Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Cele mai importante 7 tactici care pot îmbunătăți modul în care executivii de top se conectează, comunică și conduc în era digitală

vorbitor - microfon

Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

În 2022, Harvard Business Review a publicat rezultatele unui studiu amplu care a examinat competențele cele mai apreciate pentru liderii din cadrul eșalonului superior al companiilor: directori executivi, directori financiari, directori de IT, directori de resurse umane și directori de marketing.

Analizând aproape 5.000 de descrieri de joburi, studiul a arătat că abilitățile sociale reprezintă cel mai căutat atribut în toate pozițiile de top management

Zilele în care comunicarea liderilor era restrânsă la întâlnirile de consiliu și rapoartele anuale au devenit istorie. Astăzi, bătăliile pentru dominanța pieței, loialitatea față de brand și încrederea părților interesate sunt câștigate și pierdute în fracțiuni de secundă prin comunicare. 

În acest context cu miză din ce în ce mai mare, a stăpâni arta comunicării nu este doar despre a fi auzit; este despre a rezona, a influența și a interacționa la un nivel superior.

Iată cele mai importante 7 tactici care pot îmbunătăți modul în care executivii de top se conectează, comunică și conduc în era digitală.

Evaluează-ți poziția printre colegii din industrie

Primul pas crucial constă în a înțelege exact unde te situezi în raport cu colegii din industrie. Această evaluare începe cu o analiză detaliată a modului în care ceilalți se prezintă, în special în ceea ce privește comunicarea pe platformele de social media și pe canalele media tradiționale.

Astfel, ai o viziune cuprinzătoare asupra gradului lor de vizibilitate, nivelurilor de interacțiune și poziționarea lor ca lideri de opinie. Această cunoaștere reprezintă cheia pentru a debloca „acel ceva” – o propunere unică de vânzare (USP) sau o perspectivă particulară în comunicarea ta care te va diferenția față de restul.

A te compara cu ceilalți nu este despre imitație, ci despre inovație. Este despre a lua ceea ce înveți din strategiile lor de comunicare și a folosi aceste informații pentru a găsi acel ”sweet spot” pentru brandul tău personal.

Definește-ți mesajele cheie

Este esențial pentru lideri să elaboreze o strategie de comunicare clară și eficace înainte de a interacționa cu publicul extern. Aceasta implică crearea detaliată a unui plan sau listă ce evidențiază temele majore, subiectele și mesajele principale de transmis. Această pregătire garantează că toate mesajele sunt în concordanță cu obiectivele organizației reprezentate, alături de valorile și viziunea personală.

Mesajele cheie trebuie să fie punctul de întâlnire între valorile personale, aspirațiile profesionale și obiectivele strategice ale organizației, ținând cont și de contextul mai larg, cum ar fi perspectivele naționale sau regionale și particularitățile industriei de activitate. O astfel de strategie detaliată asigură că mesajele sunt nu doar unice și atrăgătoare, ci și relevante și de impact pentru toți stakeholderii implicați.

Învață storytelling

Poveștile ajung la oameni într-o manieră mai profundă decât datele și statisticile. O poveste bine spusă poate inspira, motiva și se poate conecta cu oamenii la un nivel emoțional, transmițând mesajul tău mai puternic decât simpla enumerare de informații brute.

Transformă cifrele în emoție și faptele în fascinație! Prin împletirea poveștilor în discursul tău, nu doar că aduci la viață mesajul tău, dar adaugi și o notă personală personajului de lider pe care vrei să îl creionezi.

Folosește un limbaj clar, concis și convingător

Evită jargonul și termeni tehnici care ar putea induce în eroare audiența. În schimb, concentrează-te pe un limbaj clar, concis și persuasiv pe care oricine îl poate înțelege. Această abordare face ca mesajul să fie înțeles de toți, indiferent de background-ul sau nivelul lor de expertiză. Simplitatea este cheia unei comunicări eficiente.

Folosește-te de LinkedIn pentru a-ți evidenția expertiza

Activează-ți prezența online! Postează regulat articole, împărtășește perspective și contribuie la discuții relevante pentru industria ta. Acest lucru nu doar că îți evidențiază expertiza, dar te ajută și să interacționezi cu alți profesioniști, parteneri potențiali și clienți.

Implicându-te activ în discuții inițiate de alții, comentând și distribuind postări, îți poți extinde și mai mult rețeaua și influența. Înainte de a te avânta în crearea de conținut și networking, asigură-te că profilul tău LinkedIn este optimizat complet.

Acest pas înseamnă să ai o fotografie de profil profesională, un titlu atractiv care să-ți capteze rolul și propunerea de valoare, și un rezumat detaliat care să scoată în evidență realizările, abilitățile și ce aduci tu la masă. Nu uita să incluzi cuvinte-cheie relevante pentru industria ta pentru a îmbunătăți vizibilitatea în căutările pe platformă.

Participă regulat la evenimente din industrie

A fi prezent la evenimentele din industrie, precum conferințe, paneluri și seminarii, transcende simpla participare. Este o fereastră către construirea de relații valoroase și schimbul de cunoștințe esențiale.

De asemenea, acceptarea rolului de vorbitor la astfel de evenimente conferă statut și autoritate, contribuind la consolidarea poziției tale ca expert în domeniu. Astfel de implicare activă îți amplifică prezența și influența în fața unei audiențe largi, cuprinzând atât colegi de breaslă, cât și viitori parteneri strategici.

Investește în traininguri specializate

Investiția în traininguri de interacțiune cu media și public speaking e necesară, mai ales pentru executivii de top. Trainingurile ajută la șlefuirea skill-urilor de exprimare a ideilor în mod clar și cu impact, fie că e vorba de un speech sau un interviu. Astfel, înveți de la o persoană cu expertiză, cum să te descurci cu întrebările dificile fără să te pierzi, ci să rămâi calm și concentrat când toți ochii sunt pe tine.

Practica te face să te simți confortabil pe scenă, ceea ce face ca mesajul tău să ajungă mai departe exact sub forma dorită și să aibă un ecou puternic.

Pe lângă repetiții, cunoașterea audienței poate schimba total jocul în pregătirea ta. Folosirea poveștilor personale poate simplifica concepte complexe și le face mai apropiate de public.

Și nu uita, comunicarea eficientă e atât despre a vorbi, cât și despre a asculta. Prin ascultare activă, poți culege insighturi valoroase și observi unde trebuie să te îmbunătățești.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult