Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cel mai important lucru despre educație pe care l-am învățat la Harvard

Studenți la curs

Foto: Guliver Getty Images

„Urmărim să identificăm elevii care vor fi cei mai buni educatori, atât unul pentru celălalt cât și pentru profesorii lor. Căutăm indivizi care să îi inspire pe cei din jur, în timpul facultății și după absolvire.” Acesta este singurul indiciu pe care Harvard University îl oferă pe website despre lucrurile pe care le caută în elevi la momentul admiterii. Pornind de la experiențele pe care le-am trăit în campus, voi încerca să explic de ce este important pentru un elev să își asume acest rol și cum poate să o facă.  

Când am ajuns în campus prima dată în toamna anului 2010 am fost surprins de normalitatea acestuia. Visele mele despre facultatea la care urma să studiez includeau invariabil un grup de tineri studenți în costume de tweed cu papion care discutau filozofie și beau ceai. În realitate lumea era foarte veselă și deschisă, îmbrăcată în haine comode și flip-flops, venită din toate colțurile lumii și dornică să vorbească cu oricine despre orice. M-am împrietenit repede cu mulți dintre ei și încet am ajuns să înțeleg că sub o tencuială comună de elev bun, cu note mari și rezultate extrașcolare semnificative, fiecare ascundea un secret distinctiv și surprinzător. 

Ben cânta la 7 instrumente, era într-o formație jazz și predase muzică la un centru de arte pentru adulți. Gashaw era un simbol al empatiei. Toată lumea îl știa, toată lumea îl plăcea și o conversație cu el te putea ridica dintr-o stare morocănoasă în 5 minute. Levent era un matematician desăvârșit care se contrazicea, deseori de partea corectă, cu profesorii. Olenka călătoarea foarte mult, chiar și în timpul cursurilor, și scria poezii. Scott se ridicase din niște cartiere rău famate ale New York-ului pe cont propriu și își plătise examenele SAT din bani munciți peste vară în clasă a 10-a. Devin, venea dintr-o familie de „hippies” și trăise o bună parte din viață călătorind cu cortul prin vestul Americii.

Fiecare dintre ei era, prin exemplul propriu, un foarte bun educator pentru cel puțin una dintre miile de fațete ale unei vieți împlinite. 

Trăind în mijlocul lor, era imposibil să nu absorbi perspective diferite și să îți lărgești orizonturile. Fiecare discuție profundă ridica niște întrebări cu care nu mă mai confruntasem niciodată, despre valori, politică, sensibilități artistice, datorii morale, identitate, motivații sau idealuri. Nu doar că ridica întrebări, ci oferea și niște răspunsuri din partea unor oameni inteligenți dar cu perspective foarte diferite, pe care mă simțeam dator să le judec cu obiectivitate. Aceste interacțiuni au stat la bază educației mele și au avut rolul de îmi arăta dificultatea și complexitatea oricărei întrebări. Ele m-au făcut să înțeleg că orice tentativă de a te apropia de adevăr este o bătălie pe multe fronturi între multe entități, care nu poate fi câștigată decât cu foarte multă răbdare, calm și toleranță pentru contraargumente. 

De exemplu, teoria economică clasică spune că o economie crește mai repede într-un sistem de taxe mici deci așa ar trebui să operăm. Pe de altă parte taxele scăzute sunt corelate cu inegalitatea socială, deci poate ar trebui să avem taxe mari. Totuși, dacă taxele sunt prea mari, acestea au efectul de a descuraja oamenii de la muncă pentru că o mare parte din bani nu le revine în final lor. Dar există și argumentul că oamenii nu muncesc doar pentru răsplată financiară ci și pentru cea spirituală, pentru putere sau pentru că iubesc ceea ce fac. Deci poate ar munci la fel de mult chiar dacă taxele ar fi foarte mari. Așa ar începe un dialog între un liberal și un conservator, care poate să ducă din ce în ce mai aproape de adevăr, în funcție de expertiză și răbdarea celor doi interlocutori.

Tendința naturală după o lungă perioadă de expunere la astfel de interacțiuni este de a recrea acest mediu guvernat de valoarea dialogului și a ideilor în orice comunitate din care faci parte-la serviciu, în grupul de prieteni, în cartier, online – iar prin acest tip de dialog putem să creăm cu toții o lume mai bună. Din acest motiv, cred că universitățile caută oameni care să dea glas unor idei și să aibă puterea să le susțină cu calm, expertiză și empatie. Cu alte cuvine ele caută oameni care să creadă, oameni capabili să înfrunte riscuri și adversitate și care să construiască narațiuni comune pentru o lume mai bună.

 În final, am ajuns la practicalitățile construirii unei astfel de mentalități. Dacă plecăm de la ipoteza că elevii trebuie să creadă cu tărie în ceva atunci rezultă că aceștia trebuie să fie lăsați să aleagă liber în ce să creadă. Mi se pare ușor de dovedit că cineva forțat să creadă ceva nu va crede niciodată cu tărie. În educație, libertatea credinței se transformă în libertatea de a alege singur pasiunile. În acest mod, crește probabilitatea că pasiunea aleasă să se suprapună înclinațiilor naturale și de asemenea crește legitimitatea ei în mintea elevului că un lucru demn de urmărit. Pe scurt, teoria „fă ce îți place”. O dată ce faci ce îți place, factorul cel mai important este continuitatea. Toate lucrurile noi sunt plăcute la început, așa că există riscul că atunci când dăm de greu într-o activitate să o schimbăm cu altă care la început va fi mult mai plăcută. Multe studii psihologice asociază succesul în viață cu abilitatea de a nu schimbă preocupările atunci când munca devine grea. Aici ajută ca elevii să simtă că activitatea a fost aleasă de ei și că ei sunt cei responsabili să o ducă la final cu succes. O dată ce elevul reușește să treacă peste adversitate în dezvoltarea pasiunii, el începe să creadă; atât în pasiunea lui cât și în el însuși. Crezând, ajunge să fie deschis și sigur de sine și astfel, va deveni un educator, pentru sine, pentru colegi și pentru educatorii lui.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitari pentru activitate si inteleg importanta muncii dvs. A lucra cu tinerii, a-i pregati pentru studiul la universitatile internationale, si a-i indruma sa isi organizeze gandirea si argumentarile dupa o anumita scurtura, reprezinta o provocare in Romania.
    Din pacate, observ uneori, ca noi romanii nu suntem un popor deschis la nou, sa intelegem ca o idee diferita, bine argumentata, ne pune pe ganduri, ne da posibilitatea de a analiza diferit anumite situatii.
    De exemplu cuvantul "elev" in acest context inseamna persoana care invata continuu, chiar DEX-ul ofera doua sensuri ale acestui cuvant. (DEX online definitie: "elev, ~ă smf [At: CR (1830), 3751/12 / V: (iuz) aliev (P: ~li-ev) / Pl: ~i, ~e / E: fr élève] 1 (Uneori urmat de determinarea indicând funcția pentru care se pregătește) Persoană care învață într-o școală sau este instruită de cineva Si: școlar. 2 Persoană care adoptă, urmează sau continuă doctrina, principiile cuiva Si: discipol.".
    Referitor la englezisme, exista doar un singur cuvant "flip-flops". Cuvantul "tweed" este deja in DEX.
    Din aceste exemeple reiese urmatoarea idee: atunci cand citesc vreun articol nou, vreo carte, este important sa inteleg ideile transmise. Atunci cand intalnesc cuvinte si notiuni necunoscute este responsabilitatea mea sa caut, sa cercetez si sa aflu noi intelesuri. Si mai presus de orice, sa tratez munca autorului cu respect.
    • Like 0
  • Super articolul.
    Pana la urma cum e mai bine; cum taxe mici sau mari?
    • Like 0
    • @ Kinga Toma
      Algorab check icon
      Taxe mici. In combinatie cu lipsa coruptiei stimuleaza cheltuirea judicioasa si eficienta a bugetuli public.

      Taxele mari stimuleaza coruptia si ineficienta. Si impiedica dezvoltarea economica.
      • Like 0
  • Articolul se referă la viața universitară. Prin urmare cuvântul ”elev” nu prea are ce căuta pe acolo.
    • Like 3
    • @ Constantin Lupaescu
      Au fost mai multe englezisme care nu aveau ce căuta pe acolo, dar sînt de înțeles pt cineva care a stat atîția ani la Harvard (la naiba, aud o romgleză care mă zgîrie pe urechi și la românii „mei”, colegi și cunoștințe). Dar cred că ideea cu „elev” e că stilul auto-educativ se poate extinde și la liceu și gimnaziu în mod natural.
      • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Tocmai ca nu se poate extinde (la liceu si gimnaziu), aceasta era ideea comentariului meu!
      • Like 0
  • fa ce-ti place dar finanteaza-te singur
    sau fa ce-ti place dar pe banii tai si nu-i deranja pe ceilalti (cred ca asta lipsea din text)
    • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult