Foto: Zero Creatives / ImageSource / Profimedia
Cu mai mulți ani în urmă, în cadrul multinaționalei la care lucrăm s-a luat decizia de a se mai angaja un român la sediul regional din Elveția pentru a putea gestiona mai bine activitatea din România. În cadrul organigramei, în prima fază a apărut în cadrul unui serviciu tehnic coordonat de la centru. În curând aveam să-l cunosc inevitabil, pentru că motivul angajării lui fusese cunoașterea limbii române.
Eram apropiați de vârstă și am discutat cât se poate de deschis. Emigrase din România imediat după '89, a făcut tot felul de munci, șofer de TIR, tâmplar, muncitor într-o fabrică de ceasuri. Asta era prima lui poziție la un birou. Nu apucase să facă o facultate în țară, pentru că emigrase la 19 ani. Era un tip inteligent care prindea repede și ca urmare stăpânea bine engleza, franceza și germana. Devenise între timp cetățean elvețian. Primul lucru care m-a frapat a fost că atunci când se referea la români și la România spunea :„voi” și „la voi”, iar despre elvețieni spunea „noi”. Rupsese orice legătură cu țara încă de la plecare, cu toate că încă mai avea părinții în București. Avea numai prieteni elvețieni.
În casă la el se vorbea germană, iar fetele vorbeau franceză la grădiniță cu toate că era căsătorit cu o româncă. Făcuse toate eforturile să se rupă definitiv de țara de origine. Printr-o întâmplare, faptul că provenea din România a constituit un avantaj în a ocupa postul din structura regională. Pe el însă îl deranja să vorbească iarăși românește, era evident. Evita pe cât posibil să se ocupe de treburile din România și se oferea voluntar pentru orice altă țară. Dar cea mai grea lovitură a primit-o în momentul în care s-a refăcut organigrama, iar el împreună cu o colegă elvețiancă au fost alocați biroului din București, adică mie. A protestat, a refuzat, a invocat motive, însă în final a trebuit să accepte.
Conduceam o mică echipă multinațională. Eram de mai mulți ani în firmă și din cauza asta cunoșteam mentalitatea față de români, o discriminare brutală. Eu nu m-am bucurat, pentru că era o misiune extrem de dificilă. Am încercat să mă apropii de el, să-i dau importantă, să-l fac să se simtă bine, să-i prezint avantajele. Am schimbat foia, am devenit mai rigid, mai regulamentar, inflexibil. Nimic nu a dat roade. Tot timpul am simțit o aversiune din partea lui provenită dintr-o frustrare, el făcuse sacrificii imense să ajungă în occident și iată cum, printr-o conjunctură, a ajuns să lucreze iarăși pentru România cu un șef român. Probabil că pentru el era un coșmar. Nu mai puțin pentru mine. M-am trezit dintr-o dată cu o grămadă de reclamații, intrigi, decizii luate peste capul meu, bisericuțe. Din păcate pentru el afacerile firmei în România mergeau foarte bine, cifrele erau de partea mea, iar asta contează cel mai mult într-o structură de business. Pot să spun acum că a fost cel mai dificil subaltern pe care l-am avut vreodată. Relația asta tensionată a luat sfârșit după aproape doi ani de zile, moment în care s-a hotărât desființarea sucursalei din Elveția, din cauza reorganizării societății.
Tot în urmă cu vreo patru ani, atunci când în SUA erau la modă discuțiile despre emigranți, am rămas surprins să văd la televizor o femeie de culoare foarte revoltată împotriva celor care vor să vină în țara ei.
Cele mai rasiste ironii pe care le-am primit în cadrul firmei au venit de la un francez de origine magrebiană, un cetățean de culoare, lucru care m-a lăsat fără cuvinte.
Rasismul, naționalismul, misoginismul și în general orice formă de discriminare sunt ideologii pe care se cațără caracterele slabe, mediocre, viclene, în dorința de a parveni mai ușor prin eliminarea potențialei concurențe. Chemarea la lupta împotriva unor minorități, sub orice motivație, este jalnică și patetică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ca parte interesanta mi-a confirmat ca impulsul meu de a-l "corecta" fizic este cel corect: este in cultura lor arabilor magrebieni sa fie "convinsi" astfel, si asta este valabil chiar si la persoane inteligente si cu educatie superioara cum era individul respectiv. N-am prea crezut, si bineinteles, nu am recurs la violenta dar am facut o plangere oficiala catre seful lui (un filipinez, un om absolut deosebit!). Nu stiu ce discutii au fost, fapt este ca individul s-a suparat pe mine, evita sa-mi vorbeasca si dupa circa o saptamana a fost mutat in alt proiect al grupului respectiv.
Aia ajunsi prin Romania (si nu numai) sunt alesi pe spranceana si primesc training sa fie niste jegosi. Eu am doi amici ROMANI trimisi de francezi in Romania, care mi-au marturisit ca le este jena sa aplice ce au invatat pe la training si se simt prost in pielea lor facandu-si "misiunea".
Stii cum se fac afacerile cu francezi (indiferent de origine)? Ii cumperi cu cat merita si ii vinzi cu cat urla ei ca ar merita....
Cred ca atitudinea asta ii ajuta cumva sa compenseze un complex de inferioritate, se simt mai bine inventand o categorie sociala "inferioara" carora el le este superior.
ciclul 2 erau cu o juma de an mai tavaliti decat cei din ciclul 1 care erau abia aterizati... in doua zile le disparea orice parere formata si orice basina din cap! :)))