Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Celui de Sus îi place totuși școala. Viața palpitantă a fiul meu într-o școală „sub patronajul Bisericii”

gimnaziu

(Foto Guliver/Getty Images)

De câte ori câte un copil din România câştigă sau se clasează în top 3 într-o competiţie internaţională, ridicăm pe catargul virtual din sufragerie steagul naţional şi ne uităm de sus la cei de care ani de-a rândul am glumit, cu sarcasm, că au senzaţia că Soarele se învârte în jurul Pământului, iar dacă li se cere să enumere trei ţări, după un şir de ăăă-uri şi chicoteli, ne desfată cu Europa, Asia şi Japonia. Şi tocmai de aceea m-a şocat faptul că se reduc orele de geografie. În câţiva ani nici Gigel nu va mai avea cu ce să se laude, poate doar cu Anglia, Spania şi Italia, pe unde-s mama şi tata la muncă. Guvernul, prin gura aurită a specialiştilor, a considerat că nu avem nevoie de prea multă geografie pentru că braţul Pavel nu mai e chiar braţ, insula Belina nu e chiar insulă, România fără păduri, Insula Mare a Brăilei, care nici ea nu e chiar insulă, şi fără o parte din Delta Dunării, privatizată, nu va mai fi o ţară, ci o Dragnerie. 

Tot ce-am învăţat până acum la şcoală şi-a dovedit deja utilitatea, a fost ales PSD-ul, de câte ori au vrut ei, acum a venit momentul ca ăştia mici să uite că mai suntem pe hartă. 

Pentru că pe vremea mea se făcea economie politică, trebuie să admit că PSD e un partid politic şi nu o organizaţie lucrativă, de interes-personal-convergent-înspre-mica-colectivitate şi conform legii defăimării ar fi mai înţelept să măscăresc geografia şi nu conducerea statului.

Am lăsat subiectul şcolii să doarmă pentru o vreme şi între timp fiu-meu a făcut 11 ani, a trecut un examen ca de treapta întâi şi ne-am trezit la gimnaziu. Pentru că ceilalţi părinţi care cresc şcolari, muncind în UK, se plâng sau dau idei rudelor să se plângă de greutatea ghiozdanelor româneşti şi de complicaţii clasici autohtoni se impune o mică corectură. Poate sunt mai tineri, veniţi mai de curând şi încă legaţi de şcoala primară. Pentru acea perioadă geanta e, într-adevăr, mai mult goală, pentru că toate caietele de lucru rămân la şcoală, copiii citesc mai mult în grupuri şi plimbă între casă şi şcoală doar câte o carte de citit, la alegere şi înştiinţări de la şcoală. Temele acasă sunt în general eseuri, compuneri şi copiii găsesc informaţiile de care au nevoie pe calculator. La gimnaziu lucrurile se schimbă. Copilului meu i s-a oferit un loc într-o şcoală cu rating naţional foarte bun, care funcţionează sub patronajul Bisericii Anglicane.

Şcoala a fost înfiinţată pe la 1855, de un vicar, pentru copiii săraci din Bolton, Greater Manchester. O astfel de şcoală este parţial subvenţionată de stat, cam 90% din fondurile de rulaj, îşi desfăşoară activitatea în clădiri sau pe pământul aparţinând bisericii / organizaţiei religioase respective, care vine şi cu restul de 10% din fonduri. O şcoală independentă, integral subvenţionată de stat, prin consiliile locale, primeşte 100% din fonduri de la stat.

Şcolile patronate de biserici au un consiliu de administraţie impus de aceasta, dar din care fac parte şi decani de facultăţi din zonă şi intelectuali de vază. În orar se regăsesc ore de religie, cea a Bisericii ce patronează, dar activităţile religioase în afara orelor de curs sunt opţionale. Fiul meu găseşte orele interesante, cursurile explică, nu impun. Dacă în România Biserica îşi impune orele specifice de religie în şcoli şi tot vrem să adoptăm modelul englezesc, ar trebui să participe şi la bugetul instituţiilor de învăţământ şi să explice, să extrapoleze nu să transforme sala de clasă în biserică, căci e acolo o mică mare diferenţă.

Admiterea la o astfel de şcoală se face, în general, la recomandarea preotului bisericii pe care o frecventează copilul, recomandare scrisă, care să ateste participarea la slujba săptămânală şi implicarea în activităţi complementare, dedicate copiilor. Un fel de catalog de la şcoala lui Dumnezeu, semnat de preotul-diriginte. Un procent din locuri este alocat copiilor cu merite deosebite din zonă. Pe un astfel de loc s-a calificat şi fiul meu, după rezultatele la examene.

Deşi această şcoală a fost prima pe lista de opţiuni a copilului ( la terminarea şcolii primare trebuie să alegi un număr de trei gimnazii, unde, funcţie de pretenţiile şcolii şi locuri, copiii sunt distribuiţi de consiliul local ), fiul meu a fost iniţial refuzat. Nu frecventăm nicio biserică. Rezultatele bune la examene şi recomandările şcolii primare au determinat şcoala să ne facă totuşi o ofertă, pe care am acceptat-o. Aşa a început partea grea a poveştii, rucsacul din spate, care demolează un pic de mit, pentru că e destul de încărcat. Nu l-am cântărit, dar are cel puţin 5-6 caiete, cele mai multe de format studenţesc, truse de geometrie, de creioane, şorţ pentru orele de gătit şi laboratoare. Ca şi generaţia mea, copilul meu învaţă şi în ateliere de electrotehnică, despre condensatori, rezistenţe şi surse electrice, ba şi un pic de traforaj şi tâmplărie, cât să-şi construiască tot felul de „jucării”, idei din trecut privite prin ochii imaginaţiei de astăzi. Mai învaţă cusutul la maşină, un pic de artă (tehnici elementare de desen, pictură, sculptură), un pic şi de istoria artei şi mai învaţă şi să gătească. Îmi aduc aminte cum şi eu am învăţat să fac ecleruri şi să coc pâine, broderie de ie sau faţă de masă. Băieţii erau „chinuiţi” tot prin ateliere de mecanică sau electrotehnică. La şcoala fiului meu toţi copiii, şi băieţi şi fete, învaţă de toate. Cei mai vestiţi croitori englezi au fost bărbaţi, costumele şi cămăşile englezeşti sunt şi azi renumite pentru calitate şi extravaganţă. Să nu uităm nici de Alexander McQueen, deşi bănuiesc că până la urmă şi Cătălin Botezatu a învăţat să coase. Ca să ştii ce să ceri, trebuie să ştii cum se face. Aşa am învăţat noi la şcoala fără computere. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Dacă tot vrem să copiem modelul englezesc, mă gândesc că ar trebui să începem cu părţile bune, cele care şi ţin şcolile pe picioare, nu lista lor de lecturi suplimentare. Nimeni nu-i opreşte pe profesorii moderni, sofisticaţi să recomande sau să discute în clasă şi despre Harry Potter, dar nici să predea cu vervă şi imaginaţie, aşa cum se manifestă pe Facebook, „prăfuiţii” clasici. Nu pot decât să trag concluzia că nici acelor profesori care se plâng nu le-a plăcut prea mult şcoala, s-au oprit la lecturile fără nevoie de explicaţii sau comentarii literare şi încă mai au chef de joacă. Deşi în socialism, nimeni nu i-a oprit pe profesorii mei să ne recomande Cartea Cărţilor, Biblia, Eliade, Ionesco sau să discutăm în jurul unor astfel de scriituri. Nu am suferit nicio depresie de urma Puiului lui Agârbiceanu, ci doar o nelinişte de iubitor de animale, nici de la Pădurea Spânzuraţilor şi n-am ratat nici Nana lui Zola. M-am chinuit să înţeleg şi nu am făcut scurtcircuit. Nu ştiu de ce ne încăpăţânăm, profesori şi părinţi, în a susţine că şcoala trebuie să facă plăcere copilului. Şcoala nu înseamnă a face pe plac, ci formare şi educare, ca şi creşterea oaselor, e un proces uneori dureros. Multora nu le va place ce spun, dar e ca diferenţa dintre familie şi apelul la prostituţie. În familie ai şi responsabilităţi, în cealaltă parte te duci doar pentru plăcere, iar după câteva ore ai şi uitat. Şi când spun familie, mă refer la orice tip de familie, nu doar cea care ne place. Eu cred că nu numai elevii se tem de lecturi grele, dar şi unii profesori. Drept dovadă pustietatea din librării, dispariţia ziarelor pe hârtie şi a revistelor. Nu mai citim decât scurte „prostioare”, care ne fac fericiţi. Cumva cred că şi Harry Potter va da dureri de cap, după primul volum.

Pe lângă rucsac, fiul meu mai târăşte la şcoală echipamentul sportiv pentru orele de educaţie fizică, de două ori pe săptămână. Joacă fotbal şi rugby pe iarbă, deci ghete cu crampoane, baschet şi badminton în sală, ghete de zgură şi podea. Tricouri cu mânecă lungă şi scurtă, cu emblema şcolii, apărători de tibie, mănuşi de portar, şosete de fotbalist. De menţionat că ghetele trebuie să fie negre, modeste, fără însemne de firme celebre, aici beizadelelor nu li se permite să facă caz de stilul de viaţă. Mai cară copilul după el şi umbrela, pentru că în general plouă. Merge pe jos, două staţii de autobuz. Nu cară după el şi manuale pentru că la şcoală fiecare copil are acces la un calculator sau ipad. 

Îți recomandăm

Temele acasă se fac în mare parte tot pe calculator, pe site-urile şcolii. Cu puţină răbdare şi multă încăpăţânare, dacă se vrea, se va ajunge şi în România la aşa ceva. Decât să cheltuiţi bani pe cadouri şi plocoane, cereţi profesorilor proiecte concrete de dotare a şcolilor, organizaţi împreună strângeri de fonduri veritabile, gândiţi pentru viitor, pentru toţi copiii, nu numai pentru cel personal. Nu vă mai plângeţi că nu v-a folosit la nimic chimia, trigonometria sau limba rusă, a fost nevoie de ele ca să vă puteţi da cu părerea despre orice, când aveţi chef. Toate câte a trebuit să le învăţăm în şcoală ne-au modelat modul de gândire, au pus creierele la muncă, ne-au dezvoltat imaginaţia. Au dat şi rateuri, când au întâlnit ziduri de rezistenţă, trase pe ochi. Azi poate ne complacem în zen-ul ăsta nesfârşit, dar dacă mâine ne cotropesc extratereştrii, copilul tău cum se va descurca?

Ce mai învaţă copilul meu? Matematică, gramatică şi limba engleză, limba spaniolă, geografie, istorie şi sub titlul trufaş de ştiinţe (science): un pic de biologie, chimie şi fizică. IT, muzică, teatru, religie. Religie pentru că biserica plăteşte. Orele sunt obligatorii, dar activităţile religioase din afara orelor de program sunt în general opţionale. Copilului meu îi place, de acum alege şi singur. Pentru orele de muzică plătim, fiind predate de profesionişti, prin şcoală, cam la jumătate de preţ faţă de cele în particular. Nu sunt ieftine. Fiul meu a ales chitară şi pian, dar i s-a propus şi oboi şi a acceptat. Teatru se studiază un pic şi la ore, iar cei talentaţi sunt aleşi în trupa şcolii. La clasă pregătesc un musical, Grease, unul cam bătrâior, se poate deci împăca şi capra şi varza.

(Foto Guliver/Getty Images)

Dacă nu are temele făcute, nu poartă uniforma corect, e obraznic cu profesorii sau colegii, nu e tuns standard, fără extravaganţe, e pedepsit cu ore de „detenţie” - studiu obligatoriu, în izolare, după orele de şcoală. Abaterile sunt consemnate într-un carneţel la purtător şi se şterg doar la sfârşitul anului. Funcţie de număr şi de gravitate, pedepsele sunt aplicate ca şi la permisele de conducere. Studiu suplimentar, suspendare, exmatriculare. Regulile sunt destul de stricte, chiar aşa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Se pare că Celui de Sus îi place totuşi şcoala. Activităţile propuse de biserică încurajează cunoaşterea, nu o sabotează. Şcoala englezească poate că are o programă mai aerisită şi o latură practică accentuată, dar dacă vrei să reuşesti la o universitate de top trebuie să munceşti suplimentar, să citeşti, să-ţi depăşeşti repulsia de a face teme acasă.

Şcoala nu înseamnă un pact între profesori şi copii, o delectare reciprocă, uşor pasivă, şcoala înseamnă luptă, lupta cu limitele şi ignoranţa, şcoala înseamnă viitor, conştient fiind de ce a trecut şi fără de care nu ai avea sens, ca prezent.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liviu check icon
    Sistemul nostru este cel pe care britanicii l-au avut prin anii 60.
    • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Principii pe care, conform programelor, le respectam deja. Cat despre sistemul britanic, episodul de la Brexit (cautat pe google "ce e UE" DUPA vot) nu e un semn bun.
      • Like 1
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu stiu ce sa zic.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Imi puteti da niste exemple de astfel de lucrari?
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Dacă sunteţi din Bucureşti căutaţi la o librărie din centru.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Din Bucuresti sunt, nu sunt insa in tara acum. Ce faceti dvs. nu e tocmai corect. Cel care prezinta un argument ar trebui sa isi si sustina argumentul cu dovezi. Eu nici nu mai tin minte de cate ori am postat linkuri cu tot cu citate din programe/articole etc.. De asemenea nu mai stiu de cate ori v-am cerut un link catre studii/statistici etc. Dvs. fie ati spus ca aveti argumente de la un prieten si nu vreti sa le expuneti, fie ma trimiteti sa caut eu carti care sa va sustina argumentele. Am gasit pe net carti niste carti (mai mult de 5), dar nu stiu daca sunt cele la care va referiti. Puteti va rog sa-mi dati mai multe detalii? Niste autori macar?
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu sunt foarte interesat să detaliez, în plus am şi motivele mele.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu vad sa ne cenzureze cineva comentariile, iar loc de comentarii exista pentru toata lumea. Personal mi se pare mai util ca o astfel de discutie sa se poarte public, asa poate interveni cine doreste cu informatii in plus, argumente/contraargumente, cineva poate porni o actiune/petitie etc. Cum doriti. Eu am sa citesc ce am gasit si la un moment dat probabil voi aduce acele surse in discutie. Sper sa fie utile.
      • Like 0
  • Mie nu prea imi plac articolele dvs. pentru simplul motiv ca spun totul si nu mai am si eu loc de un comentariu. Dar de data asta mi-am gasit si spun ca mi-a placut f mult partea aceea cu notatul greselilor si stergerea lor la sfarsitul anului daca este cazul. Adica nu ii da direct copilului "cu nota in cap", ii da sanse si sperante de redresare, nu il "eticheteaza" ca prost fara nici o sansa de redresare (mentalul sus)! Sau poate ca nu!
    • Like 0
  • De acord! Va citesc toate articolele cu plăcere și interes.
    • Like 0
  • Apreciez că în afara simţului umorului, aveţi şi spirit critic. Ideea că Biserica "ar trebui să participe şi la bugetul instituţiilor de învăţământ şi să explice, să extrapoleze nu să transforme sala de clasă în biserică, căci e acolo o mică mare diferenţă" am mai susţinut-o şi eu cu diferite ocazii. Că unora le place sau nu, creştinismul face parte din natura şi cultura popoarelor europene, deci este necesar să ştii despre ce-i vorba în propoziţie, cu atât mai mult cu cât la botez nu te-a întrebat nimeni dacă ai ceva de spus iar când ai început să protestezi, ţi-au dat pileală ca să-ţi ţii gura. Mai mult, arta renascentistă se bazează pe scene biblice şi, parcă, n-ar fi chiar OK să ajungi la mă-ta-n Italia, să ai şansa să vezi Capela Sixtină şi să nu ştii ce reprezintă vopseaua de pe pereţi. Zic şi eu...

    A propos, textele domnului Ștefan Colceriu sunt la îndemână şi chiar astăzi a scris un articol care vine în sprijinul afirmaţiei mele.

    Mă bucur că unii dintre cei plecaţi din ţară prezintă şi partea ne poleită a realităţilor occidentale, aşa cum faceţi dumneavoastră şi o contributoare din Canada. Oricât de mult şi-ar dori părinţii zilelor noastre să se întâmple altfel, formaţia intelectuală se obţine numai prin studiu susţinut, nu prin "să ne facem că facem" şi ghiozdane uşurele. Ca să ajungi specialist în ramura ta, trebuie să ai practică la greu, nopţi albe cu duiumul şi o bibliotecă citită în spate. Asta dacă vrei performanţă. Iar educaţia fizică are un rol determinant, nu este corvoada săptămânală sau sursă de ore suplimentare pentru materiile de bac. Nu degeaba spuneau anticii "Mens sana in corpore sano".

    "Nu vă mai plângeţi că nu v-a folosit la nimic chimia, trigonometria sau limba rusă, a fost nevoie de ele ca să vă puteţi da cu părerea despre orice, când aveţi chef. Toate câte a trebuit să le învăţăm în şcoală ne-au modelat modul de gândire, au pus creierele la muncă, ne-au dezvoltat imaginaţia." Vai, doamnă, dar altfel cum v-aţi putea păstra un creier fără cute, perfect neted şi plăcut lucitor?! Google ştie tot, nu-i nevoie de şcoală! Vorba cântecului: "We don't need no education/.../ Teachers leave them kids alone". Chiar dacă Waters se gândea la altceva... :))

    "Dacă nu are temele făcute, nu poartă uniforma corect, e obraznic cu profesorii sau colegii, nu e tuns standard, fără extravaganţe, e pedepsit cu ore de «detenţie» – studiu obligatoriu, în izolare, după orele de şcoală." Vai de mine!!! Cum se poate aşa ceva?!! Dar sunt traumatizaţi copiii!!! Li se distruge personalitatea!!! Unde sunt ONG-urile, unde este comitetul părinţilor, ce zice psihologul, nu intervin specialiştii în parenting? Nu?! Atunci Barnevernet doarme?! Poftim? Ăla e în Norvegia? Doamne cât de comunişti sunt englezii!!! Cum? La ei n-a fost comunism? Nu se poate! De unde ar fi putut avea manierele astea totalitare?!!

    O mică atenţionare. Cred că prinsă de curentul scrierii textului, v-aţi gândit la un autor şi l-aţi scris pe altul: "Puiul" este al lui Brătescu-Voineşti, Agârbiceanu este cu "Fefeleaga". În rest... texte bune ca de obicei. Să vă ţină Dumnezeu obiceiul! :)
    • Like 4
    • @ Dragoş Anghelache
      Mulţumesc pentru corectură, în loc să omagiez doi autori m-am făcut de Fefeleagă.
      • Like 1
    • @ Liliana Widocks
      Se întâmplă!
      Mă bucur că am ocazia să vă spun în mod direct că-mi place mult cum scrieţi! Peniţă ascuţită sau tastatură rezistentă! :)
      • Like 0
    • @ Dragoş Anghelache
      GabiC check icon
      Subscriu, cu mici rezerve.
      In ceea ce priveste regulamentul scolar, rwspectul fata de profesori, ș.c.l. , merită menționat ca la.articolul dezpre "răzvrătirea" puștiului cu par prea lung, am fost apostrofat de majoritatea cititorilor, făcut comunist etc. Doar pebtru ca mi-am permis sa aduc in discutie faptul ca trebuie sa se respecte regulamentul- bun sau prost- si daca e ceva care necesita imbunatatit, dupa o indelunga consideratie, poate fi modificat. Am adus in atentie cele cateva licee pe care le-am contactat, din Anglia dar si 2 din Elvetia - toate avand regulamente stricte si fara exceptii. Pana si la argumentele mele scrise (am documentatia trimisa pe email iar la unul dintre licee am vobit cu "Principa"l-ul personal ) tot s-au gasit nizte "stie tot" sa-mi spuna ca nu e chiar asa, ca ei locuiesc acolo si stiu ei mai bine.
      Chiar! Daca locuiesti in Canada de 2 luni, stii mai bine decat unul care locuieste de 15 ani si are 2 copii la scoala, cum "stä" treaba.cu scoala ? Intreb deoarece ai amintit-o pe "contributoarea" si Canada si ma gandesc ca alta nu e, decât cea cu piciul care incepuse scoala de 2 saptamani pe la Vancouver...parcă...
      • Like 1
    • @ GabiC
      Dacă aşa aţi înţeles, înseamnă că am fost confuz în expimare. Dar, din moment ce am citit amândoi articolul, poate vă amintiţi de o doamnă care, într-un comentariu, a spus că autoarea are dreptate, însă dacă vrei să ajungi mai mult decât un tehnician, trebuie să te duci la o şcoală cu "ghiozdan mai greu". Cu pregătirea de la cele "uşurele" ajungi doar calculatorist cu diplomă. Cam asta era esenţa comentariului, dacă vi-l mai amintiţi.

      Şi am mai citit un comentariu al unei persoane stabilite în Italia (nu-mi mai amintesc dacă aici sau în altă parte) care întreba o persoană care spunea că învăţământul de clasa a VI-a de acolo este la nivelul clasei a IV-a de la noi, la ce şcoală se referă. Pentru că sunt şcoli care pregătesc elevii la un nivel mediu, după care aceia urmează învăţământul profesional, şi şcoli care pregătesc elevii la un nivel mai ridicat şi aceia ajung la universităţi. Respectivul explica destul de tehnic, însă, în esenţă, acesta era mesajul. Dacă este cineva înscris în platformă şi a ajuns student la o universitate din Italia, urmând învăţământul de acolo, poate să vină cu completări. Eu aşa am înţeles: şcoli cu viteze diferite.

      Şi, pentru a reveni la învăţământul din Anglia, poate se interesează cineva cam ce şcoli trebuie să urmezi, începând cu clasele primare, ca să poţi ajunge la o universitate de top cum este Oxfordul. S-ar putea să fie cam şocaţi să afle că pegătirea unui astfel de copil începe cam de la 4 ani, cu jocuri didactice. Bonele care ştiu să pregătească astfel de copii sunt cele mai căutate, pentru că ştiu pedagogie, nu doar să schimbe scutece.
      • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult