Foto: Getty Images
Citesc cu mare interes articolele pe care Elena Stancu le scrie despre diaspora și cred că sunt foarte utile pe termen lung pentru a stinge conflictul dintre cei care rămân în țară și cei care vor să plece.
Pentru a înceta să ne judecăm unii pe alții trebuie ca cineva să vină și să relateze cum ne comportăm, care sunt poveștile noastre, ce motive ne-a făcut să plecăm din România sau să rămânem.
Pentru mulți români, din diaspora sau de acasă, ce contează cel mai tare este imaginea pe care alți români, prin comportamentul lor sau prin simpla lor existență, o fac țării.
Recunosc că și eu, făcând parte din diaspora de 10 ani, la început eram puțin frustrată de articolele care apăreau în presa engleză despre conaționalii mei care erau prinși cu ilegalități. Mutarea mea în UK s-a produs cu câțiva ani înainte de Brexit, iar când toată propaganda de extremă dreapta a început împotriva est-europenilor în general și a românilor și bulgarilor în special am fost șocată de ce pot spune politicienii în public fără să fie sancționați - apogeul fiind când Nigel Farage a spus că „dacă un grup de români se mută lângă voi, ar trebui să fiți îngrijorați”.
Toată furia mea de atunci s-a îndreptat întâi spre românii care lucrează fără acte sau fură, până când mi-am dat seama că problema nu este la ei; problema este la outleturile media care răspândesc ura, la politicienii de extremă dreapta și la politicienii noștri din ambasadă și consulate care nu reacționează când o întreagă țară este defăimată și discriminată în presă.
Da, există români care fură. Există români care dorm pe străzi. Există români care lucrează la negru. Probabil majoritatea dintre ei nu au alternative.
Hoți există în toate națiile de pe lumea asta. Dacă un ziar de extremă dreapta se hotărăște să se aplece spre orice etnie/rasă, va găsi cu siguranță material.
Totodată, îmi este imposibil să înțeleg ura unor conaționali asupra cerșetorilor. Aceștia sunt oameni vulnerabili care trăiesc pe străzi și trebuie să fie ajutați să poată să se integreze din nou în sistem. Dacă cerșeau în România nu se interesa nimeni de existența lor, acum că au emigrat am început să ne interesăm numai din cauza că „ne strică imaginea”.
Adevărul este că noi nu suntem un popor unit, cu toate că manualele de istorie de la noi spun altceva.
Într-o conversație pe care am avut-o cu un român pe un platou de filmare am aflat că „noi, românii, d-aia emigrăm. Că nu ne suportăm unii pe alții.”
De aceea nici politicienii noștri nu se grăbesc să răspundă la diferite declarații xenofobe sau articole generalizatoare care apar în presă straină. Asistând recent la una din întâlnirile Ambasadei cu diaspora am fost șocată de răspunsul unui consul la afirmațiile unei polițiste care lucrează pentru Metropolitan Police care spunea că oficialii români nu se implică în a ajuta victimele traficului de persoane. Acest consul a răspuns prin a o întreba pe polițistă de ce nu apelează la serviciile engleze de ajutorare a victimelor, dacă acestea au fost traficate pe teritoriul Marii Britanii, chiar dacă i se menționase că victimele aveau cetățenie română și nu vorbeau engleză.
Această atitudine disprețuitoare a reprezentanților noștri nu este sancționată de opinia publică din România, în schimb toată ura este plasată asupra victimelor.
Ne mai trebuie multe articole care documentează diaspora în diversitatea ei ca să reușim să scăpăm de atitudinea asta provincială pe care o avem că țară - ne este rușine unii de alții în afară, dar ne punem steaguri tricolore pe balcoane în țară. Ne batem în piept că suntem creștini, dar ne grăbim să-i judecăm pe cei care muncesc din greu prin afară sau au ajuns în situația de a cerși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In fundul Australiei... Sa ne mantuie al de sus..