Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
A trecut cam un an de când un profesor ne povestea la un curs, fără a oferi prea multe detalii – probabil din intenția legitimă de a nu se simți pus în pericol – despre cum sarcina sa de a investiga unele plagiate bine cunoscute a dus la multe amenințări privind viața sa și a familiei sale. Deși trebuie să înduri multe ca să îți poți face treaba cu integritate, măcar lupta sa a ajuns la un sfârșit, ne gândeam noi. Speranța noastră, iluzorie de altfel, era aceea că nu vom mai auzi de alți plagiatori cu puteri politice multiple, care să se folosească de cât mai multe pârghii posibile pentru a tergiversa investigațiile care îi vizează. Acesta nu ar fi fost doar un câștig în privința nivelului național de integritate academică, ci ar fi fost inclusiv prilejul ca elitele noastre politice să se bucure de un capital de onestitate mai mare în ochii publicului.
Efortul actual al Emiliei Șercan, însă, pare a fi mai degrabă o muncă sisifică, în contextul în care actualul „inculpat” din punct de vedere al integrității academice, prim-ministrul Ciucă, pare să aibă puterea absolută în a opri, după bunul plac, investigațiile care îl vizează. Asta este cu atât mai grav cu cât ne place să credem că în România se mai aplică și principiile democratice, cum ar fi cel al libertății de expresie. Fiind și eu unul dintre „inocenții” (ca să folosesc un eufemism) care credeau cu tărie în țelul anunțat de Klaus Iohannis acum ani buni – cel al unei Românii unde toți corupții plătesc pentru faptele lor – sunt acum în punctul de a fi foarte sigur că nu se va oferi nici un sprijin politic pentru tot efortul Emiliei Șercan. Ba din contră...
Cine urmărește toate atacurile la care a fost supusă jurnalista Emilia Șercan (pe care le descrie detaliat în articolele sale de pe pressone), va constata că este vorba despre o operațiune bine organizată de compromitere a jurnalistei, la care au participat instituții ale statului român. Ca să înțelegem cine de la vârful ierarhiei politice are informații despre această operațiune de „kompromat”, nu este neapărat util să urmărim cine vorbește despre asta. Mai degrabă, am putea vedea cine tace, deși ar trebui să vorbească. „Cele mai mărețe declarații sunt adesea rostite în tăcere”, spunea Lynn Johnston.
Cred că întrebarea care trebuie pusă în acest context e următoarea: am avea motive să credem că prim-ministrul este cel care se folosește de toate pârghiile pentru a opri o investigație al cărui deznodământ este deja cât se poate de cert? Răspunsul ar trebui centrat, în opinia mea, în jurul a două dimensiuni: simbolică și narativă.
1. Dimensiunea simbolică îl înfățișează pe Nicolae Ciucă cu toți „epoleții” pe care a reușit să-i acumuleze până în acest punct: general, doctor în domeniul academic, prim-ministru, șef de partid, iar lista probabil poate continua. Această dimensiune este una destul de păcătoasă, întocmai fiindcă are la bază un cuantum de statusuri și titluri acumulate de-a lungul anilor, iar pierderea legitimității unui anumit titlu (cum este titlul de doctor) planează inevitabil asupra celorlalte titluri.
2. Dimensiunea narativă este cea la care asistăm chiar și în prezent, fiind una de mare interes inclusiv pentru sociologi, întrucât centrează în jurul său tipurile de discursuri pentru care optează diferiți indivizi. O astfel de dimensiune pare să arate un contrast izbitor între mesajul transmis în repetate rânduri de către Nicolae Ciucă –acela că o astfel de operațiune de compromitere a unui jurnalist trebuie investigată cu maximă celeritate – și realitatea factuală la care asistăm: aceea că nu se face mai nimic pentru a investiga un atac sistematic și bine orchestrat, la adresa Emiliei Șercan.
Concluziile sunt sumbre, dar destul de bine cunoscute: de la investigarea defrișărilor ilegale până la investigarea plagiatelor mult prea pregnante pentru a fi trecute cu vederea, a fi jurnalist de investigație nu este nici pe departe în topul celor mai sigure profesii. Și totuși, unii preferă să riște, asumându-și foarte conștient acest risc. Dar ce ar fi ca România să nu mai fie în situația în care să fii amenințat sau compromis atunci când cineva critică epoleți?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Abia când PSD va fi trimis în opoziție vom putea face România normală”
Ați fi avut nevoie de un Putin, nu de Johannis ca să ne scape de PSD.
Într-o democrație, cum ne ținem că suntem, niciun președinte, fie el și Biden sau Macron, n-ar fi putut să ne scape de pecinginea PSD-ului. De ce? Fiindcă o foarte mare parte dintre votanți este captiva lui Ciolacu și ciracii lui.
Ce i-a stat în putere lui Johannis... a făcut deja - a forțat coaliția cu USR - care n-a ținut, din cauza veleitarismului acestora.
Johannis a fost OBLIGAT, democratic vorbind, să-și reconsidere poziția față de PSD. Mulțumiți USR-ului pentru asta.