(Foto Guliver/Getty Images)
Românii sunt renumiți ca fiind un popor ospitalier și prietenos. Așa ne știu mulți. Dar unde se termină amabilitatea și trecem spre o familiaritate exagerată, o atenție nesolicitată și chiar respinsă de oaspeții noștri și mai rău, ne agresăm oaspeții și le ignorăm dorințele?
Într-una dintre minivacanțele noastre în Londra am vrut să mergem la un restaurant românesc. Motivația mea - să ofer copiilor mei experiența unei seri tradiționale românești cu mâncare „ca la mama acasă” - de care mie personal îmi este dor aici, în Marea Britanie - și să petrecem o seară mai deosebită, într-o atmosferă de care mi-amintesc cu nostalgie din restaurantele de acasă.
Mare greșeală!
După o căutare scurtă pe net am decis să vizităm restaurantul Crystals of London al cărui website spune că sunt good with kids (buni cu copiii) și oferă mâncare pretențioasă, dar foarte gustoasă. La vremea respectivă recomandau ciorba de burtă, printre altele.
Restaurantul este clasat la 4 stele și jumătate și se bucură de o reputație excelentă. Nu am găsit pe net niciun comentariu negativ. Doar că experiența noastră nu a fost nici pe departe de atâtea stele, din mai multe motive. Prețurile sunt cam piperate, dar nu exagerat pentru Londra. Doar pe sticla de Busuioaca de Bohotin am plătit cam mult...
(Foto Guliver/Getty Images)
Dar să ajung la ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Când am ajuns, destul de devreme pentru cină, în restaurant nu prea mai erau clienți. Din momentul în care ne-am așezat la masă, o armată de ospătari ne-au urat bun venit și ne-au înmânat meniurile. După un timp foarte scurt s-a înființat la masa noastră ospătarul care urma să aibă grijă de noi, să ne ia comanda. Eu vorbeam în engleză cu copiii. Cu un ton cam impertinent, chelnerul a început să mă întrebe de ce fiul meu nu vorbește românește, că doar e român. I-am explicat că este pe jumătate englez, că este născut aici și asta este. M-a sfătuit să-l învăț româna, după care a plecat atunci când i-am spus că nu ne-am hotărât încă ce mâncăm. Între timp fiul meu s-a bosumflat și s-a hotărât că nu vrea nimic la felul întâi. Ospătarul, nici nu voia să nu audă. A insistat vorbindu-i și pe românește și în engleză să încerce o supă sau orice aperitiv că „așa se face la noi”. Iritat, fiul meu le-a spus că nu-i place supa.
În continuare, în timp ce eu comandam ceva, un întreg alai de ospătari și ospătărițe se tot foiau în jurul nostru și-l tot întrebau dacă e OK, de ce e supărat și îi tot recomandau din specialitățile casei. Până când băiatul meu, exasperat de insistențele și de toată atenția nesolicitată, le-a spus că nu vrea decât să fie lăsat în pace, că știe mama lui ce să-i comande.
Toate dezbaterile astea pe tema meniului - oricât de promițător suna el la început -, combinate cu încercările mele eșuate de a para atenția îndreptată spre fiul meu, l-au supărat așa de mult încât a declarat îmbufnat că nu mai vrea să mănânce absolut nimic. În acel moment, zelul personalului a crescut exponențial. „Atunci mai vrei încă un suc. Ce fel de suc îți place?” A urmat o nouă tiradă.
Între timp au servit supele. Supa mea de burtă a fost într-adevăr delicioasă, doar că ospătarii tot continuau să vină să ne întrebe ce mai dorim. Nu mai doream nimic, aveam pe masă tot ce ne trebuia. Pentru puțină liniște și cam enervată de insistențe am ieșit pe balcon la o țigară. Mare eroare! În cinci minute cât am lipsit ne-au luat bolurile cu supele neterminate de pe masă. Fiica mea a încercat să le spună că nu am terminat cu felul întâi, dar au ignorat-o. Sau n-or fi auzit o, nu știu. Așa s-a dus pe apa sâmbetei delicioasa mea ciorbă de burtă.
(Foto Guliver/Getty Images)
Când m-am întors pe masa trona deja felul principal pentru mine: peste prăjit cu mămăliga și usturoi și pui pentru copiii. Delicios!
Între timp localul se umpluse de lume, atmosfera se încălzise și se auzea muzica românească, după părerea mea, cam tare. Ospătarii mult prea atenți la început ne-au lăsat în pace până când am terminat de mâncat. Am rezistat cu stoicism ofertelor de cafeluță, desert sau încă ceva de băut. Nu-mi terminasem Busuioaca de Bohotin, așa că am cerut-o la pachet și am terminat-o mai târziu, pe unul din podurile de pe Tamisa cu familia mea, fără să ne deranjeze nimeni. Inutil să spun că fiul meu s-a înveselit imediat de cum am părăsit restaurantul. Nu cred că-i cazul să spun că nu voi mai calca pe acolo într-un viitor prea apropiat. Deși mâncarea servită a fost savuroasă.
Mai sunt și alte restaurante românești în Londra, iar data viitoare le-am promis celor mici că încercăm altul pe care l-am văzut pe net: „Dracula”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Discutia ar fi putut fi ucisa din fasa, pur si simplu, si chelnerii n-ar mai fi insistat cu intrebari care v-au ofuscat. Aveti libertate deplina - "clientul nostru, stapanul nostru", nu?
In sfarsit, sa va fie de bine! :)
As aminti cateva aspecte aici dealtfel bine explicate de ceilalti "postaci" pe care tu ii critici ca n-au inteles:
1. Autoarea a mentionat ca este un restaurant destul de scump, din categoria celor asa mai selecte, nu din alea cheap si in plus ca nu era inca ora de varf. De acord ca se poate intepreta faptul ca ospatarul respectiv a fost un pic cam insistent in stangacia lui si anoying, dar, intr-un asemenea restaurant, ospatarilor li se cere de catre patroni sa roiasca ca albinele in jurul clientului, nu doar sa ii satisfaca dorintele ci si sa le sugereze una alta, sa anticipeze ganduri, intentii, sa fie "pro-active". Asta e in general filmul la orice restaurant mai "subtire", mai scump.
2. Autoarea zice " încercările mele eșuate de a para atenția îndreptată spre fiul meu". Nu stim ce incercari inumane a incercat autoarea, dar o simpla apelare a managerului (sau patronului) si o scurta dar ferma discutie cu acesta ar fi rezolvat chestiunea. Sau o simpla dar ferma cerere catre ospatar sa le dea o mai multa intimitate si sunt sigur ca ospatarul s-ar fi conformat.
3. Autoarea a iesit la fumat circa 5 min (zice ea) iar chelnerul dus a fost cu ciorba dansei. Si mie mi s-a intamplat si a fost la o receptie fancy la un hotel "subtire". Iarasi nimic neobisnuit aici. Este o practica uzuala la acel nivel chiar daca m-a iritat si pe mine la momentul respectiv.
Si concluzia mea este ca d-na a "umflat" putin toata povestea asta. Asa ca spune-ne matale de ce gresim noi si matale esti ala care le-a inteles al dreacu' de bine.
Sau?