Cei care pozează și cei care acționează. „Pe noi înșine trebuie să ne provocăm, pentru a ieși din zona de confort“. Interviu cu Cătălin Pozdarie, CEO Hervis Sports România

Foto Facebook Cătălin Pozdarie

 La final de iunie, Delegația Special Olympics Romania s-a întors de la Jocurile Mondiale de Vară de la Berlin cu 43 de medalii, mândria de a fi defilat la Ceremonia de Deschidere alături de campioana perfectă, Nadia Comăneci, și bucuria de a fi reprezentat cu onoare România la cel mai mare eveniment din lume dedicat sportului incluziv. „Sportul deschide performanța pentru toate abilitățile“, mi-a spus Cătălin Pozdarie, CEO Hervis Sports România, în discuția noastră despre cum a trăit experiența acestor jocuri mondiale alături de #TeamRomânia. „Suntem de 7 ani partenerii tehnici ai Special Olympics Romania, pentru că ne-am identificat cu nevoia de a face sport a persoanelor cu dizabilități.“

Într-o lume în care companiile își aleg adesea partenerii în campaniile lor de responsabilizare socială în funcție de beneficiile de imagine este un adevărat privilegiu să întâlnești cu CEO pentru care impactul și generarea de schimbare sunt mai importante decât mediatizarea. La filmările pentru materialul de prezentare a Delegației României, Ionuț, un sportiv cu dizabilități din echipa de baschet unificat, ne-a dat poate cea mai frumoasă descriere a sportului: Când fac sport, ne-a spus el, mă simt în altă lume, mai liber. 

În cei 20 de ani de activitate care se împlinesc în această toamnă, Fundația Special Olympics din România a reușit să transpună mii de persoane cu dizabilități intelectuale în această „altă lume“ mai bună, mai tolerantă, liberă de prejudecăți și etichete, prin magia sportului, catalizator al empatiei, încrederii și speranței. Au fost multe bariere și preconcepții ruginite de dărâmat, mai sunt multe lupte și victorii importante de câștigat pentru ca sportul din România să devină cu adevărat deschis tuturor abilităților. Până atunci, vă invit să cunoașteți povestea unui parteneriat care pune în mișcare acceptarea, validarea și respectul tuturor performanțelor din lumea fabuloasă a sportului.

De 7 ani, Hervis Sports România susține ca partener tehnic o cauză mai puțin comercială, care ajunge cu greu pe agenda de CSR a companiilor: cauza incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale prin puterea transformatoare a sportului. Cum a ajuns Hervis să se implice în mișcarea Special Olympics România?

Cătălin Pozdarie, CEO Hervis România: Aceasta este o întrebare pe care mi-a adresat-o și David Evangelista, președintele și directorul regional Special Olympics Europa și Eurasia, când ne-am întâlnit în iunie la Jocurile Mondiale de la Berlin: De ce ai ales tocmai Special Olympics? Cred că totul începe de la felul în care gândim, de la modul în care fiecare vede lucrurile și cum alege cu cine vrea să se asocieze în mod real. Iar eu întotdeauna am căutat domeniile unde într-adevăr se vede nevoia de ajutor, indiferent că este vorba de Special Olympics sau de Salvamont România. Ei nu sunt campionii mediatizării, se vorbește foarte puțin despre aceste cauze. Prin urmare, am ales să ne îndreptăm spre niște organizații unde într-adevăr ajutorul nostru este apreciat, care au mare nevoie de el. Nu am căutat aprecierea sau mediatizarea, ci am căutat să ajutăm în mod real. Ei se bazează pe noi, deci ne-am orientat spre ajutorul practic pe care îl putem oferi, nu spre cauzele unde toată lumea se înghesuie.

Pentru mine, Special Olympics România este un proiect de suflet, pe care l-am crescut de la an la an, tocmai fiindcă există această mare nevoie de ajutor. Noi suntem o firmă de sport, ne identificăm cu sportul, deci era un pas natural să sprijinim incluziunea socială prin sport. Ce poate fi mai frumos decât să ajuți niște oameni să aibă o viață mai bună prin sport?! La această întrebare se reduce totul.

Noi primim foarte multe cereri, de la foarte multe asociații. În primul rând, nu poți să dai curs la toate, chiar dacă ai vrea ca om. Din punct de vedere business, nu ai cum să dai curs la toate. Prin urmare, soluția este să te orientezi spre cauzele în care te identifici cel mai tare cu nevoia. Așa am pornit noi la drum cu Special Olympics România, ca susținători pe partea tehnică. Pentru ei facem ceea ce știm să facem: îi ajutăm cu echipament tehnic de specialitate. La fel procedăm și în cazul Salvamont România.

Alegeți cauzele în funcție de nevoie, nu de potențialul de imagine. Cum s-a legat povestea cu Salvamont România?

Suntem parteneri cu Salvamont de doi ani, pentru că ne identificăm cu zona de outdoor, de munte și este o onoare faptul că putem să-i sprijinim. Cine sunt cei mai buni ambasadori ai muntelui? Salvamontul! Și atunci această legătură între noi și ei a fost pasul normal. La fel ca în alte multe domenii din România, nimeni nu se gândește foarte mult la Salvamont. Adică da, ne place să auzim știrile, râdem când vedem pe munte domnișoare cu sandale și domni în șlapi, dar nu ne dăm seama ce implicații există și nu realizăm că oamenii de la Salvamont, ca să presteze serviciul lor dificil, au nevoie de multă susținere. Am considerat că această asociere cu ei vine din ADN-ul nostru, ca firmă de sport, și le este benefică lor, în primul rând, pentru că au acces la un echipament de calitate.

Hervis tratează aceste parteneriate strategice, pe termen lung. Deci nu gândiți în termeni de campanie, ci în impact de durată.

Hervis România nu s-a implicat niciodată ca să aibă ce comunica sau mediatiza. S-a implicat, repet, ca să ajute în mod real. Comunicăm prin asociere, prin prezența la evenimente, ca să punem în valoare evoluția și performanțele Special Olympics Romania. Nu ne interesează să ne facem o campanie de imagine și să trecem apoi la altă cauză. Schimbarea mentalităților presupune implicare de durată și susținere constantă. Iar noi am trăit și am văzut acest lucru în ultimii 7 ani, de când avem acest parteneriat. Am văzut cum au crescut, cum au evoluat sportivii Special Olympics și ne bucurăm de toate rezultatele lor, care sunt remarcabile și admirabile.

Am construit un parteneriat pe termen lung, în care încercăm să îl creștem de la an la an. Așa am ajuns să și angajăm oameni cu dizabilități intelectuale la Hervis: îi avem pe Anca și Andrei, care muncesc în magazinele noastre. Este o provocare. Sincer, este o provocare pentru toți - părinți, Special Olympics Romania, Hervis - pentru că este un proces complex. În momentul în care vrei să angajezi o persoană cu dizabilități, trebuie să faci training cu angajații tăi, iar ei trebuie să aloce mai mult timp persoanelor cu dizabilități intelectuale, în condițiile în care au și presiunea rezultatelor. Dar reacțiile colegilor mei din magazine au fost foarte bune. Noi angajăm oameni atât cu dizabilități intelectuale, cât și locomotorii.

Este o politică la nivelul companiei Hervis sau este o decizie implementată local?

Este o decizie asumată la nivel local, pentru că am observat că în România gradul de angajabilitate a persoanelor cu dizabilități este foarte scăzut. Noi îi ajutăm pe ei, ei ne ajută pe noi, este ceva reciproc: nu considerăm că noi dăm mai mult decât luăm, ba din contră, prezența lor în magazine este benefică pentru noi. Sunt extrem de dedicați, sunt mândri că lucrează, un lucru pe care puțină lume îl înțelege. Ajutorul pe care noi îl oferim este de fapt posibilitatea ca ei să se împlinească într-o viață relativ normală. Acești oameni sunt extrem de mândri că muncesc, uneori sunt mult mai dedicați companiei decât ceilalți. Noi considerăm munca adesea o povară - ei o văd ca pe o șansă, ca pe o mândrie. Pentru noi este mare lucru să avem și să conștientizăm această perspectivă.

Special Olympics Romania are un program numit Angajați, nu asistați! prin care susține familiile și companiile în procesul de angajare a persoanelor cu dizabilități intelectuale. În pandemie, la o conferință online, managerul HR Hervis România a menționat acest entuziasm contagios al angajaților cu Sindrom Down: bucuria și dedicația pentru un job de rutină.

Acești tineri sunt într-adevăr dedicați, sunt entuziasmați, servesc, aranjează marfa, adică fac muncile normale pe care trebuie să le facă, sigur, adaptate puțin la posibilitățile lor. Dar le fac cu bucurie pentru că astfel se simt integrați, se simt utili – uneori, tot ce-și doresc este să poată și ei munci.

Venim după o istorie comunistă în care persoanele cu dizabilități intelectuale au fost exilate la marginea societății. Sunt peste 130.000 de persoane cu dizabilități intelectuale în România, dar, spre deosebire de țări din Vestul Europei, unde îi vezi pe stradă, trăind printre ceilalți, la noi sunt încă foarte puțin prezenți și integrați în societate. O mamă povestea la Special Olympics că fata ei începuse să meargă singură cu autobuzul la antrenamentele de sport, dar la un moment dat lumea a început să râdă de ea în stație, s-a speriat și, evident, de atunci nu o mai lasă să călătorească singură.

Despre asta este vorba, de fapt, în mișcarea Special Olympics: despre educație. Empatia socială se educă de la cele mai fragede vârste. Să vă dau un exemplu: la Jocurile Mondiale Special Olympics din acest an de la Berlin, școlile au participat la eveniment cu clase întregi de copii. Fiecare elev din clasă își alegea un sportiv cu care ținea la competiții, deci au creat o atmosferă de susținere. Haideți să facem un exercițiu de imaginație: ce s-ar întâmpla dacă în țara noastră un diriginte sau un profesor ar spune „în septembrie mergem să vizionăm Jocurile Naționale Special Olympics, să-i susținem pe sportivii cu dizabilități intelectuale“? Oare câte răspunsuri de „nu îmi las copilul să meargă la așa ceva, să vadă așa ceva“ am primi din partea părinților? Aceasta este însă normalitatea: îl înveți pe copil de mic să accepte și să respecte persoanele cu abilități diferite.

Cum vă raportați la tendința generală de a transforma normalitatea într-o adevărată utopie?

Eu sunt un optimist realist pentru că sunt ancorat prea puternic în realitate. Văd exact cum stau lucrurile: tendința generală este să te asociezi prioritar cu o organizație de sport care are o mediatizare incredibilă și o susținere foarte mare, unde oricum aportul nu se vede, și mai puțin cu o organizație fără o expunere media mare, care într-adevăr are nevoie de ajutorul tău pentru o viață mai bună.

De ce credeți că există această reticență în acceptarea și validarea performanțelor sportive ale persoanelor cu dizabilități? Suntem atât de elitiști încât nu recunoaștem decât super performanța?

Sportivii Special Olympics fac super performanță. La Jocurile Mondiale de la Berlin, am fost, de exemplu, la meciurile de judo, unde luptele erau foarte serioase, cu foarte multă voință, forță, absolut tot ce vezi la un sportiv de elită. Deci, consider că este o performanță ceea ce fac ei, m-am întors absolut convins că am participat la o competiție mondială olimpică. Organizarea a fost impecabilă. Participarea din 190 de țări și diversitatea sporturilor care s-au practicat au fost extraordinare. În funcție de gradul de dizabilitate, sportivii Special Olympics sunt încadrați pe diferite nivele competiționale. Dar pe fiecare nivel, fiecare participă la maximul pe care îl poate da - acest lucru înseamnă performanță.

Pentru acești sportivi, toată viața este o luptă, ei sunt BRAVII. Brav înseamnă curajos - pentru ei, fiecare clipă din viața lor este un act de curaj. De ce să nu-i ajuți pe acești oameni?!

Cred însă că ar trebui să ne întoarcem la ce înseamnă sportul în România, la ce mai înseamnă sportul în România. Lăsând la o parte cluburile sau asociațiile sportive, când vorbim de sportul de amatori cred că ne situăm pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul de oameni care practică cel puțin o dată pe săptămână sport în mod regulat. Deci, nu vorbim de sport de performanță, vorbim de sport de întreținere începând cu vârsta de 15 ani. Noi avem un procent de 6% de practicanți ai sportului cel puțin o dată pe săptămână, comparativ cu țările nordice, de exemplu, unde procentul este de 75%. Prin urmare, tocmai am definit ce înseamnă sportul de amatori în România: adunați toți cei care ies cu prietenii la fotbal, care aleargă sau merg cu bicicleta, suntem 6% din totalul populației peste 15 ani. Restul, avem „scutire medicală de la mama“ ca să nu răcim când transpirăm sau respirăm aer rece. Câți părinți din România consideră orele de sport de la școală esențiale pentru dezvoltarea copilului?

Rezumând, nu trebuie să ne mire că tradiția sportivă a rămas doar o tradiție. Nu mai există baze sportive, nu mai există investiții și nu putem să vorbim doar de fotbal când ne referim la sport. Sportul nu se rezumă doar la fotbal, chiar dacă cei mai mulți bani merg în această direcție.   

La Berlin, ați fost în public la competiții de judo, tenis de câmp, tenis de masă. Cum ați trăit emoția acestor competiții alături de #TeamRomânia?

În primul rând, am fost impresionat de implicarea lor: fiecare, la nivelul lui, își trăiește clipa exact ca un sportiv fără dizabilități. Fiecare face tot ce este posibil, dă tot ce are mai bun. Este o performanță ceea ce fac ei acolo și cred că este păcat că nu se comunică mai mult aceste realizări. Antrenorii lor sunt niște profesioniști ai sportului, care își dedică din timpul, răbdarea și talentul lor persoanelor cu dizabilități intelectuale și îi conduc spre niște rezultate extraordinare. Ar trebui să fie în lumina reflectoarelor pentru performanțele lor.

M-au impresionat și echipele mixte, formate din sportivi cu și fără dizabilități intelectuale, care participă împreună la competiții – cred că este cea mai frumoasă mărturie a incluziunii și acceptării sociale, care se vede în România foarte puțin. Mulți preferă să se uite în partea cealaltă decât să se implice și exact asta nu avem voie să lăsăm să se întâmple. Cu cât mai repede conștientizăm și îi facem pe copiii noștri să conștientizeze că dizabilitatea nu este o alegere sau o glumă, cu atât mai ușor va fi în viitor. De acolo pleacă, de fapt, totul: de la educație. Lipsa de educație te ține într-o zonă de frică, de anxietate în fața lucrurilor diferite sau necunoscute.

Vorbim obsesiv despre educație, de la politicieni, la profesori, elevi și societate civilă. Și totuși, nu se schimbă nimic în punctele esențiale.

Educația nu înseamnă doar sistemul de învățământ. Faptul că ai făcut o facultate nu înseamnă că ești un om educat. A fi educat sau a fi intelectual înseamnă un proces continuu de învățare, care nu se termină odată cu facultatea. Înseamnă să fii deschis, să înveți, în fiecare zi, în fiecare clipă, să te autoeduci într-un sens în care să avansezi tu pentru tine.

De asemenea, s-a uitat un rol important în România: cel de exemplu. Cei care pot să ofere un exemplu aleg să se retragă, din cauza comentariilor negative din social media. În ziua de astăzi, prin canalele de social media, oricine are posibilitatea de a comunica cu o mare masă. Și, din păcate, experiența ne arată că există false exemple, există „impostori“ care au câteodată mai multe like-uri decât un om care comunică ceva cu substanță, cu un mesaj concret, cu un învățământ din care lumea poate să extragă ceva. Suntem în situația în care oamenii cu mai puține cunoștințe râd de cei care au într-adevăr educație și nu se opresc niciodată, de fapt, din învățat. Numai omul educat are exercițiul empatiei - ținând cont de faptul că oamenii educați sunt din ce în ce mai puțini, mai ales în lumea sportului, ne confruntăm cu această situație de lipsă de perspective în mai multe domenii. Pe noi înșine trebuie să ne provocăm, pentru a ieși din zona de confort. Fără această autoprovocare, nu ne vom depăși niciodată limitele.

Ce modele considerați că avem în lumea sportului?

Gică Hagi, un om de fotbal care a început de la zero, prin Academia Hagi. A făcut ceea ce trebuie să facă statul de fapt, prin asociațiile sportive și structurile care mai există: identificarea și susținerea copiilor cu potențial în sport. Hagi a făcut un lucru extraordinar.

Când statul va investi cum trebuie, vom vedea și o creștere a numărului de sportivi care aduc performanță, care aduc medalii. Și, odată cu acest lucru, vom obține și o altă impresie despre sportivii mișcării Special Olympics. Totul se leagă: educația, sportul, organizarea, acceptarea și recunoașterea.

Grupul Hervis, la nivel internațional, se implică în diverse inițiative care susțin sportul de masă. În România, ați ales Special Olympics și, prin acest parteneriat tehnic, ați deschis accesul persoanelor cu dizabilități intelectuale la o serie variată de sporturi, inclusiv la cele de iarnă.

Un lucru care nu se înțelege în România este că nu poți doar să iei - trebuie să și dai ceva înapoi comunității din care faci parte. Și noi asta încercăm: să dăm ceva înapoi comunității, fie că este vorba de Special Olympics sau de Salvamont. Aceasta este investiția noastră în oameni, acolo unde este nevoie de ajutor pentru o viață mai bună.

Nu ați ales calea cea ușoară, să vă puneți sigla pe tricourile unui club mare, unde vizibilitatea era garantată din start.

Nu, deși avem competitori care au făcut-o. Căutăm un alt tip de return of investment, cum se zice în business.

Cum a decurs întâlnirea de la Berlin cu doi dintre directorii Special Olympics Europa și Eurasia?

David Evangelista și Christo Velkov au simțit nevoia să ne transmită un mulțumesc pentru ceea ce facem în România, pentru implicarea Hervis România. Eu am abordat discuția ca un mesaj al nostru de susținere pe termen lung. Am înțeles și preocupările lor constante pentru asigurarea fondurilor Special Olympics la nivel internațional, fiindcă nu este deloc ușor. Până la urmă, sunt un ONG, deci nu au susținere financiară din partea statului decât în anumite țări. A fost o discuție foarte, foarte interesantă, despre SPORT în sensul lui cel mai profund mobilizator: ambasador al ambiției, al speranței, al succesului accesibil tuturor. Avem nevoie de oameni care să se implice și care să fie reali ambasadori, care să transmită mai departe aceste mesaje.

Ce ați învățat în acești ani alături de sportivii Special Olympics? Sau, ca să fim mai pragmatici, ce a câștigat Hervis în urma acestui parteneriat?

Am câștigat enorm la nivel uman. Toți cei care suntem implicați, de la management, la marketing, suntem mai câștigați pentru că știm că facem un lucru bun și util, în primul rând. Dar Hervis nu a căutat un câștig de imagine sau un scop, ci o asociere care să ne motiveze să mergem mai departe, cu bucuria că putem ajuta. Să facem un lucru bun este scopul nostru în acest parteneriat și asta vrem să transmitem.

I-ați văzut pe sportivii Special Olympics concurând, i-ați admirat și încurajat. Cum i-ați descrie, în câteva cuvinte, pentru cei care nu i-au văzut niciodată pe teren sau în sala de sport?

LUPTĂTORI. Cred că în fiecare zi luptă, și nu doar pe teren. Extrem de MOTVAȚI și emoționali: vor să câștige, vor să fie mai buni, suferă și se bucură pentru aceste ambiții. Și cred că însuși cuvântul BRAV îi definește foarte bine: sunt niște curajoși prin modul în care trăiesc și încearcă să câștige poate cele mai valoroase medalii - acceptarea noastră. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp