Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cel mai complex șantier de infrastructură din ultimii 30 de ani în România: reconstrucția căii ferate Sighișoara-Brașov

CF Sighisoara - Brasov

Foto Facebook Pro Infrastructura

Cel mai complex șantier de infrastructură din ultimii 30 de ani în România, reconstrucția căii ferate Sighișoara-Brașov executată de asocierea Aktor-Arcada-Alstom, va cuprinde două tuneluri noi cu lungimea de 5, respectiv 7 kilometri, cu galerii duble, a anunțat Asociația Pro Infrastructură. Investiția va avea și alte trei tuneluri cu galerii comune, un viaduct de 1.700 de metri și zeci de mii de metri liniari de piloni forați.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au făcut o vizită oficială pe acest tronson, parte din Coridorul Feroviar Rin-Dunăre, și spun că lucrările prevăzute sunt impresionante.

„Ne bucurăm să vedem o mobilizare bună în mai multe puncte de pe șantier. Am fost informați că antreprenorul a semnat contractul pentru achiziția a patru TBM-uri (Tunnel Boring Machine), utilaje folosite pentru execuția tunelurilor lungi, asemănătoare «cârtițelor» de la metrou.

Ele vor săpa tunelurile cu o viteză de 15 metri/zi. La portalul în care vor fi aduse TBM-urile pentru tunelul Homorod vor începe lucrările de foraje în cursul acestei luni, urmând ca în prima parte a lui 2022 să fie lansate TBM-urile. La portalul de unde vor fi lansate celelalte două, pentru tunelul Ormeniș (cel de circa 7 kilometri), este extrem de important să fie rezolvate veșnicele blocaje birocratice. Sperăm că toți responsabilii din aparatul administrativ vor rezolva cu celeritate birocrația ca să evităm întârzierile (semnificative)”, a transmis Asociația Pro Infrastructură într-o postare pe Facebook.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

CTP--

Poate că madam USAmbassador la Atena a avut o seară mai efervescentă la o cină dens hidratată și s-a comportat ca o amazoană alazoană. Că „Putem face asta oricărei țări!”, adică să-i dărâme guvernul, e o fanfaronadă trumpă rezultă din faptul că oricât s-a efortat Washingtonul, n-a putut să-l țină pe Orban Viktor în scaun.

Citește mai mult

Corporația de pui. Am trecut de turnicheți și am descoperit cât de puțin știam despre un producător român care livrează pentru Lidl

Am venit la Avicarvil, parte a Grupului Carmistin The Food Company, într-una dintre vizitele pe care le facem, la Republica, la producătorii români care lucrează cu Lidl. Pentru cei care cunosc produsele de pe raft, numele mai familiar este, probabil, La Provincia. Sub acest brand, dar și sub mărcile proprii Lidl, ajung în magazine ouăle și carnea de pui BIO, ale căror ferme aveam să le vizităm mai târziu.

Citește mai mult