceau. Pe alții i-a cuprins un sentiment de fericire. Statul, care se prăpădea sub apăsarea mâinii de fier a lui Stalin, a răsuflat ușurat”.

Cartea se constituie într-o adevărată pledoarie pentru libertate, o libertate care trebuia obținută și păstrată cu orice preț, fapt evidențiat în Rusia poststalinistă, în societatea care trebuia să deprindă sensul acestui concept: „Ivan luase cuvântul în sala de curs împotriva dictaturii – el declarase că libertatea e un bun egal cu viața însăși, că îngrădirea libertății schilodește oamenii, ca și cum i-ai lovi cu toporul și le-ai tăia degetele, urechile, că privarea de libertate e egală cu asasinatul... Veniseră însă vremurile noi, poststaliniste, și soarta îi oferise lui Ivan posibilitatea să pășească din nou în viață, și în chiar viața aceea din care se pierduse și gândul despre el, și imaginea lui”.

Dictatura a dus la desfigurarea spirituală și morală a oamenilor care au devenit victime ale mașinii poliției politice staliniste, fapt evidențiat în cel de-al doilea palier de analiză a cărții, cel care ilustrează viața deținuților din gulagul sovietic. Sistemul politic totalitar a denaturat noțiunea de familie, prietenie, colegialitate, scopul acestuia fiind acela de a-i transforma pe toți în adversari, dedicați statului, partidului și liderului, singurele binefaceri ale „homo sovieticus”, astfel luând naștere „omul nou”, cel ce avea trăsături după chipul și asemănarea dictatorului. Gulagul sovietic reprezenta, în primul rând, un loc al morții, dar și un spațiu al metamorfozei omului în primat, dezbrăcarea acestuia de haina umanității, îmbrăcând-o pe cea a animalității: „În timpul petrecut în lagăr, Ivan Grigorievici aflase multe despre slăbiciunile omenești. Acum constata că la fel de numeroase sunt ele de amândouă părțile sârmei ghimpate... Suferințele nu doar purifică. Lupta pentru o lingură de supă în plus, pentru o favoare la muncă era o luptă crudă și oamenii slabi ajungeau deseori într-o situație jalnică .... Oamenii zdrobiți, învinși de violență și foame, de lipsă de căldură și de tutun, transformați în șacali de lagăr, căutând cu priviri rătăcite câte o firimitură de pâine sau vreun chiștoc bălos, îi stârneau mila”. 

În partea finală a cărții „Panta rhei”, Vasili Grossman se constituie într-un fin observator al apariției și evoluției comunismului rus, prin gândurile și reflecțiile personajului său principal Ivan Grigorievici. Acesta considera că sistemul politic conceput de Lenin în urma Revoluției Bolșevice a fost un eșec față de proiecția inițială a lui Lenin, ceea ce considera el că ar fi trebuit să fie socialismul rusesc. Eșecul se evidețiază, în primul rând, prin lupta împotriva propriului popor, supunerea păturii țărănești și fobia împotriva dușmanului închipuit. Dictatura din Rusia avea să devină un regim politic al paranoiei liderului. Ulterior, conducerea lui Stalin avea să capete forma unui cumul de frici personale, mai ales a fricii de libertate, modelând statul după chipul și asemănarea sa: „E într-adevăr de mirare că Stalin, care a distrus atât de temeinic libertatea, continua totuși să se teamă de ea. S-ar putea ca tocmai frica de libertate să-l fi determinat pe Stalin să manifeste o ipocrizie realmente fără precedent. Ipocrizia lui Stalin exprima limpede ipocrizia statului său. Și ipocrizia aceasta se manifesta, în primul rând, în jocul de-a libertatea. Statul nu-și bătea joc de libertatea moartă! Conținutul cel mai prețios, viu și radioactiv al libertății și democrației fusese mortificat și transformat într-o momâie, într-o coajă de vorbe. Așa fac sălbaticii când le cad în mână cronometre sau alte aparate fine – le transformă în podoabe”.

Recomandarea spre lectură a cărții „Panta rhei”se face pe fondul înțelegerii unor aspecte valabile și în lumea contemporană: dictaturile au luat naștere în societățile instabile, cele în care oamenii erau dezamăgiți de ordinea socială trecută și sperau într-o modificare în folosul lor. Totalitarismele au condamnat oamenii la privare de libertate, la raționalizare, la dezumanizare, supunându-i astfel complet liderilor. De pildă, astăzi asistăm la o situație similară în Coreea de Nord, un stat cu un regim comunist foarte dur, a cărui cea mai actuală măsură a fost raționalizarea hranei populației la 300g de mâncare pe zi. Acapararea puterii în stat și uzurparea democrației se face fie treptat, fie în forță, brusc, primele semne fiind acelea de diminuare a libertății de exprimare, încălcarea drepturilor și libertăților. Iar ulterior au loc și celelalte abuzuri.

De asemenea, există și o serie de lecții pe care le putem deprinde din aceste fapte: opresiunea și forța politică nu se manifestă pentru totdeauna, istoria a demonstrat că astfel de regimuri politice au decăzut, la un moment dat, deși unele încă mai rezistă în Asia. Libertatea fizică a indivizilor poate fi luată, însă nu și cea spirituală, de conștiință. În general, ceea ce se construiește doar pe frică nu poate dura la infinit.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O mana de oameni anesteziati de putere si bogatie au favorizat prabusirea imperiului tarist care functiona pe frica. Bine spunea un preot ortodox din Rusia tarista: "noi am fost de vina, am vazut abuzurile si am tacut" O alta mana de oameni imbuibati cu favoruri si putere au favorizat prabusirea U.R.S.S. Important este ce mana de oameni ajunge sa conduca. Fara acest lucru, pana si democratie este un cuvant lipsit de continut.
    • Like 0
  • Am cartea aceasta editata de editura Humanitas. Cred ca trebuie sa o recitesc. Cred ca este bine sa fie citita de catre toti acei oameni care mai au inca o farama de credinta in comnism. Personal am avut un coleg la un curs desfasurat in urma cu cativa ani care in urma cu ceva timp a dat de inteles ca i-ar placea ca in Romania ar fi bine sa fie comunismul din China. La manifestatia PSD din 9 mai l-am vazut pe postul de coordonator la o bariera de acces pentru PSD-istii adusi la aceasta manifestatie. I-am spus sa-i fie rusine pentru ceea ce face.
    • Like 1
  • Grozavă evocare a gulagului, Humanitas-ul a tipărit-o din 1990, în traducerea Jeaninei-Maria Janosi-Caffe.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult